www.profamilia.ro /liturgie.asp?predici=delfieux7an
 
 LITURGIE 

Alte predici

Inapoi la cuprins "Ia-ti targa si du-te la casa ta!"
Duminica a VII-a de peste an, 19 februarie 2006
Lecturi: Is 43,18-19.21-22.24b-25 Ps 40 2Cor 1,18-22 Mc 2,1-12
pr. Pierre-Marie Delfieux
Din volumul 1 al seriei "Evanghelice"
Evangéliques 1, Fayard, 1988

Scena la care ne invita sa asistam Evanghelia de azi este cea a unei înfruntari în centrul careia se afla credinta în Mântuitorul Cristos. Mai multe categorii de oameni apar aici, confruntati cu puterea mesianica a lui Isus, la care reactioneaza în moduri diferite. În primul cerc se afla cei atrasi de puterea dumnezeiasca de vindecare si de iertare pe care doresc s-o recunoasca, prin credinta, în persoana lui Isus. Acesti oameni nu stau sa se gândeasca prea mult la starea lor jalnica, la pacatele ce le apasa sufletul. Dimpotriva, ei vin la Domnul cu deplina nadejde, crezând ca vor fi mântuiti. Iar daca se afla printre ei un om care nu se poate tine pe picioare, ei bine, acesta le va cere altora sa-l poarte (Marcu 2,3).

Multimile curg spre Capernaum, unde se afla locuinta unde li s-a spus ca se afla Mesia, ca o uriasa procesiune. O putere uimitoare le calauzeste pasii si le da puterea sa se lupte cu slabiciunile si cu neputintele. Ajunsi acolo, cei care-l transporta pe omul paralizat nu se opresc, cu toate ca pentru ei nu mai era loc, nici înaintea usii (Mc 2,2), atât de mare era multimea adunata. Usile casei unde trasese Isus erau închise, dar cel mai neputincios, paralizatul purtat patru barbati (Mc 2,3), a reusit sa ajunga pâna la Domnul. Cum? Au desfacut acoperisul unde era el (Isus), relateaza Marcu, si, dupa ce au facut o deschizatura, au lasat în jos targa pe care zacea paralizatul (2,4). Pamântul le era potrivnic, dar ei au fortat portile cerului. Si asa, omul care nu poate umbla ajunge la picioarele Celui care este Calea. Ar fi putut Dumnezeu sa nu-l ridice de jos si sa nu-l ierte?

Un al doilea grup prezent în scena relatata de Marcu este alcatuit din multimea de oameni asezati împrejurul lui Isus, care-i sorb cuvintele. Cei care asculta Cuvântul Domnului si-l pazesc, dupa ce l-au lasat sa le coboare în inimi, aceia vor trai (Luca 11,28). Însa mai sunt acolo si altfel de oameni: niste carturari care se întrebau în inimile lor (Mc 2,6). Fac parte dintre acei oameni cu stiinta de carte care nu doresc decât sa priceapa. Iar toate cele auzite de la Isus le ramân în cap, în vreme ce inima nu primeste nimic. Aud, pe viu, Cuvântul însusi al lui Dumnezeu, stau fata-n fata cu El, dar tot ce aud le pare hula: De ce vorbeste acesta astfel? E o blasfemie! (2,7) De ce gânditi astfel în inimile voastre? le zice Isus (2,8). Nici Dumnezeu nu poate face nimic atunci când inimile sunt învârtosate. Cu toata iertarea oferita, cu toata paralizia luata cu mâna sub ochii lor, carturarii refuza sa-si schimbe optica, refuza singura atitudine ce i-ar putea face sa recunoasca, în omul Isus, prezenta dumnezeiasca ce are puterea sa spele toate pacatele.

Rationamentele încearca întotdeauna sa-si apere drepturile, asa ca nu le vine greu acelor carturari cu capetele bine umplute sa gaseasca argumente pentru a-l respinge: Cu Beelzebul, capetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli (Luca 11,15). Iata, Fiul lui Dumnezeu, venit pe pamânt ca sa ierte, ajunge sa fie luat, de unii, drept posedat (Ioan 8,48)! Într-o zi, îl vor pironi pe o cruce, tot sub acuzatia de a fi adus blasfemii (Matei 26,65). Însa Fiul Omului chiar are puterea de a ierta pacatele, de aceea le spune Domnul ucenicilor, dupa Înviere: Primiti pe Duhul Sfânt! Carora le veti ierta pacatele, vor fi iertate (Ioan 20,23). Fericiti cei care nu au vazut si au crezut (20,29). Caci mântuirea, astazi, vine pentru lumea întreaga.

Vedeti asadar, frati si surori mult iubiti de Dumnezeu, cât de mult ne priveste pe toti Evanghelia de azi. Mai întâi pentru ca ne învata ca greselile noastre nu sunt o opreliste pe calea spre Domnul. Slabiciunile nu ne pot impiedica sa strigam catre El. Pentru ca, chiar daca inima noastra ne acuza, Dumnezeu este mai mare decât inimile noastre (1 Ioan 3,20). Dumnezeu este mai dornic sa ne uite greselile decât suntem noi dispusi sa le dam uitarii: Pe cât este de departe rasaritul de apus, departat-a de la noi faradelegile noastre. Ci cât e de departe cerul de pamânt, atât e de mare mila lui... (Ps 102, 11-12) M-ai coplesit cu pacatele tale si cu faradelegile tale M-ai chinuit. Eu, Eu sunt Acel care sterge pacatele tale si nu îsi mai aduce aminte de faradelegile tale. (Isaia 43,24-25).

