www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=munachi5an
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Pentru ce a venit de fapt Isus
Duminica a V-a de peste an, 5 februarie 2006
Lecturi: Iob 7,1-4.6-7 Ps 146 1Cor 9,16-19.22-23 Mc 1,29-39
pr. Ernest Munachi Ezeogu

Detinatorii de doctorate provoaca mare confuzie. Dupa ce si-a luat titlul de doctor în stiinte politice, un barbat s-a gândit sa faca o vizita la tara parintilor sai. Mândri de realizarea fiului lor, parintii anuntasera tot satul ca le vine acasa fiul, "doctorul". Ajuns în sat, barbatul fu întâmpinat de unii si de altii cu tot felul de plângeri: "Ma doare spatele!", "Ma lasa vederea!", "De câteva saptamâni îmi amorteste piciorul drept!" El a încercat sa le explice ca nu este medic, este doctor, dar nu medic. Satenii l-au privit nedumeriti: "Pai daca nu vindeci bolnavii, la ce bun sa ti se spuna doctor?"

În Evanghelia de astazi, Isus se afla într-o situatie oarecum similara. Isus a venit sa mântuiasca lumea. Profetul Isaia prevestea: "El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovarat" (Isaia 53,4). Îl si vedem în sinagoga vindecând un om prins de spirite necurate. Din sinagoga Isus merge la casa lui Petru si îi vindeca soacra de febra. "Când s-a înserat, dupa ce a apus soarele, i-au adus la el pe toti bolnavii si posedatii de diavol [...] El a vindecat pe multi care sufereau de diferite boli si a alungat multi diavoli" (Marcu 1,32-34). Apoi, dis-de-dimineata, s-a dus si a gasit un loc linistit sa se roage. Înainte sa îsi termine rugaciunile de dimineata, discipolii îl gasesc si îi spun ca o multime si mai mare îl cauta. Ne-am astepta ca Isus sa spuna: "Perfect! Ne-am intrat în mâna. Strategia noastra a dat roade." Ce spune El însa? Spune nu. "Sa mergem în alta parte, prin cetatile învecinate, ca sa predic si acolo, caci pentru aceasta am venit" (Marcu 1,38).

Poftim?! Pentru proclamarea mesajului? Pai ce mesaj este mai important decât vindecarea bolnavilor si redarea demnitatii celor desfigurati de boala si de saracie? Nu pentru aceasta a venit Isus? Ei bine, nu tocmai. Isus a venit sa aduca saracilor vestea cea buna (Luca 4,18). Aceasta veste buna este spirituala si materiala asa dupa cum persoana umana este suflet si trup. Când vine însa vorba de ordinea prioritatilor, spiritualul este pe primul loc, materialul pe urmatorul. Aceasta ordine este subliniata de Isus în predica de pe munte: "Cautati mai întâi împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Matei 6,33).

Cu alte cuvinte, Isus a venit sa proclame vestea cea buna a împaratiei lui Dumnezeu, sa invite întreaga omenire sa îl recunoasca rege pe Dumnezeu, în inimile lor si în vietile lor, sa se împace cu Dumnezeu si cu semenii. Mare parte din boala, saracia si suferinta care exista în lumea noastra îsi au radacina în starea de disonanta sau de pacat, ce ne separa de Dumnezeu si de ceilalti. Vindecând radacina tuturor problemelor noastre, ne vom gasi în pozitia de a accepta binecuvântarile abundente ale lui Dumnezeu în toate domeniile vietii noastre, în plan spiritual dar si fizic, moral dar si material, social dar si psihologic. Sa cauti însa vindecarea fizica si bunastarea materiala fara sa faci mai întâi pace cu Dumnezeu înseamna sa nu întelegi esentialul. Este ca si cum ai pune carul în fata calului. Nu va merge. Probabil aceasta încercau sa faca cu Isus oamenii din Capernaum în acea dimineata. Asa ca Isus le-a boicotat planurile si a mers în alte cetati din Galileea pentru a proclama vestea cea buna.

Multimea mare ce venise sa îl caute pe Isus în acea dimineata a mers acasa dezamagita. Nu l-au gasit. De ce? Pentru ca îl cautau din motive gresite. Îl cautau pe Isus doar pentru a obtine ceea ce ei vroiau; nu erau interesati de ceea ce Isus avea sa le ofere. Nu ca Isus nu ar fi interesat sa o ducem bine material. Vrea aceasta. Dar bunastarea spirituala vine mai întâi. Asemenea oamenilor din Capernaum, mergem duminica la biserica sa îl cautam pe Isus. Mergem cu diferitele probleme pe care le avem, ale sufletului si ale trupului. Pentru a evita dezamagirea, primul lucru pe care trebuie sa îl facem este sa uitam de problemele personale si sa cautam împaratia lui Dumnezeu pe care a venit sa o proclame Isus. Când vom gasi împaratia lui Dumnezeu si pe Dumnezeu însusi, vom vedea ca toate celelalte nevoi ale sufletului si ale trupului nostru si-au gasit rezolvarea.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=munachi5an
Vă rugăm să respectați drepturile de autor