www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=dumiscconiaris
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Crucea lipsa
Înaltarea Sfintei Cruci, 14 septembrie 2005
Lecturia: Ioan 19,6-11.13-20.25-28.30-35
pr. Anthony M. Coniaris

În fata unor biserici protestante americane se gasesc afise mari pe care sta scris: "Luati-va grijile si aduceti-le la biserica; milioane de oameni le lasa aici". Fara îndoiala exista un mare adevar în aceste cuvinte. Cristos ofera alinare pentru spiritele încercate, dar oare la aceasta se reduce întreg crestinismul?

Se spune ca în Orient, camilele îngenuncheaza în fata stapânului lor în fiecare seara, pentru ca greutatile sa le fie date jos. Dar dimineata urmatoare, aceleasi camile îngenuncheaza din nou în fata stapânului pentru a primi o noua povara. Daca este sa fim crestini, atunci trebuie sa facem la fel. La picioarele crucii suntem eliberati de povara pacatului si a vinovatiei noastre. Dar luam o alta: greutatea compasiunii pentru aceasta lume plina de pacat si de suferinta.

Crucea lui Cristos, a carei Înaltare o sarbatorim astazi, sta ridicata pentru mântuirea omului. Pentru iertare. Ca dovada a iubirii infinite a lui Dumnezeu. Dar trebuie sa dam un raspuns, unul propriu, crucii lui Cristos: "Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea în fiecare zi si sa-mi urmeze Mie" (Luca 9,23).

Iubim pentru ca El ne-a iubit mai întâi. Ne luam crucea si îi urmam pentru ca El a luat primul crucea pentru noi. Exista însa o cruce în viata noastra? Suntem dispusi astazi sa îi urmam lui Cristos? Îndeplinim oare voia Sa în noianul de presiuni exterioare? Avem dorinta de a ne depasi obiceiurile pacatoase adânc înradacinate în suflet? "M-am rastignit împreuna cu Cristos" (Galateni 2,20), scrie Sf. Paul. "Mor în fiecare zi!" (1Corinteni 15,31), dar nu o moarte fizica, ci o moarte - zilnica! - fata de egoism si pacat. Suntem noi gata pentru a duce o astfel de cruce?

Crucea lipsa

Se spune ca un preot era asaltat de nemultumiti: de contabilul parohiei, care se plângea ca cei mai multi nu lasa decât monede la cheta; de responsabilul cu cateheza, iritat ca nu are suficiente resurse pentru a tine orele; de dirijorul corului, agitat ca nu gaseste vocile de care are nevoie pentru o armonie perfecta. Duminica urmatoare, credinciosii au vazut ca de pe altar lipsea crucea. Au început sa se întrebe: de ce? Raspunsul nu a întârziat sa apara. Preotul i-a anuntat: "Crucea, dupa cum stiti, este un simbol al sacrificiului lui Cristos pentru mântuirea noastra. Este de asemenea un simbol al propriului nostru sacrificiu pentru Domnul si pentru Biserica Sa."

"Am descoperit însa cu tristete ca putini dintre noi facem sacrificii adevarate. Crucea a devenit doar un ornament de pus pe altar, lipsind din inimile multora dintre noi. Putini sunt cei dispusi sa îsi sacrifice timpul si interesele personale pentru Biserica. Asa ca m-am gândit sa iau crucea de pe altar, caci este doar un banal simbol. Privind la altar în aceasta dimineata, nu vedeti crucea. Sper ca aceasta sa va aminteasca de faptul ca crucea trebuie sa fie în inimile voastre, în daruirea voastra, în slujirea pe care i-o aduceti Domnului si Bisericii Sale. Crucea de pe altar nu are nici un sens daca nu este prezenta si în vietile noastre."

Comunismul a avut mare succes la tineri provocându-i sa duca o viata dura si în competitie. La intrarea în asociatia tinerilor comunisti avea loc un astfel de dialog: "Stii ce te asteapta?", întreba comunistul. "Da, stiu", spunea tânarul aspirat. "Frig, foame, sfidare, abuz, închisoare, boli si moarte", continua comunistul. "Da, stiu", raspundea tânarul. "Sunt gata. Le voi îndura pe toate."

Noi, crestinii, avem motivele corecte pentru o astfel de viata de sacrificiu, dar ne lipseste spiritul comunistilor. Am devenit saturati de iubirea de confort si de viata fara probleme, încât nu mai avem vigoarea necesara pentru a fi combatanti. Însa singurul crestinism care poate spera sa cucereasca lumea este crestinismul cu crucea în inima. Sa ne întrebam deci daca nu cumva crucea lipseste din vietile noastre... daca nu cumva crucea a devenit un simplu ornament, o podoaba exterioara. Mai este ea simbolul sacrificiului nostru pentru Cristos? Daca nu ne daruim, daca nu slujim, nici cruce nu avem.

Un Episcop credincios

Suntem în anul 156dC. Multimile se agita pe strazile Smirnei strigând: "Afara cu crestinii! Sunt periculosi! Refuza sa se închine împaratului. Jos cu Policarp pâna nu vin romanii si îl arunca animalelor!" În timpul procesului, proconsulul roman îi spune Episcopului Policarp: "Data fiind vârsta ta, te invit sa îi juri credinta lui Cezar si vei fi scutit de tortura." Referindu-se la Cristos, Policarp raspunde: "Optzeci si sase de ani i-am fost sclav Lui, si nimic nu mi-a facut rau si nici nu s-a dezis de mine. Cum as putea sa îi aduc hula Regelui care m-a salvat?" Multimea, care nu mai avea rabdare, a cerut moartea imediata a Episcopului. Astfel ca Policarp este dus la rug. Se roaga, în timp ce focul este aprins si flacarile îl înconjoara.

Astfel a devenit el unul dintre cei mai faimosi martiri ai credintei crestine. Ca Episcop, Sf. Policarp purta crucea lui Cristos pe un lant în jurul gâtului. Dar purta crucea si în inima. A purtat-o cu fidelitate pâna la sfârsit, primind în locul ei coroana gloriei vesnice.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=dumiscconiaris
Vă rugăm să respectați drepturile de autor