www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=dum1postmconiaris
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins "A raspuns Isus: ... Te-am vazut"
Duminica I-a din Post, 12 martie 2006
Lectura: Matei 1,43-51
pr. Anthony M. Coniaris

Când Isus l-a vazut pe Natanael venind la El, i-a spus: "Iata, cu adevarat, israelit în care nu este viclesug." Natanael l-a întrebat: "De unde ma cunosti?" La care Isus a raspuns: "Mai înainte de a te chema Filip, te-am vazut când erai sub smochin." Nu atât faptul ca Isus l-a vazut pe când statea sub smochin l-a mirat pe Natanael, ci faptul ca i-a citit gândurile din launtrul sau. Asa ca Natanael si-a spus: "Iata aici un om care îmi întelege visele si rugaciunile si care a vazut în launtrul meu. Acesta trebuie sa fie Fiul lui Dumnezeu, nimeni altul decât Mesia cel promis."

 

Dumnezeu este Cel ce vede.

"Fiii lui Israel gemeau sub povara muncilor si strigau si strigarea lor din munca s-a suit pâna la Dumnezeu. Auzind suspinele lor, Dumnezeu Si-a adus aminte de legamântul Sau pe care îl facuse cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov. De aceea a cautat Dumnezeu spre fiii lui Israel si S-a gândit la ei" (Iesirea 2,23-25). Dumnezeu este Cel ce vede suferintele poporului Sau. El i-a spus lui Moise: "Am vazut necazul poporului Meu în Egipt si strigarea lui de sub apasatori am auzit si durerea lui o stiu. M-am pogorât dar sa-l izbavesc din mâna Egiptenilor..." (Iesirea 3,7-8).

 

Cât de mare este Dumnezeul tau?

Dr. Henry Norris Russell, faimosul astronom, tinea odata un discurs despre maretia infinita a universului, în comparatie cu micuta noastra planeta. Când a terminat de vorbit, o femeie a venit la el si l-a întrebat: "Daca pamântul nostru este atât de mic, iar universul atât de mare, putem oare sa credem ca Dumnezeu este atent la noi?" Dr. Russell i-a raspuns: "Depinde doamna în totalitate de cât de mare este Dumnezeul în care credeti."

Dumnezeul crestinilor este mai mare decât universul pe care El l-a creat; este suficient de mare ca sa fie atent la fiecare dintre copiii Sai. Dar ce fel de atentie ne acorda? Ce înseamna a trai mereu sub ochii lui Dumnezeu? Înseamna oare ca putem sa ne amenintam copiii spunând: "Dumnezeu te vede. Ai grija cum te comporti!" si astfel sa facem din Dumnezeu o Dadaca Gigantica ce lucreaza gratuit în locul nostru când nu suntem acasa? Aceasta înseamna oare a trai sub ochii lui Dumnezeu?

Unele închisori sunt echipate acum cu camere video puse în locuri strategice, astfel încât fiecare detinut sa poata fi vazut, oriunde s-ar afla. Gardienii pot vedea totul. Nimic nu se poate ascunde de privirea lor atintita spre monitoare. Astfel de camere se gasesc si la banci, spitale si magazine. Ne amintesc de ochiul atotvazator al lui Dumnezeu, reprezentat în unele icoane. Aceasta înseamna oare sa traim constant în prezenta lui Dumnezeu, Cel care vede totul? Este Dumnezeu un ochi mare ce ne supravegheaza constant pentru a vedea daca ne descopera cu garda jos? Cu siguranta nu!

Platon spunea o poveste despre un tânar pastor care gasise un inel ce îl facea invizibil. Acesta i-a oferit ocazia sa faca ce dorea el, fara sa fie vazut. Înainte sa gaseasca inelul, tânarul era unul drept si bun. Dar când a scapat de sub privirile celor din jur, a devenit lipsit de scrupule si lacom. Este cu siguranta un lucru bun sa traim cu ochii semenilor atintiti asupra noastra. De fapt, când oamenii îsi parasesc casa si merg în locuri straine, unde nimeni nu îi cunoaste, au tendinta sa faca lucruri pe care nu le fac de obicei. În romanul "Roba" al lui Lloyd C. Douglas, Marcellus îl întreaba pe Justus, "Unde crezi ca a mers Isus?" Justus a raspuns: "Nu stiu, prietene, decât ca El traieste, si ma astept mereu sa îl vad. Uneori îi simt prezenta de parca ar fi lânga mine. Aceasta te pastreaza onest. Nu simti imboldul de a însela pe cineva, de a minti pe cineva, de a rani pe cineva, atunci când stii ca Isus se afla lânga tine." Marcellus i-a spus atunci: "Cred ca trebuie sa fie foarte neconfortabil sa te simti mereu urmarit de o prezenta invizibila." "Nu si daca prezenta aceasta te apara pe tine de tine, Marcellus. Este o mare bucurie sa ai pe cineva lânga tine, care sa te faca sa dai ce ai mai bun din tine."

