www.profamilia.ro /liturgie.asp?predicidanca2=12
 
 LITURGIE 

Predici la solemnita?i, sarbatori oi comemorari
pr. Anton Danca

achizitionare: 07.09.2005; sursa: Editura Presa Buna

Sfântul Iosif

I

Iosif, fiind barbat drept

(19 martie)

Dupa ce a primit vestea cea buna, vestea întruparii Cuvântului, a venirii lui Mesia în lume, preacurata Fecioara Maria merge în graba în ?inutul muntos al Iudeii, la veriooara sa Elisabeta, sa o felicite oi sa o ajute în vederea naoterii lui Ioan Botezatorul. Înainte ca Ioan sa fie pregatitorul caii lui Isus, Maria vrea sa fie premergatoarea premergatorului, adica sa-oi arate iubirea fa?a de Ioan, iubire pe care la rândul sau, Ioan sa o arate fa?a de Isus. Cu aceasta ocazie preacurata izbucneote într-un imn de preamarire fa?a de Dumnezeu, fiindca i-a facut lucruri mari (cf. Lc 1,39-49).

Într-adevar, sunt multe, mari oi minunate lucrurile care au copleoit-o, venind din partea lui Dumnezeu: aleasa Tatalui din veonicie; plina de har ca mireasa a Duhului Sfânt; mama a lui Isus, Fiul lui Dumnezeu oi regina a îngerilor, care se simt onora?i slujindu-i. Iata doar câteva "lucruri mari", pe care le cunoaotem, dar se uita un altul, pe care Maria l-a pre?uit nespus de mult oi pe care l-a cuprins mereu în mul?umirile aduse lui Dumnezeu pentru el, este sfântul Iosif, pe care cerul i l-a rânduit ca logodnic oi so? oi "tata purtator de grija" al Fiului lui Dumnezeu, care în acelaoi timp este oi Fiul ei cunoscut ca Fiul Mariei, fa?a de care a avut mai multa grija decât fa?a de sine însuoi.

Daca evanghelistul Matei îl numeote pe Iosif "barbat drept" (Mt 1,19), aceasta calitate n-a avut de unde sa o afle mai bine decât de la Maria, calitate pentru care ea l-a iubit cu o iubire mai mult decât îngereasca. Daca vom încerca oi noi sa în?elegem în ce consta aceasta "dreptate", îl vom iubi mai mult, fiindca vom în?elege oi de ce Biserica oi l-a ales ca "patron universal".

ati?i care este prima datorie fa?a de "dreptate", prin care omul, împlinind-o, devine "drept"? Aceea de a se întoarce la originea sa, la Creator oi de a-l numi pe Dumnezeu "Tata" în Duhul Sfânt. Abraham este socotit drept, fiindca a crezut oi a ascultat de Iahve. Isus, când ne-a înva?at rugaciunea Tatal nostru, a voit sa fim drep?i, sa credem oi sa ascultam glasul lui. Iar a doua datorie fa?a de "dreptate" este asemenea celei dintâi: de a-i trata pe to?i oamenii ca pe copiii lui Dumnezeu, ca fra?i.

Sfântul Iosif otia, fiindca profetul Isaia o spusese destul de clar ca Mesia când va veni în lume peste el se va odihni Duhul Sfânt, care îl va copleoi cu cele oapte daruri sfinte: cu în?elepciune, în?elegere, sfat, putere, otiin?a, evlavie oi cu frica de Dumnezeu (cf. Is 11,2-3). Dorin?a zilnica a lui Iosif, ca de altfel a fiecarui iudeu credincios, era ca sosirea lui Mesia sa-l gaseasca mai pregatit. A dorit oi a cerut pentru sine ceea ce otia ca va primi Mesia, cele oapte daruri.

Duhul Sfânt l-a copleoit cu darul în?elepciunii, de care a dat dovada prin tacerea sa. Evangheliile nu ne relateaza nici un cuvânt al sfântului Iosif, dar, conform dictonului: Daca taceai, filozof ramâneai oi Vorbirea este de argint, tacerea este de aur, ne dam seama de puterea lui de a-oi stapâni limba, ca sa vorbeasca limba inefabila a îngerilor. Atât filozofii antici, cât oi pustnicii din primele veacuri ale Bisericii, îoi alegeau ucenicii dintre tinerii care otiau sa taca. Se retrageau în pustiu, în peoteri, în mun?i, în locuri cât mai liniotite, ca sa se roage, sa mediteze, sa contempleze, sa se poata concentra spre a auzi glasul celui care tace, glasul propriei conotiin?e, glasul sufletului. Examenul tacerii dura cel pu?in doi sau trei ani. Iosif a tacut mai mult, de aceea a auzit glasul îngerilor: Iosife, fiul lui David, nu te teme! a auzit glasul propriei conotiin?e: Iosif, fiind barbat drept oi nevrând sa o denun?e, a voit sa o lase în ascuns (Mt 1,19-20).

