www.profamilia.ro /liturgie.asp?anlit=57
 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IX: CULTUL SI SARBATORILE SFINTILOR

6. Cultul îngerilor. Sfântul Mihail

Cântarea neîntrerupta de lauda pe care îngerii o înalta lui Dumnezeu în liturgia cereasca a patruns în liturgia pamânteasca a Bisericii. Liturgia pamânteasca a Bisericii îi asociaza pe îngeri la propria sa rugaciune printr-o multime de formule admirabile, clasica ramânând prefata liturghiei; mai mult, dupa cum se exprima cel mai vechi canon al liturghiei, jertfa desavârsita a lui Cristos este purtata înaintea lui Dumnezeu prin mâinile îngerilor - "per manus Angelorum tuorum".

Desele referiri ale Scripturii si ale liturgiei la aceste spirite puternice si misterioase au provocat foarte curând la credinciosi un sentiment de veneratie fata de îngeri. Despre acest lucru vorbeste clar sfântul Iustin când, pentru a desmonstra ca crestinii nu sunt atei, aduce drept dovada cultul pe care acestia îl au pentru Sfânta Treime si pentru "bonorum Angelorum exercitum". In unele comunitati iudaizante din Asia Mica s-au strecurat teorii si practici suspecte cu privire la îngeri, împotriva carora sfântul Pavel îi pune în garda pe credinciosii din vremea sa. "Nemo vos seducat volens in humilitate et religione Angelorum" (Col 2, 18).

Mai târziu Origene lasa sa se înteleaga ca unii exagerau în cinstirea îngerilor, considerându-i ca pe tot atâtia dumnezei si sintetizeaza astfel cultul care este permis a li se aduce: "Laudamus eos quidem et beatos praedicamus, quibus ad eo res nostro generi utiles comissae sunt; sed honorum Deo debitum illis non habemus".

Erorile împotriva carora protesta Origene îsi aveau focarul în Frigia. Se pare ca acolo cultul îngerilor avea un caracter de adevarata adoratie, exprimata prin rituri si sarbatori pagâne, condamnate apoi de Conciliul din Laodiceea în canonul 35. Aparatorii acestui cult idolatric al îngerilor se justificau spunând ca în imposibilitatea de a-l vedea si de a ajunge la Dumnezeul universului, trebuie sa te asiguri de bunavointa îngerilor sai. Lasând la o parte aceste idei stranii, e lucru sigur ca initial, devotiunea fata de îngerii buni avea motivatia preluata din traditia iudaica; îngerii buni sunt pavaza sigura împotriva spiritelor rele pagâne care pun la cale tot felul de curse credinciosilor. Aceasta era, potrivit cuvântului lui Cristos, misiunea pe care le-o încredintase Dumnezeu. In plus, lor le încredintase Dumnezeu toate elementele naturii: pamântul, apa, cerul, precum si orice popor, orice biserica, orice cetate. Aceasta devotiune fata de îngeri era un simplu curent de pietate populara si nu de cult liturgic propriu-zis. Ea s-a mentinut vie în tot Evul Mediu si a fost exprimata în special în formule de exorcism, fiind amintiti mai des cei trei îngeri mentionati în Sfânta Scriptura: Mihail, Rafael si Gabriel. Cartea apocrifa a lui Enoh le da urmatoarele nume celor sapte îngeri mentionati de cartea lui Tobia: Uriel, Rafael, Raguel, Mihail, Saraqiel, Gabriel, Rameiel. O veche biserica din Milano era dedicata sfântului Uriel.

Isus a revelat ca orice om este încredintat pe pamânt grijii deosebite a unui înger. Scrisoarea catre Evrei 1, 14 confirma ca aceasta este slujba încredintata îngerilor. Credinta în îngerii pazitori este de origine pur crestina si nu o mostenire de la pagâni dupa cum sustin unii istorici rationalisti. Grecii nu au cunoscut niciodata aceasta categorie de fiinte superioare si nu au practicat niciodata un cult al îngerilor. Conceptia rudimentara despre divinitate nu le permitea sa vada niste intermediari între un Dumnezeu prea înalt si omul prea neînsemnat. Potrivit conceptiei lor, omul nu merita sa atraga atentia si grija unei fiinte supranaturale. Abia mai târziu, datorita influentei iudaismului si crestinismului s-a nascut în elenism ideea, nu întotdeauna înalta si frumoasa, a unor fiinte intermediare între Dumnezeu si om.

