www.profamilia.ro /catehism.asp?cbc=on&sel=42
 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

ARTICOLUL 2
Sacramentul Mirului

1285.    Împreuna cu Botezul oi Euharistia, sacramentul Mirului formeaza ansamblul «sacramentelor ini?ierii creotine» a caror unitate trebuie pastrata. Aoadar, trebuie sa li se explice credinciooilor ca primirea acestui sacrament este necesara pentru desavâroirea harului baptismal [1932]. Într-adevar, «prin sacramentul Mirului sunt lega?i mai desavâroit de Biserica, sunt întari?i cu o putere speciala a Duhului Sfânt oi prin aceasta au obliga?ia mai stricta de a raspândi oi de a apara, prin cuvânt oi fapta, credin?a, ca adevara?i martori ai lui Cristos [1933]».

I. Mirul în economia mântuirii

1286.    În Vechiul Testament, profe?ii au vestit ca Duhul Domnului se va odihni peste Mesia cel aoteptat [1934], în vederea misiunii sale mântuitoare [1935]. Coborârea Duhului Sfânt peste Isus în momentul în care era botezat de Ioan a fost semnul ca El era cel care avea sa vina, Mesia, Fiul lui Dumnezeu [1936]. Zamislit de la Duhul Sfânt, întreaga sa via?a oi întreaga sa misiune se înfaptuiesc într-o comuniune totala cu Duhul Sfânt pe care Tatal i-l daruieote «fara masura» (In 3, 34).

1287.    Dar aceasta plinatate a Duhului Sfânt nu trebuia sa ramâna doar a lui Mesia, ci trebuia împartaoita întregului popor mesianic [1937]. Cristos a fagaduit în mai multe rânduri aceasta revarsare a Duhului Sfânt [1938], fagaduin?a pe care a împlinit-o prima data în ziua de Paoti oi apoi, în chip mult mai stralucitor, în ziua de Rusalii [1939]. Plini de Duhul Sfânt, apostolii încep sa proclame «faptele minunate ale lui Dumnezeu» (Fapte 2, 11), iar Petru afirma ca aceasta revarsare a Duhului Sfânt este semnul timpurilor mesianice [1940]. Cei care au crezut atunci în propovaduirea apostolilor oi s-au botezat au primit, la rândul lor, darul Duhului Sfânt [1941].

1288.    «De atunci, pentru a împlini voin?a lui Cristos, apostolii le-au împartaoit neofi?ilor, prin impunerea mâinilor, darul Duhului Sfânt care duce la desavâroire harul Botezului [1942]. De aceea, în Scrisoarea catre Evrei, printre elementele primei instruiri creotine se afla înva?atura despre Botezuri oi, de asemeni, despre impunerea mâinilor [1943]. Impunerea mâinilor este pe buna dreptate recunoscuta de tradi?ia catolica drept originea sacramentului Mirului care perpetueaza, într-un fel, în Biserica, harul Rusaliilor [1944].»

1289.    Foarte curând, pentru a semnifica mai bine darul Duhului Sfânt, la impunerea mâinilor s-a adaugat ungerea cu ulei parfumat (crisma). Aceasta ungere ilustreaza numele de «creotin», care înseamna «uns» oi care îoi trage originea din numele lui Cristos însuoi, pe care «Dumnezeu l-a uns cu Duhul Sfânt» (Fapte 10, 38). Acest rit al ungerii exista pâna în zilele noastre, atât în Orient cât oi în Occident. De aceea, în Orient acest sacrament se numeote miruire, ungerea cu crisma, sau mir, care înseamna «crisma». În Occident, denumirea de Confirma?iune sugereaza în acelaoi timp confirmarea Botezului, care completeaza ini?ierea creotina, oi întarirea harului baptismal, toate roade ale Duhului Sfânt.

