www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=gilhooleyinviere
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Parabola de Pasti
Duminica Învierii Domnului, 16 aprilie 2006
Lecturi: Fap 10,34a.37-43 Ps 117 Col 3,1-4 (1Cor 5,6b-8) In 20,1-9
pr. James Gilhooley

Sa ascultam o parabola de Pasti. Un tata era într-o pasa proasta. Dorea sa participe la Liturghia de Pasti cu sotia si cu cei trei copii ai lor. Liturghia de duminica cu familia era ceva special pentru el. Credea în dictonul ce spune ca familia care se roaga împreuna ramâne împreuna. Dar tocmai fusese numit managerul unui nou restaurant fast-food. Patronul, anticipând ca vor veni multi clienti, i-a cerut sa lucreze în Duminica Pastelui. Nu avea de ales. Avea nevoie disperata de noua slujba. Copiii aveau nevoie de mâncare si de hrana. A înghitit în sec si a acceptat.

Si-a dat seama apoi ca patronul sau avea dreptate. Numarul oamenilor care cautau un loc unde sa manânce de Pasti era de doua ori mai mare ca de obicei. Nici nu se facuse amiaza si el era deja obosit. Iar la usa multimea nu scadea. Ce bine i-ar fi prins niste angajati în plus la restaurant! În plus, începuse sa îi fie ciuda pe el pentru cum îi tratase pe unii dintre clienti. Iar coada crestea tot mai mult. Îsi dadea seama ca furia ce o simtea venea si din faptul ca toti oamenii din fata sa erau liberi, pe când el trebuia sa munceasca. Unii dintre ei erau cu copiii... ar fi vrut sa fie asa si el.

Tânarul din fata lui purta o cruce de aur la gât. I-a spus politicos managerului nostru: "Doua omlete va rog, cu sunca si suc de rosii, doua sucuri si doua cafele. Va rog, puneti-le în pachete separate." Managerul executa comanda pentru amabilul tânar. A împins spre el pachetele spunându-i: "15,53$". Tânarul i-a întins o hârtie de 20 de dolari, si i-a spus: "Va rog sa dati al doilea pachet omului din spatele meu, precum si restul." Apoi a disparut în multime. A fost ultima oara când l-a vazut. Managerul s-a uitat apoi la cel care era în urma tânarului. Era îmbracat în haine ponosite, neras, si avea o mica sacosa probabil cu lucrurile lui. Parea foarte obosit si probabil avea doar câteva monede, poate pentru o cafea. Managerul l-a surprins dându-i pachetul si restul de la 20 de dolari. Sarmanul om i-a zâmbit. A fost primul zâmbet adevarat pe care l-a vazut în acea zi. I-a soptit saracului ca binefacatorul a fost cel de dinaintea lui. Omul privea mirat dar bucuros. Avea hrana pentru Duminica Pastelui. Pentru acest cersetor, Cristos cu adevarat a înviat. Vestea buna era într-adevar foarte buna. Avea ce sa manânce. Îi venea sa strige: Aleluia!

Managerul si-a amintit vorba cuiva: "Nu pot salva lumea, dar pot sa îi trimit o pizza unui sarac." Tânarul era un sofer de tir. Conducea o masina lunga cât o zi de post. Si el era departe de familia sa. Dar gasise ceva ce putea face de Pasti. Managerul si-a dat seama ca tânarul nu facuse ceva doar pentru batrân, ci si pentru el. Îi transformase restaurantul într-o catedrala. Ziua de munca a trecut mai usor apoi. Când seara s-a întors acasa, cei trei copii l-au îmbratisat si i-au spus: "Taticule, taticule, l-am vazut pe Isus înviat la biserica." Ridicându-i în brate si sarutându-i, barbatul le-a spus: "Si eu l-am vazut." Punându-se seara în genunchi pentru rugaciune, i-a multumit lui Isus ca i-a trimis în restaurantul sau pe tânar si pe sarac. Pentru un moment s-a întrebat daca sarmanul barbat nu fusese chiar Isus. Dar a alungat gândul ca fiind prea improbabil. Oare?

Sa ne amintim ce i s-a întâmplat în secolul al XIII-lea Sfântului Francisc de Assisi, când un cersetor i-a cerut o moneda. Francisc venea de la slujba de Pasti. L-a îmbratisat cu caldura pe cersetor, i-a spus "fratele meu", si i-a dat câtiva banuti. Francisc s-a îndepartat apoi de cersetor si dupa câtiva pasi s-a întors spre el. L-a vazut pe Cristos însusi stând acolo unde era înainte cersetorul. Îi facea semn lui Francisc cu mâna. Iar din mâna îi curgea sânge.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=gilhooleyinviere
Vă rugăm să respectați drepturile de autor