Edward R. Murrow descria odata secretul britanicilor în fata tiraniei naziste: "În mod inconstient ei au sapat în istoria lor si au simtit ca Drake, Raleigh, Cromwell si toti ceilalti îi priveau de undeva de sus, obligându-i sa fie demni asemenea stramosilor lor". Cel care se uita mereu în jos la noi este Domnul Isus Cristos. Cât de obligati trebuie sa ne simtim sa aparem demni în ochii Lui! Aceasta înseamna sa traim în prezenta unui Dumnezeu care vede. Este ca în cazul fetitei care se simtea bine demonstrându-i bunicului ei un dans pe care tocmai îl învatase. Jumatate din distractia fetitei venea din faptul ca niste ochi prietenosi ce o urmareau.

 

Disperarea extrema.

Disperarea extrema vine atunci când simtim ca nu suntem vazuti de nimeni. În piesa lui Thornton Wilder, "Orasul nostru", unei tinere femei, care a murit la scurt timp dupa ce s-a casatorit, i se permite sa se întoarca din morti pentru a petrece o zi în casa ei. Pentru ca se întoarce ca o fantoma, nimeni nu o vede. Izolarea care rezulta de aici este mai mult decât poate ea îndura. Înainte de sfârsitul zilei îsi doreste sa se reîntoarca în mormântul de pe deal.

Deoarece l-am vazut pe Dumnezeu în Cristos, stim ca El vede si se îngrijeste de noi. O fetita era prezenta la o întâlnire în care se discuta candidatura lui Calvin Coolidge la presedintia Statelor Unite (a fost presedintele SUA între 1923 si 1929). Odata sosit, cei prezenti au început sa discute despre candidat. Deodata fetita a întrerupt discutia spunând ca Coolidge este cel mai potrivit om. Tatal ei a întrebat-o: "De ce?" Ea a ridicat palma cu un deget bandajat si a spus: "El a fost singurul dintre voi care a observat ca am o rana la deget si m-a întrebat ce am facut si cum ma simt." Dumnezeu nu este la milioane de kilometri de noi. El ne vede. Îi pasa de noi. "Nici o vrabie nu cade pe pamânt fara stirea Tatalui vostru", a spus Isus.

 

Cum ne vede Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne vede de la înaltimea unui turn de fildes, ci de la înaltimea crucii. Prin Cristos am învatat ca privirea lui Dumnezeu este o privire de iubire si mila. El ne vede nu pentru ca doreste sa ne pedepseasca, ci pentru ca ne iubeste. De fapt, ne iubeste atât de mult încât nu îsi poate lua ochii de la noi. Ca o mama ce nu îsi poate lua privirea de la nou-nascutul ei, si Domnul nu se opreste din a-i privi pe cei în care si-a pus încrederea (Iov 36,7). Ne vede când suferim. Si pentru ca ne vede, poate sa ne mângâie si sa ne dea tarie. Si pentru ca stim ca ne vede, îi putem spune: "Ca de voi si umbla în mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele". De ce? "Pentru ca Tu cu mine esti."

Ne vede cu întristarile noastre. Ne vede cu pacatele noastre. Dar si cu pacate fiind, El ne priveste cu o iubire ce ne îndeamna la pocainta. De exemplu Isus s-a uitat la Simon Petru dupa ce acesta s-a lepadat de El de trei ori. Drept urmare Petru a iesit afara si a început sa plânga amarnic. De ce? Ce a fost în privirea lui Isus de l-a facut pe Petru sa îi para rau si sa devina cel mai mare predicator al Rusaliilor? Cu siguranta privirea lui Isus era plina de compasiune si de iubire. Aceasta a frânt inima apostolului impulsiv. Dumnezeu este Cel care ne vede cu pacate. Dar faptul ca ne vede este un act de iubire, ce ne invita la pocainta si iertare, spunându-ne: "Veniti sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e cârmâzul, ca zapada le voi albi, si de vor fi ca purpura, ca lâna alba le voi face" (Isaia 1,18).

