www.profamilia.ro /familia.asp?marturii=53
 
 FAMILIA 

Marturii

Inapoi la cuprins 

Si glumele sunt bune

Înca de mica am învatat sa încep fiecare zi cu semnul sfintei cruci si cu o mica rugaciune. Seara, înainte de a ma culca, la fel, spun o rugaciune. Asa am fost crescuta, asa m-am obisnuit si asa voi face pâna când Dumnezeu ma va scoate din aceasta lume. Când am crescut mai mare, mama m-a mai învatat un lucru; activitatile mai importante sa le încep cu o mica rugaciune sau macar cu semnul sfintei cruci. Si m-am obisnuit asa. Nu sunt nicidecum o fanatica în ale credintei. Am simtit de multe ori ajutorul lui Dumnezeu si sunt convinsa ca asa e bine. Si daca ziua o încep cu o rugaciune, daca activitatile mele importante încep cu o rugaciune, cu atât mai mult noul an începe în familia mea cu o rugaciune. Nu pot sa exprim în cuvinte bucuria pe care o am atunci când, imediat dupa începerea noului an, primesc binecuvântarea preotului pentru casa si familia mea. Ce mai, e sarbatoare! Asa am vazut la parintii mei si asa consider ca e bine; când vine preotul cu binecuvântarea casei sa fie sarbatoare.

Exista în parohia din care provin un obicei foarte frumos cu ocazia binecuvântarii caselor. Cine considera cu adevarat o sarbatoare vizita preotului, pe lânga curatenia casei, pe lânga curatirea de pacate prin sacramentul Spovezii, pregateste din timp placinte si vin. Dupa rugaciunea propriu-zisa, preotul este invitat sa guste din vin si din placinte, dupa care, ceea ce ramâne este împartit tuturor celor prezenti. Dupa plecarea preotului sunt invitati vecinii si rudele si cu totii ne bucuram de binecuvântarea primita si de faptul ca Dumnezeu ne-a ajutat sa intram într-un nou an.

Odata însa un cumnat de-al meu a patit-o! Nu prea frecventa biserica. De altfel era o persoana linistita. Nu era cunoscut cu cine stie ce obiceiuri rele. Avea o familie buna, cu sotia si copiii credinciosi. Cu toate acestea el ramânea în continuare fara o motivatie solida care sa-i justifice lipsa de la sfânta Liturghie duminicala. Nu avea nimic cu nimeni! Probabil era vorba de o simpla delasare care, cu timpul, s-a transformat în obicei.

În ziua în care preotul a venit cu binecuvântarea caselor, cumnatul împreuna cu sora mea erau la mine. Bineînteles, nu puteau pleca. Nu ar fi fost frumos din partea lor. Asa ca, fara sa vrea s-au întâlnit cu parintele. Am uitat sa precizez, ei nu apartineau de parohia noastra iar preotul nu-i cunostea. Dupa terminarea rugaciunii de binecuvântare a casei, vazând ca eram mai multi ca de obicei, preotul s-a adresat cumnatului zicându-i: "Când veniti sa reparati clanta de la usa bisericii?"

"Care clanta", i-a raspuns cumnatul? "Cea pe care ati stricat-o", a continuat preotul. "Dar eu sunt din alta parohie". "Stiu, a replicat preotul, mi-am dat seama pentru ca nu v-am vazut niciodata pâna acum. Totusi, aveti de reparat clanta de la usa bisericii dumneavoastra". "Parinte, dar eu nici nu prea merg, cum sa stric clanta?" Oarecum rusinat, a recunoscut: "Da, aveti dreptate, nu prea merg. Nici eu nu stiu de ce, dar nu prea merg. Acum, ca tot m-am facut de rusine în fata tuturor, când putem sta putin de vorba?" Si preotul i-a fixat o întâlnire dupa terminarea binecuvântarii caselor. Dupa un timp avea sa-mi spuna ca acea întâlnire l-a schimbat total. Nu mergea la biserica tocmai pentru ca era indiferent. A învatat atunci de la preot ca în viata nu e indiferent ceea ce faci, ci totul e important, inclusiv sfânta Liturghie de duminica, rugaciunea de dimineata, de seara si dinaintea unei activitati importante. (Tereza)

Pagina realizata de pr. Felician Tiba

Lumina crestinului, ianuarie 2005

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/familia.asp?marturii=53
Vă rugăm să respectați drepturile de autor