www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=111
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul B

Duminica a XIII-a de peste an

Maret biruitor al mortii

Istoricul Herodot povesteste ca într-o zi a vazut un om cum se chinuia sa puna în pozitie verticala, pe picioare, un cadavru. Când îi îndrepta picioarele, se îndoia din mijloc; când îi îndrepta capul, i se strâmbau picioarele; l-a rezemat de un gard, dar în zadar, cadavrul cadea la pamânt... În cele din urma s-a lasat pagubas si a zis: Nu se poate. Se vede treaba ca îi lipseste ceva din interior. Avea dreptate, îi lipsea sufletul, adica acel ceva pe care nu-l vedeam si totusi exista si este atât de puternic.

În tinutul Moria, Dumnezeu îl cheama pe Moise la rugul care ardea si nu se mai consuma si-l trimite sa-i elibereze pe fiii lui Israel din Egipt. La întrebarea lui Moise: Ce sa raspund acelora care ma vor întreba despre numele celui care m-a trimis, Domnul Dumnezeu îi zice: Eu sunt cel ce sunt. Asa sa le spui: Cel ce este m-a trimis la voi (Ex 3,13-14). Dumnezeu se defineste prin existenta. Aceasta este esenta sa, existenta, viata însasi, sufletul infinit care sustine toate în existenta, desi nu-l vedem.

Creându-l pe om dupa chipul si asemanarea sa (Gen 1,26), înzestrându-l cu minte, vointa, memorie, libertate si cu atâtea alte calitati, nu-l putea destina mortii, nimicirii totale, fiindca ar fi însemnat sa-si dispretuiasca propria fiinta aleasa ca model pentru om. Numai invidia diavolului a adus în lume moartea prin pacat.

Depasirea mortii este o cerinta a dreptatii din partea lui Dumnezeu. Dreptatea este nemuritoare, afirma Duhul lui Dumnezeu (Înt 1,15).

Prin moarte, diavolul i-a furat lui Dumnezeu gloria. Omul viu este gloria lui Dumnezeu, afirma sfântul Irineu. Omul mort este, dimpotriva, o înfrângere a lui Dumnezeu. Dreptatea nemuritoare cere pedepsirea hotului si restituirea gloriei. Daca prin moarte ne-am nimici total, n-am avea de ce sa-i dam slava lui Dumnezeu în timpul vietii trecatoare de pe pamânt; nici Dumnezeu n-ar avea dreptul sa ne ceara iubire, slujire si slava, fiindca ar fi un nonsens sa ne ceara asa ceva în timp ce ne petrece la nimicire totala. Dintre tiranii care au condamnat la moarte pe altii si i-au însotit la locul executiei, a avut vreunul tupeul sa-i ceara osânditului osanale?

Viata, fara înviere, ar fi o absurditate. Exista oare o logica a absurdului si ea sa-i apartina lui Dumnezeu? Imposibil de crezut asa ceva.

Si apoi, daca dreptatea este nemuritoare, înseamna ca cei care se elibereaza de pacat, care se leapada de Satana si de toate faradelegile lui, se elibereaza si de consecinta pacatului, care este moartea si au dreptul sa se bucure de viata. Omul înfaptuieste dreptatea când se converteste si-l recunoaste pe Dumnezeu drept Tata si pe Fiul sau Isus drept Domn (Rom 10,9). Sfântul Francisc de Sales povestea ca unele potârnichi au obiceiul sa fure ouale altora si sa le cloceasca, probabil din instinctul matern de a-si perpetua specia. Dar puiul iesit din oul furat, când aude pentru prima data glasul mamei care a facut oul din care a iesit, lasa potârnichea hoata si merge dupa cea adevarata. Diavolul ne-a furat prin pacat. Dumnezeu-Tatal, Creatorul a toate, ne cheama prin Cristos care a nimicit moartea prin moarte, ca noi sa auzim chemarea cereasca.

Pacatul, în nenumaratele sale forme, în ultima analiza, nu-i altceva decât o tumoare cancerigena a nimicului propriu, a egoismului. Dumnezeu, care se foloseste de cele mici, de nimicuri, pentru a realiza lucruri mari, se foloseste de moarte pentru a înlatura egoismul care a dus la moarte. Graitor este faptul despre o sarmana mama pagâna, care a avut un singur fiu si acesta i-a murit când îi era mai drag. Si-a luat copilul în brate si a mers din poarta în poarta cersind: Dati-mi un medicament pentru a-mi salva fiul! Toti o compatimeau vazând-o cu copilul mort, crezând ca si-a pierdut mintile. În sfârsit cineva i-a spus: Eu cunosc pe cineva care te poate ajuta. Este Sakya Muni (Buddha). A alergat la Buddha si l-a rugat: Domnule, da-mi, te rog, un medicament care sa redea viata fiului meu! Sakya Muni i-a zis: Am trebuinta de un pumn de samânta de mustar. Ea a fagaduit ca îi aduce, dar Buddha a adaugat: Samânta trebuie sa fie dintr-o casa unde nimeni nu si-a pierdut nici fiu, nici sot sau sotie, nici parinte, nici prieten. Nefericita mama a trecut din nou din casa în casa cerând samânta de mustar. Toti se grabeau sa-i dea cu bucurie, dar când întreba: A murit din familia voastra un fiu, o fiica, un tata sau o mama, toti ziceau: Ah, cei vii sunt putini, dar mortii sunt cei mai multi. Târziu în noapte, dupa ce a terminat toate casele, s-a asezat obosita pe malul unui sant, cu mortul în brate si printre lacrimi privea cum se aprind luminile în oras si cum apoi se sting una câte una pâna când întunericul a cuprins totul. Reflectând ca viata este ca si lumina, se aprinde si dupa un timp se stinge, si-a zis: Cât sunt de egoista în durerea mea! Moartea este aceeasi pentru toti. Ei bine, în aceasta vale de lacrimi exista o singura cale care duce la nemurire, aceea de a ma debarasa de egoism. Apoi, linistita, si-a îngropat copilul.

