www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca2=8
 
 LITURGIE 

Predici la solemnitati, sarbatori si comemorari
pr. Anton Danca

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Buna

Postul Mare

Plângeti pacatele voastre

(Miercurea Cenusii)

Cu ziua de azi începe Postul Mare.

Prima lectura din Liturgia cuvântului insista asupra lacrimilor: Întoarceti-va la mine cu plâns si tânguire... Între pridvor si altar sa plânga preotii si sa zica: "Ai mila, Doamne, de poporul tau si nu da de ocara mostenirea ta" (Ioil 2,12-18).

Care era motivul lacrimilor cerute de profet? Calamitatile naturale care au lovit pamântul lui Iuda: lacustele si seceta care au distrus toata recolta. Dar ele au fost numai un avertisment din partea lui Iahve, fiindca ziua judecatii este aproape, va fi jale de cei pacatosi. Profetul da mare valoare lacrimilor de pocainta, de convertire pornita din adâncul inimii.

Ne întrebam: în ce masura lacrimile noastre din Postul Mare pot capata valoare mântuitoare în ziua judecatii?

Când Isus îsi ducea crucea spre Calvar, un grup de femei îl însotea plângând. Isus s-a întors spre ele, nu atât spre a le mângâia, cât mai ales pentru a da o directie mântuitoare lacrimilor lor: Nu ma plângeti pe mine, ci pe voi sa va plângeti si pe copiii vostri! fiindca va veni ziua judecatii si toti cei rai se vor umple de groaza si vor începe sa spuna muntilor: "Cadeti peste noi"; iar dealurilor: "Acoperiti-ne!" (Lc 23,28.30).

Concluzia este: Plângeti pacatele voastre si ale copiilor vostri acum, ca sa va bucurati în ziua judecatii!

Nu avem si noi motive suficiente pentru a plânge în Postul Mare din acest an?

Calamitatile naturale care au fost în anul trecut si în ceilalti ani, dar mai ales acelea care apar la orizont, ne avertizeaza ca pacatele noastre si ale lumii întregi pun la grea încercare rabdarea lui Dumnezeu si ziua judecatii se apropie cu pasi repezi.

Când Isus ne-a dat programul vietii spirituale în predica de pe munte, ne-a spus: Fericiti cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati (Mt 5,4).

Pentru a dobândi aceasta fericire izvorâta din lacrimi, în primele secole ale Bisericii, multi crestini se retrageau în locuri singuratice - pesteri, paduri seculare, pustiuri etc. - si-si plângeau pacatele, ducând o viata de pustnici. Viata lor era definita ca o viata de doliu, de lacrimi, de plâns continuu. Ei, sustine sfântul Vasile cel Mare, trebuie sa fie asemanatori oamenilor care au un mort în familie. De aceea purtau haina neagra, nu-si taiau parul si unghiile, neglijau aspectul exterior.

Se stie ca sufletele evlavioase plâng când mediteaza patimirile Domnului. În aceasta actiune nu-i vorba de tristetea care descurajeaza, ci de manifestari ale veneratiei, gratitudinii, evlaviei, fiindca ascetii crestini nu sunt niste sentimentali, ci plini de credinta în bucuria învierii Domnului; dar plâng tocmai de teama de a nu pierde acel singur lucru necesar învierii si mântuirii: harul lui Dumnezeu. Crestinul adevarat îsi salveaza harul prin lacrimi.

Oamenii din lume plâng mult si deseori pentru pierderea lucrurilor vremelnice. Aceste lacrimi apartin viciilor si slabesc spiritul. Lacrimile îndreptatite sunt cele pentru pacate, de aceea autorii greci foloseau un termen specific pentru aceste lacrimi - penthos - adica "tristetea dupa Dumnezeu". Singura cauza adevarata a doliului, bocetului, tânguirilor este pacatul si consecintele sale (cf. Tomás Spidlík, Izvoarele luminii, Ed. Ars Longa, Iasi-1994, pag. 411-413).

Pacatul lasa în suflet un gol care înspaimânta si-l înstraineaza pe om de Dumnezeu. Adam, dupa ce a pacatuit, a fugit si s-a ascuns. La chemarea lui Dumnezeu a raspuns: Am auzit pasii tai în gradina si m-am temut, fiindca sunt gol, si m-am ascuns (Gen 3,10).

