www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca=104
 
 LITURGIE 

Maranatha - predici pentru anii A, B, C
pr. Anton Danca

achizitionare: 04.09.2003; sursa: Editura Presa Buna

Anul B

Duminica a VI-a de peste an

De la lege la legislator

Într-un codice al rabinilor gasim scris: Din cauza faradelegilor limbii, oamenii sunt pedepsiti cu lepra. Lichidul din om consta din jumatate apa si jumatate sânge; atâta timp cât omul traieste cumpatat, se mentine un echilibru perfect între apa si sânge; când pacatuieste, sau cantitatea de apa creste si omul se îmbolnaveste de hidropica, sau cantitatea de sânge creste si omul se îmbolnaveste de lepra (Otto, Lexicon rabinicum). Asa o fi fost atunci, dar azi, din cauza necumpatarii si a faradelegilor limbii, în organismul celor mai multi oameni creste tot mai mult cantitatea de alcool, droguri etc. si avem tot mai multe lepre.

Ce este de facut?

Prima lectura (Lev 13,1-2-44-46) prevedea excluderea leprosilor din tabara, din comunitate, ca fiind necurati.

Daca s-ar exclude leprele de azi, tabara lor n-ar fi oare mai mare decât a celor curati?

În lectura a II-a (1Cor 10,31-11,1), sfântul Paul da o lege pentru frati, pentru a-i feri de molipsirea cu lepra pacatului. Imun fata de lepra spirituala este acela care toate le face spre slava lui Dumnezeu, mergând pe calea caritatii fata de aproapele, fara sa priveasca la litera legii care ucide, ci la spiritul ei care da viata (2Cor 3,6). Sufletul legii este si trebuie sa fie iubirea. O lege fara acest spirit duce la moarte, nu câstiga pe nimeni de partea ei, afara de cei care se lasa condusi de Cel Rau.

Cifra 1 capata valoare numai dupa cum stie sa-si însiruie în spatele sau mai multi de zero. Legea este una fiindca legislatorul este unul, Dumnezeu. Legea, provenind din spiritul lui Dumnezeu, vrea sa ne însiruie dupa el singur. Sfântul Paul, gasind în legea unica a lui Isus spiritul lui Dumnezeu, se considera un zero si se plaseaza în spatele lui Isus Cristos si vrea sa ne însiruie si pe noi în spatele lui. Cui îi dau valoare aceste zerouri? Lui unu, unicului Fiu al lui Dumnezeu; fara el nu avem nici o valoare. Dumnezeu singur este autorul legilor naturii si toate se reduc la una, fiindca el singur este iubire (1In 4,8) si toate cele create din nimic sunt nulitati aparute dintr-un zero absolut. Capatam valoarea lui unu datorita faptului ca acesta este iubire. Numai acela care poarta amprenta iubirii se ridica la valoarea lui unu în spatele caruia se însiruie o infinitate de zerouri. Iubirea creatoare a acestui unul-nascut Fiu al lui Dumnezeu ne da valoare de fii adoptivi si de frati ai lui Cristos în masura în care stim sa plasam dupa Cristos, dar în fata noastra, pe toti leprosii si toate leprele din lume. A-i plasa în fata înseamna a-i iubi.

În evanghelia Liturgiei cuvântului de azi (Mc 10,40-45) Isus îi da o porunca leprosului pe care l-a vindecat: Nu spune nimanui, dar du-te si te arata preotului si da-i darul prescris de Legea lui Moise!

Moise voia sa mentina în popor constiinta vie asupra rautatii pacatului, care este un rau atât de mare încât este pedepsit de Dumnezeu cu cea mai teribila boala, cu lepra.

Isus a venit sa desavârseasca Legea lui Moise. Prin ce vrea Mântuitorul sa ne arate ca pacatul este un rau infinit mai grav decât lepra?

Mai întâi de toate Isus ne arata ca leprosul nu este singur vinovat de pacat si prin urmare nu trebuie lasat sa duca povara bolii de unul singur. Faptul ca Isus îl atinge, vindecându-l, constituie pentru noi pacatosii o porunca: Atingeti-l cu credinta si-l tamaduiti, fiindca toate sunt posibile celui care crede (Mc 9,23). Pentru aceasta, când a trimis pe apostoli sa predice evanghelia, dupa ce le-a dezvoltat constiinta propriei lor credinte, le-a spus: Vindecati bolnavii! (Lc 10,9).

Legea spunea ca acela care se atinge de un lepros devine el însusi pacatos, un calcator al Legii si, prin urmare, un necurat. Isus îl atinge pe lepros. Calca Legea? Devine necurat? La rândul sau cel vindecat a primit o porunca severa de a nu spune nimanui cine l-a vindecat, dar el striga în gura mare ca Isus este medicul sau supranatural si aduna în jurul lui Isus atâta multime încât era gata

sa-l sufoce. A calcat porunca lui Isus? A devenit necurat? Pacatos public? S-a suparat Mântuitorul si l-a pedepsit cumva? Nicidecum. Dragostea lui Dumnezeu, spiritul sau din Legea data lui Moise, oprea raul, dar caritatea lui Dumnezeu, revelata în Cristos, porunceste sa se faca numai binele; ea nu cuprinde numai un moment al vietii, ca momentul vindecarii leprosului, dar ne însoteste toata viata. Isus i-a poruncit sa nu spuna nimanui, ca nu cumva cel vindecat sa aiba de suferit din partea vrajmasilor lui Isus, care i-ar fi putut refuza dreptul de a aparea în societatea celor sanatosi, de a nu fi considerat în continuare un pacatos, asa cum s-a întâmplat cu orbul din nastere, fiind persecutat nu numai el, dar si parintii lui datorita faptului ca a fost vindecat de Mântuitorul (cf. In 9,1-22). Isus renunta la propria cunoastere si slava numai sa-i fie bine celui vindecat. Va renunta chiar la propria viata, ca noua sa ne fie bine pentru toata vesnicia. Dar se bucura când cel vindecat îsi ia crucea, accepta orice risc, numai sa-l faca tuturor cunoscut pe binefacatorul sau.

