www.profamilia.ro /liturgie.asp?anlit=7
 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC

Pastele si ciclul pascal

Numele si data

Cuvântul Paste provine din limba ebraica - Pesah - si înseamna "trecere". În liturgia iudaica el indica trecerea îngerului nimicitor care a crutat casele evreilor ce traiau ca sclavi în Egipt. Totodata indica trecerea poporului evreu de la sclavie la libertate; trecerea din Egipt spre Tara Fagaduita, strabatând Marea Rosie si pustiul. Ulterior,- a însemnat si cina rituala sau cina pascala la care se mânca mielul pascal, cina la care se facea memorialul trecerii, poporului ales de la sclavie la libertate, de unde expresia a mânca pastele.

Pentru crestini, Pastele a însemnat de asemenea o trecere, o eliberare: trecerea de la sclavia pacatului, a mortii si a Satanei la libertatea fiilor lui Dumnezeu. Aceasta trecere si eliberare s-a înfaptuit prin patima, moartea si învierea lui Cristos, Mielul pascal. El s-a jertfit pe cruce la ceasul când la Templu era jertfit mielul pascal. Iar din cina pascala pe care o celebreaza împreuna cu apostolii în cenacol, El face memorialul Noii Eliberari si a noii treceri de la sclavie la libertate: este Euharistia sau Sfânta Liturghie.

Pastele sau misterul pascal nu trebuie redus la învierea Domnului, care s-a petrecut în zorii zilei de duminica, ci el include, cum se exprima Sfântul Augustin, întregul triduum (trei zile) preasfânt al Domnului rastignit, înmormântat si înviat, adica tot ce se celebreaza din Joia Sfânta seara pâna în duminica Învierii inclusiv.

Separarea acestor evenimente ale mântuirii sau accentuarea excesiva a unuia sau a altuia dintre ele a fost cauza numeroaselor controverse si conflicte legate de data sarbatorii anuale a Pastelui. Astfel de la bun început s-au creat în Biserica doua curente si doua tendinte: cea asiatica si cea romana. Din cele doua elemente ale unicului mister pascal, Roma accentua învierea, iar comunitatile din Asia accentuau Patima Domnului.

Crestinii din Asia Mica si din Siria, considerând ca tin traditia apostolilor Filip si loan, sarbatoreau Pastele - Pascha crucifixionis (patima si rastignirea Domnului) - la 14 nisan, adica la luna plina a primei luni de primavara, indiferent în ce zi a saptamânii cadea. De aceea era numiti si cvatordecimani (cei care sarbatoresc în ziua a paisprezecea). Pastele cadea întotdeauna când cadea si Pastele evreilor, ceea ce facea ca multi sa urmeze ritul iudaic, inclusiv jertfirea mielului pascal. Nu stim când sarbatoreau Învierea Domnului (Pascha resurrectionis).

Bisericile occidentale, în schimb, urmau traditia romana atribuita Sfântului Petru. Ele tineau cont de 14 nisan, zi în care comemorau patima si moartea lui Isus, dar comemorau întotdeauna învierea în duminica urmatoare. Din aceasta diversitate de traditii s-au nascut curând neîntelegeri. Catre sfârsitul secolului al Il-lea, crestinii din Asia au adoptat uzanta romana de a sarbatori Învierea Domnului duminica. Ramânea de stabilit în care duminica.

Comunitatile din Siria au adoptat modul de a calcula al evreilor, astfel încât Pastele cadea întotdeauna în duminica imediat urmatoare lui 14 nisan. În schimb, la Alexandria si la Roma o asemenea atârnare de practica evreiasca parea umilitoare. Ca atare, începând cu secolul al III-lea, aceste Biserici au recurs la niste calcule proprii pentru a fixa data Pastelui, independent de sistemul evreiesc, în asa fel însa încât sarbatoarea sa nu cada înainte de echinoctiul de primavara. Alexandrinii însa fixasera echinoctiul la 21 martie, iar romanii la 18 martie, ceea ce a provocat iarasi certuri infinite care dadeau ocazie pagânilor sa râda de crestini.

Interventia Conciliului din Niceea (325) a fost binevenita. Conciliul a hotarât urmatoarele: 1) Pastele trebuie sa cada întotdeauna duminica; 2) nu va fi sarbatorit niciodata cu Pastele evreilor; când cade o data cu acesta se amâna cu o saptamâna; 3) Pastele se fixeaza în prima duminica dupa 14 nisan, dar calculat astfel încât sa nu cada înainte de echinoctiul de primavara. Care echinoctiu? Cel din Alexandria sau cel de la Roma? Conciliul nu a stabilit. Din pacate, eforturile parintilor de la Niceea nu au dat rezultatele asteptate, dupa cum nu au dat rezultate nici alte încercari de a se fixa pretutindeni aceeasi data a sarbatorii Pastelui. Ultima încercare, ramasa tot fara rezultate, Biserica a facut-o la Conciliul al Il-lea din Vatican.

