www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca2=17
 
 LITURGIE 

Predici la solemnita?i, sarbatori oi comemorari
pr. Anton Danca

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Buna

Sfântul Iosif

VI

Îngerul pazitor al sfintei familii

(19 martie)

Sfântul Ambrozie ne spune în una din car?ile sale (Cartea a II-a a Oficiilor, cap. 29) ca printre primii creotini era un pios obicei de a încredin?a episcopilor oi clerului ceea ce voiau sa-oi pastreze cu mai multa grija, ca aceotia sa aoeze lânga altarul Domnului ceea ce li se încredin?a. Acest obicei pornea din convingerea pe care o aveau creotinii ca ei nu-oi pot plasa veniturile într-un loc mai sigur decât acolo unde însuoi Dumnezeu le încredin?eaza pe ale sale.

În Sfânta Scriptura citim ca templul sfânt din Ierusalim era locul în care erau aoezate toate lucrurile mai pre?ioase ale evreilor.

atim apoi oi de la autorii profani, cum este de exemplu Herodian, care, în istoria scrisa de el, spune ca înoioi pagânii faceau aceasta în cinstea zeilor, aoezând lucrurile de mare valoare în templele lor, încredin?ându-le preo?ilor. ai de ce le încredin?au preo?ilor? Pentru ca, dupa cum însaoi natura ne înva?a, obliga?ia de a pastra un lucru încredin?at, are în ea ceva sfânt; de aceea, aceste lucruri, nu puteau fi mai bine plasate decât în locurile în care se cinstea dumnezeirea oi în mâinile acelora care erau consacra?i de religie pentru o atare misiune.

Dar daca a fost cândva o comoara care merita sa fie numita sfânta oi pastrata cu cea mai mare sfin?enie, atunci a fost, desigur, aceea despre care vrem sa meditam astazi oi pe care Tatal ceresc a încredin?at-o dreptului Iosif. Tatal ceresc îi încredin?eaza Fiul; Sfântul Duh îi încredin?eaza mireasa; preacurata îi încredin?eaza plinatatea harului neprihanirii sale. Casa lui Iosif era saraca, dar devine un adevarat templu, pentru ca însuoi Dumnezeu a locuit în ea oi s-a încredin?at el însuoi pazei sfântului patriarh. ai dupa cum vechii preo?i erau consacra?i special pentru pazirea darurilor încredin?ate, la fel oi sfântul Iosif a fost consacrat de Creatorul sau pentru a pazi cu vrednicie darul încredin?at. Trupul i-a fost consacrat prin sfânta cura?ie, iar sufletul prin boga?iile nepieritoare ale harului.

Ca sa-l cinstim cum se cuvine oi dupa cum merita, trebuie sa în?elegem mai bine cum l-a cinstit Dumnezeu însuoi. Tatal ceresc are cea mai mare încredere în Iosif ca barbat drept, de aceea lui oi numai lui i-a încredin?at cele mai pre?ioase comori din cer oi de pe pamânt, pe propriul sau Fiu, despre care spune: "Acesta este Fiul meu iubit în care îmi gasesc toata bucuria" (Mt 3,17; Mc 1,11; Lc 3,22; In 1,34; Mt 12,18) - oi fecioria Maicii Neprihanite, ca sa duca împreuna o via?a îngereasca.