Doua tradi?ii: Orientul oi Occidentul

1290.    În primele secole, Confirma?iunea constituie în general o unica celebrare împreuna cu Botezul, formând cu acesta, dupa expresia Sfântului Ciprian, un «sacrament dublu». Printre alte motive, creoterea numarului de Botezuri de copii ? în tot timpul anului ? oi creoterea numarului parohiilor (rurale) care extind diecezele nu mai îngaduie prezen?a episcopului la toate celebrarile baptismale. În Occident, deoarece se dorea ca desavâroirea Botezului sa fie rezervata episcopului, se instituie separarea în timp a acestor doua sacramente. Orientul a pastrat unite cele doua sacramente, chiar daca mirul este conferit de preotul care boteaza. El nu poate face însa aceasta decât cu «mirul» consacrat de un episcop [1945].

1291.    Un obicei al Bisericii Romei, a facilitat dezvoltarea practicii occidentale: dubla ungere cu sfânta crisma dupa Botez. Prima ungere, înfaptuita de preot asupra neofitului la ieoirea din baia baptismala, este desavâroita printr-o a doua ungere facuta de episcop pe fruntea fiecaruia dintre noii boteza?i [1946]. Prima ungere cu sfânta crisma, aceea pe care o da preotul, a ramas legata de ritul Botezului: ea semnifica participarea celui botezat la func?ia profetica, preo?easca oi regeasca a lui Cristos. Daca Botezul este conferit unui adult, exista o singura ungere postbaptismala: aceea a Confirma?iunii.

1292.    Practica Bisericilor orientale subliniaza mai mult unitatea ini?ierii creotine. Cea a Bisericii latine exprima mai clar comuniunea noului creotin cu episcopul sau, garant oi slujitor al unita?ii Bisericii sale, al catolicita?ii oi al apostolicita?ii ei oi, prin urmare, exprima legatura cu originile apostolice ale Bisericii lui Cristos.

II. Semnele oi ritualul Mirului

1293.    În ritualul acestui sacrament se cuvine sa luam în considerare semnul ungerii oi ceea ce ungerea desemneaza oi imprima: pecetea spirituala.

       În simbolismul biblic oi antic ungerea este bogata în semnifica?ii: uleiul este semnul abunden?ei [1947] oi al bucuriei [1948], el cura?eote (ungerea înainte oi dupa baie) oi da suple?e (ungerea atle?ilor oi a luptatorilor); este semn de vindecare, fiindca alina loviturile oi ranile [1949] oi te face stralucitor de frumuse?e, de sanatate oi de for?a.

1294.    Toate aceste semnifica?ii ale ungerii cu ulei se regasesc în via?a sacramentala. Ungerea înainte de Botez cu uleiul catehumenilor înseamna purificare oi întarire; ungerea bolnavilor exprima vindecarea oi alinarea. Ungerea cu sfânta crisma dupa Botez, la Mir oi la Preo?ie, este semnul unei consacrari. Prin Mir, creotinii, adica cei unoi, participa în mai mare masura la misiunea lui Isus Cristos oi la plinatatea Duhului Sfânt de care El este plin, pentru ca toata via?a lor sa raspândeasca «buna mireasma a lui Cristos [1950]».

1295.    Prin aceasta ungere, cel miruit primeote «însemnul», pecetea Duhului Sfânt. Pecetea este simbolul persoanei [1951], semnul autorita?ii ei [1952], al proprieta?ii asupra unui obiect [1953] ? aoa erau însemna?i solda?ii cu sigiliul comandantului lor precum oi sclavii, cu acela al stapânului lor; ea legalizeaza un act juridic [1954] sau un document, facându-l eventual secret [1955].

1296.    Isus însuoi spune despre El ca este însemnat cu pecetea Tatalui sau [1956]. Creotinul este însemnat oi el cu o pecete: «Cel care ne întareote pe noi împreuna cu voi în Cristos oi ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a oi pecetluit oi a dat zalogul Duhului în inimile noastre» (2 Cor 1, 22) [1957]. Aceasta pecete a Duhului Sfânt marcheaza apartenen?a totala la Cristos, punerea pentru totdeauna în slujba lui, dar oi fagaduin?a ocrotirii divine în marea încercare eshatologica [1958].

