www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=dum6pasticoniaris
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Ochi avem si nu vedem
Duminica a VI-a dupa Pasti, 28 mai 2006
Lectura: Ioan 9,1-38
pr. Anthony M. Coniaris

Dintre toate facultatile noastre fizice, cel mai mult pretuim capacitatea de a vedea. Mai degraba ne-am pierde auzul, sau capacitatea de a vorbi, sau chiar bratele sau picioarele decât sa ne pierdem vederea. Astazi exista multi oameni care vad cu ochii lor, dar inimile lor sunt oarbe. Asa cum a spus Domnul: "Ochi aveti si nu vedeti" (Marcu 8,18). Un turist a aruncat o privire spre Marele Canion si apoi a întrebat: "Unde este terenul de golf?" Când i s-a spus ca nu exista nici un teren de golf, a întrebat: "Dar ce faceti voi pe aici?" În prezenta unuia dintre cele mai sublime si mai impunatoare spectacole ale lumii, acest om nu a vazut nimic. Avea ochi, dar capacitatea lui de a vedea frumusetea si maretia nu se dezvoltase. Avea ochi, dar nu a vazut.

Problema noastra astazi nu este aceea ca suntem orbi din punct de vedere fizic, ci spiritual. Helen Keller, care s-a nascut oarba si surda, a fost vizitata de o buna prietena care tocmai se întorsese dintr-o lunga drumetie prin padure. "Am întrebat-o ce a vazut", a spus Miss Keller. "Nimic deosebit", a fost raspunsul. "Mi-ar fi parut de necrezut", a spus Miss Keller, "daca nu m-as fi obisnuit cu astfel de raspunsuri, deoarece ma convinsesem de mult timp ca aceia care au ochi vad cu adevarat foarte putin."

Daca vedem, daca vedem cu adevarat, fiecare zi devine o noua revelatie a lui Dumnezeu. Emerson spunea odata: "Daca stelele ar aparea într-o singura noapte la o mie de ani, cât de multi oameni ar crede si ar adora si ar pastra pentru multe generatii amintirea acelei nopti unice de mister magic." Noi ne-am obisnuit însa cu ele, nu vedem niciodata stelele, sau daca ne uitam la ele ni se par ca un poster afisat într-o sala de asteptare. Avem ochi si nu vedem. Asemenea orbului din Evanghelia de astazi, si noi avem nevoie sa fim vindecati de Isus. Pentru ca suntem orbi în atât de multe feluri.

 

Orbire intentionata.

O mare parte din orbirea noastra este intentionata. Cât de usor este sa nu vedem lumea. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa tragem în jos cele doua obloane ale trupului: pleoapele. Îmi amintesc bine povestea a doi americani care calatoreau cu trenul prin Africa. Au ajuns la un moment dat într-unul dintre acele sarace sate africane. Un grup de copii africani înfometati s-au adunat lânga tren si se uitau cu pofta prin ferestre. Pentru a nu lasa aceasta scena sa le strice bucuria mesei lor, cei doi americani s-au ridicat si au tras draperiile.

Multi dintre noi suntem vinovati de a trage draperiile asupra nevoilor lumii noastre. Suntem orbiti de imensa noastra bogatie. Nu ne putem imagina o mama din vestul Africii care trebuie sa decida pe care dintre cei trei copiii ai sai sa îl lase sa moara din lipsa de hrana, sau pe cei 150.000 de oameni care dorm pe strazile Calcuttei în fiecare noapte pentru ca nu au locuinta - nici macar o cocioaba amarâta; sau saracia de neconceput a milioane de oameni din America de Sud, care manânca din tomberoanele de gunoi si beau apa murdara, fara nici o speranta de a primi ajutor, sau saracia si subnutritia de nedescris care exista chiar în mahalalele din marile orase. Este atât de usor sa excludem toate acestea din vietile noastre si sa fim orbi fata de ele.

