www.profamilia.ro /liturgie.asp?anlit=54
 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC
curs din 1984

Cap. IX: CULTUL SI SARBATORILE SFINTILOR

3. Cultul sfintilor si eroii pagâni

Critica rationalista a lovit fara crutare în cultul sfintilor suspinând ca e pur si simplu o reminescenta pagâna, sau, mai exact, o prelungire a pagânismului idolatric. Rationalismul sustine ca nu exista o deosebire substantiala între sfintii crestini si eroii politeismului greco-roman; cultul sfintilor si cultul eroilor se aseamana în manifestarea lor exterioara si sunt identice în spiritul lor. Sfintii au înlocuit doar în Biserica eroii antichitatii.

Pentru a-si demonstra teoria, rationalistii s-au dat peste cap spre a descoperi teoria, sub chipul unor martiri ilustri urmele vreunui zeu olimpic, transformat în sfânt de legenda crestina. Astfel au descoperit-o pe Afrodita în sfânta Pelagia, pe Dioscuri în sfintii Gervaziu si Protaziu, pe Mitra în sfântul Grigore, au gasit asemanari suspecte între sfântul Dumitru, sfânta Tecla, sfânta Agata, sfântul Sebastian etc., si personaje faimoase din lumea mitologica.

Nu se poate nega faptul ca între cultul eroilor greco-romani si formule liturgice ale pietatii crestine fata de sfinti este o asemanare exterioara, de ordin general.

Traditia greaca acorda titlul de erou oamenilor ilustri, fie pentru ca erau considerati de origine divina, fie pentru mari fapte de vitejie, fie pentru servicii însemnate aduse omenirii; exista convingerea ca eroii, îndata dupa moarte, erau admisi în familia zeilor, devenind astfel partasi la natura si puterea divina.

Centrul cultului unui erou era mormântul acestuia. Tinutul care îi adapostea osemintele, era mândru de un asemenea tezaur sacru, îi înalta temple somptuoase, îi alegea de protector, poporul îl invoca în rugaciuni, îi aducea libatiuni de vin, lapte si miere. Daca mormântul unui erou nu era cunoscut se înalta un monument în memoria lui. Când din întâmplare erau descoperite ramasitele lui pamântesti, acestea erau transportate cu mare pompa si cu ceremonii ce amintesc de transferarile moastelor sfintilor crestini. Faimoasa între toate aceste transferari, este aceea a osemintelor lui Tezeu la Atena, despre care vorbeste Plutarh. Odata descoperita existenta lor printr-un oracol din Delfi, atenienii au întreprins o expeditie militara împotriva insulei Seyron pentru a le recupera. De asemenea a ramas cunoscuta în istorie transferarea moastelor lui Oedip la Atena. Se bucurau de veneratia poporului nu numai moastele, dar si obiectele pe care le folosisera eroii, de pilda, lira lui Orfeu...

Un examen profund al faptelor demonstreaza ca între formele de cult ale eroilor pagâni si ale celor crestini nu exita vreun raport istoric de cauzalitate, ci o asimpla analogie. La temelia lor stau motive diferite si independente.

La eroi erau preamarite meritele lor civile, cultul atribuit lor era absolut, nu subordonat sau referit la vreo fiinta superioara. In schimb cultul atribuit sfintilor si martirilor se dovedeste a fi în întregime subordonat cultului lui Dumnezeu si corelat acestuia si se întemeiaza în primul rând pe marturia pe care sfintii au dat-o pentru Cristos si pe încrederea în mijlocirea sfintilor la Dumnezeu.

Sfântul Ioan contemplase în vedenia sa, sub altarul Mielului, pe cei care fusesera jertfiti pentru cauza lui Dumnezeu, vazându-i îmbracati în vesminte albe, având în mâini ramuri de palmieri - semnul victoriei - asociati fiind la triumful lui Cristos. Cum ar fi putut acesti martiri, odata ajunsi lânga Dumnezeu, sa uite de fratii lor de pe pamânt cu care formeaza împreuna un singur trup?

Când în anul 107, sfântul Ignatiu a fost dus din Siria, de la Antohia la Roma pentru a fi aruncat la fiare, comunitatile crestine din locurile pe unde trecea îi ieseau în întâmpinare spre a-l preamari pe gloriosul marturisitor al credintei. Cele care nu puteau sa-l aiba în mijlocul lor trimiteau în întâmpinarea lui reprezentanti; veneratia pe care au trezit-o în calea lui a fost atât de mare încât semana cu un adevarat triumf.