Tatal ceresc l-a înzestrat pe Iosif cu virtutea fecioriei, ceea ce l-a plasat deasupra trupului, fiindca prin acest dar el avea în trup ceva ce nu facea parte din trup, dar desavâroea orice ac?iune trupeasca în deplina concordan?a cu ac?iunea Duhului Sfânt. Fecioria este darul care face unirea cea mai strânsa dintre trup oi suflet. De exemplu, a?i putut observa ca atunci când lumina cade asupra unui corp opac, razele, neputând strabate acest corp, se rasfrâng. Când însa, aceeaoi lumina întâlneote un corp transparent, curat, un cristal pur, îl patrunde, intra prin el, se uneote cu el, pentru ca gaseote aici stralucirea oi transparen?a care se apropie de natura sa oi are ceva din lumina. Tot astfel, când Fiul lui Dumnezeu a voit sa se uneasca cu trupul nostru, pentru a duce revela?ia pe culmea desavâroirii, trupul nostru fiind întunecat oi corupt de pacatul lui Adam, a avut nevoie de ceva care sa faca legatura dintre Cuvântul sau oi trupul omenesc. Acest mijloc a fost fecioria, care, având în ea ceva spiritual, îngeresc, a fost capabila, într-un anumit mod, sa pregateasca trupul pentru a se uni cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Sfântul Grigore de Nyssa spune ca fecioria este acea virtute pentru care Dumnezeu n-a refuzat sa vina pe pamânt oi sa traiasca cu oamenii. Ea daruieote oamenilor aripi, pentru a-oi lua zborul spre cer oi, fiind lan?ul sacru al familiarita?ii noastre cu Dumnezeu, uneote, prin intermediul ei, lucruri atât de departate prin natura lor. Din valoarea aceasta atât de mare a fecioriei, putem deduce mare?ia sufleteasca a preacuratei Fecioare, dar oi demnitatea sfântului Iosif, întrucât fecioria ei a fost încredin?ata fecioriei lui spre paza. Am fi ispiti?i sa credem ca fecioria lui Iosif ar fi mai stralucitoare, mai îngereasca, decât a Mariei, fiindca, din punctul nostru de vedere omenesc, otim ca un lucru mai slab este încredin?at grijii unuia care este mai puternic, numai ca aici este vorba de felul obionuit de a lucra al lui Dumnezeu, care înfaptuieote lucruri mari prin cele mici.

Nu ne putem îndoi ca sfântul Iosif a pastrat cu fidelitate comoara încredin?ata de Tatal ceresc, dar ne întrebam cum a reuoit el, mai mic, sa pazeasca un lucru atât de mare, de ce mijloc s-a folosit? Mijlocul de care s-a folosit zilnic îl gasim în expresia: era barbat drept. Dreptatea sta în casatoria cu sfânta Fecioara.

Pe noi, oamenii secolului XX, atât de permisivi, atât de sexuali, atât de înclina?i de a vedea toate prin ochii murdari ai trupului chiar oi cele mai sfinte lucruri, sigur ca ne mira acest lucru: casatoria ca mijloc de a apara fecioria, comoara atât de delicata. ai totuoi lucrurile stau întocmai. Daca analizam orice casatorie, care se încheie între doi tineri, vom observa în ea trei lucruri: primul, este însuoi contractul prin care so?ul oi so?ia se unesc între ei; acest contract, în al doilea rând, este parafat, cimentat, de iubirea par?ilor contractante oi în al treilea rând de rodul casatoriei: copilul, care îi leaga mai puternic, îndemnându-i la o fidelitate mai desavâroita în pastrarea juramântului facut.

Daca luam acum aceste lucruri pe rând oi pe fiecare în parte, aceste trei calita?i componente ce caracterizeaza orice casatorie oi le vom aplica acestei sfinte casatorii dintre sfântul Iosif oi preacurata, vom vedea ca toate au conlucrat la pastrarea fecioriei.

Gasim mai întâi de toate contractul prin care Maria apar?ine lui Iosif oi Iosif apar?ine Mariei. Casatoria lor a fost adevarata, pentru ca ei s-au daruit unul altuia, nu numai în cuvinte în fa?a martorilor, ci oi în scris, conform Legii.

Dar în ce chip s-au daruit? Ei oi-au daruit reciproc fecioria oi asupra acestei cura?ii oi-au cedat dreptul mutual. Care drept? Acela de a-oi pastra unul altuia aceasta virtute. ai aici intervine acelaoi principiu prin care ac?ioneaza mereu Dumnezeu înfaptuind lucruri mari prin cele mici oi slabe: preacurata, ca femeie, în calitatea ei de noua Eva, devine aparatoarea fecioriei lui Iosif, noul Adam, printr-un privilegiu inefabil. Astfel ca Maria avea dreptul oi datoria de a pazi fecioria lui Iosif, fiindca el s-a angajat oi avea datoria sa pazeasca fecioria Mariei. Fiind vorba de suflete feciorelnice, casatoria este mult mai intima decât aceea care se încheie în vederea unei convie?uiri trupeoti. Doua feciorii se unesc, pentru a se apara una pe alta. Ele sunt ca doi aotri, care nu se unesc decât prin lumina lor. Acesta este nodul acestei casatorii, care este cu atât mai puternic, cu cât promisiunile pe care ei oi le-au facut erau mai inviolabile oi mai sfinte.

