www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca2=8
 
 LITURGIE 

Predici la solemnita?i, sarbatori oi comemorari
pr. Anton Danca

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Buna

Postul Mare

Plânge?i pacatele voastre

(Miercurea Cenuoii)

Cu ziua de azi începe Postul Mare.

Prima lectura din Liturgia cuvântului insista asupra lacrimilor: Întoarce?i-va la mine cu plâns oi tânguire... Între pridvor oi altar sa plânga preo?ii oi sa zica: "Ai mila, Doamne, de poporul tau oi nu da de ocara mootenirea ta" (Ioil 2,12-18).

Care era motivul lacrimilor cerute de profet? Calamita?ile naturale care au lovit pamântul lui Iuda: lacustele oi seceta care au distrus toata recolta. Dar ele au fost numai un avertisment din partea lui Iahve, fiindca ziua judeca?ii este aproape, va fi jale de cei pacatooi. Profetul da mare valoare lacrimilor de pocain?a, de convertire pornita din adâncul inimii.

Ne întrebam: în ce masura lacrimile noastre din Postul Mare pot capata valoare mântuitoare în ziua judeca?ii?

Când Isus îoi ducea crucea spre Calvar, un grup de femei îl înso?ea plângând. Isus s-a întors spre ele, nu atât spre a le mângâia, cât mai ales pentru a da o direc?ie mântuitoare lacrimilor lor: Nu ma plânge?i pe mine, ci pe voi sa va plânge?i oi pe copiii vootri! fiindca va veni ziua judeca?ii oi to?i cei rai se vor umple de groaza oi vor începe sa spuna mun?ilor: "Cade?i peste noi"; iar dealurilor: "Acoperi?i-ne!" (Lc 23,28.30).

Concluzia este: Plânge?i pacatele voastre oi ale copiilor vootri acum, ca sa va bucura?i în ziua judeca?ii!

Nu avem oi noi motive suficiente pentru a plânge în Postul Mare din acest an?

Calamita?ile naturale care au fost în anul trecut oi în ceilal?i ani, dar mai ales acelea care apar la orizont, ne avertizeaza ca pacatele noastre oi ale lumii întregi pun la grea încercare rabdarea lui Dumnezeu oi ziua judeca?ii se apropie cu paoi repezi.

Când Isus ne-a dat programul vie?ii spirituale în predica de pe munte, ne-a spus: Ferici?i cei ce plâng, caci ei vor fi mângâia?i (Mt 5,4).

Pentru a dobândi aceasta fericire izvorâta din lacrimi, în primele secole ale Bisericii, mul?i creotini se retrageau în locuri singuratice - peoteri, paduri seculare, pustiuri etc. - oi-oi plângeau pacatele, ducând o via?a de pustnici. Via?a lor era definita ca o via?a de doliu, de lacrimi, de plâns continuu. Ei, sus?ine sfântul Vasile cel Mare, trebuie sa fie asemanatori oamenilor care au un mort în familie. De aceea purtau haina neagra, nu-oi taiau parul oi unghiile, neglijau aspectul exterior.

Se otie ca sufletele evlavioase plâng când mediteaza patimirile Domnului. În aceasta ac?iune nu-i vorba de triste?ea care descurajeaza, ci de manifestari ale venera?iei, gratitudinii, evlaviei, fiindca asce?ii creotini nu sunt niote sentimentali, ci plini de credin?a în bucuria învierii Domnului; dar plâng tocmai de teama de a nu pierde acel singur lucru necesar învierii oi mântuirii: harul lui Dumnezeu. Creotinul adevarat îoi salveaza harul prin lacrimi.

Oamenii din lume plâng mult oi deseori pentru pierderea lucrurilor vremelnice. Aceste lacrimi apar?in viciilor oi slabesc spiritul. Lacrimile îndrepta?ite sunt cele pentru pacate, de aceea autorii greci foloseau un termen specific pentru aceste lacrimi - penthos - adica "triste?ea dupa Dumnezeu". Singura cauza adevarata a doliului, bocetului, tânguirilor este pacatul oi consecin?ele sale (cf. Tomás Spidlík, Izvoarele luminii, Ed. Ars Longa, Iaoi-1994, pag. 411-413).

Pacatul lasa în suflet un gol care înspaimânta oi-l înstraineaza pe om de Dumnezeu. Adam, dupa ce a pacatuit, a fugit oi s-a ascuns. La chemarea lui Dumnezeu a raspuns: Am auzit paoii tai în gradina oi m-am temut, fiindca sunt gol, oi m-am ascuns (Gen 3,10).

