www.profamilia.ro /familia.asp?manual=11
 
 FAMILIA 

Manualul mirilor
achizitionare: 14.05.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior XI. CASTITATEA CONJUGALA

Exista pentru soti o virtute a castitatii conjugale. Ea consta în trairea vietii intime de casatorie conform planurilor Creatorului.

 

Respectarea vointei Creatorului

În ultimul timp morala conjugala a suferit si sufera în continuare atacuri numeroase si grele. De aceea autoritatea Bisericii a trebuit sa intervina frecvent si energic în aceasta problema.

Trebuie sa recunoastem ca problemele care se prezinta în acest domeniu sunt determinate, cel putin în parte, de împrejurari si situatii obiective, iar solutionarea lor nu este nici simpla, nici usoara.

Dar aceste probleme devin si mai confuze, si mai complicate din cauza pasiunii care intervine; pasionalitatea ridica o multime de alte probleme cu totul lipsite de temei si iluzorii.

Nu exista nici un alt sector al vietii mai expus ca acesta violentelor si dezordinilor senzualitatii; instinctul sexual este patima cea mai oarba si mai exigenta, care poate fi stapânita si satisfacuta cel mai greu.

Furtuna hedonismului care bântuie societatea noastra de astazi e pe cale sa înlature din constiintele multor crestini normele judecatii sanatoase si ale credintei.

Judecata sanatoasa si sincera ar putea fi o calauza sigura care sa dicteze normele generale în viata conjugala.

Pius al XII-lea observa ca pentru indivizii normali si sanatosi, pentru sotii cu adevarat crestini, "ar fi suficient în general bunul-simt, instinctul natural si o scurta instructie cu privire la principiile clare si simple ale legii morale crestine".

În acest sector, Biserica, în cele mai multe cazuri, nu intervine decât pentru a apara principiile moralei naturale.

Acest lucru Biserica îl face si în alte domenii, însa, dupa cum afirma Pius al XI-lea, "daca acest lucru e adevarat când este vorba de atâtea alte adevaruri de ordin moral, mai presus de toate trebuie spus cu privire la acele adevaruri care se refera la casatorie, caci atât de usor pasiunea voluptatii reuseste sa învinga slabiciunea omeneasca, sa o însele si sa o seduca; cu atât mai mult cu cât observarea legii lui Dumnezeu cere uneori din partea sotilor jertfe grele si îndelungate" (Casti connubii).

A face sa taca patima, a lasa sa vorbeasca ratiunea, a asculta ce spune cuvântul lui Dumnezeu, aceste probleme par extrem de complicate si de nerezolvat în ochii tulburi ai pasiunii, dar nu sunt de nerezolvat, desi grele, în ochii senini ai ratiunii luminate de credinta.

Exista, prin urmare, si pentru soti o virtute a curatiei. Enciclica papei Pius al XI-lea cu privire la casatoria crestina începe tocmai cu aceste cuvinte: Casti connubii - casatorie curata.

Documentele Conciliului al II-lea din Vatican folosesc expresia "iubire casta". Binele vietii conjugale nu poate fi realizat în întregime "daca nu este cultivata cu inima sincera virtutea castitatii conjugale".

De fapt, stim ca fericirile pe care Cristos le proclama în Evanghelie nu sunt destinate unor crestini de exceptie; ele sunt pentru toti crestinii, însa una din fericiri se refera tocmai la curatie: "Fericiti cei curati cu inima caci ei îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5, 8); curati cu inima, nu numai curati cu trupul. Curati cu trupul si cu inima trebuie sa fie toti crestinii, chiar si cei casatoriti, tocmai pentru faptul ca necuratia nu sta în savârsirea actelor intimitatii conjugale, ci în savârsirea dezordonata a acestora, în savârsirea lor contrar propriei lor naturi, ceea ce înseamna, în fond, o încalcare a legii lui Dumnezeu si a poruncii lui Cristos.

Castitatea conjugala prin care se realizeaza fericirea evanghelica înseamna trairea vietii intime de casatorie, în care sunt incluse actele conjugale si placerile trupului, în spiritul legii universale a crestinismului care este legea dezlipirii inimii. Aceasta lege o aplica sfântul Pavel la casatorie când spune: "Cei care au sotie sa traiasca în asa fel ca si cum nu ar avea" (1 Cor 7,29).