Cine ne poate descrie acum iubirea reciproca a acestor doi so?i preaferici?i? Caci, o, sfânta feciorie, flacarile iubirii tale sunt cu atât mai puternice, cu cât sunt mai curate oi mai libere de jugul trupesc. Focul sevei necurate, care arde în trupurile noastre, nu va putea niciodata sa egaleze ardoarea oi stralucirea flacarilor iubirii fa?a de cura?ie.

Ca sa va da?i seama ce iubire curata a existat între cele doua inimi feciorelnice, va voi da un exemplu. Sfântul Grigore de Tours ne spune ca doua persoane nobile din Auvergne, traind în casatorie într-o cura?ie desavâroita, au murit. Trupurile au fost îngropate în doua locuri diferite oi departate unul de altul. S-a petrecut atunci un lucru care a uimit pe to?i locuitorii oraoului: mormintele lor s-au unit, fara ca cineva sa intervina. Din acest fapt s-a dedus ca cei doi so?i, care au trait ca mor?i trupeote pe pamânt, acum traiesc la fel de aproape sufleteote în cer oi un singur mormânt minunat oi glorios da marturie despre o singura iubire minunata oi glorioasa, fiindca cele mai frumoase flacari ale iubirii nu sunt cele care izbucnesc din senzualitate, ci acelea care se înal?a din doua suflete curate. Marturie ne stau doi tineri logodi?i oi cura?i. Iubirea lor îi face atât de aten?i unul fa?a de altul; îoi fac cadouri; se vorbesc numai de bine; îoi scuza greoelile unul altuia; se gândesc mereu cum sa-oi construiasca un col? de rai în care sa spuna: Ce bine ne este noua sa fim aici; îoi jura iubire veonica; nu suporta sa auda o vorba rea unul despre altul etc. ai toate acestea, pâna când? Pâna în ziua în care iubirea sufleteasca se amesteca cu senzualitatea. Trupul întuneca cele ale spiritului oi via?a se schimba pe zi ce trece oi inimile se racesc.

Dar unde putem noi gasi o iubire mai curata oi mai puternica decât în casatoria sfântului Iosif oi a preacuratei? Aici iubirea era cu totul cereasca, pentru ca toate flacarile oi dorin?ele ei tindeau spre pastrarea fecioriei. Motivul pentru care sfântul Iosif o iubea pe sfânta Fecioara Maria nu era frumuse?ea ei trupeasca, ci frumuse?ea cea launtrica a sufletului care avea ca podoaba principala însaoi fecioria ei. Deci: cura?ia Mariei era obiectul sacru al acestui foc oi, cu cât el iubea mai mult aceasta cura?ie, cu atât voia s-o pastreze mai mult. N-a fost so? care sa-oi iubeasca mai mult so?ia ca sfântul Iosif pe Fecioara Maria; oi n-a fost so?ie care sa-oi iubeasca mai mult so?ul ca preacurata pe sfântul Iosif. Casatoria a dat iubirii lor o nota atât de minunata încât nici îngerii din cer n-o pot atinge, fiindca ei nu sunt destina?i casatoriei cu un scop atât de nobil oi sfânt cum a fost al sfintei familii de pe pamânt.

În sprijinul acestei afirma?ii îl avem pe sfântul Edmund care, mânat de un avânt spiritual deosebit, într-o zi a luat doua verighete oi, intrând într-o biserica, a îngenuncheat în fa?a statuii preacuratei, a facut un act de consfin?ire totala a fecioriei oi apoi ridicându-se, a pus un inel în degetul preacuratei oi un alt inel în degetul sau în semn de logodna spirituala pe veci. Din acel moment, afirma el, n-am mai sim?it în trupul meu nici un fel de ispita necurata.

Daca mai admitem oi parerea unor piooi autori care sus?in ca sfântul Iosif ar fi fost zamislit fara de pacat, sau pe a altora care sus?in ca deoi n-ar fi fost zamislit fara de pacat, dar s-a nascut, datorita menirii lui, mai curat decât Ioan Botezatorul, pe care însuoi Cristos l-a numit înger, ne vom da oi mai bine seama ca Iosif a fost cu adevarat un înger în carne oi oase, rânduit sa fie "marele-preot pazitor al comorii divine de pe pamânt". Într-o predica anterioara v-am aratat ca lauda lui Isus adresata sfântului Ioan Botezatorul îl pune în eviden?a pe Iosif, fiindca Isus spune ca: Cel mai mic în împara?ia cerului este mai mare decât Ioan, or, cel mai mic din împara?ia cerurilor, dupa Isus ca "Fiul Omului" oi preacurata, este sfântul Iosif.

