www.profamilia.ro /catehism.asp?cbc=on&sel=17
 
 CATEHISM 

Catehismul Bisericii Catolice
achizitionare: 28.08.2003; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucuresti

ARTICOLUL 3
«Isus Cristos s-a zamislit de la Duhul Sfânt
si s-a nascut din Maria Fecioara»

PARAGRAFUL 1. Fiul lui Dumnezeu s-a facut om

I. De ce Cuvântul s-a facut trup?

456.    Împreuna cu Crezul niceno-constantinopolitan, raspundem marturisind: «Pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mântuire s-a coborât din ceruri; s-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara si s-a facut om.»

457.    Cuvântul s-a facut trup pentru a ne mântui împacându-ne cu Dumnezeu: «Dumnezeu ne-a iubit si ne-a trimis pe Fiul sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre» (1 In 4, 10). «Tatal l-a trimis pe Fiul sau ca Mântuitor al lumii» (1 In 4, 14). «Acesta s-a aratat ca sa spele pacatele» (1 In 3, 5):

Bolnava, firea noastra cerea sa fie vindecata; cazuta, sa fie ridicata; moarta, sa fie înviata. Pierdusem stapânirea binelui, trebuia sa o primim înapoi. Închisi în întuneric, trebuia sa ni se aduca lumina; pierduti fiind, asteptam un Mântuitor; prinsi, un ajutor; robi, un eliberator. Aceste motive erau oare lipsite de însemnatate? Nu meritau ele sa-l miste pe Dumnezeu pentru a-l face sa coboare pâna la firea noastra omeneasca spre a o cerceta, fiindca omenirea se gasea într-o stare atât de jalnica si de nefericita [582]?

458.    Cuvântul s-a facut trup pentru ca noi sa cunoastem astfel dragostea lui Dumnezeu: «În aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu pentru noi: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul sau unul-nascut în lume pentru ca noi sa avem viata prin El» (1 In 4, 9). «Pentru ca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul sau unul-nascut, pentru ca oricine crede în El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica» (In 3, 16).

459.    Cuvântul s-a facut trup pentru a fi modelul nostru de sfintenie: «Luati jugul meu asupra voastra si învatati de la mine...» (Mt 11, 29). «Eu sunt calea, adevarul si viata; nimeni nu vine la Tatal decât prin mine» (In 14, 6). Iar Tatal, pe muntele Schimbarii la Fata, porunceste: «Ascultati-l» (Mc 9, 7) [583]. El este de fapt modelul Fericirilor si norma Legii noi: «Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu» (In 15, 12). Aceasta iubire înseamna oferirea efectiva de sine pe urmele lui [584].

460.    Cuvântul s-a facut trup pentru a ne face «partasi ai firii dumnezeiesti» (2 Pt 1, 4): «Acesta este motivul pentru care Cuvântul s-a facut om, si Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului: pentru ca omul, intrând în comuniune cu Cuvântul si primind astfel înfierea divina, sa devina fiul lui Dumnezeu [585]». «Fiul lui Dumnezeu s-a facut om pentru a ne face pe noi Dumnezeu [586]». «Unigenitus Dei Filius, suae divinitatis volens nos esse participes, naturam nostram assumpsit, ut homines deos faceret factus homo. - Fiul unul-nascut al lui Dumnezeu, vrând sa ne faca partasi de dumnezeirea sa, si-a luat firea noastra, pentru ca El, facut om, sa-i faca pe oameni dumnezei [587]».

