www.profamilia.ro /catehism.asp?cbc=on&sel=20
 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

ARTICOLUL 4
«Isus Cristos a patimit sub Pon?iu Pilat,
s-a rastignit, a murit oi s-a îngropat»

571.    Misterul pascal al Crucii oi Învierii lui Cristos se afla în centrul Veotii celei bune pe care apostolii oi, urmându-i pe ei, Biserica trebuie s-o vesteasca lumii. Planul de mântuire al lui Dumnezeu s-a împlinit «o data pentru totdeauna» (Evr 9, 26) prin moartea rascumparatoare a Fiului sau Isus Cristos.

572.    Biserica ramâne credincioasa «interpretarii tuturor Scripturilor» facute de Isus însuoi atât înainte cât oi dupa Paotele sau: «Nu trebuia oare ca Cristos sa patimeasca acestea ca sa intre în slava sa?» (Lc 24, 26-27. 44-45). Patimirile lui Isus oi-au luat forma concreta, istorica, din faptul ca El a fost «respins de batrâni, de arhierei oi de carturari» (Mc 8, 31), care l-au «dat pe mâna pagânilor ca sa-l batjocoreasca oi sa-l biciuiasca oi sa-l rastigneasca» (Mt 20, 19).

573.    Credin?a poate deci sa încerce sa scruteze împrejurarile mor?ii lui Isus, transmise cu fidelitate de Evanghelii [813] oi luminate de alte izvoare istorice, pentru a în?elege mai bine sensul Rascumpararii.

PARAGRAFUL 1. Isus oi Israel

574.    Înca de la începuturile slujirii publice a lui Isus, unii dintre farisei oi dintre partizanii lui Irod, împreuna cu unii preo?i oi carturari, s-au în?eles ca sa-l piarda [814]. Prin unele fapte ale sale (alungare de demoni [815]; iertarea pacatelor [816]; vindecari în ziua sabatului [817]; interpretarea originala a preceptelor de puritate ale Legii [818]; familiaritatea cu vameoii oi pacatooii publici [819]), Isus a parut unor rau inten?iona?i suspect de a fi posedat de diavol [820]. Este acuzat de blasfemie [821] oi de profe?ie mincinoasa [822], crime religioase pe care Legea le pedepsea cu moartea prin lapidare [823].

575.    Multe din faptele oi cuvintele lui Isus au fost deci un «semn de împotrivire» (Lc 2, 34) pentru autorita?ile religioase de la Ierusalim, cele pe care Evanghelia Sfântului Ioan le numeote adesea «iudeii [824]», mai mult decât pentru oamenii de rând din Poporul lui Dumnezeu [825]. Cu siguran?a, rela?iile lui cu fariseii nu au fost doar polemice. Farisei sunt oi cei care îl avertizeaza în legatura cu pericolul care îl pândeote [826]. Isus lauda pe unii dintre ei, ca pe carturarul din Mc 12, 34, oi manânca în mai multe rânduri la farisei [827]. Isus confirma înva?aturi împartaoite de aceasta elita religioasa a Poporului lui Dumnezeu: învierea mor?ilor [828], formele de pietate (pomana, post oi rugaciune) [829] oi obiceiul de a se adresa lui Dumnezeu ca Tata, caracterul central al poruncii iubirii fa?a de Dumnezeu oi de aproapele [830].

576.    În ochii multora din Israel, Isus pare ca ac?ioneaza împotriva institu?iilor esen?iale ale Poporului ales:
- supunerea fa?a de Lege în totalitatea preceptelor ei scrise oi, pentru farisei, în interpretarea tradi?iei orale;
- caracterul central al Templului de la Ierusalim ca locul sfânt în care Dumnezeu salaoluieote în mod privilegiat;
- credin?a în Dumnezeul unic, la a carui slava nu poate fi partao nici un om.

