www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=129
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul B

Duminica a XXXI-a de peste an

Iubirea care ne învata

Se spune despre un tânar ca iubea pe o tânara. Nimic mai normal, numai ca ea nu stia si el tot aduna în casa lucruri, ca într-o zi când îi va spune si o va cere de nevasta, ea sa fie în culmea fericirii. Când a vazut-o la dans si stând de vorba cu altul, s-a pierdut cu firea, a mers, a tras-o deoparte si i-a zis: De azi înainte numai pe mine ai sa ma iubesti! Ea a crezut mai întâi ca este nebun, dar când a aflat câte a facut pentru dânsa, l-a înteles si s-a bucurat. El însusi a marturisit: Când te-am vazut cu altul, mi-am pierdut mintile si de aceea ti-am spus ce ti-am spus si cum ti-am spus.

Dar noua, când ne-a poruncit Dumnezeu sa-l iubim? Când a dat aceasta porunca?

Iubirea este lucrul cel mai independent din lume. A cere iubire prin porunca sau lege este un nonsens, o absurditate. Nici parintii, oricât ar fi ei de parinti, nu pot porunci fiului sau fiicei pe cine sa iubeasca.

Atunci când Dumnezeu a dat aceasta lege, aceasta porunca de a-l iubi din toata inima, din tot cugetul, din tot sufletul, cu întreaga fiinta, ni se pare ca îsi pierduse mintile. De altfel, mari sfinti ca: Francisc de Assisi, Ecaterina de Siena, Francisc de Sales, Ioan al Crucii, Tereza de Avila etc. l-au numit pe Dumnezeu nebun de iubire. Însusi sfântul Paul ne sugereaza acest gând când afirma ca dragostea lui Cristos l-a dus pâna la nebunia crucii (1Cor 1,18), dar adauga: nebunia lui Dumnezeu este mai înteleapta decât toata întelepciunea omeneasca (1Cor 1,25).

În ce consta aceasta întelepciune divina din porunca iubirii?

Iubirea se bazeaza pe porunca spre a ne face sa întelegem, nu atât datoria noastra de a-l iubi pe Dumnezeu, cât mai ales nemarginita iubire pe care el o are fata de noi. El s-a angajat sa ne iubeasca din vesnicie; din vesnicie ne-a pregatit paradisul; din vesnicie a pus la loc de cinste în casa sa fotografia, chipul fiecaruia dintre noi dupa un model divin al chipului Fiului sau predestinat sa fie om; pentru noi a creat soarele, luna si stelele, a înfrumusetat pamântul cu flori, muntii si toata bogatia lor deosebita, izvoarele, fluviile, marile si oceanele, bogatiile solului si ale subsolului etc. ca Fiul Omului sa ne demonstreze pe viu cât de mare este providenta divina a Tatalui ceresc: Priviti crinii câmpului, priviti pasarile cerului! si întelegeti iubirea. Dar în clipa în care ne-a vazut în tovarasia Satanei care încerca sa ne lege cu lantul infernal al pacatului, ca si cum si-ar fi pierdut mintile, ne-a poruncit sa-l iubim, ne-a poruncit sa ne straduim din toate puterile si sa-i întelegem iubirea, sa-i întelegem angajamentul sau vesnic fata de noi care i-a devenit lui însusi lege. Nu poate sa nu ne iubeasca deoarece a pus în joc atotputernicia divina care s-a facut trup si a locuit între noi (In 1,14), a realizat ceva de neimaginat: unirea dintre natura sa divina si natura noastra omeneasca în persoana Fiului sau vesnic, pentru ca nimeni sa nu ne mai poata rapi din mâna sa dumnezeiasca.

Pe Dumnezeu nu l-a obligat nimeni sa se lege prin lege de a-l iubi pe om (cuvântul lege deriva din verbul a lega). Iubirea sa fata de om este liber aleasa si constituie dovada suprema a întelepciunii sale, fiindca iubirea sau este libera sau nu este iubire. Nu ne-a iubit pentru vreun merit din partea noastra sau pentru ca ar fi avut ceva de câstigat din iubire, ci pentru ca el însusi este iubirea cea mai libera. Pentru mintea noastra este un mister ca Dumnezeu este iubire totala, doar el singur stie de ce, fiindca numai el singur întelege libertatea nesfârsita a iubirii. Noi nu o întelegem fiindca avem un concept îngust despre iubire, de multe ori denaturat prin sexualitate, pentru ca iubim ca sa câstigam ceva, ca în comert.

Omul, având chemarea suprema de a fi fiu adoptiv al lui Dumnezeu si mostenitor al împaratiei cerurilor (cf. Ef 1,5), trebuie sa faca singur alegerea de a-l iubi pe Dumnezeu si aceasta alegere trebuie sa-i devina legea cea mai sfânta a vietii sale, trebuie sa-i fie dovada suprema a întelepciunii, trebuie sa-i fie obiectul plasat pe scara valorilor pe punctul cel mai de sus. Daca Dumnezeu s-a obligat prin lege sa-l iubeasca pe om, omul, creat dupa chipul si asemanarea sa (cf. Gen 1,26), trebuie sa procedeze la fel.