Dezlipirea inimii - legea generala a crestinismului - înseamna a fi dispus în suflet sa renunti efectiv la ceva atunci când aceasta o cere legea lui Dumnezeu; înseamna folosirea de lucrurile acestei lumi - în acest caz de casatorie - în asa fel încât sufletul sa nu fie încarcerat si asfixiat de ceea ce este temporal si pamântesc. Acest spirit trebuie sa însufleteasca orice casatorie crestina.

În acest sens actul conjugal trebuie împlinit conform propriei sale naturi, conform demnitatii sale de act uman, personal. Mai exact este vorba de a nu separa acest act de cele doua scopuri esentiale ale sale. "E o legatura de nedesfacut pe care Dumnezeu a voit-o si pe care omul nu o poate rupe... - spune papa Paul al VI-lea -... salvând amândoua aceste aspecte esentiale... actul conjugal îsi pastreaza în întregime sensul de iubire reciproca si adevarata si dirijarea lui spre înalta vocatie a omului catre paternitate".

Dezordinile referitoare la actul conjugal, prin care sotii se fac vinovati de necuratie, sunt multe, dar toate se pot reduce la doua legate de violarea celor doua scopuri esentiale ale casatoriei: unirea sexuala fara fecunditate si fecunditate fara unire, sau mai exact, sterilizarea si fecundarea artificiala.

 

Sterilizarea

În vechime fecundarea era împiedicata prin castrare; mutilare evident nepermisa.

Dar la fel de nepermisa este sterilizarea, care vizeaza direct împiedicarea fecundatiei. "Sterilizarea directa, fie definitiva, fie temporara, atât a barbatului, cât si a femeii, este nepermisa în virtutea legii naturale" - spune papa Pius al XII-lea într-un discurs catre obstetriciene.

Vorbind participantilor la un Congres International de Genetica, acelasi papa spune: "E contrara nu numai sterilizarea eugenetica, dar orice sterilizare directa a unui nevinovat, definitiva sau temporara, fie ca e barbat, fie ca e femeie". Eugenia este teoria care preconizeaza ameliorarea populatiilor umane prin masuri genetice (alegerea parintilor, sterilizarea, interzicerea procrearii etc.), folosita de rasisti si fascisti. Definitia e luata din Dictionarul explicativ al limbii române

Pius al XII-lea de fapt preia învatatura înaintasului sau, Pius al XI-lea care, în Casti connubii denuntase energic pretentia de a decide, pe baza asa-ziselor indicatii eugenetice, asupra casatoriei indivizilor considerati mai putin apti sa dea nastere la copii sanatosi si robusti. Unii cer - spune Pius al XI-lea - ca autoritatea publica sa le interzica acestora casatoria si "sa fie prin lege privati de facultatea naturala, prin interventia medicilor, chiar daca ei se împotrivesc".

În felul acesta sfântul parinte denunta acele doctrine care aveau sa inspire practica hitlerista care decidea asupra problemelor matrimoniale dupa criterii eugenice dictate de o politica rasiala. Însa asemenea consideratii eugenice nu pot constitui supremul si unicul criteriu în materie de casatorie decât pentru aceia care înjosesc persoana umana vazând-o în dimensiunile ei pur animalice si biologice, ca si cum ar fi vorba de tehnica selectionarii raselor de animale.

"Or, - continua Pius al XI-lea - cei care procedeaza în felul acesta pe nedrept uita ca familia este mai sfânta decât statul si ca oamenii înainte de toate sunt creati nu pentru pamânt si pentru timp, ci pentru cer si pentru vesnicie". De aceea a interzice casatoria, sau a o face infecunda prin sterilizare, înseamna un abuz monstruos din partea autoritatii.

Chiar daca se prevede ca în ciuda masurilor luate doua persoane vor avea copii anormali, nu li se poate interzice casatoria, deoarece casatoria este unul dintre drepturile elementare ale oricarei persoane umane. Nu li se poate interzice "desi -spune acelasi papa Pius al XI-lea - e bine ca adesea sa se încerce ca aceste persoane sa fie convinse sa nu încheie o casatorie". Dar a sfatui e una, a obliga e alta; acceptare libera, da; constrângere violenta, nu.