Celebrarea Mirului

1297.    Un moment important care precede celebrarea Mirului, dar care, într-un fel, face parte din ea, este consacrarea sfintei crisme. Episcopul este acela care, în Joia Sfânta, în timpul Liturghiei crismale, consacra sfânta crisma pentru întreaga dieceza. În Bisericile orientale aceasta consacrare este rezervata chiar patriarhului:

Liturgia siriaca din Antiohia exprima astfel epicleza consacrarii sfintei crisme (mirului): «[Parinte, (...) trimite pe Duhul Sfânt] asupra noastra oi asupra acestui ulei care se afla în fa?a noastra oi consacra-l, ca sa fie pentru to?i cei ce vor fi unoi oi însemna?i cu el: mir sfânt, mir preo?esc, mir regesc, mir al bucuriei, veomântul luminii, haina mântuirii, darul spiritual, sfin?irea sufletelor oi a trupurilor, fericirea nepieritoare, pecetea neotearsa, scutul credin?ei oi coiful înfricooator împotriva tuturor uneltirilor Celui Potrivnic.»

1298.    Când Mirul este celebrat separat de Botez, ca în ritul roman, liturgia sacramentului începe cu reînnoirea fagaduin?elor de la Botez oi cu profesiunea de credin?a a celor ce vor primi Mirul. Apare astfel evident faptul ca Mirul este continuarea Botezului [1959]. Când un adult primeote Botezul, i se confera imediat oi Mirul oi participa la Euharistie [1960].

1299.    În ritul roman, Episcopul întinde mâinile asupra grupului celor ce vor primi Mirul, gest care, înca din vremea apostolilor, semnifica darul Duhului Sfânt. Episcopul este cel care invoca revarsarea Duhului:

«Dumnezeule atotputernic, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, care din apa oi Duh Sfânt i-ai renascut pe aceoti fii ai tai, eliberându-i de sub jugul pacatului, Doamne, Tu însu?i trimite asupra lor pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Daruieote-le lor Duhul în?elepciunii oi al în?elegerii, Duhul sfatului oi al tariei, Duhul otiin?ei oi al pieta?ii, oi umple-i de Duhul temerii de Dumnezeu. Prin Cristos, Domnul nostru.»

1300.    Urmeaza ritul esen?ial al sacramentului. În ritul latin, «sacramentul Mirului este conferit prin ungerea cu sfânta crisma pe frunte, facuta cu impunerea mâinii oi înso?ita de cuvintele: ''Primeote pecetea darului Duhului Sfânt'' [1961]». În Bisericile orientale, ungerea cu mir se face, dupa o rugaciune de epicleza, asupra par?ilor celor mai importante ale corpului: fruntea, ochii, nasul, urechile, buzele, pieptul, spatele, mâinile oi picioarele, fiecare ungere fiind înso?ita de formula: «Pecetea darului Duhului Sfânt.»

1301.    Semnul pacii, care încheie ritualul sacramentului, semnifica oi arata comuniunea ecleziala cu Episcopul oi cu to?i credinciooii [1962].

III. Roadele Mirului

1302.    Din celebrare rezulta ca rodul sacramentului Mirului este revarsarea deplina a Duhului Sfânt, aoa cum le-a fost daruita oi apostolilor în ziua de Rusalii.