Acestea au fost sentimentele crestine din care s-au nascut onorurile si sarbatorile aniversare de la mormintele sfintilor si rugaciunile adresate lor. Faptul e confirmat de un document foarte vechi a carui autenticitate nu poate fi pusa la îndoiala. Este vorba de o scrisoare a conducatorilor bisericii din Smirna trimisa bisericii din Philomela cu ocazia martiriului sfântului Policarp (25 februarie 155) având urmatorul continut:

"... suggessit diabolus Nicetas Herodis patri, fratri autem Alces, adire pro consulem, ne corpus illius (al lui Policarp) traderet; ne, inquid, relicto crucifixo, hunc colere incipiant! Atque haec dicebat suggerentibus et instantibus Iudacis, qui quoque observabant vos ex igne cum extracturos; ignari quod nec Christum, qui pro salute omnium, qui in toto mundo salvi fient, passus est inculpatus pro peccatoribus, unquam derelinquere peterimus neque alium quemquam colore. Illum enim, ut pote Filium Dei, adoramus; martyres vero tamquam Domini discipulos et imitatores merito diligimus propter eximiam ipsorum erga regem magistrum suum benevolentiam; quorum utinam et nos postea ossa illius gemmis pretiossissimis exquisitiora et super aurum probatiora tollentes, ubi decebat, deposuimus. Qui etiam loci nobis, ut fieri poterit, in exultatione et gaudio congregatis, Dominus praebebit natalem martyrii eius diem celebrare, tum in memoriam corum, qui certamina iam pertulerunt, tum ut posteri exercitati et parati sint ad cadem sustinenda".

Aceasta scrisoare e suficienta pentru a infirma teoria rationalista cu privire la originea cultului sfintilor.

Martirii au fost venerati numai pentru faptul ca ei au fost «Domini discipuli et imitatores»; au fost invocati în rugaciuni pentru a obtine de la Dumnezeu ca fratii lor de pe pamânt sa fie si ei într-o zi consortes et condiscipuli. Numai pentru aceste motive mormintele lor au devenit sfinte. Având în vedere aceste principii fundamentale, nu are importanta faptul ca formele exterioare ale cultului eroilor si ale cultului sfintilor sunt asemanatoare, de vreme ce continutul lor este esential diferit? "Illud fiebat idolis, scria sfântul Ieronim raspunzând atacurilor lui Vigilantiu, et idcirco recipiendum est". Acelasi sfânt Ieronim, ca si sfântul Felix de Nola si altii, ne informeaza ca, în special la sarbatorile aniversare ale sfintilor crestini din toate locurile si de toate conditiile veneau în masa la mormântul (martyrium) lor deasupra carora se înaltau capele modeste sau bazilici marete, sarutau pragul, se asezau în genunchi în fata moastelor, aprindeau lumânari si împodobeau mormântul cu flori, faceau sa rasune sfântul lacas de cântari si rugaciuni. Teoderet le spunea pagânilor din vremea sa:

"Templele zeilor vostri sunt distruse... si din materialele lor s-au facut sanctuare pentru martiri. Pentru ca Domnul i-a înlocuit cu martiri pe zeii vostri; i-a concediat pentru a rezerva martirilor onorurile lor. In loc de Pandie, Dasie, Dionisie, noi celebram sarbatorile lui Petru, a lui Pavel, a lui Toma, a lui Sergiu, a lui Marcel, a lui Leontiu, a lui Antoniu, a lui Mauriciu si ale altor sfinti martiri; dar si vechile pompe cu obscenitatile lor au fost abolite si în sarbatorile noastre triumfa modestia, castitatea,, cumpatarea, a disparut betia, zarva si râsul asurzitor; locul lor l-au luat cuvântarile sfinte, rugaciunile si cântarea de imnuri înaltate catre Dumnezeu în mijlocul lacrimilor sfinte si a suspinelor".

Subordonarea cultului sfintilor cultului lui Dumnezeu era puternic afirmata de sfântul Augustin împotriva maniheului Faust care reprosa Bisericii ca i-a trasnformat pe sfinti în zei si ca îi cinsteste cum îi cinstesc pagânii pe zei.

"Non eis templa, non eis altaria, non sacrificia exhibamus, non eis sacerdotes offerunt; absit Deo praestantur. Etiam apud memorias sanctorum martyrum cum offerimus, nonne offerimuss? Quando audistis dici apud memoriam sancti Theogenis: offero tibi, sancte Theogenis? autem: offero tibi, Petre aut: offero tibi Paule?... nobis martyres non sunt dii. Nos martyribus nostris, non templa sicut diis, sed memorias sicut hominibus mortuis fabricamus, nec ibi erigimus altaria in quibus sacrificemus martyribus, sed ibi erigimus altaria et nostra".

La fel de clar se exprima si sfântul Ciril din Alexandria: "Sanctos martyres neque Deos esse dicimus, negue dicino cultu eos adorare solemus, sed affectus et honoris".

Cultul crestin pune între Dumnezeu si sfinti o distanta. In ei îi recunoaste doar pe prietenii lui Dumnezeu si pe ucenicii lui Cristos care au sacrificat totul pentru el si acum pot mijloci pentru fratii lor la Dumnezeu dupa cum se exprima un foarte vechi epitaf: "In orationibus tuis roges pro nobis, quia scimus te in Christo".