O sarbatoare în cinstea îngerilor pazitori a fost celebrata pentru prima data în Spania si în Franta în secolul XV. Suprimata de sfântul Pius V, a fost restabilita în 1608 de Paul V, iar în 1670 din dispozitia lui Clement X a devenit obligatorie pentru toata Biserica, fiind fixata pentru ziua de 2 octombrie.

 

Sfântul Mihail

Se pare ca prima forma de cult liturgic pe care Biserica l-a acordat îngerilor, a fost cultul sfântului Mihail arhanghelul. Lucru curios e faptul ca acest luptator pentru cauza lui Dumnezeu care l-a biruit pe Satana, care s-a luptat pentru trupul lui Moise (Jud 9) si pentru a o apara pe femeia din Apocalips, nu a fost ales de credinciosi ca patron al soldatilor crestini, ci ca medic ceresc al bolnavilor. Legendele vechi povesteau ca în secolul I sfântul Mihail aparuse în Frigia la Cheretopa, aproape de Colossi, facând sa izvorasca o fântâna miraculoasa care vindeca orice boala. Un alt sanctuar faimos în secolul IV, centrul cultului adus acestui arhanghel în Frigia, se afla lânga Roma, unde apa ce izvora dintr-o stânca deschisa, dupa cum se spunea, de sfântul Mihail, era înzestrata cu anumite puteri de vindecare. Sozomen povesteste de asemenea ca sanctuarul de la Sosthechion, de lânga Bizant, dedicat sfântului Mihail (Michaelim) foarte frecventat de multimi, mai ales cu ocazia sarbatorii lui care se celebra la 9 iunie, data din vremea lui Constantin. De altfel, tot Orientul era presarat cu biserici dedicate acestui sfânt Arhanghel. Numai în orasul Constantinopol puteau fi numarate vreo 15. In Egipt, dupa cum ne informeaza Didim, atât la orase cât si la sate erau numeroase bisericile închinate sfântului Mihail, bogate fiind în aur, în argint si fildes; lumea venea de departe, chiar de dincolo de mare în aceste sanctuare pentru a se asigura de bunavointa marelui arhanghel si pentru a dobândi prin mijlocirea lui binecuvântarea lui Dumnezeu. Biserica din Alexandria pusese sub ocrotirea lui Nilul si îl comemora cu mare solemnitate la 12 iunie, data la care fluviul începea sa creasca. In Occident si în special în Italia cultul sfântului Mihail era destul de raspândit la începutul secolului V. Se gaseau biserici dedicate lui la Spoletto, Ravena, Perugia, Piacenza, Genova, Milano.

La Roma, Sacramentarul Leonian, pentru ziua de 30 septembrie sub titlul "natale basilicae S. Angeli in Salacia", contine cinci formulare de liturghii care se refera la dedicarea acestei biserici sfântului Mihail. Sacramentarul Gelazian si cel Gregorian cuprind de asemenea o Dedicatio basilicae S. Michaelis pentru ziua de 29 septembrie. Aniversarul acestei dedicari s-a transformat apoi în actuala sarbatoare a sfântului Mihail raspândita în toate tarile occidentale.

Dintre cele mai renumite sanctuare închinate sfântului Mihail sunt cunoscute cele din Italia de pe pestera Monte Gargagno unde ar fi aparut sfântul Mihail si cel din Normandia cunoscut sub numele Le Mont-Sainte Michel.

Aceste aparitii au facut sa existe un timp sarbatoarea Apparitio S. Michaelis de la 8 mai.

Liturgia romana a atribuit îngerilor o dubla functie:

a) Acea de calauza a sufletelor la cer. In religiile pagâne era parerea generala ca sufletul este condus în locuinta sa din lumea cealalta de catre o calauza a mortilor. Si pentru ca aceasta calauza a primit de la Dumnezeu misiunea de a conduce sufletele a primit numele de îngeri. Ingerii erau asimilati cu geniile sau spiritele vânturilor, deoarece escortau sufletele prin vazduh. Ideea era împartasita si de iudaismul elenizat: o vijelie de vânt l-a smuls viu pe Enoh de pa fata pamântului si l-a asezat în locuinta celor drepti din ceruri.