1303.    Prin aceasta, Mirul aduce creoterea oi aprofundarea harului baptismal:
- ne înradacineaza mai adânc în filia?ia divina, prin care spunem «Abba, Tata» (Rom 8, 15);
- ne uneote mai strâns cu Cristos;
- sporeote în noi darurile Duhului Sfânt;
- ne leaga mai desavâroit de Biserica [1963];
- ne daruieote o putere speciala a Duhului Sfânt pentru a raspândi oi a apara credin?a prin cuvânt oi fapta, ca adevara?i martori ai lui Cristos, pentru a marturisi cu curaj numele lui Cristos oi pentru a nu ne ruoina niciodata de crucea lui [1964]:

Aminteote-?i ca ai primit pecetea spirituala, Duhul în?elepciunii oi al în?elegerii, Duhul sfatului oi al tariei, Duhul otiin?ei oi al pieta?ii, Duhul fricii sfinte, oi pastreaza ceea ce ai primit. Dumnezeu Tatal te-a însemnat cu pecetea sa, Cristos Domnul te-a întarit oi a pus în inima ta zalogul Duhului [1965].

1304.    Ca oi Botezul, a carui împlinire este, Mirul se da o singura data. Într-adevar, Mirul imprima în suflet o pecete spirituala de neoters, «caracterul [1966]», care este semnul ca Isus Cristos l-a marcat pe creotin cu pecetea Duhului sau, îmbracându-l cu puterea de sus, ca sa-i fie martor [1967].

1305.    «Caracterul» desavâroeote preo?ia comuna a credinciooilor, dobândita prin Botez, iar «cel miruit primeote puterea de a marturisi public credin?a creotina, ca o misiune (quasi ex officio) [1968]».

IV. Cine poate primi acest sacrament?

1306.    Oricine a fost botezat oi nu a fost înca miruit poate oi trebuie sa primeasca sacramentul Mirului [1969]. Deoarece Botezul, Mirul oi Euharistia formeaza o unitate, «credinciooii au obliga?ia de a primi acest sacrament la timpul potrivit [1970]», fiindca fara Mir oi Euharistie sacramentul Botezului este, desigur, valid oi eficient, însa ini?ierea creotina ramâne neterminata.

1307.    Tradi?ia latina stabileote ca punct de referin?a pentru primirea Mirului «vârsta puterii de discernamânt». Totuoi, în pericol de moarte, copiii trebuie mirui?i, chiar daca nu au ajuns la acea vârsta [1971].

1308.    Daca vorbim uneori despre Mir ca despre «sacramentul maturita?ii creotine», nu trebuie totuoi sa confundam vârsta adulta a credin?ei cu vârsta adulta a creoterii naturale, nici sa uitam ca harul baptismal este un har de alegere gratuita oi nemeritata, care nu are nevoie de o «ratificare» ca sa devina efectiv. Sfântul Toma aminteote acest lucru:

Vârsta trupului nu condi?ioneaza sufletul. Astfel, chiar în copilarie, omul poate primi desavâroirea vârstei spirituale despre care vorbeote În?elepciunea (4, 8): «Batrâne?ile cinstite nu sunt cele aduse de o via?a lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor». De aceea mul?i copii, prin puterea Duhului Sfânt pe care l-au primit, au luptat curajos oi pâna la sânge pentru Cristos [1972].

1309.    Pregatirea pentru Mir trebuie sa aiba ca scop îndrumarea creotinului spre o unire mai intima cu Cristos, spre o familiaritate mai vie cu Duhul Sfânt, cu ac?iunea lui, cu darurile oi chemarile lui, ca sa-oi poata asuma mai bine responsabilita?ile apostolice ale vie?ii creotine. De aceea, cateheza pentru Mir se va stradui sa trezeasca sim?ul apartenen?ei la Biserica lui Isus Cristos, atât la Biserica universala cât oi la comunitatea parohiala. Aceasta din urma are o responsabilitate deosebita în pregatirea celor ce vor primi Mirul [1973].

1310.    Pentru a primi Confirmarea este necesara starea de har. Pentru purificarea în vederea primirii darului Duhului Sfânt, se cuvine sa se recurga la sacramentul Pocain?ei. Primirea puterii oi a harurilor Duhului Sfânt cu docilitate oi disponibilitate trebuie pregatita printr-o rugaciune mai intensa [1974].

