www.profamilia.ro /familia.asp?marturii=47
 
 FAMILIA 

Marturii

Inapoi la cuprins 

Experientele tinerilor

 

Acea carte

Promisesem de câtva timp unei prietene ca îi voi cauta o culegere de care avea mare nevoie. Imediat ce vedeam o librarie intram cu speranta ca în sfârsit voi putea sa-i dau lui Flori vestea mult asteptata: am gasit-o. Însa de fiecare data speranta îmi era spulberata de fatidicul raspuns: s-a epuizat, mai încercati saptamâna viitoare!

Într-o zi, întorcându-ma acasa de la serviciu, am vazut o librarie mica, ascunsa printre numeroase alte magazine. Am intrat si am întrebat. Vânzatoarea, cu un gest larg, mi-a aratat rafturile din fata mea: vreo câteva sute de volume din toate domeniile, printre care, cu siguranta, as fi gasit si ceea ce cautam. Cum mi se parea imposibil sa gasesc culegerea într-un timp record, am mai întrebat-o înca o data unde as putea sa ma uit mai precis. Fiind probabil foarte obosita, vânzatoarea nu a mai rezistat si a izbucnit, ridicând tonul si uitând de bunele maniere de care trebuia sa dea dovada în fata clientilor, dintre care eu, ajunsa aproape de sfârsitul programului, eram cine stie a câta în acea zi.

Am înteles imediat ca nu puteam astepta ca ea sa fie draguta cu mine, dimpotriva mi se oferea o ocazie noua în acel moment de a trai iubirea fata de celalalt asa cum hotârâsem de dimineata. Si totodata de a da la rândul meu din iubirea pe care si eu o primisem de-a lungul zilei prin gesturi poate aparent lipsite de importanta, ca de exemplu oprirea imediata a unei masini la trecerea de pietoni din fata locului meu de munca, unde de obicei se asteapta câteva minute bune pentru a traversa cei patru metri care despart strada de trotuarul de vis-a-vis.

Si am început sa caut cartea împreuna cu ea, încercând sa-i scuz reactia. Un schimb de cuvinte a readus pe chipul ei bunavointa pe care si-a manifestat-o apoi nu numai prin a-mi gasi o culegere care ar fi putut-o înlocui pe cea cautata, ci si prin a-mi arata listele din librarie cu toate editurile unde m-as mai fi putut interesa.

Ne-am despartit pline de voie buna. Iar în suflet am simtit ca acea doamna devenise din acea zi "sora mea", o sora de care eram legata de acum înainte prin iubirea universala care face din noi toti frati.

A.E.

 

Un simplu mesaj pe mobil

Cu câtva timp în urma eram foarte prinsa cu treburile mele si faceam tot posibilul sa nu ma gândesc la ceea ce ma îngrijora de fapt: un examen la facultate pe care nu reuseam sa-l iau si sentimentele confuze pe care le aveam fata de un prieten. Simteam ca raportul meu cu Dumnezeu avea nevoie de "ceva"...

Apoi am primit pe neasteptate un cadou frumos: o întâlnire de o zi la care am putut sa particip împreuna cu celelalte fete care vor sa traiasca pentru o lume unita. La sfârsitul acelei zile am plecat cu multa pace în suflet pe care de mult nu o mai simtisem. Nu se rezolvase nimic în mod magic, dar din acea zi am gasit forta sa traiesc cu o mai mare seninatate fiecare lucru.