II. Întruparea

461.    Reluând expresia Sfântului Ioan («Cuvântul s-a facut trup»: In 1, 14), Biserica numeste «întrupare» faptul ca Fiul lui Dumnezeu si-a asumat o natura omeneasca pentru a împlini în ea mântuirea noastra. Într-un imn redat de Sfântul Paul, Biserica preamareste taina Întruparii:

Sa aveti în voi aceleasi simtiri care erau în Cristos Isus: El, desi din fire Dumnezeu, nu a socotit ca pe o prada egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a nimicit pe sine luând fire de rob, facându-se asemenea oamenilor; în toate aratându-se ca un om, s-a smerit pe sine facându-se ascultator pâna la moarte, si înca moartea pe Cruce! (Fil 2, 5-8) [588]

462.    Scrisoarea catre evrei vorbeste despre acelasi mister:

De aceea, intrând în lume, Cristos zice: Jertfa si prinos nu ai voit, dar mi-ai întocmit un trup. Ardere de tot si jertfa pentru pacat nu ti-au placut. Atunci am zis: Iata, vin (...) sa fac voia ta (Evr 10, 5-7, citând Ps 40, 7-9 LXX).

463.    Credinta în Întruparea reala a Fiului lui Dumnezeu este semnul distinctiv al credintei crestine: «Dupa aceasta recunoasteti duhul lui Dumnezeu: Duhul care marturiseste venirea lui Cristos în trup vine de la Dumnezeu» (1 In 4, 2). Aceasta este convingerea plina de bucurie a Bisericii, de la începutul ei, atunci când cânta «marele mister al pietatii»: «El a fost aratat în trup» (1 Tim 3, 16).

III. Dumnezeu adevarat si om adevarat

464.    Evenimentul unic si cu totul singular al Întruparii Fiului lui Dumnezeu nu înseamna ca Isus Cristos este în parte Dumnezeu si în parte om, si nici rezultatul unui amestec confuz între divin si uman. El s-a facut cu adevarat om ramânând cu adevarat Dumnezeu. Isus Cristos este Dumnezeu adevarat si om adevarat. Biserica a trebuit sa apere acest adevar de credinta si sa-l clarifice de-a lungul primelor secole în fata ereziilor care îl falsificau.

465.    Primele erezii au negat mai putin divinitatea lui Cristos cât umanitatea sa adevarata (docetismul gnostic). Înca din timpurile apostolice, credinta crestina a insistat pe adevarata întrupare a Fiului lui Dumnezeu «venit în trup [589]». Dar înca din secolul al treilea, Biserica a trebuit sa afirme, împotriva lui Paul din Samosata, într-un Conciliu reunit la Antiohia, ca Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu prin natura si nu prin adoptiune. În 325, primul Conciliu ecumenic de la Niceea a marturisit în Crezul sau ca Fiul lui Dumnezeu este «nascut, iar nu creat, de o fiinta (homousios, ''de aceeasi substanta'') cu Tatal» si l-a condamnat pe Arius care afirma ca «Fiul lui Dumnezeu a iesit din neant [590]» si «dintr-o alta substanta decât Tatal [591]».

466.    Erezia nestoriana vedea în Cristos o persoana umana unita cu Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu. În opozitie cu ea Sfântul Ciril din Alexandria si al treilea Conciliu ecumenic întrunit la Efes în 431 au marturisit: «Cuvântul, unindu-si în Persoana sa un trup animat de un suflet rational, s-a facut om [592]». Umanitatea lui Isus Cristos nu are alt subiect decât Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu, care si-a asumat-o si si-a însusit-o din clipa zamislirii sale. De aceea Conciliul de la Efes a proclamat în 431 ca Maria a devenit cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu prin zamislirea omeneasca a Fiului lui Dumnezeu în sânul sau: «Nascatoare de Dumnezeu, nu pentru ca natura Cuvântului sau dumnezeirea lui si-ar fi avut originea din ea, ci pentru ca din ea s-a nascut trupul preasfânt, înzestrat cu suflet rational, cu care s-a unit în mod substantial Cuvântul lui Dumnezeu, despre care se spune, de aceea, ca s-a nascut dupa trup [593]».