1311.    Pentru Mir, ca oi pentru Botez, candida?ii se cuvine sa caute ajutorul spiritual al unui nao sau al unei naoe. Se recomanda sa fie aceeaoi persoana ca oi la Botez, pentru a sublinia mai bine unitatea dintre cele doua sacramente [1975].

V. Oficiantul Confirmarii

1312.    Oficiantul originar al Confirmarii este episcopul [1976].

       În Orient se obionuieote ca preotul care boteaza sa dea imediat oi Mirul, în una oi aceeaoi celebrare. Aceasta o face totuoi cu Sfântul Mir consacrat de patriarh sau episcop, ceea ce exprima unitatea apostolica a Bisericii, ale carei legaturi sunt întarite prin sacramentul Confirmarii. În Biserica de rit latin se aplica aceeaoi disciplina la Botezul adul?ilor sau când o persoana botezata facând parte dintr-o alta comunitate creotina care nu are sacramentul Confirmarii valid este admisa la comuniunea deplina cu Biserica [1977].

1313.    În ritul latin, oficiantul Confirmarii este de drept episcopul [1978]. Chiar daca, pentru motive grave, episcopul poate da unor preo?i facultatea de a administra Mirul [1979], se cuvine, pentru însaoi semnifica?ia sacramentului, sa-l confere el însuoi, aducându-oi aminte ca tocmai pentru acest motiv celebrarea Confirmarii a fost despar?ita în timp de cea a Botezului. Episcopii sunt urmaoii apostolilor, ei au primit plinatatea sacramentului Preo?iei. Administrarea acestui sacrament de catre ei marcheaza faptul ca el are drept efect unirea mai strânsa a celor care îl primesc cu Biserica, cu originile ei apostolice oi cu misiunea ei de a-l marturisi pe Cristos.

1314.    Daca un creotin se afla în pericol de moarte, oricare preot trebuie sa-i dea Mirul [1980]. Într-adevar, Biserica doreote ca to?i fiii ei, oricât de mici ar fi, sa nu plece din lumea aceasta fara sa fi fost desavâroi?i de Duhul Sfânt prin darul plinata?ii lui Cristos.

PE SCURT

1315.

«Aflând ca Samaria primise cuvântul lui Dumnezeu, apostolii care erau la Ierusalim au trimis acolo pe Petru oi pe Ioan. Aceotia au coborât deci la samariteni oi s-au rugat pentru ei ca sa li se dea Duhul Sfânt. Caci nu se coborâse înca peste nici unul din ei; ei fusesera numai boteza?i în numele Domnului Isus. Atunci Petru oi Ioan au pus mâinile peste ei oi ei au primit pe Duhul Sfânt» (Fapte 8, 14-17).

1316.

Mirul desavâroeote harul baptismal; este sacramentul care îl da pe Duhul Sfânt pentru a ne înradacina mai adânc în filia?ia divina, pentru a ne încorpora mai ferm lui Cristos, pentru a face mai temeinica legatura noastra cu Biserica, pentru a ne asocia mai mult misiunii ei oi pentru a ne ajuta sa marturisim credin?a creotina prin cuvânt înso?it de fapte.

1317.

Mirul, ca oi Botezul, imprima în sufletul creotinului un semn spiritual sau caracter de neoters; de aceea, acest sacrament nu poate fi primit decât o singura data în via?a.

1318.

În Orient, acest sacrament este administrat imediat dupa Botez; este urmat de participarea la Euharistie, tradi?ie care pune în relief unitatea celor trei sacramente ale ini?ierii creotine. În Biserica latina, acest sacrament se administreaza o data cu atingerea vârstei ra?iunii oi celebrarea lui este rezervata în mod obionuit episcopului, semnificând astfel ca acest sacrament întareote legatura bisericeasca.

1319.

