www.profamilia.ro /catehism.asp?cbc=on&sel=2
 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureoti

Partea întâi
Marturisirea de credin?a

SEC?IUNEA ÎNTÂI
«Cred» - «Credem»

26.    Când ne marturisim credin?a, începem prin a spune: «Cred» sau «Credem». Înainte de a expune credin?a Bisericii aoa cum e marturisita în Crez, celebrata în liturgie, traita în practicarea Poruncilor oi în rugaciune, sa ne întrebam, aoadar, ce înseamna «a crede». Credin?a este raspunsul omului dat lui Dumnezeu care se i se reveleaza oi i se daruieote, aducând în acelaoi timp un beloug de lumina omului aflat în cautarea sensului ultim al vie?ii sale. De aceea, tratam întâi despre aceasta cautare a omului (capitolul întâi), apoi despre Revela?ia divina, prin care Dumnezeu vine în întâmpinarea omului (capitolul al doilea) oi în sfâroit despre raspunsul credin?ei (capitolul al treilea).

CAPITOLUL ÎNTÂI
Omul este «capabil» de Dumnezeu

I. Nazuin?a spre Dumnezeu

27.    Nazuin?a spre Dumnezeu este înscrisa în inima omului, caci omul este creat de Dumnezeu oi pentru Dumnezeu; Dumnezeu nu înceteaza sa-l atraga pe om spre sine oi numai în Dumnezeu va gasi omul adevarul oi fericirea pe care nu înceteaza sa le caute:

Temeiul cel mai profund al demnita?ii umane rezida în chemarea omului la comuniune cu Dumnezeu. Înca de la naoterea sa, omul este invitat la dialog cu Dumnezeu. Caci el nu exista decât pentru ca, fiind creat de Dumnezeu din iubire, este sus?inut neîncetat de El, din iubire; nici nu traieote pe deplin dupa adevar daca nu recunoaote în mod liber aceasta iubire oi nu se încredin?eaza Creatorului sau [13].

28.    De-a lungul istoriei lor oi pâna astazi, oamenii oi-au exprimat în multe feluri cautarea de Dumnezeu prin credin?e oi comportari religioase (rugaciuni, jertfe, culte, medita?ii etc.). În ciuda ambiguita?ilor pe care le pot cuprinde, aceste forme de expresie sunt atât de universale, încât omul poate fi numit o fiin?a religioasa:

Dumnezeu a pus sa locuiasca pe toata fa?a pamântului întregul neam omenesc, ieoit dintr-unul singur, aoezând vremurile mai dinainte rânduite oi hotarele locuirii lor, ca ei sa-l caute pe Dumnezeu încercând sa-l poata cumva atinge oi afla, deoi El nu este departe de nici unul dintre noi. Caci în El traim, ne miocam oi suntem (Fapte 17, 26-28).

29.    Dar aceasta «rela?ie intima oi vitala care îl uneote pe om cu Dumnezeu [14]» poate fi uitata, ignorata oi chiar respinsa în mod explicit de om. Astfel de atitudini pot avea origini foarte diferite [15]: revolta împotriva raului din lume, ignoran?a sau indiferen?a religioasa, grijile lumii oi preocuparea pentru avu?ii [16], exemplul rau dat de credinciooi, curentele de gândire ostile religiei oi, în sfâroit, atitudinea omului pacatos care, de teama, se ascunde de fa?a lui Dumnezeu [17] oi fuge dinaintea chemarii Lui [18].

30.    «Sa se bucure inimile celor care-l cauta pe Domnul» (Ps 105, 3). Daca omul poate sa-l uite sau sa-l respinga pe Dumnezeu, Dumnezeu în schimb nu înceteaza sa cheme pe tot omul sa-l caute, ca sa traiasca oi sa gaseasca fericirea. Dar aceasta cautare pretinde de la om întreg efortul inteligen?ei, voin?a dreapta, «inima curata» oi, de asemenea, marturia celorlal?i care sa-l îndrume în cautarea lui Dumnezeu.

Mare eoti Tu, Doamne, oi preavrednic de lauda: mare este puterea ta oi în?elepciunea ta e nemasurata; iar omul, particica a zidirii tale, pretinde sa te laude, tocmai el care, înveomântat în firea-i muritoare, poarta în sine marturia pacatului sau oi marturia ca Tu le stai împotriva celor mândri. Cu toate acestea, omul, particica a zidirii tale, vrea sa te laude. Tu însu?i îl îndemni la aceasta, facându-l sa-oi afle desfatarea în lauda ta, caci pentru tine ne-ai creat oi neliniotita e inima noastra pâna ce nu-oi afla odihna în tine [19].

II. Caile pentru a ajunge la cunoaoterea lui Dumnezeu

31.    Creat dupa chipul lui Dumnezeu, chemat sa-l cunoasca oi sa-l iubeasca pe Dumnezeu, omul care îl cauta pe Dumnezeu descopera anumite «cai» pentru a ajunge la cunoaoterea lui Dumnezeu. Ele sunt numite oi «dovezile existen?ei lui Dumnezeu», nu în sensul dovezilor pe care le cauta otiin?ele naturale, ci în sensul de «argumente convergente oi convingatoare» care îngaduie sa se ajunga la adevarate certitudini.