467.    Monofizitii afirmau ca natura umana încetase sa existe ca atare în Cristos, fiind asumata de Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu. Confruntat cu aceasta erezie, al patrulea Conciliu ecumenic, din Calcedon, a marturisit în 451:

Urmând pe sfintii Parinti, învatam într-un cuget ca trebuie marturisit un singur si acelasi Fiu, Domnul nostru Isus Cristos, El însusi desavârsit în dumnezeirea sa si desavârsit în omenirea sa, Dumnezeu adevarat si om adevarat (alcatuit) dintr-un suflet rational si dintr-un trup, de o fiinta cu Tatal întru dumnezeire si de o fiinta cu noi întru omenire, «asemenea noua în toate, afara de pacat» (Evr 4, 15); nascut din Tatal înainte de veci dupa dumnezeire si în aceste vremuri din urma, pentru noi si pentru mântuirea noastra, s-a nascut din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, dupa omenire.
Unul si acelasi Cristos, Domnul, Fiul unul-nascut, pe care noi trebuie sa-l recunoastem în doua firi, fara amestecare, fara schimbare, fara împartire, fara despartire. Deosebirea dintre firi nu este în nici un fel nimicita de unirea lor, ci, mai degraba, însusirile fiecareia sunt aparate si unite într-o singura Persoana si într-o singura ipostaza [594].

468.    Dupa Conciliul din Calcedon, unii au facut din natura omeneasca a lui Cristos un fel de subiect personal. Împotriva acestora, al cincilea Conciliu ecumenic, de la Constantinopol, din 553, a marturisit: «Nu este decât o singura ipostaza (sau persoana), care este Domnul nostru Isus Cristos, unul din Treime [595]». Totul în omenirea lui Cristos trebuie deci atribuit Persoanei sale divine ca unui subiect propriu [596], nu numai minunile, ci si suferintele [597] si chiar moartea: «Cel care a fost rastignit în trup, Domnul nostru Isus Cristos, este Dumnezeu adevarat, Domnul slavei si Unul din Sfânta Treime [598]».

469.    Biserica marturiseste astfel ca Isus este în mod inseparabil Dumnezeu adevarat si om adevarat. Este într-adevar Fiul lui Dumnezeu care s-a facut om, fratele nostru, si aceasta fara sa înceteze a fi Dumnezeu, Domnul nostru:

«Id quod fuit remansit et quod non fuit assumpsit. - A ramas ceea ce era, si-a asumat ceea ce nu era» cânta liturgia romana [599]. Iar liturghia Sfântului Ioan Gura-de-Aur proclama si cânta: «Unule-nascut, Fiule si Cuvinte al lui Dumnezeu, cel ce esti fara de moarte si ai primit, pentru mântuirea noastra, a te întrupa din Sfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, neschimbat întrupându-te si rastignindu-te, Cristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai calcat, Unul fiind din Sfânta Treime, preamarit împreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt, mântuieste-ne pe noi [600]!»

IV. Cum este om Fiul lui Dumnezeu?

470.    Deoarece în unirea tainica a Întruparii «firea omeneasca a fost asumata si nu nimicita [601]», Biserica a ajuns de-a lungul secolelor sa marturiseasca deplina realitate a sufletului omenesc al lui Cristos, cu operatiile lui de inteligenta si vointa, si a trupului lui omenesc. Dar, paralel, a trebuit sa aminteasca de fiecare data ca natura omeneasca a lui Cristos apartine ca proprie Persoanei divine a Fiului lui Dumnezeu care si-a asumat-o. Tot ce El este si face în ea tine de «Unul din Treime». Fiul lui Dumnezeu comunica deci firii sale omenesti propriul sau mod de a exista personal în Treime. Astfel, în sufletul si în trupul sau, Cristos exprima omeneste comportamentele divine ale Treimii [602]:

Fiul lui Dumnezeu a muncit cu mâini de om, a gândit cu o inteligenta de om, a actionat cu o vointa de om, a iubit cu o inima de om. Nascut din Fecioara Maria, El a devenit într-adevar unul dintre noi, asemenea noua în toate, afara de pacat [603].