Conciliul ecumenic Vatican II, acordând o mare importanta dorintelor multora de a stabili sarbatoarea Pastelui într-o anumita duminica si de a se adopta un calendar fix, dupa ce a examinat cu atentie consecintele posibile ale introducerii unui nou calendar, declara cele ce urmeaza: Conciliul nu se opune ca sarbatoarea Pastelui sa fie fixata într-o duminica anumita din calendarul gregorian, cu asentimentul celor interesati, mai ales al fratilor despartiti de comuniunea cu Scaunul Apostolic.

Conciliul Vatican II, SC, Anexa

Pâna se va ajunge la doritul consens între toti crestinii în privinta fixarii unei zile unice în care toti sa celebreze sarbatoarea Pastelui, între timp, pentru a promova unitatea dintre crestinii aflati în aceeasi regiune sau natiune, patriarhii sau autoritatile locale bisericesti supreme au dreptul de a conveni, prin consens unanim si ascultând parerile celor interesati, asupra celebrarii Pastelui în aceeasi duminica.

Conciliul Vatican II, Orientalium Ecclesiarum

 

Triduum-ul pascal

Triduum-ul pascal cuprinde cele trei zile în care se celebreaza misterul pascal al patimii, mortii si Învierii Domnului. Dar cum la evrei si în lumea antica în general ziua începea din seara precedenta, seara din Joia Mare face si ea parte din cele trei zile sfinte. Este normal sa faca parte si pentru faptul ca în Joia Sfânta seara începe deja agonia lui Isus iar la Cina cea de Taina pe care o savârseste în Cenacol si în aceasta seara are loc anticiparea sacramentala a patimii si mortii sale.

Deoarece aceste trei zile formeaza inima anului liturgic, Biserica, la reformele liturgice pe care le-a înfaptuit de-a lungul veacurilor, a lasat neatinse unele elemente din celebrarile liturgice din aceste zile: de exemplu, ca si în primele veacuri ale Bisericii, altarul în afara slujbelor este lasat descoperit, slujba începe prin aruncarea cu fata la pamânt, se foloseste toaca si nu clopotele sau clopoteii s.a.m.d.

În Joia Sfânta, cu exceptia Liturghiei sfintirii untdelemnurilor celebrata de episcop dimineata, de preferinta în catedrala, se celebreaza o singura Liturghie seara, numita Liturghia Cinei Domnului, în care intra facultativ ritul spalarii picioarelor. Dupa Liturghie, Sfânta Euharistie este dusa la un altar secundar, unde se face adoratia. În Vinerea Sfânta nu se celebreaza Sfânta Liturghie ci un serviciu religios special care începe în jurul orelor 15 si care cuprinde: celebrarea cuvântului lui Dumnezeu cu omilia si rugaciunea credinciosilor, adorarea Sfintei Cruci si împartasirea credinciosilor cu ostii consacrate în Joia Sfânta. Serviciul religios din Vinerea Mare îsi are originea la bazilica Sfântului Mormânt, la Ierusalim, unde în aceasta zi era adorata crucea adevarata a lui Isus Cristos. În Sâmbata Sfânta, din cele mai vechi timpuri, nu exista nici o celebrare liturgica: în aceasta zi Biserica se odihneste, privegheaza si jeleste lânga mormântul în care se odihneste trupul lui Cristos.

Celebrarea începe dupa ce se lasa noaptea: este vegherea cea lunga, mama tuturor vegherilor, cum o numeste Sfântul Augustin. Celebrarea liturgica din noaptea Pastelui începe cu binecuvântarea focului si aprinderea lumânarii pascale (simbolul lui Cristos înviat). Urmeaza proclamarea solemna a Pastelui prin cântarea imnului Exultet (Sa tresalte!). Urmeaza liturgia baptismala. Cum în primele veacuri botezurile se celebrau în noaptea de Pasti, se recomanda mult, daca sunt copii sau adulti de botezat, Botezul sa se administreze în aceasta noapte. Celebrarea se încheie cu liturgia euharistica.

 

Timpul pascal

Marile sarbatori evreiesti cunosteau o prelungire în timp. Astfel Pastele evreiesc continua o saptamâna de saptamâni (49 de zile), si se încheia cu Sarbatoarea Saptamânilor (Savuot), numita si Rusalii sau Pentecoste (Cincizecimea, a cincizecea zi). Aceasta ultima zi era o sarbatoare a recoltarii grâului si era celebrat Legamântul de la Muntele Sinai. Pastele crestin cunoaste si el o prelungire de cincizeci de zile de bucurie. El se încheie tot cu Rusaliile, când Biserica aduna prima recolta din botezatii provenind din toate neamurile si este sigilata de Duhul Sfânt care celebreaza noul si vesnicul Legamânt.

