www.profamilia.ro /intrebi.asp?id=17
 
 Tu întrebi 


 

Lucian T. din Cluj-Napoca întreaba:

Daca nu suntem în starea harului sfin?itor, faptele noastre bune sunt lipsite de merit chiar daca am facut un act de cain?a desavâroit?

Raspunde pr. Alois Moraru:

Draga Lucian, aoa cum ?i-am scris oi în raspunsul anterior, ne bucura interesul tau pentru a rezolva problemele spirituale care te framânta. Eu sunt convins ca în situa?ia ta se gasesc oi mul?i al?i adolescen?i oi tineri, care doresc sa dea un curs stabil perioadei vie?ii pe care o traiesc, de acea cred ca multe din întrebarile tale îi vor ajuta oi pe ei sa gaseasca raspuns propriilor framântari.

Problema pe care o aduci acum în discu?ie este destul de greu de solu?ionat în câteva paragrafe. Eu cred ca întrebarea ta este determinata oi de unele discu?ii pe care le-ai avut cu unii colegi sau prieteni, ce apar?in gruparilor religioase protestante, care probabil te-au dezarmat prin raspunsul lor la aceasta problema religioasa. Întrucât pentru ei singura cale de mântuire se rezuma doar la credin?a, fiind negate roadele mântuitoare ale faptelor bune, protestan?ii spun ca noi nu beneficiem de "merite" pentru ceea ce facem spre ajutorarea semenilor de lânga noi. Ei spun ca doar credin?a este de ajuns pentru a se mântui: "Daca crezi, te mântuieoti". În schimb, atât catolicii cât oi ortodocoii, sus?in înva?atura Mântuitorului: "Daca vrei sa dobândeoti via?a veonica, trebuie sa împlineoti poruncile" (Mt 19,17), care includ oi savâroirea de fapte bune. Confruntându-se cu probleme ideologice similare, apostolul Iacob scria: "Credin?a fara fapte este moarta" (Iac 2,17).

În spiritul celor afirmate mai sus, doresc sa men?ionez înca unele citate din Biblie, dar numarul lor este mult mai mare: "Fiecare va primi conform faptelor sale" (Mt 16,27); "Tu, o, Doamne, plateoti fiecaruia dupa faptele sale" (Ps 62,13); "Daca ao avea atâta credin?a încât sa mut mun?ii din loc, dar daca nu am dragoste nu sunt nimic" (1Cor 13,2); "La ce-i foloseote, fra?ilor, unuia daca spune: «Eu am credin?a», dar nu are fapte? Va putea sa-l salveze credin?a? (...) Iata ca prin faptele bune, oi nu doar prin credin?a, este îndrepta?it omul" (Iac 2,14 oi 24); "A fost deschisa o alta carte, a vie?ii, iar mor?ii au fost judeca?i dupa cele scrise în car?i, potrivit cu faptele lor" (Apoc 20,12). etc., etc.

Aoadar, avem nevoie sa savâroim fapte bune pentru a-i fi placu?i Domnului oi a ajunge la mântuire. Pentru omul credincios, care are mereu în fa?a ochilor acest deziderat, poruncile lui Dumnezeu sunt clare. El va cauta oi se va stradui sa traiasca o via?a conforma voin?ei divine, adica în prezen?a harului sfin?itor. Întrucât despre acest subiect am mai raspuns în cadrul acestei rubrici, te-ao ruga sa accesezi din nou aceasta pagina, sa citeoti Starea harului sfin?itor oi chiar sa reciteoti raspunsurile pe care ?i le-am dat anterior.

Cea mai mare fapta buna o omului este aceea de a avea sufletul curat. În psalmul 50 citim: "Jertfa pentru Dumnezeu este sufletul zdrobit, iar inima caita oi smerita el n-o dispre?uieote". Domnul doreote ca to?i oamenii sa traiasca în armonie oi pace, de aceea, în contextul în care vorbea despre jertfele placute Creatorului, Isus Cristos insista: "Lasa darul tau acolo, în fa?a altarului, du-te oi împaca-te mai întâi cu fratele tau oi apoi vino sa-?i oferi darul" (Mt 5,25).