O veche poveste din China vorbeste despre un om care râvnea la aur. Într-o zi a mers la un magazin de bijuterii, a pus mâna pe ceva aur, si a fugit. Dupa ce l-au prins, a fost întrebat: "Cum ai putut sa furi aurul altcuiva ziua în amiaza mare si în fata atâtor oameni?" Hotul a raspuns: "Când am ajuns la aur, am vazut doar aurul. Nu am vazut nici un om."

Se poate ca aceasta sa fie o parte a problemei noastre: suntem atât de orbiti de aur, de materialismul nostru, de cautarea profitului, încât nu îi mai vedem pe oameni? Sa ne amintim povestea pe care Isus a spus-o despre omul bogat si despre Lazar, sarmanul cersetor care traia la poarta casei sale, mâncând resturile care cadeau de la masa bogatului. Bogatul nu l-a exploatat niciodata pe Lazar, si nici nu l-a jefuit; pur si simplu nu l-a vazut niciodata. A fost total orb fata de existenta sa.

Aceasta este si problema noastra: nu vedem. Nu vedem saracia de pe pamânt; nu îi vedem pe acei doi din trei oameni din lume care sufera de foamete. Peste tot în jurul nostru sunt oameni care traiesc în tristete, în disperare, în singuratate, în dureri, în boala. Îi vedem oare? Am învatat sa mergem pe strada si sa nu îi vedem niciodata pe oamenii care, împreuna cu noi, umplu trotuarul. Chiar mai mult decât orbul din Evanghelia de astazi avem nevoie sa îi cerem lui Isus sa ne redea vederea pentru ca sa putem vedea suferinta si întristarea semenilor nostri.

O persoana care nu a suferit de acest gen de orbire a fost dr. Tom Dooley, tânarul medic care a lucrat în marina si care apoi si-a dedicat viata asigurarii de servicii medicale gratuite pentru nativii din Laos. El a spus într-o zi: "Cu siguranta nu îl pot vedea pe Dumnezeu când ma uit la un Mercedes-Benz. Dar în jungla este mai usor... Desigur, mi-ar placea sa stau aici si sa conduc o astfel de masina, sa beau scotch cu gheata si sa ma întâlnesc cu fete frumoase, dar îi tot vad acesti oameni saraci si bolnavi." Domnul i-a redat vederea!

 

Alte feluri de orbire.

Suntem orbiti de culori. Refuzam sa vedem chipul lui Dumnezeu care se afla în fiecare om - indiferent de culoarea pieii. Orasele noastre sufera astazi din cauza orbirii noastre rasiale, care este în fond o orbire spirituala. Ce nevoie disperata avem ca Isus sa ne redea vederea pentru ca sa putem vedea si respecta chipul lui Dumnezeu în fiecare persoana.

Unii dintre noi suntem orbi fata de lucrurile care sunt aproape de noi; putem vedea doar ceea ce se afla la distanta. Putem vedea cu usurinta pacatele aproapelui nostru dar nu si ale noastre. Credem ca posedam adevarul si respingem punctul de vedere al celorlalti. Ce nevoie disperata avem sa ne rugam: "Doamne, fa sa îmi recapat vederea ca sa pot vedea si îndeparta bârna din ochiul meu înainte sa ma preocupe paiul din ochiul aproapelui meu."

Cât de orbi suntem fata de prieteni si fata de cei dragi ai nostri! În piesa "Orasul nostru", Thornton Wilder, autorul, o lasa pe Emily sa retraiasca dupa moarte o singura zi din viata ei de pe pamânt, si îi auzim rugamintea adresata mamei ei: "O, mama, uita-te la mine doar un minut ca si cum m-ai vedea cu adevarat!" Ne putem uita la oameni dar sa nu îi vedem cu adevarat. Privim prin ei. La fel de bine am putea fi orbi.