       Aceste «cai» pentru a se apropia de Dumnezeu au drept punct de plecare crea?ia: lumea materiala oi persoana umana.

32.    Lumea: pornind de la miocare oi de la devenire, de la contingen?a, de la ordinea oi frumuse?ea lumii, Dumnezeu poate fi cunoscut ca originea oi scopul universului.

Sfântul Paul afirma despre pagâni: «Ceea ce se poate cunoaote despre Dumnezeu le este cunoscut, fiindca Dumnezeu le-a aratat. Caci cele nevazute ale lui se vad de la facerea lumii, în?elegându-se din fapturi: veonica lui putere oi dumnezeirea lui» (Rom 1, 19-20) [20].
ai Sfântul Augustin: «Întreaba frumuse?ea pamântului, întreaba frumuse?ea marii, întreaba frumuse?ea aerului care se dilata oi se raspândeote, întreaba frumuse?ea cerului, (...) întreaba-le pe toate. Toate î?i raspund: Iata, suntem frumoase. Frumuse?ea lor aduce marturie (confessio). Aceste frumuse?i supuse schimbarii, cine altul le-a facut decât Cel Frumos (Pulcher), care nu e supus schimbarii [21]?»

33.    Omul: cu deschiderea spre adevar oi spre frumuse?e, cu sim?ul binelui moral, cu libertatea oi cu glasul conotiin?ei lui, cu aspira?ia spre infinit oi spre fericire, omul se întreaba asupra existen?ei lui Dumnezeu. Prin toate acestea, el percepe semne ale sufletului sau spiritual. «Samân?a a veoniciei pe care o poarta în sine, care nu se poate reduce la materie [22]», sufletul omului nu îoi poate avea originea decât în Dumnezeu.

34.    Lumea oi omul atesta ca nu-oi au în sine nici principiul primordial oi nici scopul ultim, ci participa la Fiin?a în sine, fara origine oi fara sfâroit. Astfel, pe aceste «cai» felurite, omul poate ajunge la cunoaoterea existen?ei unei realita?i care este cauza prima oi scopul ultim a toate «oi pe care to?i îl numesc Dumnezeu [23]».

35.    Omul e înzestrat cu faculta?i care îl fac capabil sa cunoasca existen?a unui Dumnezeu personal. Dar pentru ca omul sa poata intra în intimitatea Lui, Dumnezeu a voit sa i se reveleze oi sa-i dea harul de a putea primi aceasta revela?ie în credin?a. Totuoi, dovezile existen?ei lui Dumnezeu îl pot dispune pentru credin?a oi îl pot ajuta sa vada ca credin?a nu se opune ra?iunii omeneoti.

III. Cunoaoterea lui Dumnezeu în concep?ia Bisericii

36.    «Sfânta Maica Biserica ?ine oi înva?a ca Dumnezeu, începutul oi sfâroitul a toate, poate fi cunoscut cu certitudine din lucrurile create, prin lumina naturala a ra?iunii umane [24].» Fara aceasta capacitate, omul nu ar putea primi Revela?ia lui Dumnezeu. Omul are aceasta capacitate pentru ca este creat «dupa chipul lui Dumnezeu [25].»

37.    Totuoi, în condi?iile istorice în care se afla, omul întâmpina multe dificulta?i în a-l cunoaote pe Dumnezeu numai cu lumina ra?iunii:

       Deoi ra?iunea umana, simplu vorbind, e realmente capabila, prin puterile oi cu lumina ei naturala, sa ajunga la o cunoaotere adevarata oi sigura a unui Dumnezeu personal care ocroteote oi cârmuieote lumea prin providen?a lui, precum oi la cunoaoterea unei legi naturale puse de Creator în sufletele noastre, exista totuoi multe obstacole care o împiedica sa-oi foloseasca eficient oi rodnic puterea naturala, caci adevarurile referitoare la Dumnezeu oi la rela?iile dintre oameni oi Dumnezeu depaoesc în mod absolut ordinea lucrurilor sensibile oi, atunci când trebuie sa se traduca în fapta oi sa informeze via?a, pretind daruire oi renun?are. În dobândirea unor astfel de adevaruri, spiritul omenesc întâmpina dificulta?i din partea sim?urilor oi a imagina?iei, precum oi din partea înclina?iilor rele nascute din pacatul stramooesc. De aceea, în aceasta materie, oamenii se conving uoor de falsitatea sau cel pu?in de nesiguran?a unor lucruri pe care le-ar vrea sa nu fie adevarate [26].

38.    De aceea omul are nevoie sa fie luminat de revela?ia lui Dumnezeu nu numai pentru ceea ce îi depaoeote capacitatea de în?elegere, ci oi pentru «adevarurile religioase oi morale care nu sunt în sine de nepatruns pentru ra?iunea umana, pentru ca ele sa poata fi cunoscute de to?i, chiar oi în condi?ia actuala a neamului omenesc, cu uourin?a, cu certitudine deplina oi fara amestec de eroare [27].»

