www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=dum34drconiaris
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins Doua cuvinte magice: "Am gresit"
Duminica a XXXIV-a dupa Rusalii, 19 februarie 2006
Lectura: Luca 15,11-32
pr. Anthony M. Coniaris

Un arbitru a fost întrebat daca greseste vreodata pe teren. El a raspuns: "Desigur, gresesc. Singura mea problema este ca nu pot sa recunosc acest lucru." Speranta noastra în viata ca si crestini este umilinta de a recunoaste în sinea noastra si în fata lui Dumnezeu ca, nefiind infailibili sau perfecti, am gresit - si gresim în fiecare zi.

Daca ati fi întrebati care este cea mai grea sarcina din lume, s-ar putea sa va gânditi la ceva ce necesita forta musculara, la vreo provocare acrobatica sau la vreo fapta de vitejie pe câmpul de lupta. În realitate, nu este nimic mai greu decât a rosti aceste cuvinte: "Am gresit". Este nevoie de o umilinta si o modestie de care putini oameni pot da dovada. Si totusi nu exista cuvinte de care sa avem mai mare nevoie în viata decât acestea: "Am gresit". Sunt cuvinte magice; cuvinte care împaca; cuvinte care unesc; cuvinte care vindeca rani si aduc pace.

Cu multi ani în urma, a trait un om caruia nu i-a fost frica sa spuna: "Am gresit". El era judecatorul Samuel Sewall. A facut parte din comisia speciala din Massachusetts care s-a ocupat de faimoasele cazuri ale vrajitoarelor din Salem. A fost unui dintre judecatorii care a dat verdictul "vinovat" pentru asa-numitele vrajitoare. Însa mai târziu Sewall s-a convins ca judecata sa a fost gresita.

Si astfel, într-o zi rece de ianuarie din anul 1697, în timp ce Rev. Samuel Willard se îndrepta spre amvon, judecatorul Sewall i-a înmânat un document cerând ca acesta sa fie citit înaintea tuturor oamenilor. Pe acea hârtie, judecatorul Sewall a scris ca a gresit în verdictul pe care l-a dat cu cinci ani în urma. Nu dadea vina pe nimeni, doar pe el. A cerut iertare de la oameni si de la Dumnezeu. În nici un alt moment nu a fost mai curajos sau mai bun acest judecator decât atunci când a stat în biserica în fata adunarii credinciosilor, în timp ce pastorul îi citea marturisirea: "Am gresit".

 

A pune capat certurilor.

Într-o zi un om un om depasea un camion. Dintr-odata a intrat chiar în fata camionului, pentru a evita o masina care venea de pe o strada laterala. Câteva minute mai târziu camionul a depasit la rândul lui masina acestui om, si a intrat brusc în fata ei în acelasi fel. În curând masina si camionul asteptau alaturat la semafor. Barbatul care a intrat în fata camionului si-a coborât geamul. Soferul camionului s-a aplecat, încruntat, asteptându-se la o cearta.

"Îmi pare rau ca am intrat brusc în fata ta mai devreme", a spus omul amabil. Pentru o secunda soferul camionului a ramas fara cuvinte. Apoi a zâmbit. "Nici o problema. De fapt eu m-am purtat ca un mojic", a spus el. Gânditi-va cât de diferit s-ar fi putut desfasura acest incident; gânditi-va la înjuraturile, strigatele si resentimentele care ar fi putut fi generate daca primul sofer nu ar fi rostit acele cuvinte magice: "Îmi pare rau. Am gresit".

 

În casatorie si viata de familie.

Cât de vindecatoare pot fi aceste cuvinte în casatorie si în viata de familie. De exemplu, un cuplu poate sa fi avut o neîntelegere dureroasa, dar daca partenerul vinovat este dispus sa spuna: "Îmi pare rau. A fost vina mea", nu mai exista motiv de cearta. Sentimentele ranite sunt vindecate. Urmeaza împacarea, armonia, pacea. Multi parinti cred ca pentru a mentine respectul copiilor lor nu trebuie sa recunoasca niciodata o greseala. De aceea ei par sa le spuna în mod constant copiilor lor: "Suntem perfecti. Noi nu gresim ca voi."

Acesta este unul dintre factorii care fac sa creasca prapastia dintre generatii. Copiii au nevoie sa învete ca parintii nu sunt perfecti. Si ei gresesc. Nu le va strica parintilor sa îsi împartaseasca unele slabiciuni cu copiii lor. Cu siguranta acest lucru îi va face sa apara mai umani. Îi va ajuta pe copiii lor sa învete cum sa faca fata propriilor lor slabiciuni. Îi va ajuta sa fie mult mai cinstiti cu parintii daca simt ca acestia sunt total cinstiti cu ei. Nimeni nu doreste sa îsi împartaseasca problemele în fata unuia care nu a gresit niciodata. Cât de diferita ar fi relatia parinte-copil daca adultii ar învata sa spuna: "Îmi pare rau. Si eu am gresit".