I. Isus oi Legea

577.    Isus a facut un avertisment solemn la începutul Cuvântarii de pe Munte, în care a prezentat în lumina harului Noului Legamânt Legea data de Dumnezeu pe Sinai la Întâiul Legamânt:

«Sa nu socoti?i ca am venit sa stric Legea sau Profe?ii: nu am venit sa stric, ci sa împlinesc. Caci adevar zic voua: Înainte de a trece cerul oi pamântul, nici o iota oi nici o linioara din Lege nu vor trece, pâna ce nu se vor face toate. Deci cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici oi-i va înva?a astfel pe oameni, foarte mic se va chema în Împara?ia cerurilor; iar cel ce va face oi va înva?a, acesta mare se va chema în Împara?ia cerurilor» (Mt 5, 17-19).

578.    Isus, Mesia lui Israel, deci cel mai mare în Împara?ia cerurilor, trebuia sa împlineasca Legea realizând-o în totalitatea ei pâna în cele mai neînsemnate precepte, dupa propriile sale cuvinte. ai El este singurul care a putut sa faca acest lucru în mod desavâroit [831]. Evreii, dupa propria lor marturisire, nu au putut niciodata sa împlineasca Legea în totalitatea ei fara a-i încalca nici cel mai mic precept [832]. De aceea, la fiecare sarbatoare anuala a Ispaoirii, fiii lui Israel cer iertare lui Dumnezeu pentru încalcarea Legii. Într-adevar, Legea constituie un întreg oi, aoa cum reaminteote Sfântul Iacob, «cine va pazi toata Legea, dar va greoi într-o singura porunca, s-a facut vinovat fa?a de toate poruncile» (Iac 2, 10) [833].

579.    Fariseii ?ineau la principiul integralita?ii observarii Legii nu numai în litera, ci oi în spiritul ei. Sco?ându-l în eviden?a pentru Israel, ei au condus pe mul?i evrei din vremea lui Isus la un zel religios excesiv [834]. Acest zel, daca nu voia sa se transforme într-o cazuistica «ipocrita» [835], nu putea decât sa pregateasca Poporul pentru acea interven?ie extraordinara a lui Dumnezeu care va fi îndeplinirea desavâroita a Legii prin singurul Drept în locul tuturor pacatooilor [836].

580.    Împlinirea desavâroita a Legii nu putea sa fie decât lucrarea dumnezeiescului Legislator nascut sub Lege în persoana Fiului [837]. În Isus, Legea nu mai apare sapata pe table de piatra, ci «în adâncul inimii» (Ier 31, 33) Slujitorului care, «propovaduind Legea cu fidelitate» (Is 42, 3), a devenit «legamântul poporului» (Is 42, 6). Isus împlineote Legea pâna la a lua asupra sa «blestemul Legii» (Gal 3, 13) la care sunt expuoi cei care nu «staruie întru toate în cele scrise în cartea Legii» (Gal 3, 10), caci «moartea lui Cristos a fost suferita pentru rascumpararea greoelilor de sub Întâiul Legamânt» (Evr 9, 15).

581.    Isus a aparut în ochii iudeilor oi a conducatorilor lor spirituali ca un «rabbi [838]». El a discutat adesea în cadrul interpretarii rabinice a Legii [839]. Dar, în acelaoi timp, Isus nu putea sa nu-i contrarieze pe înva?atorii Legii, caci nu se mul?umea sa-oi propuna interpretarea printre cele ale acestora, ci «El îi înva?a ca unul care are putere, iar nu cum îi înva?au carturarii» (Mt 7, 28-29). În El este acelaoi Cuvânt al lui Dumnezeu care a rasunat pe Sinai ca sa-i dea lui Moise Legea scrisa oi care se face auzit din nou pe Muntele fericirilor [840]. Acesta nu strica Legea, ci o împlineote, dând în chip dumnezeiesc interpretarea ei ultima: «A?i auzit ca s-a zis celor de demult (...), Eu însa va spun» (Mt 5, 33-34). Cu aceeaoi putere dumnezeiasca El neaga unele «datini omeneoti» (Mc 7, 8) ale fariseilor care «desfiin?eaza Cuvântul lui Dumnezeu» (Mc 7, 13).