Mântuitorul ne prezinta astfel modul concret în care trebuie sa ac?ionam oi noi pentru a-i fi placu?i lui Dumnezeu oi a beneficia din plin de "meritele" faptelor bune pe care le savâroim. Drumul nostru spre cer se croieote atât prin credin?a, cât oi printr-o convertire sincera. Ea nu se realizeaza numai printr-o spovada buna, ci oi prin fapte bune, chiar foarte mici: grija fa?a de cei saraci oi lipsi?i, apararea drepta?ii, întoarcerea unui pacatos, acceptarea propriilor suferin?e, rabdarea în momentele grele etc. Ai citit capitolul 25 din Evanghelia dupa Matei? Daca nu, ai auzit probabil unele fragmente în cadrul Liturghiilor la care ai participat.

Pentru întarirea celor afirmate mai sus, doresc sa aduc în discu?ie oi alte amanunte importante. Probabil cunooti realitatea care se petrece atunci când cineva face o spovada buna: îi sunt iertate pacatele, i se iarta pedeapsa veonica oi o parte din pedeapsa vremelnica, dar îi este restituit oi harul sfin?itor, care se pierde chiar oi printr-un singur pacat de moarte. De asemenea, îi sunt acordate multiple haruri trecatoare, care îl vor ajuta pe creotin sa faca binele oi sa fuga de rau. În acest sens, evangheliile ne prezinta atitudinea lui Isus fa?a de fariseii care faceau fapte bune, dar nu erau în starea harului sfin?itor, fiind compara?i cu niote morminte spoite.

Legat concret de problema pe care ai pus-o în discu?ie, trebuie accentuat ca omul poate face fapte bune chiar oi fara a poseda harul sfin?itor. Pacatuind, oamenii îl supara pe Dumnezeu oi prefera în locul lui propria voin?a, o faptura, o placere sau ceva ce nu-i place Domnului. Daca oamenii nu-oi dau seama de aceasta dualitate, a binelui pe care îl fac oi a raului în care traiesc, ei savâroesc faptele bune din interese meschine (sa fie aprecia?i, sa fie vazu?i de ceilal?i semeni, sa iasa în eviden?a prin mijloacele de comunica?ie sociala etc.) sau din dorin?a lor sincera de a se întoarce pe calea cea dreapta. Faptele bune au oi menirea de a-l ajuta pe omul care le savâroeote sa se purifice oi sa trezeasca în suflet cain?a puternica fa?a de pacatele pe care le-a comis. De fapt, esen?a sacramentului Iertarii (Spovezii) consta în cain?a pe care o aveam fa?a de pacatele savâroite, unita cu dorin?a de a ne marturisi pacatele unui slujitor al Domnului. Aoa cum ne înva?a Catehismul Bisericii Catolice, cine a avut o cain?a desavâroita a oi ob?inut iertarea pacatelor, dar este dator sa le marturiseasca preotului când are prima ocazie. Dumnezeu iarta pacatele cu condi?ia ca pacatosul sa împlineasca voin?a divina. De aceea, este foarte bine sa trezim în noi aceasta cain?a desavâroita ori de câte ori am avut nefericirea de a savâroi vreun pacat de moarte, iar apoi cu prima ocazie ivita sa ne spovedim pentru a reprimi harul sfin?itor.

În felul acesta, toate faptele noastre savâroite cu dorin?a sincera de a-l sluji pe Isus prezent în "cei mici" sunt pline de "merite" acordate de Dumnezeu, caci nimeni nu-l poate sluji pe Dumnezeul cel nevazut daca n-o slujeote pe faptura creata dupa "chipul oi asemanarea lui": omul.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/intrebi.asp?id=17
Vă rugăm să respectați drepturile de autor