IV. Cum sa vorbim despre Dumnezeu?

39.    Sus?inând capacitatea ra?iunii umane de a-l cunoaote pe Dumnezeu, Biserica îoi exprima încrederea în posibilitatea de a vorbi despre Dumnezeu tuturor oamenilor oi cu to?i oamenii. Aceasta convingere este punctul de plecare al dialogului sau cu celelalte religii, cu filosofia oi cu otiin?ele oi, de asemenea, cu necredinciooii oi cu ateii.

40.    Deoarece cunoaoterea noastra de Dumnezeu este limitata, limitat este oi limbajul nostru referitor la Dumnezeu. Nu putem vorbi despre Dumnezeu decât pornind de la creaturi oi dupa modul nostru omenesc limitat de a cunoaote oi de a gândi.

41.    Toate creaturile poarta o anumita asemanare cu Dumnezeu, în mod deosebit omul, creat dupa chipul oi asemanarea lui Dumnezeu. Multiplele perfec?iuni ale creaturilor (adevarul, bunatatea, frumuse?ea lor) reflecta deci perfec?iunea infinita a lui Dumnezeu. De aceea putem vorbi despre Dumnezeu pornind de la perfec?iunile creaturilor sale «caci din mare?ia oi frumuse?ea fapturilor, prin analogie, poate fi contemplat Creatorul lor» (În? 13, 5).

42.    Dumnezeu transcende orice faptura. Trebuie deci sa ne purificam neîncetat limbajul de tot ce are el limitat, antropomorfizant, imperfect, pentru a nu-l confunda pe «Dumnezeul cel negrait, necuprins cu mintea, nevazut, neajuns [28]» cu reprezentarile noastre omeneoti. Cuvintele omeneoti ramân întotdeauna mai prejos de misterul lui Dumnezeu.

43.    Vorbind astfel despre Dumnezeu, limbajul nostru se exprima desigur în chip omenesc, dar îl atinge realmente pe Dumnezeu însuoi, fara a-l putea totuoi exprima în infinita lui simplitate. Într-adevar, trebuie sa ne amintim ca «între Creator oi creatura, oricâte asemanari am afla, deosebirile sunt mult mai mari» [29] oi ca «nu putem sesiza despre Dumnezeu ceea ce El este, ci numai ceea ce nu este oi cum se situeaza celelalte fiin?e în raport cu El» [30].

PE SCURT

44.

Omul este prin natura oi prin voca?ie o fiin?a religioasa. Venind de la Dumnezeu, mergând spre Dumnezeu, omul nu traieote o via?a pe deplin umana decât daca îoi traieote în mod liber rela?ia cu Dumnezeu.

45.

Omul e facut sa traiasca în comuniune cu Dumnezeu, în care îoi gaseote fericirea: «Când voi fi întreg în tine, nu va mai exista mâhnire oi încercare; când va fi plina de tine, via?a mea va fi împlinita» [31].

46.

Ascultând mesajul creaturilor oi glasul conotiin?ei sale, omul poate ajunge la certitudinea existen?ei lui Dumnezeu, cauza oi scopul a toate.

47.

Biserica înva?a ca Dumnezeul unic oi adevarat, Creatorul oi Domnul nostru, poate fi cunoscut cu certitudine prin lucrarile sale datorita luminii naturale a ra?iunii omeneoti [32].

48.

Putem vorbi despre Dumnezeu realmente pornind de la multiplele perfec?iuni ale creaturilor, asemanari cu Dumnezeu, cel infinit în desavâroire, chiar daca limbajul nostru limitat nu-i epuizeaza misterul.

49.

«Creatura fara Creator dispare» [33]. Iata de ce credinciooii se otiu împinoi fara de ragaz de iubirea lui Cristos sa duca lumina Dumnezeului celui viu celor care îl ignora sau îl refuza.

Note


13. GS 19, §1.
14. GS 19, §1.
15. Cf. GS 19-21.
16. Cf. Mt 13, 22.
17. Cf. Gen 3, 8-10.
18. Cf. Iona 1, 3.
19. Sf. Augustin, Conf. 1, 1, 1.
20. Cf. Fapte 14, 15. 17; 17, 27-28; În? 13, 1-9.
21. Serm. 241, 2.
22. GS 18, §1; cf. 14 §2.
23. Sf. Toma Aq., S. Th. 1, 2, 3.
24. Cc. Vatican I: DS 3004; cf. 3026; DV 6.
25. Cf. Gen 1, 27.
26. Pius XII, Enc. Humani Generis: DS 3875.
27. Ibid.: DS 3876; cf. Cc. Vatican I: DS 3005; DV 6; Sf. Toma Aq., S. Th. 1, 1, 1.
28. Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur, Anafora.
29. Cc. Lateran IV: DS 806.
30. Sf. Toma Aq. S. Gent. 1, 30.
31. Sf. Augustin, Conf. 10, 28, 39.
32. Cf. Cc Vatican I: DS 3026.
33. GS 36.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/catehism.asp?cbc=on&sel=2
Vă rugăm să respectați drepturile de autor