E drept ca, în unele cazuri, cultul sfintilor a fost umbrit de forme mai putin demne, izvorând dintr-o pietate falsa; a cunoscut unele manifestari exagerate si a fost înfrumusetat cu legende nascute din aceeasi fantezie care a creat mitologia. Dar toate aceste abuzuri, relativ destul de rare, nu au nimic de a face cu substanta cultului crestin sau cu realitatea istorica a personajului pe care hagiografi ignoranti voiau sa-l cinsteasca. De pilda, sfântul Ipolit nu poate fi considerat un sfânt mitologic numai pentru faptul ca unii biografi ai sai târzii i-au atribuit chinurile fiului lui Tezeu: faptul ca unele femei malteze au atribuit întâmplarea cu valul Penelopei sfintei Agata nu se poate trage concluzia ca Patroana Cataniei este identica cu sotia lui Ulise.

E adevarat ca în secolele IV si V, în special în Occident unii crestini care nu se eliberasera complet de vechile obiceiuri pagâne se întruneau la mormintele martirilor pentru a organiza ospete care uneori degenerau în betii si dezmat: "Commissationes et ebrietates, scrie sfântul Augustin, ita concessae et licitae putantur ut in honorem etiam beatorum martyrum non solum per dies solemnes, sed etiam quotidie celebrentur... Saltem de sanctorum corporum sepulcris, saltem de locis sacramentorum, de domibus orationum tantum dedecus arceatur". Acelasi Sfânt Parinte observa ca: "Per Italiae maximam partem et in aliis omnibus transmarinis ecclesiis... episcoporum diligenti extincta sunt". Iar sfânta Monica, mama celui care relateaza aceste lucruri, care la Milano: "Ad memoriam sanctorum, sicut in Africae solebat, ullas et panem et morum afferebat", din interdictia sfântului Ambroziu a renuntat sa mai faca acest lucru "ne ulla occasio se ingurgitandi daretur ebriosis et illa quasi parentalia superstitionis gentilium essent simil lima".

Dar existenta unor abuzuri si profanari de care Biserica a avut întotdeauna groaza si pe care episcopii le-au condamnat întotdeauna cu severitate, nu poate duce la concluzia unui cult al sfintilor idolatric. Cu exceptia unor exagerari si a unor legende pe care Biserica nu le-a recunoscut niciodata, putem afirma cu certitudine ca pagânismul nu a exercitat efectiv nici o influenta în aparitia si dezvoltarea cultului sfintilor. Cel mult, ideile existente în lumea pagâna cu privire la cultul eroilor i-au ajutat pe crestini sa accepte mai usor functia de patron si de mijlocitor pe lânga Dumnezeu a sfintilor.

De asemenea se poate afirma ca Biserica, potrivit unei pedagogii a ei, pe care o cunoastem din situatii similare a înlocuit unele sarbatori pagâne cu altele crestine ale sfintilor, reusind astfel sa stârpeasca unele forme de cult ale divinitatilor locale profund înradacinate în mase.

Referitor la cultul sfintilor Conciliul Vatican II noteaza în Constitutia Liturgica: "Biserica, conform traditiei sale, îi venereaza pe Sfinti si le cinsteste relicvele autentice si imaginile. Sarbatorile Sfintilor proclama minunatiile lui Cristos în slujitorii sai si le propun credinciosilor exemple potrivite de imitat".

Iar în Constitutia dogmatica Lumen Gentium: "Noi cinstim memoria Sfintilor nu numai pentru exemplul lor, dar mai mult pentru ca unirea Bisericii cu Spiritul sa fie consolidata de exercitiul caritatii fraterne. Fiindca, dupa cum unirea crestina între cei care calatoresc pe pamânt ne apropie de Cristos, tot asa tovarasia cu sfintii ne apropie de Cristos din care emana, ca dintr-un izvor si dintr-un cap, orice har si însasi viata poporului lui Dumnezeu".

Prin urmare, este cu desavârsire just sa-i iubim pe acesti prieteni si co-mostenitori ai lui Isus Cristos si totodata frati ai nostri si binefacatori puternici si sa-i aducem lui Dumnezeu cuvintele multumirii pentru ei, sa le adresam rugaciuni smerite si sa recurgem la rugaciunile lor si la ajutorul lor puternic... Orice manifestare adevarata de iubire din partea noastra adresata Sfintilor, din natura sa se îndreapta si ajunge la Cristos, care este Coroana tuturor Sfintilor, iar prin El se îndreapta spre Dumnezeu care este minunat în Sfintii sai si este permanent în ei.

Adevaratul cult al Sfintilor nu consta atât în înmultirea actelor exterioare cât mai ales în intensitatea iubirii noastre active, în comuniunea cu ei, în tovarasia lor si în mijlocirea lor de ajutor pentru cel mai mare bine al nostru si al Bisericii.

Pe de alta parte, raportul nostru cu Sfintii, daca este conceput în lumina deplina a credintei, nu micsoreaza câtusi de putin cultul de adoratie adus lui Dumnezeu prin Isus în Duhul Sfânt, ci dimpotriva, îl înteteste".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/liturgie.asp?anlit=54
Vă rugăm să respectați drepturile de autor