Nici nu se poate adopta o alta pozitie daca procreatia se ia în considerare nu sub aspectul ei biologic si rasial, ci sub aspectul uman si crestin; noua viata si noua persoana nu prezinta importanta numai pentru puterea si gloria statului, ci importanta ei depaseste cu mult sfera temporala si statala.

Daca existenta copilului se evalueaza în functie de valorile temporale ale vietii sale fizice, s-ar putea pune la îndoiala dreptul sotilor de a aduce pe lume copii cu deficiente; dar acest lucru nu se poate pune la îndoiala daca se considera copilul ca un bun uman, spiritual, supranatural si etern.

Din cele spuse nu trebuie trasa concluzia ca e condamnata stradania sotilor de a aduce pe lume copii cât mai normali din toate punctele de vedere. Dimpotriva, se recomanda extrem de mult sotilor sa ia toate masurile pentru a asigura copilului ce trebuie sa se nasca o conditie fizica normala; bineînteles, aceste masuri nu trebuie sa iasa din limitele moralitatii.

"În ceea ce priveste indicatiile sociale si eugenice, lucrurile care se propun prin mijloace bune si oneste si în limitele cuvenite pot si trebuie sa fie luate în consideratie" (Casti connubii).

Doctrina Bisericii cu privire la sterilizare nu se refera numai la autoritatile civile, care pot savârsi mari abuzuri în aceasta privinta, ci si la comportamentul fiecaruia.

Ne-am referit pâna acum la sterilizarea directa, nu la cea indirecta. E importanta aceasta distinctie, caci în cazul în care sterilizarea urmeaza indirect, ca un efect paralel neintentionat ce rezulta dintr-un tratament sau un medicament luat pentru îngrijirea sanatatii, nimeni nu este vinovat de efectul ce rezulta în mod neintentionat.

"Biserica nu considera nepermisa folosirea mijloacelor terapeutice necesare cu adevarat pentru a îngriji bolile organismului, chiar daca din aceasta rezulta o piedica, fie ea si prevazuta, pentru procreatie, cu conditia ca aceasta piedica sa nu fie voita în mod direct pentru vreun motiv oarecare" (Paul al VI-lea, Humanae vitae).

 

Fecundarea artificiala

Opusa sterilizarii este fecundarea artificiala. Prima vrea sa împiedice procreatia, împotriva naturii. A doua vrea sa o realizeze, dar tot împotriva naturii. În acest caz din urma, actul conjugal e si mai golit de semnificatia sa spirituala si umana si e coborât la nivelul reproducerii animalelor sau al reactiilor chimice.

Fecundarea artificiala trebuie în mod absolut exclusa atât în cadrul casatoriei, cât si în afara casatoriei.

Papa Pius al XII-lea a dedicat un discurs întreg acestei probleme vorbind la Congresul International al Medicilor Catolici în 1949. "Numai procrearea unei noi vieti conform vointei si planului Creatorului cuprinde în sine, într-un grad uimitor de perfectiune, realizarea scopurilor intentionate. Ea este în acelasi timp conforma naturii corporale si spirituale si demnitatii sotilor, ca si dezvoltarii normale si fericite a copilului".

Motivul pentru care este condamnata fecundarea artificiala este nerespectarea unui drept legat de persoana umana, si anume, dreptul oricarui copil de a avea un tata si o mama. Acest drept nu îl are fiul unei seringi.

Nu se poate aduce scuza ca poate tine loc de tata si cine nu este tata natural. Seringa folosita pentru fecundarea artificiala produce între tata si copil o rupere psihologica ce creste în mod fatal pe masura ce copilul ia cunostinta de acest lucru.

Violarea ordinii naturale nu ramâne fara urmari grave nici în raporturile copilului cu mama; rana profunda provocata în constiinta copilului, care va sti ca s-a nascut dupa modelul de reproducere al animalelor, se va largi mereu, distrugând orice afectiune naturala, blocând expansiunea naturala a sentimentelor si împiedicând dezvoltarea normala a întregii personalitati.

Fecundarea artificiala, spune Pius al XII-lea, este "în mod formal exclusa" din casatorie. "Dar judecând astfel nu este neaparat condamnata folosirea anumitor mijloace artificiale destinate în mod unic, fie sa faciliteze actul natural, fie sa ajute ca actul natural savârsit în mod normal sa-si poata atinge scopul sau".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/familia.asp?manual=11
Vă rugăm să respectați drepturile de autor