582.    Mergând mai departe, Isus împlineote Legea privind puritatea alimentelor, atât de importanta în via?a cotidiana a iudeilor, dezvaluind sensul ei «pedagogic [841]» printr-o interpretare dumnezeiasca: «Nimic din ceea ce intra în om din afara nu poate sa-l spurce (...) - declara astfel pure toate alimentele. Ceea ce iese din om, aceea spurca pe om. Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele» (Mc 7, 18-21). Dând cu autoritate dumnezeiasca interpretarea definitiva a Legii, Isus a fost înfruntat de unii înva?atori ai Legii care nu acceptau interpretarea sa despre Lege, deoi garantata de semnele dumnezeieoti care o înso?eau [842]. Acest lucru este valabil în special cu privire la problema sabatului: Isus reaminteote, adesea cu argumente rabinice [843], ca odihna sabatului nu este tulburata de slujirea lui Dumnezeu [844] sau a aproapelui [845], slujire pe care o împlinesc vindecarile sale.

II. Isus oi Templul

583.    Isus, asemenea profe?ilor dinaintea lui, a marturisit cel mai adânc respect pentru Templul de la Ierusalim. El a fost prezentat aici de catre Iosif oi Maria la patruzeci de zile dupa naotere [846]. La vârsta de doisprezece ani, El se hotaraote sa ramâna în Templu pentru a le reaminti parin?ilor sai ca se cuvine ca El sa fie în cele ale Tatalui sau [847]. Aici a urcat El în fiecare an, cel pu?in de Paote, în timpul vie?ii sale ascunse [848]; însaoi slujirea sa publica a fost ritmata de pelerinajele la Ierusalim cu ocazia marilor sarbatori iudaice [849].

584.    Isus a urcat la Templu ca în locul privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu. Templul este pentru El lacaoul Tatalui sau, o casa de rugaciune, oi este indignat de faptul ca incinta exterioara a devenit un loc de nego? [850]. Daca îi goneote pe negustori din Templu, o face din iubire plina de gelozie pentru Tatal sau: «Nu face?i casa Tatalui meu casa de negustorie. ai oi-au adus aminte ucenicii lui ca este scris: ''Râvna casei tale ma mistuie'' (Ps 69, 10)» (In 2, 16-17). Dupa Învierea lui, apostolii au pastrat un respect religios pentru Templu [851].

585.    În preajma patimirii sale, Isus a vestit totuoi ruina acestui splendid edificiu din care nu va ramâne piatra peste piatra [852]. Este vorba de vestirea unui semn al timpului din urma, care va începe chiar cu Paotele sau [853]. Dar aceasta profe?ie a fost raportata deformat de catre martori mincinooi la interogatoriul de la marele preot [854] oi i-a fost repetata ca insulta pe când era ?intuit pe Cruce [855].

586.    Departe de a fi fost ostil Templului [856], unde oi-a împartaoit esen?ialul înva?aturii sale [857], Isus a vrut sa plateasca darea pentru Templu asociinduoi-l pe Petru [858], pe care tocmai îl aoezase drept temelie Bisericii sale viitoare [859]. Mai mult, El s-a identificat cu Templul, prezentându-se drept lacaoul definitiv al lui Dumnezeu printre oameni [860]. De aceea uciderea lui în trup [861] vesteote distrugerea Templului, care va face cunoscuta intrarea într-o noua era a istoriei mântuirii: «Vine ceasul când nici pe acest munte, nici la Ierusalim nu-l ve?i adora pe Tatal» (In 4, 21) [862].

III. Isus oi credin?a lui Israel în Dumnezeul unic oi mântuitor

587.    Daca Legea oi Templul de la Ierusalim au putut fi prilej de «împotrivire [863]» din partea lui Isus fa?a de autorita?ile religioase ale lui Israel, pentru acestea adevarata piatra de încercare a fost rolul lui în rascumpararea pacatelor, lucrare dumnezeiasca prin excelen?a [864].