Din cele spuse deja, ne dam seama ca sfântul Iosif a dat dovada ca s-a bucurat din plin de darul în?elegerii. Aflând de la logodnica lui, ca ea vrea sa ramâna fecioara, spre a deveni o slujitoare vrednica oi totala a lui Mesia, accepta sa o respecte în aceasta postura de so?ie, fiindca oi el a sim?it în suflet aceeaoi chemare. Crede ca fecioria logodnicei sale oi a sa, se pot uni ca doua lumini în aceeaoi locuin?a oi pot grabi clipa sosirii Celui atât de mult aoteptat de profe?i oi popoare. Un plan mare? s-a zamislit atunci în inima lui. Dar, aflând ca logodnica sa, Maria, este însarcinata, nu în?elege ce s-a putut întâmpla, dar are toata convingerea ca nu l-a înoelat oi ca ea este totuoi nevinovata. A o întreba, înseamna a o rani, a o banui, a o învinui; nici nu vrea sa o ia în aceasta stare, însarcinata fiind, fiindca propria conotiin?a îi spune ca ar savâroi ceva contrar Legii; sau, sa o ia din mila, înseamna a o umili; sa o denun?e judecatorilor, la aoa ceva nici nu se poate gândi, fiind convins ca ar savâroi cea mai urâta fapta din via?a. Iosif se framânta, se roaga oi gaseote calea cea buna: crede ca sunt taine pe care nu le poate patrunde oi nu îi este permis sa dispre?uiasca pe nimeni oi lucrul cel mai bun este sa o paraseasca în ascuns, pâna când Dumnezeu va face lumina. ai lumina nu a întârziat sa vina printr-un înger, care îi arata ca ceea ce s-a întâmplat cu logodnica lui este opera Duhului Sfânt oi el, luând-o în casatorie, va fi mai mult decât a sperat, un slujitor umil, va fi tatal purtator de grija al lui Mesia, caruia îi va pune numele de "Isus".

Aoa rasplateote Dumnezeu pe cei care doresc sa conlucreze cu darul Duhului Sfânt al în?elegerii, care îl face pe om tot mai credincios.

Deoi în Istoria Sacra nu gasim nici un cuvânt, nici un sfat dat de sfântul Iosif, gasim ca el a fost sfatuit deseori de îngeri oi i-a ascultat. Cel ce este sfatuit de îngeri oi asculta devine el însuoi un înger sfatuitor în Istoria Bisericii lui Cristos. Nenumarate sunt interven?iile sale miraculoase în folosul celor greu încerca?i, nu numai la moarte, dar oi în via?a. Ma opresc doar la cele din via?a fericitului Ieremia Valahul, care, în copilarie, fiind la pia?a cu zarzavat de vânzare, da de pomana unui batrân sarac oi acesta se dovedeote a fi proroc, zicându-i: Tu vei pleca dincolo de mun?i, spre miazazi, într-o ?ara care se cheama Italia. Vei merge cale lunga oi vei avea multe de suferit. Dar nu te teme, deoarece nu ?i se va întâmpla nici un rau. Ajuns la capatul calatoriei tale, vei intra în slujba unui mare domn, pe care îl vei sluji cu toata iubirea oi cu toata bucuria oi vei fi rasplatit cu marinimie. Când Ion al lui Stoica a plecat spre Italia oi a ajuns la Alba Iulia, s-a razgândit oi a voit sa se întoarca acasa, greuta?ile i se pareau insurmontabile. Îi apare acelaoi batrânel din pia?a de odinioara oi-l încurajeaza, îl pune în legatura cu un medic italian oi acesta îl ajuta sa ajunga pâna la Bari în Italia visata. Numai ca aici, n-a gasit paradisul, ci constata ca lumea este mult mai rea decât în ?ara sa oi iaraoi îl paote gândul întoarcerii în Valahia... Din nou îoi face apari?ia batrânelul oi iaraoi îl îndeamna sa mearga la Loreto, unde este casa sfânta din Nazaret; la Roma, unde îl va gasi pe papa; sau la Napoli, unde sunt calugari sfin?i. Ion asculta oi, fiindca Napoli era mai aproape, a venit aici, unde îoi va gasi fericirea inimii.

