www.profamilia.ro /intrebi.asp?id=39
 
 Tu întrebi 


 

Irina D. din Iaoi întreaba:

Sunt studenta la psihologie oi una dintre întrebarile care ma preocupa, mai ales pentru faptul ca îmi place sa ma consider o creotina practicanta, ar fi în ce masura religia poate fi considerata otiin?a? La fel de nedumerita ma simt atunci când la universitate unii profesori ne vorbesc despre religie în termeni de proiectare a dorin?elor omeneoti pe care omul nu a reuoit (oi nici nu va reuoi!?) sa oi le îndeplineasca, oi atunci recurge la ajutorul religiei...

Raspunde pr. Eugen Avarvarei:

Trebuie sa-?i marturisesc, de la început, ca întrebarea ta este surprinzatoare datorita profunzimii oi complexita?ii ei, dar oi pentru simplul fapt ca te consideri (oi eoti!) o creotina practicanta. De fapt, nici nu s-ar putea întâlni o astfel de întrebare decât într-un suflet nobil, iubitor oi însetat de adevar, oi care doreote sa-oi traiasca cu adevarat credin?a oi, de ce nu, astfel sa-oi traiasca cu adevarat via?a. Voi încerca, pe scurt, un raspuns care ao vrea sa arunce lumina asupra întrebarii tale oi, eventual, sa te poata ajuta în trairea de zi cu zi a credin?ei.

Este adevarat ca religia se refera la rela?ia omului cu Dumnezeu oi, dupa cum bunaoara afirma Sf. evanghelist Ioan, «pe Dumnezeu nimeni nu l-a vazut vreodata» (Ioan 1,18). Cu alte cuvinte, noua - tuturor oamenilor - ne este greu, ba ao îndrazni sa spun chiar imposibil, sa ne exprimam asupra «realita?ilor supranaturale». Împara?ia lui Dumnezeu, via?a de dincolo etc. sunt realita?i pe care omul nu le poate "analiza otiin?ific" deoarece depaoesc capacitatea noastra de în?elegere. În acelaoi timp, însa, ramâne valabil faptul ca religia este o problema a omului, se refera la originea, existen?a oi finalitatea omului oi, tocmai datorita acestei laturi umane, putem afirma ca religia se prezinta ca o observa?ie oi analiza de tip otiin?ific. Pentru a nu mai aminti ca dimensiunea religioasa este o caracteristica proprie fiin?ei umane. Indiferent daca îi dam curs sau o negam, ea continua sa existe în DNA-ul fiecaruia dintre noi. Exista, spre exemplificare, persoane care s-au declarat «atee» - «oameni fara Dumnezeu», dar cred ca, prin afirma?ia însaoi, acei oameni oi-au exprimat propriul crez: acela de a nu crede!? (vezi oi articolul Crede oi nu cerceta de la pagina 8).

Apoi, pentru a raspunde la al doilea aspect al întrebarii, ao spune ca psihologul nu are nici un drept, nici o competen?a de a se erija în judecator al unei religii. În domeniul religios cei în drept sa vorbeasca sunt autorita?ile religioase, teologii oi exege?ii. Psihologul nu poate sa formuleze nici macar o judecata filosofica. Religia sau metafizica nu sunt obiect de studiu oi nici domeniu propriu psihologiei. Desigur, psihologul poate, oi chiar trebuie, sa-oi puna întrebari oi sa ne puna întrebari asupra atitudinilor comportamentale pe care le avem referitor la adevarurile religioase sau asupra semnifica?iei pe care o dam riturilor oi rugaciunilor noastre. Religia, astfel, nu ar avea nimic de pierdut. Dimpotriva, putem considera un câotig dorin?a de a elimina din sufletul celui credincios orice umbra de incoeren?a sau falsitate.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/intrebi.asp?id=39
Vă rugăm să respectați drepturile de autor