Rabinii învatau ca pot intra în cer numai aceia a caror suflete erau purtate de îngeri. Insusi Isus, de altfel, va spune în parabola bogatului petrecaret ca îngerii au purtat sufletul lui Lazar în sânul lui Avram. Dintre toti îngerii, sfântul Mihail a fost considerat calauza prin excelenta a sufletelor catre cer. Dupa parerea sfântului Grigore din Tours el a fost acela care a prezentat lui Dumnezeu sufletele lui Adam si Eva, al lui Iosif, al Sfintei Fecioare Maria. Acesta a fost motivul pentru care credinta în îngerii - calauze ale sufletelor a fost de îndata primita în Biserica si fixata în formule epigrafice si liturgice. In cimitirul sfântului Calist gasim aceste instructiuni: "arcessitus ab angelis; occurite angeli Domini, suspicientes animam eius, offerentes eam in conspectu Altissimi". Dintre textele liturgice, unul dintre cele mai vechi este cel din liturghia anterioara pentru morti: "signifer sanctus Michael repraesentet eas (animas) in lucem sanctam". Un text si mai vechi decât acesta, dar neliturgic, e cel din povestirea apocrifa a lui "Iosif lemnarul", din secolul IV, care cuprinde urmatoarea rugaciune a lui Cristos catre Tatal, dusa dupa moartea lui Iosif: "Pater... mittas Michaelem angelorum tuorum principem...et ambulet cum anima patris mei Iosephi, donec per duxerit eam ad te".

Legata de aceasta functie, mai este una secundara atribuita de antici lui Mercur dupa cum rezulta de pe monumentele clasice: e vorba de cântarirea sufletelor, scena întâlnita frecvent in iconografia medievala. Arhanghelul Mihail este reprezentat cu o balanta în mâini; pe un taler este asezat sufletul sub chipul unui copil gol, iar pe celalalt, pe care diavolul avea s-o încline de partea sa sunt faptele morale ale omului.

b) A doua functie atribuita arhanghelului Mihail este aceea de aparator al poporului crestin. Textele liturgice se inspira din Sfânta Scriptura care îl prezinta pe sfântul Mihail drept conducator al ostirilor îngeresti care lupta împotriva satanei - dusmanul lui Dumnezeu si al poporului sau. (Daniel 10, 13, 20, 12, 1, Jud 1, 9; Ap 12, 7-8); el este invocat ca sa apere Biserica în luptele sale, iar sufletele în strâmtorarile mortii si ale judecatii: "Michael archangele, veni in adiutorium populo Dei; Sancte Michael archangele defende nos in proelio, ut non pareamus in tremendo iudicio".

Prin urmare traditia crestina l-a ales pe sfântul Mihail ca patron al cetatenilor, al provinciilor, al regatelor catolice; drapelul sau era purtat în primele rânduri în batalii; statuia lui se înalta deasupra fortaretelor cum se mai poate vedea si acum la castelul S. Angelo din Roma; de obicei era reprezentat în tinuta de razboinic, acoperit cu armura, cu sabia în mâna doborând balaurul infernal care zace învins la picioarele sale.

În viziunile lor mistice Isaia si sfântul Ioan în Apocalips 7, 3-5 vorbesc frecvent despre o liturgie cereasca, adica despre un înger care oficiaza cu o cadelnita de aur; în acest înger oficiant a fost vazut sfântul Mihail.

De aici a aparut si ideea ca sfântul Mihail celebreaza în fiecare luni liturghia în cer. In diferite biserici închinate arhanghelului veneau crestini lunea spre a participa la liturghia si oficiul pe care sfântul Mihail înconjurat de cetele îngeresti le-ar fi celebrat în ele. In liturgia medievala în general, liturgia votiva de luni era dedicata sfântului Mihail.

Conciliul II din Vatican în Constitutia dogmatica Lumen Gentium reafirma legitimitatea cultului îngerilor:

"Biserica i-a cinstit întotdeauna cu o dragoste deosebita pe sfinti alaturi de Sfânta Fecioara Maria si de sfintii Ingeri si a implorat cu pietate ajutorul mijlocirii lor".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?anlit=57
Vă rugăm să respectați drepturile de autor