www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=sylvestreinaltare
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Scepticii pornesc într-o aventura
Înaltarea Domnului, 1 iunie 2003
Lecturi: Fap 1,1-11 Ps 46 Ef 4,1-13 Mc 16,15-20
pr. Jacques Sylvestre, o.p.

Necredinta, scepticism, si apoi credinta, asa poate fi rezumat finalul Evangheliei scrise de Marcu sau de Pseudo-Marcu. În prima sectiune a acestui final (16,1-14), Domnul se arata de trei ori unor martori pe care apostolii pur si simplu nu îi cred. Scepticismul acesta devenind rapid contrariul sau ar putea constitui de altfel o dovada indiscutabila a învierii lui Cristos. Pentru ca, uimitor, aceiasi sceptici pornesc de îndata sa predice, trimisi în misiune de Cristos si lucrând cu El (16,15).

Care sa fie legatura dintre scepticism si credinta? Oare adevarata credinta chiar se poate lipsi de marturii omenesti, se poate lipsi sa ceara dovezi (a se vedea Ioan 20,29; Marcu 15,32)? Versetele de mai sus ne poarta în plina crestinatate a începuturilor. Relatarile despre aparitiile lui Isus dupa Înviere înaintea apostolilor exprima toate, în diversitatea lor, o imagine unitara a relatiei cu Cel înviat. Si anume, dupa ce la început nu au crezut, apostolii l-au recunoscut pe Isus, si-au dat seama ca El este viu, si au primit de la El o misiune... Iar ei, plecând, au propovaduit pretutindeni si Domnul lucra cu ei si întarea Cuvântul, prin semnele care urmau.

 

Propovaduiti la toata faptura

Recunoasterea lui Isus de catre ai lui, asa sceptici cum s-au aratat la început, se petrece cu repeziciune, dupa care urmeaza, imediat, trimiterea lor sa vesteasca. Indiscutabil, e vorba aici de mai mult decât de o porunca a lui Isus, e vorba de faptul ca apostolii au devenit constienti ca s-a petrecut ceva capital. Cum putem atunci explica de ce a fost nevoie ca dupa 50 de zile de la Înviere sa se coboare Duhul Sfânt, eveniment dupa care Petru începe în fine sa predice (Fapte 10; 11,1-18; 15,7-11)...?

Putem presupune ca apostolii nu au înteles decât treptat faptul ca Cristos cel înviat le-a încredintat implicit sarcina universala de a fi purtatorii revelatiei. Convertirea lui Paul pe drumul Damascului va contribui la aceasta întelegere (Fapte 15; Galateni 2). Asadar, misiunea Bisericii printre pagâni s-a clarificat treptat, si nu a mai fost vorba nici macar de prioritatea evreilor în primirea Vestii Bune. Misiunea de a se adresa oamenilor din lumea întreaga, de a propovadui Evanghelia la toata faptura, a devenit evidenta mai târziu si se datoreaza unor influente diverse.

 

Propovaduirea Evangheliei

Propovaduirea, vestirea, anuntarea. Aceasta expresie este foarte curenta în limbajul misionar al Bisericii primare. Marcu este însa singurul dintre evanghelisti care vorbeste despre "propovaduirea Evangheliei" (1,14; 13,10). Un sinonim este termenul kerygma sau mesaj, o forma elementara de evocare a vietii lui Isus, a mortii si învierii Lui, si de proclamare a întoarcerii lui ca judecator si Mântuitor. Iata care este miezul Vestii Bune, care se adreseaza întregii omeniri. Credinta si pocainta vor constitui raspunsul la aceasta propovaduire si vor fi legate de botez, ca o consecinta normala a ascultarii mesajului. Credinta marturisita public prin primirea botezului, odata cu iertarea pacatelor, le confera credinciosilor darul Duhului Sfânt.

 

Semnele

Sa fie oare semnele fagaduite un privilegiu exclusiv al primilor predicatori si al celor care i-au ascultat si crezut? Dimpotriva, semnele sunt date tuturor credinciosilor. Departe de a le refuza Celor Unsprezece darul de a savârsi miracole, Noul Testament lasa sa se înteleaga ca harismele pot fi daruite si simplilor credinciosi (1Corinteni 12,28ss) ca si discipolilor nedeclarati (Marcu 9,38-40). Putem evoca în acest sens minunea înfaptuita de catre Paul si Barnaba (Fapte 14,3ss) si revarsarea Duhului peste niste simpli ascultatori, printre care se numara Corneliu (Fapte 10,44-46). În ce-l priveste pe sf. Paul, el alunga duhurile rele si i s-a întâmplat sa-si scuture de pe mâna o vipera gata sa-l muste (Fapte 16,12 si 28,3-5). Darul limbilor, sau glosolalia, minune a apostolilor în dimineata Coborârii Duhului, va fi posibila si multor altora: lui Corneliu (Fapte 10,44-46), discipolilor lui Ioan din Efes (Fapte 19,6), unor locuitori ai Corintului (1Corinteni 14,5), ca si lui Paul (14,18). Semnele cele mai obisnuite ale prezentei harului într-o inima sunt statornicia (2Corinteni 12,12) si dezinteresarea (1Tesaloniceni 2, 20).

 

Înaltarea

Dupa ce si-a trimis ucenicii în misiune, Isus este înaltat la cer. Acest eveniment, petrecut, potrivit Faptelor Apostolilor, la 40 de zile dupa Paste, este înfatisat în termeni care amintesc de ridicarea la cer a sf. Ilie (2Regi 2,11). În ce priveste înaltarea lui Isus la cer, unde sta la dreapta Tatalui, ea ramâne un mister accesibil numai credintei. Concret, ridicarea în slava a lui Mesia este o tema împrumutata din Psalmul 110, amintit în profetia lui Isus pe când era adus înaintea arhiereului (Matei 26,63-65): De acum veti vedea pe Fiul Omului sezând de-a dreapta puterii si venind peste norii cerului.

Dupa Înaltare, dupa ce Isus s-a facut nevazut, cei Unsprezece coboara de pe munte pentru a vesti pretutindeni Evanghelia. Activitatea misionara a Bisericii din toate vremurile se bazeaza pe prezenta invizibila, lucratoare, a lui Isus. El singur poate confirma prin minuni si semne Cuvântul, facând sa se reverse puterea care-i sustine pe cei pe care i-a trimis în misiune.

Aceasta a fost extraordinara aventura a unui mic grup de sceptici!

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=sylvestreinaltare
Vă rugăm să respectați drepturile de autor