Normele care reglementeaza anul liturgic prescriu:

Cele cincizeci de zile de la Duminica învierii pâna la Duminica Rusaliilor se sarbatoresc în veselie si bucurie ca o singura zi de sarbatoare, «duminica mare». Acestea sunt zilele în care se cânta cu precadere Aleluia.

Norme privind Anul Liturgic si Calendarul

Aceasta bucurie neîntrerupta o exprima lumânarea pascala, ce ramâne permanent în fata altarului pâna la Rusalii si este aprinsa la toate celebrarile liturgice.

Prima saptamâna din timpul pascal formeaza octava pascala, în care Biserica se îngrijeste în mod deosebit de noii botezati. Ea se încheie cu Duminica Alba sau in albis, numita astfel deoarece în primele veacuri crestinii botezati în noaptea de Pasti dezbracau în aceasta duminica haina alba pe care o purtau în octava Pastelui (in vestibus albis deponendis). Tot în timpul pascal se încadreaza Sarbatoarea Înaltarii Domnului, la 40 de zile dupa Pasti, si litaniile mari si litaniile mici cu procesiunile lor. Se mai numesc si Rogatiuni.

Litaniile mari s-au introdus prima data la Roma pe data de 25 aprilie cu scopul de a înlocui procesiunea agricola pagâna care se tinea în aceasta zi în cinstea zeului Robigus sau a zeitei Robiga. Actuala reforma liturgica a desfiintat aceste litanii. Litaniile mici au fost introduse de episcopul de Vienne (Franta) Mamert în 469. El a dispus trei zile de procesiuni penitentiale si de post în cele trei zile care preced Sarbatoarea Înaltarii, pentru a face sa înceteze calamitatile cu care era lovita dieceza sa. La ultima reforma liturgica a fost lasat pe seama conferintei episcopale din fiecare tara sa hotarasca în ce scop si când sa se tina aceste litanii.

 

Postul Mare (Cvadragesima, Paresimile)

Initial erau doua zile de post si pocainta înainte de duminica Pastelui: Vinerea si Sâmbata Sfânta. În secolul al IlI-lea, postul si pocainta se extind la întreaga Saptamâna Sfânta. În secolul al IV-lea, deja înainte de Conciliul din Niceea (325), s-au introdus postul si pocainta de 40 de zile în amintirea postului de 40 de zile tinut de Isus. Postul consta în limitarea la o singura masa, seara, cu abtinerea de la carne, vin, lapte, brânza, unt, oua. Era un timp dedicat pregatirii intensive a catehumenilor care aveau sa primeasca Botezul în noaptea de Pasti precum si pocaintei publice.

Postul Mare începea cu binecuvântarea si impunerea cenusii, în Miercurea Cenusii, penitentilor care, în general, dupa o perioada de trei ani sau mai mult de penitenta publica, erau dezlegati în Joia Sfânta si readmisi la Euharistie. Din Evul Mediu, când s-a desfiintat pocainta publica, cenusa provenind din ramurile binecuvântate în Duminica Floriilor din anul precedent, se pune pe capetele tuturor credinciosilor.

Duminica a IV-a din Postul Mare se numeste Duminica Laetare ("bucurati-va"), dupa cuvântul cu care începe Liturghia. Îmbracamintea preotului la altar nu mai este violeta, ci roz. Aceasta îsi gaseste explicatia într-o sarbatoare de primavara romana când credinciosii veneau la Liturghie cu trandafiri (rosa=trandafir) si în faptul ca în aceasta duminica Papa binecuvânta un trandafir de aur pe care îl oferea ca omagiu unei persoane marcante.

Ultima duminica din Postul Mare se numeste Duminica Floriilor si a Patimii Domnului. Întrucât se comemoreaza intrarea lui Cristos în Ierusalim, în Bisericile din Occident se face procesiunea cu ramuri, imitând procesiunea facuta la Ierusalim de pe muntele Maslinilor (Betfage) pâna la Bazilica Învierii, pe care o descria, pe la anul 400, deja Egheria, o pelerina la locurile sfinte. Si întrucât din aceasta zi Cristos îsi începe patimirea, în Saptamâna Sfânta, crucile, statuile si icoanele din biserici pot fi acoperite cu pânza violeta în semn de doliu.

Toti fratii vin la Betfage si acolo îl asaza calare pe magar pe parintele gardian si merg în procesiune cu mare evlavie si lacrimi în ochi în Ierusalim la muntele Sion, cu ramuri de palmier si de maslin în mâna, cântând: Hosanna Filio David, benedictus qui venit in nomine Domini! Si când ajung la muntele Sion se întâlnesc toti: armeni, calugari, preoti de mir si îsi astern mantiile si vesmintele sub pasii magarului.

Dintr-o cronica monastica de la Ierusalim

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?anlit=7
Vă rugăm să respectați drepturile de autor