Sufletul si cunoasterea omeneasca a lui Cristos

471.    Apolinariu din Laodiceea afirma ca în Cristos Cuvântul i-a înlocuit sufletul sau spiritul. Împotriva acestei erori, Biserica a marturisit ca Fiul vesnic si-a asumat si un suflet omenesc rational [604].

472.    Acest suflet omenesc pe care Fiul lui Dumnezeu si l-a asumat este înzestrat cu o adevarata cunoastere umana. Ca atare, aceasta nu putea fi nelimitata de la sine: se desfasura în conditiile istorice ale existentei lui în spatiu si timp. De aceea, facându-se om, Fiul lui Dumnezeu a putut sa accepte «sa creasca în întelepciune, în vârsta si în har» (Lc 2, 52) si chiar sa fie nevoit sa se informeze asupra a ceea ce, în conditia umana, nu se poate învata decât din experienta [605]. Aceasta corespundea realitatii coborârii lui voluntare la «firea de rob» (Fil 2, 7).

473.    Dar, în acelasi timp, aceasta cunoastere cu adevarat omeneasca a Fiului lui Dumnezeu exprima viata divina a Persoanei lui [606]. «Firea omeneasca a Fiului lui Dumnezeu, nu prin ea însasi, ci prin unirea sa cu Cuvântul, cunostea si manifesta în ea tot ceea ce se cade lui Dumnezeu [607]». Este, în primul rând, cazul cunoasterii intime si imediate pe care Fiul lui Dumnezeu o are despre Tatal sau [608]. Fiul arata si în cunoasterea sa omeneasca patrunderea divina pe care o avea despre gândurile tainice ale inimilor oamenilor [609].

474.    Din unirea cu Întelepciunea divina în Persoana Cuvântului întrupat, cunoasterea umana a lui Cristos se bucura pe deplin de stiinta planurilor vesnice pe care El venise sa le descopere [610]. Ce recunoaste ca nu stie în acest domeniu [611], declara în alta parte ca nu are misiunea de a revela [612].

Vointa omeneasca a lui Cristos

475.    În mod paralel, Biserica a marturisit la al saselea Conciliu ecumenic [613], ca Cristos are doua vointe si doua operatii naturale, divine si umane, nu opuse, ci cooperante, astfel încât Cuvântul facut trup a voit omeneste în ascultare fata de Tatal tot ce El a hotarât dumnezeieste, împreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt, pentru mântuirea noastra [614]. Vointa omeneasca a lui Cristos «urmeaza vointa sa divina fara sa-i reziste sau sa i se opuna, sau mai bine zis este subordonata acestei vointe atotputernice [615]».

Adevaratul trup al lui Cristos

476.    Deoarece Cuvântul s-a facut trup asumându-si o adevarata fire omeneasca, trupul lui Cristos era delimitat [616]. De aceea chipul omenesc al lui Isus poate fi «zugravit» (Gal 3, 1). La al saptelea Conciliu ecumenic [617], Biserica a recunoscut ca legitim sa fie reprezentat pe imagini sfinte.

477.    În acelasi timp, Biserica a recunoscut totdeauna ca, în trupul lui Isus, «Dumnezeu, care este din fire nevazut, s-a aratat în chip vazut în firea noastra [618]». Într-adevar, particularitatile individuale ale trupului lui Cristos exprima Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu. Acesta si-a însusit trasaturile trupului sau omenesc într-atât încât, zugravite pe o imagine sfânta, pot fi venerate deoarece credinciosul care îi venereaza imaginea «venereaza în ea persoana care este zugravita [619]».