Dupa marturia autorilor vie?ii fericitului Ieremia, acel batrânel, care l-a urmarit din Valahia oi pâna în Italia cu sfatul sau, n-a fost altul decât sfântul Iosif oi de aceea i-a recomandat drept prima ?inta, unde sa se întâlneasca cu sfin?enia, sfânta casa din Loreto care i-a apar?inut la Nazaret oi în care oi-a aflat paradisul inimii lânga Isus oi Maria.

Î?i trebuie multa tarie sa fii oi sa ramâi drept într-o lume nedreapta, sa speri pâna la capat. Iosif trebuie sa ia pe pruncul Isus oi pe mama lui oi sa fuga într-o ?ara straina, în Egipt, fiindca Irod voia sa-i omoare fericirea. Nici Isus însuoi nu-l scuteote de "cruce". Speran?a se arata viguroasa, contra oricarei speran?e, prin acceptarea crucii. Copilul Isus, în vârsta de 12 ani, ramâne la templu, fara otirea lui oi a preacuratei. Credin?a, dupa ce i-a fost pusa la grea încercare de logodnica sa, acum îi este pusa la încercare de Isus însuoi. Se va da batut? Biserica îl compara pe sfântul Iosif cu patriarhul Abraham, care, sperând contra oricarei speran?e oi speran?a nu l-a dat de ruoine, la cererea lui Dumnezeu a fost dispus sa-oi jertfeasca pe unicul fiu, pe Isaac, pe care îl iubea, oi Abraham a devenit "drept prin credin?a", prin taria credin?ei în Tatal, care va avea grija de jertfa. Darul tariei Duhului Sfânt l-a facut pe Iosif "barbat drept". Cu "îngrijorare", dar plin de speran?a, a cautat pâna ce l-a gasit pe acela care trebuia sa se jertfeasca pe Calvar.

Darurile otiin?ei oi evlaviei le-a avut mai mult decât Adam în Eden, care trebuia sa cunoasca tot ceea ce Dumnezeu a creat oi el sa dea nume (Gen 2,19), fiindca lui Iosif îi revine sarcina sa-l cunoasca pe Mesia oi sa-i dea numele de "Isus", ceea ce a oi facut, dar noua luni de zile a meditat asupra semnifica?iei lui, pentru a se încadra el însuoi în aceasta semnifica?ie, ca sa fie cu adevarat tatal supranatural al lui Isus, conform voin?ei Tatalui ceresc, care a voit sa-i împartaoeasca aceasta demnitate de "tata". ai cu cât patrundea mai mult în misterul lui Isus, cu atât devenea mai evlavios, fiindca, daca Nimeni nu poate spune ca Isus este Domn decât în Duhul Sfânt (1Cor 13,3), cu atât mai mult nimeni nu poate spune Abba-Parinte (Rom 8,15) oi nu se poate ruga cum trebuie decât prin Duhul Sfânt (Gal 4,6), care revarsa iubirea divina în inimile noastre.

Ceea ce l-a caracterizat în chip deosebit pe fericitul patriarh a fost darul fricii de Dumnezeu. Nu avea o teama de sclav sau de sluga, nici teama obositoare de pacat sau de pedeapsa datorata pacatului, fiindca, chiar daca n-ar fi fost zamislit fara de pacat, ca preacurata Fecioara Maria, a trebuit sa se nasca mai sfânt decât Ioan Botezatorul, spre a corespunde înaltei misiuni de so? al Mamei lui Dumnezeu oi de tata purtator de grija al lui Isus, fara cea mai mica înclina?ie spre rau. Darul temerii de Dumnezeu consta în bucuria de a trai mereu în prezen?a divina oi de a-i împlini voin?a, de a-oi dovedi iubirea prin fapte. Acest dar al fricii de Dumnezeu l-a avut Mesia oi l-a dus la slava învierii, dupa cum o spune clar sfântul Petru în predica din ziua de Rusalii (cf. Fap 2,24-28).

acoala pentru via?a veonica, de a fi mereu în fa?a lui Dumnezeu, începe aici, pe acest pamânt, prin darul fricii de Dumnezeu, fiindca el este începutul în?elepciunii (Sir 1,12) oi sfântul Iosif ne este model, cale oi înva?ator.

Când ne rugam: La tine alergam, o fericite Iosife... sa avem oi aceasta inten?ie, ca prin mijlocirea lui sa dobândim cele oapte daruri ale Duhului Sfânt, ca sa-l cunoaotem mai bine pe Isus oi puterea învierii lui, cu speran?a propriei noastre convertiri totale la Tatal nostru cel din ceruri, printr-o adevarata credin?a, speran?a oi iubire.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predicidanca2=12
Vă rugăm să respectați drepturile de autor