Un copil din clasa a saptea a spus: "Unele mame si unii tati nu recunosc niciodata ca gresesc. Ce îmi place la ai mei este ca îsi cer iertare uneori. Ajuta mult, pentru ca asculti mai usor de astfel de oameni". Exista prieteni si rude care nu si-au vorbit unii altora timp de ani de zile. Cât de diferite ar putea sa fie lucrurile daca doar unul dintre ei ar lua initiativa de a practica putina umilinta crestina si ar spune: "Îmi pare rau de toata aceasta situatie. Stiu ca am gresit".

Un preot care îndrumase mii de oameni a scris: "În biroul meu vin multi oameni - educatori, oameni de stiinta, bogati, saraci - fete împovarate de pacat, baieti care stiu ca au gresit, soti si sotii carora le este rusine de ei însisi. Îmi vorbesc despre nenorocirea din casele lor si despre poverile nefericite pe care le poarta în inimile lor. Aproape întotdeauna îmi vine sa le spun: "De ce nu mergi acasa sa spui ca îti pare rau? De ce nu mergi acasa sa îti ceri iertare?"

Prima lege a sanatatii mintale este aceea de a fi cinstit cu tine însuti. Daca ai gresit, nu ascunde acest lucru. Nu îti îngropa sentimentele de vinovatie în subconstient unde vor "putrezi" si vor iesi la suprafata ca hipertensiune, neurastenie sau nevroza. Înfrunta adevarurile despre tine. Recunoaste-le. Marturiseste-le.

 

"Am pacatuit."

Fiul risipitor din lectia evanghelica de astazi a fost cinstit cu sine însusi, cu o cinste sincera si neînduratoare. Acest lucru s-a întâmplat atunci când a recunoscut în sinea lui greseala si a spus: "Am pacatuit". Chiar în acea zi a început un nou capitol din viata sa. Un nou capitol poate sa înceapa pentru noi daca, spunând adio auto-justificarii, auto-compatimirii, auto-apararii, vom înfrunta adevarurile despre noi însine si vom spune: "Da, o astfel de persoana sunt eu; putine lucruri pot sa le fac sau le-am facut, însa, cu harul lui Dumnezeu, pot fi diferit, voi fi diferit."

Daca este bine din punct de vedere terapeutic sa recunoastem greselile noastre în fata celorlalti si sa spunem: "Îmi pare rau. Am gresit", cu atât mai bine este sa le recunoastem în fata noastra si a lui Dumnezeu. Nu este de ajuns sa îti spui doar în sine: "Am pacatuit." Aceasta poate conduce la disperare si sinucidere. Atunci când Iuda, de exemplu, a vazut ca Isus a fost condamnat, a dus înapoi arhiereilor si batrânilor banii si a spus: "Am gresit vânzând sânge nevinovat." Apoi, aruncând argintii în templu, a mers si s-a spânzurat.

Iuda era suficient de plin de remuscari pentru a recunoaste ca a gresit în sinea sa si în fata arhiereilor si a batrânilor, dar nu a putut sa mearga în fata lui Isus si sa spuna: "Îmi pare rau. Iarta-ma." Isus, care l-a iertat pe tâlharul pocait de pe cruce, l-ar fi iertat si pe Iuda, daca ar fi mers la picioarele crucii si si-ar fi marturisit greseala. Ce bine ar fi fost sa fi înteles ca rasplata pentru cererea de iertare si pentru marturisire depaseste cu mult umilinta si rusinea din momentul în care spunem: "Îmi pare rau."

Atunci când fiul risipitor a spus: "Am pacatuit", el nu s-a oprit aici. Daca s-ar fi oprit aici ar fi putut însemna disperare si auto-compatimire. El a facut urmatorul pas. A spus: "Sculând-ma, ma voi duce la tatal meu". Aceasta este ceea ce ne îndeamna Isus sa facem. Când ne vedem asa cum suntem cu adevarat, ne este rusine de noi însine, si ne este greu sa ne acceptam pe noi însine, putem însa sa fim siguri de un lucru - Dumnezeu ne va accepta asa cum fiul risipitor a fost acceptat în Evanghelia de astazi:

"Si înca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergând, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. [...] Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintâi si-l îmbracati si dati inel în mâna lui si încaltaminte în picioarele lui; si aduceti vitelul cel îngrasat si-l înjunghiati si, mâncând, sa ne veselim; caci acest fiu al meu mort era si a înviat, pierdut era si s-a aflat."

Acesta este modul în care Dumnezeu ne primeste atunci când, cu adânca parere de rau în inimile noastre, venim la El cu aceste cuvinte magice: "Am gresit." Doua dintre cuvintele care sunt cel mai dificil de spus în sine, în fata celorlalti si a lui Dumnezeu. Însa pentru persoana care reuseste sa îsi adune suficient curaj pentru a le spune, urmeaza iertarea, pacea, o noua putere si o noua sansa în viata.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=dum34drconiaris
Vă rugăm să respectați drepturile de autor