El ne vede suferind pentru a ne mângâia. El ne vede cu pacate pentru a ne face constienti de greselile noastre si pentru a ne aduce la pocainta. Si apoi ne spune chiar Dumnezeu: "Eu nu Ma uit ca omul; caci omul se uita la fata, iar Domnul se uita la inima" (1Regi 16,7). Exista oameni care stapânesc atât de bine expresiile faciale încât este imposibil sa ghicesti ce se afla în spatele acestora. Dar Dumnezeu se uita în inima. El vede caracterul. El vede motivatia reala în spatele fiecarui gest. El face distinctia între real si nereal, între expresie si intentie, între masca si original. În fine, sa ne gândim la compasiunea din privirea lui Isus; pentru ca acestia sunt ochii prin care ne priveste Dumnezeu astazi. Câta compasiune trebuie sa fi fost în ochii sai când, privind spre Ierusalim, a varsat câteva lacrimi. Câta compasiune trebuie sa fi exprimat privirea Sa când vindeca bolnavi si când învia morti. Câta compasiune trebuie sa fi avut când a plâns în fata mormântului lui Lazar, prietenul Sau.

Modul în care îi privim pe oameni exercita o puternica influenta asupra lor. Un om se poate uita la altul cu o privire ce apasa sufletul celuilalt. Poate sa arunce o privire ce raneste si distruge. Sau poate sa priveasca cu o indiferenta rece, umilindu-l si degradându-l pe celalalt. Dar un om poate privi la semenul sau si cu bunatate si caldura, cu o privire ce încurajeaza, ce deschide lacatul celuilalt, ce trezeste puteri în acela. Asa se uita Dumnezeu la noi.

Romano Guardini a surprins atât de bine semnificatia privirii lui Dumnezeu când a scris: "Dumnezeu este Cel care vede. Dar privirea Lui este un act de iubire. Cu privirea Lui El îsi îmbratiseaza creaturile, le sustine si le încurajeaza... Privirea lui nu este una care doar se uita la ceva: este iubire creatoare, este puterea ce permite lucrurilor sa fie ele însele si le salveaza de la degenerare si decadere... Dumnezeu îsi întoarce fata Sa spre om si astfel se da pe Sine omului... A fi vazut de El nu înseamna a fi expus unei priviri neînduratoare, ci a fi învaluit în cea mai profunda atentie... Suntem vazuti de El fie ca vrem, fie ca nu. Diferenta este ca daca încercam sa ne ascundem de privirea Sa, sau ne straduim sa intram in ea... Nici una dintre greselile sau relele din vietile noastre nu sunt fatale atâta timp cât le confruntam cu privirea Sa. Însusi actul de a ne pune sub privirea Sa este începutul reînnoirii... Dar totul este în pericol daca refuzam sa ne punem pe noi însine si vietile noastre sub privirea Sa." ("Dumnezeul cel Viu", de Romano Guardini).

"Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveste?", se întreaba psalmistul. "Da, priveste!", raspundem noi. El a vazut ce era în inima lui Natanael. L-a vazut pe Avraam. A vazut poporul Sau suferind în Egipt. Ne vede astazi. Ne vede cum suferim, pentru a ne mângâia. Ne vede cu pacatele noastre, pentru a ne ierta. Ne vede de pe cruce. Ne vede cu iubire si privirea sa ne îndeamna sa dam ce este mai bun din noi. Daca ochii lui Cristos sunt ferestrele prin care Dumnezeu ne vede, ei sunt în acelasi timp si oglinzile în care ne vedem pe noi, iubiti de Creatorul si Rascumparatorul nostru.

Ce impact trebuie sa aiba asupra noastra faptul ca zi de zi, orice facem si spunem si încercam si gândim si ne imaginam este sub privirea lui Dumnezeu! Trebuie sa revolutioneze existentele noastre! Isus a raspuns: "Mai înainte de a te chema Filip, te-am vazut când erai sub smochin."

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=dum1postmconiaris
Vă rugăm să respectați drepturile de autor