588.    Isus i-a scandalizat pe farisei mâncând cu vameoii oi cu pacatooii [865] cu aceeaoi familiaritate ca oi cu ei, fariseii [866]. Împotriva acelora dintre ei «care se credeau drep?i oi priveau cu dispre? pe ceilal?i» (Lc 18, 9) [867], Isus a afirmat: «N-am venit sa-i chem pe drep?i, ci pe pacatooi la pocain?a» (Lc 5, 32). El a mers mult mai departe, proclamând în fa?a fariseilor ca, pacatul fiind universal [868], cei care pretind ca nu au nevoie de mântuire se amagesc pe ei înoioi în ceea ce îi priveote [869].

589.    Isus a scandalizat mai cu seama prin aceea ca a identificat comportarea sa plina de mila fa?a de pacatooi cu atitudinea lui Dumnezeu însuoi fa?a de aceotia [870]. El a mers pâna la a lasa sa se în?eleaga ca, mâncând împreuna cu pacatooii [871], îi accepta la ospa?ul mesianic [872]. Dar Isus a pus în dilema autorita?ile religioase ale lui Israel mai ales iertând pacatele. Nu vor spune pe buna dreptate, îngrozite: «Numai Dumnezeu poate ierta pacatele» (Mc 2, 7)? Iertând pacatele, Isus ori huleote, caci om fiind se face egalul lui Dumnezeu [873], ori spune adevarul oi persoana sa face prezent oi reveleaza numele lui Dumnezeu [874].

590.    Numai identitatea divina a persoanei lui Isus poate justifica o exigen?a atât de absoluta ca aceasta: «Cine nu este cu mine este împotriva mea» (Mt 12, 30); tot aoa când spune ca El este «mai mult decât Iona, (...) mai mult decât Solomon» (Mt 12, 41-42), «mai mult decât Templul» (Mt 12, 6); când reaminteote cu privire la persoana sa ca David l-a numit pe Mesia Domnul sau [875], când afirma: «Înainte sa fie Abraham, Eu sunt» (In 8, 58); oi de asemenea: «Tatal oi cu mine una suntem» (In 10, 30).

591.    Isus a cerut autorita?ilor religioase de la Ierusalim sa creada în El pentru lucrarile Tatalui sau pe care El le împlineote [876]. Dar un asemenea act de credin?a trebuia sa treaca printr-o tainica moarte pentru sine însuoi spre o noua «naotere de sus» (In 3, 7) prin atrac?ia harului dumnezeiesc [877]. O astfel de cerin?a de convertire în fa?a unei împliniri atât de surprinzatoare a fagaduin?elor [878] explica tragica neîn?elegere a Sinedriului care a socotit ca Isus era vrednic de moarte ca hulitor [879]. Membrii acestuia ac?ionau astfel atât din «neotiin?a» [880], cât oi din «împietrirea» (Mc 3, 5; Rom 11, 25) «necredin?ei» (Rom 11, 20).

PE SCURT

592.

Isus nu a desfiin?at Legea de pe Sinai, ci a dus-o la împlinire [881] cu o asemenea desavâroire [882] încât îi reveleaza semnifica?ia ultima [883] oi rascumpara încalcarea ei [884].

593.

Isus a venerat Templul urcând acolo cu prilejul sarbatorilor iudaice de pelerinaj oi a iubit cu o iubire geloasa acest lacao al lui Dumnezeu printre oameni. Templul prefigureaza misterul sau. Daca îi vesteote distrugerea, o face pentru a pune în lumina propria sa moarte oi intrarea într-o noua era a istoriei mântuirii, în care Trupul sau va fi Templul definitiv.

594.

Isus a savâroit fapte, ca de exemplu iertarea pacatelor, care l-au aratat a fi însuoi Dumnezeul mântuitor [885]. Unii iudei, care, nerecunoscându-l pe Dumnezeu facut om [886], vedeau în El «un om care se face pe sine Dumnezeu» (In 10, 33), l-au judecat ca blasfemator.

