www.profamilia.ro /intrebi.asp?id=73
 
 Tu întrebi 


 

Catalin din Cluj întreaba:

În Crez tot spunem: "ai nu voi spune duomanilor taina ta". Recunosc ca nu prea pricep la ce se refera. Parca are legatura cu perioada când creotinii erau minoritari, persecuta?i, oi creotinismul era ceva "secret". Dar poate ma înoel. Oricum, ce sens mai are astazi acea parte din Crez? Poate fi ea eliminata? ai ajung astfel la a doua mea întrebare: cum se poate face o eliminare din Crez, o actualizare, când de Crez este legata anatema pentru cei care schimba ceva? Va mul?umesc.

Raspunde pr. Cristian Langa:

În primul rând, în lamurirea solicitata de cititor s-au strecurat, probabil involuntar, unele confuzii. Citatul în cauza nu face parte din Crez - prin Crez în?elegând profesiunea, marturia de credin?a formulata în Crezul niceno-constantinopolitan oi care se rosteote în cadrul Sf. Liturghii (bizantine) dupa ectenia ce urmeaza depunerii sfintelor Daruri pe altar. Expresia se regaseote, în schimb, în cadrul rugaciunii ce se rosteote în Liturghia sf. Ioan Gura-de-Aur înainte de Sf. Împartaoanie sau Cuminecare: "Cred, Doamne, oi marturisesc, ca tu eoti cu adevarat Cristos...".

Îoi aduce bine aminte, totuoi, cititorul, atunci când afirma ca este o aluzie la perioada în care creotinismul din începuturi se dezvolta într-un cadru mai degraba "secret", dupa cum se exprima el. Dar, fa?a de acel cadru extern ce condi?iona oi constrângea adesea via?a creotinilor la o manifestare "secreta", rugaciunea în chestiune prezinta oi o dimensiune diferita, de natura intima, care are un ecou oi în forul launtric al credinciosului. Este vorba de angajamentul de a nu renun?a la Domnul, la Taina Lui, la comuniunea cu El datorita duomanilor, oricare ar fi aceotia: declara?i sau nu, straini ori purtând veomântul naturii noastre ori al deprinderilor noastre rele; "duomanii" viza?i de cuvintele Scripturii: "Nu da?i cele sfinte câinilor, nici nu arunca?i margaritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce în picioare oi, întorcându-se, sa va sfâoie pe voi" (Mt 7,6).

Iata deci cum, o expresie care apar?ine unui context istoric particular poate dobândi valen?e oi aplica?ii de natura spirituala perfect valabile oi în alte condi?ii, într-un cadru complet diferit. ai câte alte exemple nu s-ar putea gasi, în care expresii, obiecte, gesturi, rugaciuni oi-au schimbat forma ori aplicarea ini?iala, dobândind altele cu profunde semnifica?ii spirituale ce nu au nevoie neaparat a fi eliminate doar pentru ca nu mai reflecta plenar contextul în care au luat naotere (de ex.: lumânarile, ripida, par?i ale veomintelor sacre, lancea de pe altar, etc.).

Al doilea aspect atins de cititorul nostru vadeote deopotriva o oarecare confuzie, dar oi cunoaoterea unor aspecte importante legate de patrimoniul credin?ei. El întreaba cum pot fi eliminate din Crez, sau cel pu?in actualizate, acele aspecte care par a nu mai raspunde realita?ilor prezentului, data fiind interdic?ia legata de o asemenea ini?iativa, ce ar intra sub inciden?a anatemei. Considerând ca fondul problemei a fost lamurit îndeajuns cu prima parte a raspunsului, respectiv ca nu avem de a face cu Crezul, ne vom limita doar la o precizare succinta.

În ceea ce priveote adevarurile de credin?a ce apar?in patrimoniului tradi?iei oi revela?iei, într-adevar nu pot fi operate modificari ori eliminari, caci nu este vorba de adevaruri relative, omeneoti, ci de Adevarul revelat, pastrat oi transmis de Biserica, ce nu este pasibil de schimbari, iar acest lucru a fost stabilit deja în primele concilii ecumenice. În ce priveote modificarile unor rugaciuni, ale unor par?i din cadrul liturgiei, chiar fara a reprezenta ori defini un adevar de credin?a, nici acestea nu pot fi obiectul unor ini?iative personale oi subiective, ci vor stabilite oi precizate, în func?ie de natura oi complexitatea acestor modificari, de catre conducerea Bisericii locale, în spe?a de catre episcopul locului sau de Consiliul Ierarhilor, atunci când vizeaza o schimbare specifica, de fond. Aceasta, însa, nu împiedica în conotiin?a credinciosul sa aiba o sensibilitate aparte ori o preferin?a anume pentru anumite rugaciuni oi o rezerva fa?a de altele.

Actualizarea oi cursivitatea limbii liturgice sunt, pe de alta parte, o cerin?a oi o datorie, atunci când sunt facute cu criterii obiective, cu competen?a, cu echilibru oi cu acordul ierarhiei, caci, pe buna dreptate, limba rugaciunii trebuie sa ajute oi sa stimuleze legatura cu Dumnezeu oi nu sa o îngreuneze. Dar ea trebuie sa pastreze caracterul oi dimensiunea sacrului, ca oi unitatea oi continuitatea cu Tradi?ia careia îi apar?ine. Tocmai de aceea, sensibilitatea oi preocuparea lui Catalin sunt laudabile oi vadesc seriozitate oi ataoament fa?a de propria credin?a oi religie oi pot oferi un exemplu oi pentru al?ii, la fel de seriooi dar poate mai pu?in îndrazne?i.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/intrebi.asp?id=73
Vă rugăm să respectați drepturile de autor