Iata ce trebuie sa credem, în primul rând. Dumnezeu nu este un judecator ce acuza cu asprime, ci este un Parinte al Milei. Cel ce ne iubeste este Însusi Tatal ceresc (Ioan 16, 27). Aceasta este învatatura Bisericii. Ceea ce ne-a îndepartat mai mult de Dumnezeu poate deveni - daca dorim aceasta! - un minunat prilej de a ne întoarce la El. Pacatul care ne-a îndepartat de Dumnezeu, o data recunoscut si regretat, ne poate apropia de El. În bunatatea Lui, Dumnezeu ne transforma pacatele în har, iar marturisirea neputintelor o preface în prilej de a ne rezema pe puterea Lui. Atunci când ne punem slabiciunile la picioarele lui, lasam ca Cristos sa ne îmbrace cu taria lui (1 Corinteni 2,5): Asadar, ma voi lauda cu bucurie în slabiciunile mele ca sa locuiasca in mine puterea lui Cristos (2 Corinteni 12,9).

Mult mai mult decât marturisirea greselilor, Dumnezeu asteapta de la noi marturisirea încrederii în mântuirea ce ne vine prin iertarea lui. Când ne spovedim, ne aratam încrederea în Iubirea lui Dumnezeu, si abia dupa aceea vine marturisirea greselilor. Când revenim la El, varsând lacrimi de cainta, aratam o credinta care nu se deosebeste de cea a paraliticului de la Capernaum; ea ne face sa întelegem ca Domnul are puterea de a ne ridica, de a ne spala de rele, de a ne tamadui; si chiar, dupa ce noi ne vom fi ucis sufletul pacatuind, are puterea de a ne readuce la viata, prin Duhul sau: Pentru ca nu ati primit un Duh de sclavie, ca sa va fie din nou teama, ci ati primit Duhul înfierii, prin care strigam : Abba, Tata! (Romani 8,15).

Acest duh, o data primit, ne face oameni liberi. Harul lui Dumnezeu ne mântuie (Romani 4,16). Fagaduintele Lui sunt adevar: Fiul lui Dumnezeu, Cristosul Isus, nu a fost, azi «da» si mâine «nu». Nu a fost decât DA. Toate fagaduintele lui Dumnezeu sunt la El un « da », si se împlinesc prin El. Spunând «amin», adica «da» lui Dumnezeu, prin Cristos, îi aducem împreuna slava lui Dumnezeu (cf. 2 Cor 1, 19-20). Lucrul pe care-l marturisim înainte de orice, mergând la spovada, este nadejdea în lucrarea lui Dumnezeu care toate le înnoieste: Nu va mai amintiti de întâmplarile trecute si nu mai luati în seama lucrurile de altadata. Iata ca Eu fac un lucru nou; înmugureste; nu-l vedeti oare? Croi-voi în pustiu o cale, în loc uscat isca-voi izvoare de apa (Isaia 43,18-19). Si ma va preaslavi întru laude poporul pe care l-am zidit pentru Mine (43,21).

Acceptând, ca pe un dar nemeritat, dragostea lui Dumnezeu, avem datoria sa iubim la rândul nostru tot fara a astepta vreo rasplata (Matei 10,8). Stim, desigur, ca nici taina spovedaniei nici cea a dezlegarii nu ne pot schimba caracterul ori temperamentul, ca pornirile rele ca si metehnele ne ramân. Ghimpele în trup (2 Corinteni 12,7), în firea noastra, Dumnezeu nu ni-l scoate, si trebuie sa ne traim viata suportându-l. Nici cei mai mari dintre sfinti nu au scapat de slabiciuni. Sfântul Francisc de Sales avea un temperament aprins, o fire iute. Si asa a ramas pâna la moarte. Însa lucrarea într-însul a harului lui Dumnezeu, primit, picatura dupa picatura, de-a lungul întregii lui vieti, a fost atât de impresionanta, ca din faptura lui radia pacea. Ce ni se cere nu este sa ne schimbam singuri caracterul. Ce ni se cere, este sa ne lasam transformati. Caci în adâncul fiecarui suflet curge izvorul de apa vie daruit noua de Acela care ne-a pecetluit cu Duhul sau (2 Corinteni 1,22; Romani 8,13).

«Ridica-te, ia-ti targa si du-te la casa ta!» El s-a ridicat si îndata, luându-si targa, a iesit în vazul tuturor (Matei 2,12). Cercul de fier al rationamentelor, mereu gata sa ne închida si sa ne paralizeze, lumina unei raze de credinta îl poate strapunge.

Traducere: sr. Agnes Valentin

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?predici=delfieux7an
Vă rugăm să respectați drepturile de autor