www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=dum3pasticoniaris
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Cine ne va pravali noua piatra?
Duminica a III-a dupa Pasti, 7 mai 2006
Lectura: Marcu 15,43-16,8
pr. Anthony M. Coniaris

"Si aflând de la sutas [ca a murit], a daruit lui Iosif trupul. Si Iosif, cumparând giulgiu si coborându-L de pe cruce, L-a înfasurat în giulgiu si L-a pus într-un mormânt care era sapat în stânca, si a pravalit o piatra la usa mormântului." "Si a pravalit o piatra la usa mormântului." Acesta parea a fi sfârsitul celei mai marete vieti traite vreodata! I-a atins pe orbi si le-a dat vederea. A atins mintile si inimile pacatosilor si i-a facut persoane noi. A oferit speranta celor disperati. I-a vindecat pe bolnavi. I-a înviat pe cei morti. Apoi l-au rastignit. Si, dupa ce s-au asigurat ca este mort, l-au pus într-un mormânt si "au pravalit o piatra la usa mormântului".

Asa se întâmpla. Viata rostogoleste pietre, îngroapa sperante, pironeste visele pe o cruce. Dezamagire amara, înfrângere, frustrare, boala, moarte: din acestea este alcatuita viata, între scurte momente de fericire. Viata este rastignita pe o cruce si în final o piatra este rostogolita la usa mormântului. În dimineata Pastelui, femeile mergeau sa îndeplineasca ultima lor fapta de iubire pentru Isus. Asteptându-se sa îl gaseasca mort, mergeau sa îi unga Trupul cu mir. Îngrijorându-se în legatura cu piatra uriasa pe care erau sigure ca o vor gasi la intrarea în mormânt, "ziceau între ele: Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormântului?"

 

Piatra cea mare.

Piatra uriasa care sigila mormântul lui Isus ne impresioneaza. Pentru ca si noi întâlnim multe astfel de pietre înspaimântatoare în viata, pietre care ne blocheaza usile noastre spre viitor, pietre ale pacatului, ale bolii, ale necazurilor, ale singuratatii, si în final ale mortii. Ca si Sf. Pavel strigam: "Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?" Ne gândim la pietrele imense care ne stau în drum: regretele pentru calea pe care am mers adesea în trecut; nesigurantele care ne apasa în acest moment; temerile care se afla în inimile noastre cu privire la lucrurile care vor veni. Si strigam: "Cine ma va izbavi?"

Ne gândim la insuficienta noastra, la incapacitatea noastra de a ne ridica la înaltimea îndatoririlor vietii, la slabiciunea noastra în fata ispitelor, si ne rugam: "Unde pot afla putere? Cine ma va izbavi?" Ne gândim la pacatele noastre, la binele pe care nu l-am facut, la persoanele pe care le-am exploatat si ranit, si, torturati de sentimente de vinovatie, strigam: "Cine ma va izbavi?" Ne gândim la moarte, ultimul si cel mai mare dusman al omenirii. Ne gândim la mormânt - la mormântul nostru - si la piatra care va fi asezata într-o zi pe el si strigam: "Cine va pravali piatra? Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?" Pietrele care blocheaza drumul spre viata si fericire sunt multe.

 

Piatra pacatului.

Exista piatra pacatului. În cartea "Isus: un dialog cu Mântuitorul", un calugar ortodox scrie: "Isus pare adesea întemnitat în sufletul meu si redus la neputinta, asa cum a fost în mormânt înainte de Înviere. Piatra grea a pacatului meu îl tine în aceasta stare. De câte ori nu am dorit sa îl vad pe Isus înviat în mine cu putere! De câte ori nu am încercat sa rostogolesc piatra - dar în zadar! Greutatea pacatului, greutatea obisnuintei lui a fost prea puternica. Îmi spuneam aproape cu disperare: 'Cine va pravali piatra?'

(...) Însa femeile care merg la mormânt nu merg cu mâna goala. Ele aduc miresmele cumparate pentru a unge trupul Mântuitorului. Daca doresc ca piatra sa fie îndepartata din sufletul meu, trebuie - cel putin ca un semn, ca o dovada a bunavointei mele - sa aduc ceva cu mine. Poate sa fie ceva foarte mic, dar trebuie sa fie ceva care ma costa, ceva care este de natura unui sacrificiu. Acum femeile vad ca piatra de la intrarea în mormânt a fost îndepartata. Într-un mod la care ele nu s-au gândit. 'Si iata s-a facut cutremur mare, ca îngerul Domnului, coborând din cer si venind, a pravalit piatra'.