Daca sarmana mama l-ar fi întâlnit pe sfântul Paul, acesta i-ar fi spus ca pe lânga debarasarea de egoism, mai este o cale care duce la nemurire, dragostea fata de aproapele si pomana, facuta cu iubire. Acestea au samânta învierii (lectura a II-a).

Gabriel Marcel, marele filozof francez, spune: Cine iubeste pe aproapele, prin însusi acest fapt el spune: Vreau ca tu sa nu mori! Este o cerinta dreapta a firii? Iubirea este mai dreapta decât dreptatea, de aceea este mai puternica decât moartea (cf 1Cor 13,8). Isus, care a murit, dar ne-a iubit cu iubire vesnica, nemarginita, este viu; el si-a daruit viata suta la suta pentru gloria Tatalui prin salvarea omenirii, ajungând la slava învierii; iar noi, spune apostolul Ioan, trecem de la moarte la viata în masura în care îi iubim pe frati (1In 3,14).

Ce putem oferi altora, ca sa fim asemenea lui Isus care, bogat fiind, s-a facut sarac, pentru ca prin saracia lui sa ne îmbogatim (2Cor 8,9) cu viata vesnica adusa de înviere?

Timpul nostru. Daca dam bani, îi putem primi înapoi; daca dam ceva din stiinta noastra, nu saracim cu nimic. Daca daruim timpul, dam ceva ce nu ni se mai poate restitui. Prin timpul daruit altora din iubire oferim ceva din noi însine, din viata noastra. Când un om se reculege pentru rugaciune, fapta sa are o valoare incalculabila, da lui Dumnezeu câteva minute din propria viata. Când îl ascultam pe fratele nostru spunându-si necazul, când îi dam sfaturi sau îl ajutam în munca, îi daruim acel timp pe care îl avem spre a trai pentru noi însine. Aceasta este o carisma rara: a deveni saraci, daruind propria viata în folosul altora.

Daca Isus ne-a daruit întreaga sa viata, sfântul Paul doreste moartea, ca sa fie cu Cristos, oferindu-i toata viata. Aceasta carisma îl determina pe sfântul Francisc de Assisi sa numeasca moartea drept sora: Sa te laude, Stapâne, sora moarte cea trupeasca, care intra orisiunde, chiar si-n camera regeasca.

Evanghelia de azi ne arata ca moartea, datorita lui Cristos, a încetat de a mai fi o sentinta fara apel, un eveniment fara speranta; viata continua si dupa moarte pentru toti acei care stiu sa-si foloseasca timpul spre slava lui Dumnezeu, cum spune Isus: Cine îsi pierde viata pentru mine, o va afla (Mt 10,39).

Femeia bolnava de hemoragie se rusina de boala ei, fiindca se simtea condamnata la sterilitate, la ceva echivalent cu o moarte prematura, de a nu-si prelungi viata prin urmasi. De aceea se ruga Rahela: Da-mi copii, ca sa nu mor! (Gen 30,1). Credinta i-a adus vindecarea.

Copila, îti zic: scoala-te! si fiica lui Iair s-a trezit din moarte. Isus a spus aceste cuvinte tot asa cum spusese mai înainte marii: Taci! Linisteste-te! Prin urmare, nu numai bolile, vânturile si marea asculta de el, ci si moartea.

Minunile lui Isus au avut menirea de a fi semne divine. Semnul divin este întotdeauna o chemare la mântuire, un semn caruia trebuie sa-i corespunda un act de credinta. Minunea ne arata ca Dumnezeu, prin Isus Cristos, a luat în mâinile sale soarta noastra, ca a început sa se manifeste prin ceea ce este el în realitate, existenta iubitoare, Dumnezeul celor vii si nu al mortilor (cf. Mt 23,32), el singur, spre slava numelui sau, va pune acel ceva intern trupului nostru, ca sa fim pentru toata vesnicia acele instrumente vii care cânta gloria lui Dumnezeu.

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=111
Vă rugăm să respectați drepturile de autor