Numai cine umple golul cu lacrimi nu se va teme, nu se va ascunde si va fi fericit în sensul în care Isus a spus: Fericiti cei ce plâng caci ei vor fi mângâiati (Mt 5,4).

Înainte de a ajunge sa se bucure de învierea lui Isus, Maria Magdalena plângea lânga mormântul gol (cf. In 21,11), fiindca în el nu a mai gasit trupul lui Isus, ramasitele pamântesti ale Învatatorului. A simtit în inima ei un gol: faptul de a nu fi ajuns la acea desavârsire ceruta de Raboni, de a nu-si fi aratat toata iubirea plina de recunostinta pentru tot binele pe care i l-a facut: eliberarea de cei sapte demoni (cf. Mc 16,9). Ar fi voit sa-i afle trupul chiar mort, fiindca întelegea ca este mai folositoare învatatura lui Isus mort decât învatatura oamenilor vii, dar goi în sufletul lor.

Misticii Bisericii noastre sustin ca cei care plâng, conform cerintei Mântuitorului - Fericiti cei ce plâng - arata de fapt ca au ajuns deja pe treapta a treia a desavârsirii, ca simt deja bucuria ca pot urca spre ultima treapta, a opta, a martiriului, fiindca pe culmea oricarei sfintenii se înscrie marturia suprema a acelora care îi prezinta lui Dumnezeu ofranda vietii lor cu insultele, prigoanele de tot felul pentru ca sunt ai lui Cristos, simt deja bucuria ca rasplata lor va fi mare în ceruri (cf. Mt 5,12).

În fragmentul Evangheliei de azi (Mt 6,1-6.16-18) Isus ne arata "trei lacrimi" menite sa umple golul lasat de pacat în suflet si sa atraga harul lui Dumnezeu Tatal: pomana, rugaciunea si postul. Acestea sunt trei lacrimi care se varsa, nu în exterior, ci în interior, acolo unde vede Tatal, fiindca numai el singur este izvorul vietii si fericirii vesnice. Aceste trei lacrimi - fiindca este o jertfa sa dai de pomana, sa te rogi si sa-ti mortifici trupul supus înclinatiilor dezordonate -, spala inima. În acest sens, spunea sfântul Isaac Sirul ca: "Sufletul îl vede pe Dumnezeu dupa puritatea inimii" (cf. Tomas Spidlík, o. c., pag. 393).

Petru l-a putut urma pe Cristos, ca în cele din urma sa-l preamareasca pe Dumnezeu prin moartea sa conform profetiei lui Isus (cf. In 21,19), numai dupa ce a iesit din mijlocul dusmanilor Învatatorului si a "plâns amar" pacatul (cf. Mt 26,75) toata viata; lacrimile sapând santulete adânci pe fata lui.

Acelasi lucru ni se cere si noua în timpul Postului Mare: sa iesim din mijlocul lumii pacatoase, din mijlocul afacerilor patimase, din mijlocul acelora care chefuiesc si se distreaza, al acelora care se tin scai de filmele pornografice ale televizorului, ecranului si de emisiunile radiofonice care propovaduiesc tot felul de glume nepotrivite spiritualitatii crestine etc.

Sa plângem amar greselile trecutului care au pus mântuirea noastra în pericol. Chiar daca pacatul s-a iertat prin marturisire, nu trebuie sa uitam ca el a lasat în suflet urma unei rani, o cicatrice, pe care o putem sterge numai cu lacrimi pe pamânt, sau cu focul purgatoriului pe lumea cealalta. Este mai avantajos sa stergem urmele pacatului pe pamânt, fiindca lacrimile care spala au si menirea de a ne întari pentru a nu mai gresi.

Sa ascultam de glasul profetului Ioil si sa ne întoarcem la Domnul cu plâns si cu tânguire acceptând cenusa pocaintei pe capetele noastre pentru smerenia inimii.

Sa ne rugam, nu numai azi, ci în fiecare zi, dupa ce ne-am apropiat de sfânta Împartasanie. "Tainele primite sa ne întareasca, Doamne, ca sa putem trai aceste zile de post astfel încât ele sa-ti fie placute tie, iar noua sa ne fie spre tamaduire" (LR). Amin.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca2=8
Vă rugăm să respectați drepturile de autor