Numai cine umple golul cu lacrimi nu se va teme, nu se va ascunde oi va fi fericit în sensul în care Isus a spus: Ferici?i cei ce plâng caci ei vor fi mângâia?i (Mt 5,4).

Înainte de a ajunge sa se bucure de învierea lui Isus, Maria Magdalena plângea lânga mormântul gol (cf. In 21,11), fiindca în el nu a mai gasit trupul lui Isus, ramaoi?ele pamânteoti ale Înva?atorului. A sim?it în inima ei un gol: faptul de a nu fi ajuns la acea desavâroire ceruta de Raboni, de a nu-oi fi aratat toata iubirea plina de recunootin?a pentru tot binele pe care i l-a facut: eliberarea de cei oapte demoni (cf. Mc 16,9). Ar fi voit sa-i afle trupul chiar mort, fiindca în?elegea ca este mai folositoare înva?atura lui Isus mort decât înva?atura oamenilor vii, dar goi în sufletul lor.

Misticii Bisericii noastre sus?in ca cei care plâng, conform cerin?ei Mântuitorului - Ferici?i cei ce plâng - arata de fapt ca au ajuns deja pe treapta a treia a desavâroirii, ca simt deja bucuria ca pot urca spre ultima treapta, a opta, a martiriului, fiindca pe culmea oricarei sfin?enii se înscrie marturia suprema a acelora care îi prezinta lui Dumnezeu ofranda vie?ii lor cu insultele, prigoanele de tot felul pentru ca sunt ai lui Cristos, simt deja bucuria ca rasplata lor va fi mare în ceruri (cf. Mt 5,12).

În fragmentul Evangheliei de azi (Mt 6,1-6.16-18) Isus ne arata "trei lacrimi" menite sa umple golul lasat de pacat în suflet oi sa atraga harul lui Dumnezeu Tatal: pomana, rugaciunea oi postul. Acestea sunt trei lacrimi care se varsa, nu în exterior, ci în interior, acolo unde vede Tatal, fiindca numai el singur este izvorul vie?ii oi fericirii veonice. Aceste trei lacrimi - fiindca este o jertfa sa dai de pomana, sa te rogi oi sa-?i mortifici trupul supus înclina?iilor dezordonate -, spala inima. În acest sens, spunea sfântul Isaac Sirul ca: "Sufletul îl vede pe Dumnezeu dupa puritatea inimii" (cf. Tomas Spidlík, o. c., pag. 393).

Petru l-a putut urma pe Cristos, ca în cele din urma sa-l preamareasca pe Dumnezeu prin moartea sa conform profe?iei lui Isus (cf. In 21,19), numai dupa ce a ieoit din mijlocul duomanilor Înva?atorului oi a "plâns amar" pacatul (cf. Mt 26,75) toata via?a; lacrimile sapând oan?ule?e adânci pe fa?a lui.

Acelaoi lucru ni se cere oi noua în timpul Postului Mare: sa ieoim din mijlocul lumii pacatoase, din mijlocul afacerilor patimaoe, din mijlocul acelora care chefuiesc oi se distreaza, al acelora care se ?in scai de filmele pornografice ale televizorului, ecranului oi de emisiunile radiofonice care propovaduiesc tot felul de glume nepotrivite spiritualita?ii creotine etc.

Sa plângem amar greoelile trecutului care au pus mântuirea noastra în pericol. Chiar daca pacatul s-a iertat prin marturisire, nu trebuie sa uitam ca el a lasat în suflet urma unei rani, o cicatrice, pe care o putem oterge numai cu lacrimi pe pamânt, sau cu focul purgatoriului pe lumea cealalta. Este mai avantajos sa otergem urmele pacatului pe pamânt, fiindca lacrimile care spala au oi menirea de a ne întari pentru a nu mai greoi.

Sa ascultam de glasul profetului Ioil oi sa ne întoarcem la Domnul cu plâns oi cu tânguire acceptând cenuoa pocain?ei pe capetele noastre pentru smerenia inimii.

Sa ne rugam, nu numai azi, ci în fiecare zi, dupa ce ne-am apropiat de sfânta Împartaoanie. "Tainele primite sa ne întareasca, Doamne, ca sa putem trai aceste zile de post astfel încât ele sa-?i fie placute ?ie, iar noua sa ne fie spre tamaduire" (LR). Amin.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca2=8
Vă rugăm să respectați drepturile de autor