Într-o seara, în timp ce ma pregateam sa ies cu prietenii mei, am primit un mesaj pe mobil de la una dintre acele fete, un simplu salut prin care îmi spunea "Sunt cu tine". Pe moment nu i-am dat mare importanta, însa nu îmi puteam închipui cât de angajanta avea sa fie pentru mine acea seara. Într-adevar, m-am aflat într-una dintre acele situatii în care, pentru a merge împotriva curentului lumii, trebuie sa te ridici si sa iei o hotarâre, chiar daca vei fi luata poate peste picior. Câtiva dintre cei prezenti au început sa foloseasca droguri usoare. Prietenii mei ma cunosc si stiu foarte bine ce gândesc eu despre ceea ce ne trebuie sau nu pentru a ne distra. Doi baieti pe care nu îi cunoasteam au început sa ma provoace considerându-ma "un încurca-lume". Prima reactie pe care am avut-o a fost aceea de a ma preface ca nu aud, însa vazând privirile celor din jur am vazut ca unii dintre prietenii carora le povestisem de mai multe ori despre ideea lumii unite asteptau un raspuns, chiar daca fumau si ei "de ochii lumii" acele tigari. Sincera sa fiu, mi-a fost teama, poate si ca sa nu-i pierd, dar în acel moment mi-am amintit mesajul pe care îl primisem pe mobil "Sunt cu tine." Deci nu eram singura. Si am început sa vorbesc, sa povestesc tot ceea ce facem împreuna cu alti tineri care l-au pus pe Dumnezeu pe primul loc în viata lor. Am fost bombardata cu o multime de întrebari si s-a creat un dialog foarte frumos - desi câtiva continuau sa se mentina pe pozitie - care a facut sa se nasca un raport nou între noi, mai ales cu o pereche de tineri.

M.I.

 

Arta de a iubi si în muzica

Studiez pianul de la vârsta de 11 ani. Întotdeauna m-am gândit ca muzica este comoara vietii mele, pâna în momentul în care m-am întâlnit cu tineri care îl alesesera pe Dumnezeu ca Ideal al vietii lor. Cu ei am simtit ca pot sa perfectionez o arta mai mare decât cea pe care o cunosteam: arta de a iubi.

În urma cu un an am frecventat un curs de perfectionare într-o orchestra pentru tineri muzicieni. Nu mi-a fost usor sa înfrunt repertoriul de muzica contemporana. Însa obstacolul cel mai mare a fost comportamentul dur al dirijorului în timpul repetitiilor, mai ales cu mine. Într-o zi, în timp ce dirija o piesa din muzica contemporana, m-a oprit pentru ca gresisem si m-a insultat. Am reluat pasajul, dar am gresit înca o data. Iar el s-a înfuriat si mai tare. În acel moment mi-am pierdut concentrarea. Am gresit si a treia oara, iar el m-a dat afara. Nimeni nu putea întelege reactia care li se parea tuturor exagerata. În timp ce plângeam, mi-am amintit de fraza: "Iubeste-i pe dusmanii tai, fa bine celor care te urasc." Nu o traisem concret niciodata pâna atunci. "Sunt aici pentru a repeta si a ma perfectiona sau pentru a iubi?", îmi tot repetam în sinea mea. Si încercând sa nu-l judec pe dirijor, am început sa ma rog pentru el.

Când a iesit din sala a trecut pe lânga mine fara sa-mi adreseze un cuvânt. A doua zi l-am întâlnit din întâmplare pe strada. S-a oprit si si-a cerut scuze: îsi pierduse controlul datorita oboselii si mi-a destainuit ca trecea printr-o perioada dificila. Am ramas fara cuvinte, multumindu-i lui Isus pentru mica minune ce se întâmplase.

La concert am fost cuprinsa de o mare emotie si de teama nu mai vroiam sa urc pe scena. M-am gândit atunci ca talentul meu trebuia sa slujeasca publicului, mi-am regasit curajul si am cântat încercând sa redau ceea ce aveam în inima. La sfârsitul concertului multi au venit sa ma felicite, spunându-mi vorbe frumoase. Iar bucuria mea a fost mare deoarece concertasem nu pentru a primi aplauze, ci pentru a iubi. Muzica este pentru mine un dar venit din cer, însa acum primul loc îl are Dumnezeu care m-a cucerit cu iubirea Sa.

B.I

Oras nou, iul-aug 2004

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/familia.asp?marturii=47
Vă rugăm să respectați drepturile de autor