Note


813. Cf. DV 19.
814. Cf. Mc 3, 6.
815. Cf. Mt 12, 24.
816. Cf. Mc 2, 7.
817. Cf. Mc 3, 1-6.
818. Cf. Mc 7, 14-23.
819. Cf. Mc 2, 14-17.
820. Cf. Mc 3, 22; In 8, 48; 10, 20.
821. Cf. Mc 2, 7; In 5, 18; 10, 33.
822. Cf. In 7, 12; 7, 52.
823. Cf. In 8, 59; 10, 31.
824. Cf. In 1, 19; 2, 18; 5, 10; 7, 13; 9, 22; 18, 12; 19, 38; 20, 19.
825. Cf. In 7, 48-49.
826. Cf. Lc 13, 31.
827. Cf. Lc 7, 36; 14, 1.
828. Cf. Mt 22, 23-34; Lc 20, 39.
829. Cf. Mt 6, 2-18.
830. Cf. Mc 12, 28-34.
831. Cf. In 8, 46.
832. Cf. In 7, 19; Fapte 13, 38-41; 15, 10.
833. Cf. Gal 3, 10; 5, 3.
834. Cf. Rom 10, 2.
835. Cf. Mt 15, 3-7; Lc 11, 39-54.
836. Cf. Is 53, 11; Evr 9, 15.
837. Cf. Gal 4, 4.
838. Cf. In 11, 28; 3, 2; Mt 22, 23-24. 34-36.
839. Cf. Mt 12, 5; 9, 12; Mc 2, 23-27; Lc 6, 6-9; In 7, 22-23.
840. Cf. Mt 5, 1.
841. Cf. Gal 3, 24.
842. Cf. In 5, 36; 10, 25. 37-38; 12, 37.
843. Cf. Mc 2, 25-27; In 7, 22-24.
844. Cf. Mt 12, 5; Num 28, 9.
845. Cf. Lc 13, 15-16; 14, 3-4.
846. Cf. Lc 2, 22-39.
847. Cf. Lc 2, 46-49.
848. Cf. Lc 2, 41.
849. Cf. In 2, 13-14; 5, 1. 14; 7, 1. 10. 14; 8, 2; 10, 22-23.
850. Cf. Mt 21, 13.
851. Cf. Fapte 2, 46; 3, 1; 5, 20. 21; etc.
852. Cf. Mt 24, 1-2.
853. Cf. Mt 24, 3; Lc 13, 35.
854. Cf. Mc 14, 57-58.
855. Cf. Mt 27, 39-40.
856. Cf. Mt 8, 4; 23, 21; Lc 17, 14; In 4, 22.
857. Cf. In 18, 20.
858. Cf. Mt 17, 24-27.
859. Cf. Mt 16, 18.
860. Cf. In 2, 21; Mt 12, 6.
861. Cf. In 2, 18-22.
862. Cf. In 4, 23-24; Mt 27, 51; Evr 9, 11; Ap 21, 22.
863. Cf. Lc 2, 34.
864. Cf. Lc 20, 17-18; Ps 118, 22.
865. Cf. Lc 5, 30.
866. Cf. Lc 7, 36; 11, 37; 14, 1.
867. Cf. In 7, 49; 9, 34.
868. Cf. In 8, 33-36.
869. Cf. In 9, 40-41.
870. Cf. Mt 9, 13; Os 6, 6.
871. Cf. Lc 15, 1-2.
872. Cf. Lc 15, 23-32.
873. Cf. In 5, 18; 10, 33.
874. Cf. In 17, 6. 26.
875. Cf. Mc 12, 36. 37.
876. Cf. In 10, 36-38.
877. Cf. In 6, 44.
878. Cf. Is 53, 1.
879. Cf. Mc 3, 6; Mt 26, 64-66.
880. Cf. Lc 23, 34; Fapte 3, 17-18.
881. Cf. Mt 5, 17-19.
882. Cf. In 8, 46.
883. Cf. Mt 5, 33.
884. Cf. Evr 9, 15.
885. Cf. In 5, 16-18.
886. Cf. In 1, 14.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/catehism.asp?cbc=on&sel=20
Vă rugăm să respectați drepturile de autor