A întelege ca legea iubirii este prima si cea mai mare, fiindca el ne-a iubit mai întâi, fiindca s-a legat prin lege sa ne iubeasca înainte de a fi cerul si pamântul, constituie afirmarea suprema de om, chip al dumnezeirii. Pentru noi, porunca noua a lui Isus - Sa va iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit eu (In 13,34) - devine prima si cea mai mare, chiar daca ne legam astazi prin lege de a-l iubi numai pe Dumnezeu cu toata fiinta noastra, fiindca ne pune în comuniune cu el care este iubire (1In 4,8) prin esenta si iubim iubirea pentru ca este iubire si vrem sa fie vesnica iubire.

Noi întelegem putin legea iubirii din doua motive: deoarece ne este frica de atâtea legi care ne vin din partea autoritatilor lumesti si ne îngradesc libertatea, iar în al doilea rând din cauza cuvintelor incapabile sa cuprinda realitatea, ca iubirea este viata, ca porunca iubirii promoveaza viata, ca fara iubire domneste moartea, ca iubirea nicidecum nu ne rapeste libertatea, ci ne-o mareste. Ama et fac quod vis - Iubeste si fa ce voiesti - cum spune sfântul Augustin, fiindca iubirea expune în modul cel mai clar libertatea trecerii la o viata fara limite, a trecerii din timp în vesnicie, prin care se afirma libertatea suprema, asemenea lui Isus: Putere am sa-mi pun viata si putere am sa o iau (Lc 10,17), ca pe culmea libertatii de pe cruce, când calaii credeau ca i-au luat orice libertate, el si-a afirmat-o zicând: Parinte, în mâinile tale îmi încredintez sufletul meu (Lc 23,34).

Apoi întelegem putin si traim si mai putin porunca iubirii, deoarece cuvintele pe care le folosim sunt atât de neputincioase în a ne reda realitatea. Unii, când aud cuvântul iubire, deja se simt asaltati de ispite, fiindca fantezia le prezinta sexualitatea în formele cele mai obscene. Saracia cuvintelor din limba noastra poate fi suplinita prin cuvinte straine, din greaca veche. Astfel: eran înseamna iubire pasionala, sensibila, senzuala; din care deriva cuvântul erotic; pe aceasta o au si animalele pentru mentinerea speciilor. Sterghein este iubirea naturala, sensibila si puternica; cum este cea dintre soti si dintre parinti si copii. Aceste doua feluri de iubire se nasc instinctiv din firea omului si, datorita pacatului stramosesc, trebuie sa fie educate. Filein înseamna atitudinea generica de a prefera pe cineva sau ceva si se opune dusmaniei, urii, dispretului. De aici avem si prefixul filo, care da nuanta de simpatie, preferinta prin alegere. Este o iubire superioara care izvoraste din actul ratiunii, prin cunoastere; astfel avem filozof, iubitor de întelepciune, filocatolic, simpatizant al catolicismului etc. Cuvântul agapan are o nuanta deosebita care duce la o întelegere mai aproape de realitatea iubirii în sine din Dumnezeu, a comuniunii de viata dintre cele trei persoane divine, care nu au alta hrana decât iubirea. De aici provine cuvântul agapa, adica întrunire frateasca bazata pe iubire si la care toti manânca, beau si se veselesc pentru ca se iubesc. Agapa frateasca este prefigurarea împaratiei lui Dumnezeu, când toti cei alesi vor sta si se vor bucura la masa Mielului (Ap 19,9).

Din aceste cuvinte se întelege ca nu este vorba de a-l iubi pe Dumnezeu cu acelasi fel de iubire pe care cineva o are fata de sot sau sotie, fata de parinti sau fata de copii, cu atât mai putin fata de un obiect la care se tine cu multa afectiune. Iubirea fata de Dumnezeu nu este în primul rând afectiva, asa cum este în agapele fratesti, ci este efectiva, adica porneste dintr-un act rational, dintr-o judecata libera prin care se alege un mijloc, precum hrana, pentru a provoca unirea multora, pentru a le stimula afectivitatea, ca apoi sa ajunga la întelegerea frumusetii vietii traite în iubire. Agapa are menirea sa adune pe multi pentru a salva o valoare divina care este iubirea.

Lectura a II-a ni-l arata pe Isus pe treapta cea mai de sus din cer, exercitându-si functia de mare preot, de mijlocitor între Dumnezeu si oameni, de comuniune între cer si pamânt, propunând propriul trup si sânge glorificate ca hrana si bautura la agapa vesnica.

În concluzie: Euharistia pamânteasca ne invita la agapa frateasca pentru a pregusta Euharistia cereasca, de a fi vesnic la masa Mielului; apoi sa luam aminte la cuvintele sfintilor Francisc de Sales si Ioan al Crucii; primul spune: Este interesant sa observi cum multi se straduiesc sa practice totdeauna dragostea curatiei, neglijând curatia dragostei, iar al doilea: Sa nu uitam ca în amurgul vietii vom fi judecati asupra iubirii.

Ca sa nu regretam ca prea târziu te-am cunoscut pe tine, o, frumusete vesnic noua, ca Augustin din Tagaste, sa obisnuim a ne ruga de mai multe ori pe zi cu psalmistul: Satura-ne, Doamne, dis-de-dimineata cu iubirea ta, si ne vom bucura si ne vom veseli în toate zilele vietii noastre! (Ps 89,13); si mai ales te vom iubi vesnic în împaratia ta. Amin.

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=129
Vă rugăm să respectați drepturile de autor