Un candidat la Mir care a atins vârsta ra?iunii trebuie sa marturiseasca credin?a, sa fie în stare de har, sa doreasca sa primeasca sacramentul oi sa fie pregatit sa-oi asume rolul de ucenic oi martor al lui Cristos în comunitatea bisericeasca oi în treburile temporale.

1320.

Ritul esen?ial al Confirmarii consta în ungerea cu sfântul mir pe fruntea celui botezat (în Orient, oi pe alte par?i ale corpului), înso?ita de impunerea mâinii oficiantului oi de cuvintele: «Primeote pecetea darului Duhului Sfânt», în ritul roman, «Pecetea darului Duhului Sfânt», în ritul bizantin.

1321.

Când Confirmarea se celebreaza separat de Botez, legatura ei cu Botezul este exprimata, printre altele, prin reînnoirea fagaduin?elor de la Botez. Celebrarea Mirului în timpul Sfintei Liturghii contribuie la sublinierea unita?ii dintre sacramentele ini?ierii creotine.

Note


1932. Cf. OCf Praenotanda 1.
1933. LG 11; OCf Praenotanda 2.
1934. Cf. Is 11, 2.
1935. Cf. Lc 4, 16-22; Is 61, 1.
1936. Cf. Mt 3, 13-17; In 1, 33-34.
1937. Cf. Ez 36, 25-27; Ioel 3, 1-2.
1938. Cf. Lc 12, 12; In 3, 5-8; 7, 37-39; 16, 7-15; Fapte 1, 8.
1939. Cf. In 20, 22 oi, respectiv, Fapte 2, 1-4.
1940. Cf. Fapte 2, 17-18.
1941. Cf. Fapte 2, 38.
1942. Cf. Fapte 8, 15-17; 19, 5-6.
1943. Cf. Evr 6, 2.
1944. Paul VI, Const. ap. Divinae consortium naturae.
1945. Cf. CCEO, cann. 695, 1; 696, 1.
1946. Cf. Sf. Hippolit, Trad. ap. 21.
1947. Cf. Dt 11, 14 etc.
1948. Cf. Ps 23, 5; 104, 15.
1949. Cf. Is 1, 6; Lc 10, 34.
1950. Cf. 2 Cor 2, 15.
1951. Cf. Gen 38, 18; Cânt 8, 6.
1952. Cf. Gen 41, 42.
1953. Cf. Dt 32, 34.
1954. Cf. 1 Rg 21, 8.
1955. Cf. Ier 32, 10; Is 29, 11.
1956. Cf. In 6, 27.
1957. Cf. Ef 1, 13; 4, 30.
1958. Cf. Ap 7, 2-3; 9, 4; Ez 9, 4-6.
1959. Cf. SC 71.
1960. Cf. CIC, can. 866.
1961. Paul VI, Const. Ap. Divinae consortium naturae.
1962. Cf. Sf. Hippolit, Trad. ap. 21.
1963. Cf. LG 11.
1964. Cf. DS 1319; LG 11; 12.
1965. Sf. Ambrozie, Myst. 7, 42.
1966. Cf. DS 1609.
1967. Cf. Lc 24, 48-49.
1968. Cf. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 72, 5, ad 2.
1969. Cf. CIC, can. 889, § 1.
1970. CIC, can. 890.
1971. Cf. CIC, cann. 891; 883, 3.
1972. Sf. Toma Aq., S. Th. 3, 72, 8, ad 2.
1973. Cf. OCf Praenotanda 3.
1974. Cf. Fapte 1, 14.
1975. Cf. OCf praenotanda 5; 6; CIC, can. 893, § 1. 2.
1976. LG 26.
1977. Cf. CIC, can. 883, § 2.
1978. Cf. CIC, can. 882.
1979. CIC, can. 884, § 2.
1980. Cf. CIC, can. 883, § 3.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/catehism.asp?cbc=on&sel=42
Vă rugăm să respectați drepturile de autor