Prin trimiterea celui vindecat la preot cu darul prescris, Isus urmareste sa prinda doi iepuri, cum se spune, adica sa-i deschida preotului ochii ca Moise a scris Legea în vederea venirii lui Cristos-Mesia (cf. In 5,46) si astfel sa ajunga la credinta în opera rascumpararii, fiindca, asa cum din acel dar prescris, care consta din doi porumbei, unul era jertfit si cu sângele sau era stropit celalalt, care îsi capata libertatea, tot asa si noi, prin sângele jertfei lui Isus de pe lemnul crucii ne dobândim mântuirea, libertatea, prin care devenim fii ai lui Dumnezeu (cf. In 1,12). Desavârsirea sta în jertfa aceluia care vrea sa biruie spiritul Legii, adica iubirea. De aceea, Isus i-a condamnat pe carturarii si pe fariseii care stiau sa dea legi în numele legii, dar pe care ei nu le împlineau, nu erau patrunsi de spiritual adevaratului Legiuitor (cf. Mt 23,2-4).

Isus combate ideea ca suferinta este mereu cauzata de pacat. Ea este de trebuinta omului pentru a ajunge la desavârsire, la trecerea de la viata pur naturala la cea supranaturala prin învierea cunoscuta si acceptata responsabil. Numai suferinta ne poate da cunoasterea valorii acestei nasteri suprafiresti pe care trebuie s-o realizam prin harul lui Dumnezeu si cu consimtamântul vointei personale. Fara durere Dumnezeu ar înceta sa ne mai fie învatator, spunea Tommaso si: Fiecare lacrima învata pe cei muritori un adevar, spunea Foscolo. Rolul crucii este didactic prin excelenta: ca fapturi limitate n-am cunoaste ce este fericirea, daca n-am sti ce-i durerea.

Si acum am ajuns, dupa aceste câteva constatari, la ideea centrala: cum a desavârsit Isus Legea prin atingerea leprosului. În primul rând aratând ca el este mai presus de lege, se poate atinge de orice bolnav, dar este imun fata de boala si pacat. Însa pacatul este un rau atât de mare încât a fost trebuinta de un act al vointei divine ca, pe cel imun fata de suferinta si pacat, sa-l faca pacat (2Cor 5,21) si supus mortii (1Pt 3,18).

În al doilea rând, Isus desavârseste Legea aratând ca pacatul este incomparabil mai rau decât lepra, fiindca îl compara cu neantul, cu nefiinta, când spune despre Iuda Iscarioteanul, care l-a tradat, ca i-ar fi fost mai bine de nu s-ar fi nascut (cf. Mt 26,24).

Mântuitorul vrea sa ne purtam crucea de fiecare zi, indiferent ca-i lepra sau cancer (Mt 16,24), dar pacatul nici sa nu-l putem suferi în gând si, pentru înlaturarea lui, nici o jertfa nu-i prea mare, precum scoaterea ochiului drept, taierea mâinii drepte si a piciorului în cazul în care ar fi ocazie de scandal (Mt 5,29-30). Ochiul drept, mâna dreapta si piciorul drept exprima puterea. A-i scoate ochiul drept, a-i taia mâna dreapta însemna în Vechiul Testament a-i lua puterea (cf. Zah 11,17). Bolile trupesti au trezit în sufletul lui Isus un sentiment de mila, de compasiune, dar pacatul i-a stors lacrimi, plânge asupra Ierusalimului (Lc 19,41), lacrimeaza la mormântul lui Lazar (In 11,35). Bolilor, si chiar mortii, le porunceste (cf. Lc 4,39), dar pacatul îl zdrobeste si parca însasi atotputernicia sa are trebuinta de ajutor suplimentar, asa cum s-a întâmplat în gradina Maslinilor când a asudat sânge (Lc 22,44) si a fost trebuinta de un înger care sa-l întareasca (cf. Lc 22,43). Celor ce sufera le fagaduieste cerul (cf. Mt 5,1-14), dar pe cei care refuza sa se converteasca îi ameninta cu focul iadului (cf. Mt 11,20-23). Isus se bucura de învierea trupeasca (asa cum a fost în cazul celor trei: fiica lui Iair, fiul vaduvei din Naim si a lui Lazar din Betania), dar proclama ca bucuria cea mai mare este cea cereasca si ea izvoraste numai din convertire, din renuntarea la pacat (cf. Mt 15,7; 23-24).

Oricine este constient de starea pacatoasa a sufletului sau, sa strige mai tare decât leprosul: Isuse, Fiul lui David, ai mila de mine!

Erau multi leprosi în acea vreme prin acele tinuturi, dar s-a vindecat numai acela care, prin credinta, a învins teama de oamenii care l-ar fi putut alunga cu pietre, a învins rusinea de a aparea pacatos si pedepsit de Dumnezeu, a facut efortul dureros de a alerga, de a striga, de a îngenunchea, de a se ruga, de a se smeri...

Mai este cazul oare sa comentam ce trebuie sa faca cel atins de lepra pacatului?

 

urmatoarea

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca=104
Vă rugăm să respectați drepturile de autor