Ne-a ramas acum sa consideram, ceea ce este oi mai minunat: rodul acestei preafericite casatorii.

atim ca Iosif a fost doar "tatal purtator de grija al lui Isus". Însa am afirmat mai sus ca: Isus a fost atras pe pamânt de fecioria îngereasca a preacuratei oi ca el este rodul preafericit produs de Duhul Sfânt oi de aceasta virtute a sânului feciorelnic. Sfântul Fulgen?iu o afirma atât de clar: Isus este rodul, podoaba, pre?ul oi rasplata sfintei feciorii. Din cauza sfintei feciorii, Maria i-a placut Tatalui ceresc oi de aceea Duhul Sfânt a umbrit-o cu fiin?a sa. Drept consecin?a, nu se poate oare spune ca fecioria a facut-o fecunda oi rodnica pe sfânta Fecioara? Daca fecioria a facut-o fecunda, nu ne temem sa afirmam ca sfântul Iosif a avut partea sa la aceasta minune, deoarece, daca aceasta cura?ie îngereasca este comoara dumnezeieotii mame, ea este oi comoara "barbatului drept" Iosif. Ea îi apar?ine prin casatorie oi prin grija deosebita de a o pastra pentru Dumnezeul sau, fiindca aceasta o cere sfin?enia drepta?ii. La Buna-Vestire, Maria se sperie când aude ca va zamisli oi va naote, fiindca nu putea accepta, nu avea voie oi nici dreptul sa accepte sa devina mama, daca nu ar fi ramas fecioara, fiindca stapânul fecioriei ei era sfântul Iosif. Deci, fiindca fecioria ei apar?ine sfântului Iosif, conform în?elegerii la logodna, putem spune ca aceasta "comoara" care îi apar?ine l-a atras pe Sfântul Duh asupra Fecioarei oi el, în calitate de "barbat drept" devine, prin atotputernicia Sfântului Duh "tata de ordin divin" al lui Isus. Isus este Fiul lui Iosif, nu dupa trup, ci prin afec?iune, prin dreptate, prin materia prima pe care o ofera Duhului Sfânt, adica a comorii pe care o avea în paza oi totodata a recunoaoterii din partea cerului a acestui drept de "tata", ca sa-i puna numele de Isus celui zamislit în sânul comorii sale.

Sfântul Augustin a spus-o clar: Din cauza acestei casatorii preacurate, ambii au meritat sa fie numi?i parin?ii lui Isus.

Ce concluzie putem trage pentru noi?

Dumnezeu vrea sa traim înconjura?i de mistere atât de înalte oi sfinte, ca sa ne înal?am oi sa ne sfin?im tot mai mult. Ar fi o ruoine sa-?i pângareoti sufletul oi trupul cu tot felul de gânduri oi dorin?e, cuvinte sau fapte, despre care sfântul Paul spune ca: nici sa nu se pomeneasca printre voi.

Trupul nostru, în care clocotesc poftele dezordonate, a fost spalat prin botez oi transformat în templul, în biserica Sfântului Duh. Deci: sa ne respectam trupurile noastre, care sunt membrele lui Isus Cristos. Sa ne pastram trupurile în sfin?enie oi în cinste, nu în patima poftei, ca pagânii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu. Dumnezeu doar nu ne-a chemat la necuviin?a, ci la sfin?enie, prin Isus Cristos.

Grija parinteasca fa?a de Isus.

Dupa ce Dumnezeu i-a încredin?at sfântului Iosif spre paza îngereasca fecioria preacuratei Maria oi el a gasit mijlocul cel mai bun de a o pastra prin sfânta Casatorie, înfaptuind lucruri mari prin cele mici, i-a pregatit o comoara oi mai mare oi, fiindca s-a dovedit "barbat drept" fa?a de prima, acum îi ofera chiar pe Fiul sau Isus facut om.

Cum de a în?eles Iosif ca trebuie sa-l iubeasca pe Isus, sa-l îngrijeasca oi sa-l apere mai mult decât daca i-ar fi fost tata dupa trup?