Pentru a îndeparta piatra, era necesar nimic mai putin decât un cataclism. O împingere, o usoara modificare nu ar fi fost de ajuns. În acelasi fel, piatra care parea sa îl tina imobilizat si paralizat pe Isus în sufletul meu poate fi îndepartata doar printr-un cutremur, adica printr-o catastrofa (revolutie) interioara violenta, printr-o schimbare completa si radicala. De un soc asemenea unui fulger este nevoie pentru a ma clinti. Isus învie din morti în mine doar daca cel care am fost eu înceteaza sa mai existe, lasând loc omului celui nou. O retusare sau o reglare nu sunt de ajuns; este nevoie de o moarte si o înviere."

 

Piatra mortii.

Pe lânga piatra pacatului, exista piatra mortii. Piatra finala. Piatra disparitiei. Si totusi, exact aceasta piatra a fost mutata de pe mormântul lui Isus. "Îngerul Domnului, coborând din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei." Aceasta a facut pamântul dintotdeauna - a asezat sperantele omului într-un mormânt si apoi a sigilat portile ca sa nu mai iasa. Însa pamântul a condus prea mult timp. Pamântul a spus destul si a facut destul. Acum este rândul lui Dumnezeu, si Dumnezeu a preluat conducerea. Astfel "îngerul Domnului, coborând din cer si venind, a pravalit piatra". Daca omul nu a deschis mormântul, însusi Dumnezeu a facut-o. Mai mult, El îl tine deschis; caci dupa ce îngerul a pravalit piatra, "sedea deasupra ei". Nu a fost o înfrângere temporara a raului. Aceasta "sedere" pe piatra a fost victoria, cucerirea finala.

"Si a pravalit o piatra la usa mormântului." Acesta parea a fi sfârsitul. Moartea nu este niciodata sfârsitul povestii. Nu este sfârsitul pentru pruncul care moare la o vârsta frageda. Nu este sfârsitul pentru cel drag noua a carui viata este distrusa de cancer sau încheiata din cauza unei inimi slabite. Nu este sfârsitul pentru acel tânar soldat ucis pe câmpul de lupta în floarea vârstei. Nu este sfârsitul; pentru ca piatra a fost data la o parte.

Un misionar crestin prins de comunisti, apropiindu-i-se moartea sigura, a scris acest poem într-o scrisoare adresata unui prieten:

"Frica de moarte? Frica? De ce?
Frica sa vad fata Mântuitorului -
Sa îl aud cum ma primeste si sa vad
Slava reflectata de rani de har?
Frica? De ce?"

Dând la o parte piatra din gradina lui Iosif, Dumnezeu a îndepartat cea mai mare piatra din câte exista. A câstigat victoria finala si totala asupra pacatului si a mortii. Toate pietrele care ne stau astazi în drum nu sunt altceva decât ciobituri din vechea piatra. Însa vechea piatra - cea mai mare dintre toate - a fost data la o parte.

Margaret Slattery a scris în cinstea celor care au murit în al doilea razboi mondial: "Exista morminte în nisipurile Africii unde a fost îngropat un frate care a murit cu curaj; un prieten drag; un baiat care a câstigat la tenis si a traversat lacul în înot cu putine luni în urma. Au fost îngropati acolo unde au cazut. Deasupra la astfel de morminte exista o voce care spune: 'Nu este aici'. În Bataan-ul îndepartat au îngropat o infirmiera care fusese buna si vesela si foarte îndrazneata; un medic care cu ultima lui farâma de putere i-a slujit pe cei aflati în durere; si un patriot filipinez, unul dintre cei mai remarcabili fii ai tarii sale. Deasupra mormintelor lor, în bataia vântului, o voce clara spune: 'Nu este aici - nu este aici - pentru ca Eu traiesc, si ei traiesc'."

"Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormântului?"

"Dar, ridicându-si ochii, au vazut ca piatra fusese rasturnata; caci era foarte mare. Si, intrând în mormânt, au vazut un tânar sezând în partea dreapta, îmbracat în vesmânt alb, si s-au spaimântat. Iar el le-a zis: Nu va înspaimântati! Cautati pe Isus Nazarineanul, Cel rastignit? A înviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus."

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=dum3pasticoniaris
Vă rugăm să respectați drepturile de autor