Inima Cuvântului întrupat

478.    Isus ne-a cunoscut în timpul vietii, agoniei si patimii sale pe toti si pe fiecare si s-a dat pentru fiecare dintre noi: «Fiul lui Dumnezeu m-a iubit si s-a dat pe sine însusi pentru mine» (Gal 2, 20). Ne-a iubit pe toti cu o inima omeneasca. De aceea, Preasfânta Inima a lui Isus, strapunsa de pacatele noastre si pentru mântuirea noastra (Cf. In 19, 34.), «praecipuus consideratur index et symbolus... illius amoris, quod divinus Redemptor aeternum Patrem hominesque universos continenter adamat. - este considerata semnul si simbolul eminent... al nemarginitei iubiri cu care Rascumparatorul divin îl iubeste neîncetat pe Tatal vesnic si pe toti oamenii [620]».

PE SCURT

479.

La vremea stabilita de Dumnezeu, Fiul unul-nascut al Tatalui, Cuvântul vesnic, deci Cuvântul si Chipul substantial al Tatalui, s-a întrupat: fara sa piarda natura dumnezeiasca si-a asumat natura omeneasca.

480.

Isus Cristos este Dumnezeu adevarat si om adevarat în unitatea Persoanei sale divine; de aceea este unicul Mijlocitor între Dumnezeu si oameni.

481.

Isus Cristos are doua naturi, cea divina si cea umana, care nu se confunda, dar sunt unite în Persoana unica a Fiului lui Dumnezeu.

482.

Cristos, fiind Dumnezeu adevarat si om adevarat, are o inteligenta si o vointa omeneasca, perfect armonizate si supuse inteligentei si vointei sale divine, pe care le are în comun cu Tatal si cu Duhul Sfânt.

483.

Întruparea este deci misterul unirii admirabile dintre firea dumnezeiasca si firea omeneasca în unica Persoana a Cuvântului.

Note


582. Sfântul Grigore de Nyssa, Or. catech., 15.
583. Cf. Dt 6, 4-5.
584. Cf. Mc 8, 34.
585. Sf. Irineu, Haer. 3, 19, 1.
586. Sf. Atanasie, Inc., 54, 3.
587. Sf. Toma Aq., Opusc. 57 in festo Corp. Chr. 1.
588. Cf. LH, cântare la Vesperele I ale duminicii.
589. Cf. 1 In 4, 2-3; 2 In 7.
590. DS 130.
591. DS 126.
592. DS 250.
593. DS 251.
594. DS 301-302.
595. DS 424.
596. Cf. deja Cc. Efes: DS 255.
597. Cf. DS 424.
598. DS 432.
599. LH, antifona de la Oficiul lecturilor din ziua de Craciun; cf. Sf. Leon cel Mare, Serm 21, 2-3.
600. Troparul «O monogenes».
601. GS 22, §2.
602. Cf. In 14, 9-10.
603. GS 22, §2.
604. Cf. DS 149.
605. Cf. Mc 6, 38; 8, 27; In 11, 34 etc.
606. Cf. Sf. Grigore cel Mare, Ep. 10, 39; DS 475.
607. Sf. Maxim Marturisitorul, Qu. dub. 66.
608. Cf. Mc 14, 36; Mt 11, 27; In 1, 18; 8, 55; etc.
609. Cf. Mc 2, 8; In 2, 25; 6, 61; etc.
610. Cf. Mc 8, 31; 9, 31; 10, 33-34; 14, 18-20. 26-30.
611. Cf. Mc 13, 32.
612. Cf. Fapte 1, 7.
613. Cc. Constantinopol III (în 681).
614. Cf. DS 556-559.
615. DS 556.
616. Cf. Cc. Lateran (în 649): DS 504.
617. Cc. Niceea II (în 787).
618. LR, Prefata de Craciun II.
619. Cc. Niceea II: DS 601.
620. Pius XII, Enc. Haurietis aquas: DS 3924; cf. DS 3812.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/catehism.asp?cbc=on&sel=17
Vă rugăm să respectați drepturile de autor