Dr. Paul Tournier povesteste despre un stralucit chirurg din New York. Totul îi mergea extrem de bine, cu exceptia unui singur lucru: sotia lui era foarte nervoasa. A trimis-o la un psihiatru care i-a sugerat ca nu îi acorda acesteia destula atentie. Chirurgul a început sa se simta foarte raspunzator de starea nervoasa a sotiei lui. Stia ca simplul fapt de a o trimite la psihiatru nu îl va scuti de aceasta responsabilitate. În timp ce el ducea o viata extrem de captivanta la spital, facând operatii, salvând vieti, facând cercetare, scriind pentru reviste medicale... acasa sotia lui murea de foamete emotionala. Si el a fost complet orb fata de acest lucru.

Cât de mult avem nevoie sa ne rugam: "Doamne, fa-ma sa îmi recapat vederea pentru ca slujindu-i pe ceilalti, sa nu fiu orb fata de nevoile celor dragi ai mei". Cât de des îi auzim pe oameni plângându-se: "I-am facut cu mâna pe strada, dar m-a ignorat". Oamenii se uita la noi cu ochii lor, dar nu si cu inimile lor. Asemenea fetitei care i s-a plâns mamei ei: "Dar, mama, nu ma asculti". Mama a obiectat: "Te ascult". "Mama, nu ma asculti cu ochii tai". Cât de mult putem comunica cu ochii nostri! O privire plina de ura, o privire rece ne pot da peste cap si pot face sa ne înghete sângele în vine. Însa câta bucurie si lumina poate aduce o privire plina de viata. "Doamne, fa sa îmi recapat vederea pentru ca sa ma uit la ceilalti cu iubire si bucurie."

 

Orbirea spirituala.

În fine, exista si oameni care sunt orbi din punct de vedere spiritual. Pur si simplu ei nu îl vad pe Dumnezeu. Unii oameni îl vad pe Dumnezeu pretutindeni. Îl vad în fiecare copac, în fiecare munte, în fiecare raza de soare, în fiecare întâmplare, în fiecare persoana. Însa cei orbi din punct de vedere spiritual nu îl vad nicaieri.

John Burroughs, marele naturalist american, i-a facut într-o zi o vizita unei doamne din vecini care îi cunostea marea pasiune pentru pasari. Ea l-a întrebat: "De ce, domnule Burroughs, aveti atât de multe pasari la dumneavoastra acasa, dar eu nu am nici un fel de pasari în gradina mea?" John Burroughs tocmai urmarise fascinat tot felul de pasari zburând între tufele si copacii din gradina doamnei. Si i-a raspuns: "Doamna, nu veti vedea pasari în gradina dumneavoastra pâna când nu veti avea pasarile în inima dumneavoastra".

Poate le putem spune acelasi lucru acelora dintre noi care sunt orbi din punct de vedere spiritual. Nu îl vedem pe Dumnezeu în lume deoarece nu îl avem suficient pe Dumnezeu în inimile noastre. Am esuat în a cultiva vederea lui Dumnezeu. Ne-am antrenat ochii pentru a vedea lucruri, pentru a numara bani, pentru a masura distante, dar am neglijat cea mai importanta capacitate care apartine omului, capacitatea de a-l vedea pe Dumnezeu prin rugaciune si cult.

Daca este sa vedem din nou, trebuie sa aiba loc un miracol. Isus trebuie sa ne atinga ochii asa cum i-a atins ochii omului orb din nastere. Atunci vom începe sa vedem. Atunci vom ajunge sa întelegem ca fara Isus, nici un om nu poate vedea cu adevarat, si ca cu El, nici un om nu poate fi orb cu adevarat. El este deschizatorul ochilor sufletului, si fara El este întotdeauna întuneric. "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmeaza Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii".

Iata povestea unui om singuratic care s-a simtit atât de respins de orasul rece în care traia încât a decis sa se sinucida aruncându-se în râu. Iesind din casa sa, si-a spus: "Daca întâlnesc pe cineva pe strada care sa ma priveasca în ochi, care sa ma remarce oarecum ca pe o fiinta umana, ma voi întoarce. Doar atunci". Si a început sa mearga spre râu. Aici povestea se încheie. Dar ne pune aceasta întrebare: daca te-ar fi întâlnit pe tine pe strada, s-ar fi întors?

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=dum6pasticoniaris
Vă rugăm să respectați drepturile de autor