A în?eles, sub inspira?ia darului Duhului Sfânt al "în?elegerii", ca orice tata dupa natura este rânduit printr-o lege obionuita a firii, dar el este ales ca "tata" printr-o lege suprafireasca oi trebuie sa-l iubeasca pe Isus conform acestei legi. Deci, ceea ce Iosif n-a avut prin natura, a ob?inut prin supranatura, fa?a de care a avut o afec?iune oi o iubire specifica îngerilor, pe care a întarit-o, ceea ce nu pot face nici îngerii, printr-o credin?a excep?ionala. Sfântul Paul sus?ine ca noi suntem fiii lui Abraham prin credin?a (Gal 3,7). Cu atât mai mult Iosif este tatal lui Isus prin credin?a. Mai presus de toate însa Dumnezeu Tatal i-a daruit sfântului Iosif tot ceea ce poate apar?ine unui tata, fara a-i rani fecioria, i-a daruit o "inima de tata". Cum aoa? Iata cum! Dumnezeu formeaza în to?i creotinii o inima de copil oi nu de sclav, trimi?ând în ei Duhul Fiului sau. Apostolii tremurau de frica la cea mai mica amenin?are; dar Dumnezeu le-a plamadit o inima noua care le-a dat un curaj eroic.

În Vechiul Testament, care erau oare sentimentele lui Saul în timp ce-oi pazea turmele de oi? Erau, fara îndoiala, obionuite oi simple, inferioare, reduse. Dar Dumnezeu, aoezându-l pe tron, îi schimba inima prin ungerea sa oi el recunoaote ca este noul rege (1Rg 10,9). Pe de alta parte, israeli?ii considerau pe acest monarh ca pe unul care s-a ridicat din rândul lor, numai ca, Dumnezeu, atingându-le inimile, quorum Deus tetigit corda (1Rg 10,26), aceotia îndata îl vad mai mare decât ei, se simt emo?iona?i, privindu-l. Dumnezeu a format în ei o inima de supuoi. Aici lucrurile se transpun pe un plan superior: Sfântul Duh l-a umplut pe Iosif de aceeaoi iubire care a dus la zamislirea lui Isus în sânul preacuratei. Deci Iosif devine tatal lui Isus în Duhul Sfânt. Prin acest fapt, Iosif întrece în putere creativa pe orice tata dupa trup. Deci: aceeaoi mâna, care plamadeote inima fiecarui om în parte a plamadit inima de tata a lui Iosif oi o inima de fiu lui Isus. În virtutea iubirii inimii de tata Iosif porunceote; în virtutea iubirii inimii de fiu Isus asculta. Iar daca Isus a spus: Iar tata sa nu spune?i nimanui pe pamânt, caci unul este tatal vostru, cel din ceruri (Mt 23,9), el vedea în Iosif scânteia iubirii izvorâte din Tatal ceresc.

Când Isus intra într-o casa sau într-un suflet, el intra de obicei cu crucea pe umeri. Cine vrea sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-oi ia crucea zilnic oi sa ma urmeze! (Mt 16,24).

Iosif oi Maria erau saraci, dar nu lipsi?i de casa. Îndata însa ce Isus îoi face apari?ia, ramân fara casa, el prefera sa se nasca într-un grajd strain; când ei se întorc la Nazaret, în casu?a lor, el îi determina s-o paraseasca oi sa plece în Egipt; daca ramâne în templul din Ierusalim, acesta este al Tatalui sau; Fiul Omului nu are nici o piatra, pe care sa-oi plece capul (Mt 8,20); lemnul crucii, pe care a fost rastignit, se spune ca a fost pregatit pentru Baraba; mormântul a fost al unui strain, al lui Iosif din Arimateea; giulgiurile, în care a fost înmormântat, au fost ale lui? Se crede ca au fost ale Veronicai, fiindca poarta acelaoi sigiliu de pe marama ei. Iar pentru ceea ce era a lui, tunica, solda?ii au tras la sor?i oi unul oi-a însuoit-o drept prada de razboi.

Care a fost atitudinea sfântului Iosif în fa?a detaoarii continue a lui Isus fa?a de cele trecatoare ale lumii? Chiar daca Iosif nu l-a putut urmari pe Isus în acest proces de detaoare pâna pe Calvar, oi-a dat seama destul de bine de aceasta tendin?a din toate încercarile prin care a trecut, din felul lui Isus de a fi, renun?ând la hrana în favoarea rugaciunii; renun?ând la odihna în favoarea lucrului în atelier; renun?ând la plata lucrului în favoarea celui sarac etc.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca2=17
Vă rugăm să respectați drepturile de autor