www.profamilia.ro /cateheza.asp?teologiatrupului=c6_6
 
 CATEHEZA 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul VI.
Celibatul si fecioria

Sectiunea 6.
Orice vocatie este data, dar trebuie si acceptata

Deoarece fiecare vocatie este "data", adica fiecare vocatie este un dar de la Dumnezeu, nu putem pur si simplu sa ne-o alegem pe a noastra. Desigur, oamenii încearca sa faca acest lucru tot timpul. Daca sunt chemati la casatoria cu o anumita persoana, uneori oamenii nu vor coopera cu acest har al lui Dumnezeu. Ei pot sa se îndoiasca de faptul ca sunt într-adevar chemati la casatorie sau la casatoria cu o anumita persoana. Daca ei înteleg ca Dumnezeu îi atrage catre casatoria cu o anumita persoana, pot decide sa nu intre în casatorie, adica pot sa refuze vocatia pe care le-a dat-o Dumnezeu. De obicei, refuzând un asemenea dar de la Dumnezeu, caile lor spre cer sunt mai dificile. Nu este vorba atât despre faptul ca exista o singura vocatie (o singura cale spre cer) pentru fiecare dintre noi (de exemplu, ca suntem potriviti doar pentru casatorie, sau, mai exact, ca exista un singur sot posibil pentru aceia dintre noi care sunt chemati la casatorie), ci se pare ca Dumnezeu ne cheama la cea mai buna vocatie posibila potrivita pentru personalitatile si talentele noastre.

Daca refuzam sa acceptam aceasta vocatie, atunci vor exista întotdeauna alte alternative, dar ar putea sa nu fie cele mai bune posibil pentru noi. Daca nu ar exista mai mult decât o posibila, dar nu cea mai buna, vocatie pentru fiecare dintre noi, atunci o vocatie nu ar putea fi "acceptata". Rolul propriei noastre vointe umane libere, ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea ar fi numit subiectivitatea umana, nu ar exista, deoarece în milostivirea Lui, Dumnezeu ne-ar "constrânge" sa alegem singura vocatie care duce la cer. Dar aceasta "constrângere" ar fi imposibila, pentru ca ar fi un atac la adresa demnitatii persoanei umane. Constituite ca persoane prin actul creator al lui Dumnezeu Însusi, persoanele umane pot actiona doar prin propria lor alegere libera si în lumina propriei lor cunoasteri. Dumnezeu nu ar viola NICIODATA propriul lui act creator constrângând persoanele umane sa actioneze într-un anumit fel. (De aceea Dumnezeu "tolereaza" alegerea de a pacatui.) Asadar, trebuie sa existe mai mult decât o singura cale posibila catre cer pentru fiecare dintre noi.

În cazul unei vocatii la feciorie sau celibat pentru împaratia cerurilor, aceasta trebuie în primul rând sa fie data. În al doilea rând, trebuie sa fie acceptata de individ. În al treilea rând, deoarece este "pentru împaratia cerurilor", aceasta vocatie este una care slujeste împaratia lui Dumnezeu pe pamânt, adica Biserica. Biserica asadar discerne pentru sine daca un individ este chemat cu adevarat de Dumnezeu la feciorie sau celibat. Desigur, uneori oamenii cred ca sunt atrasi de harul lui Dumnezeu catre viata consacrata când, de fapt, ei nu au primit un astfel de dar de la Dumnezeu. În cele mai bune cazuri, Biserica încearca cu blândete sa ajute indivizii care se poate sa fi facut o judecata gresita cu privire la chemarea la feciorie si celibat. În cele mai rele cazuri, structurile Bisericii care exista pentru a ajuta la discernerea actiunii harului lui Dumnezeu cu privire la vocatia religioasa nu functioneaza asa cum ar trebui. În aceste cazuri, uneori oamenii sunt tratati aspru, mult prea aspru, si uneori intra în viata consacrata când ei sunt probabil chemati la o vocatie diferita.

Exista un adevar esential ascuns în misterul chemarii din partea lui Dumnezeu adresate fiecaruia dintre noi la o vocatie specifica, adevar care este foarte des trecut cu vederea în discutiile despre viata consacrata în relatie cu casatoria. Nu ne alegem propria vocatie independent de Dumnezeu. Suntem chemati si apoi alegem sa urmam (sau sa nu urmam) invitatia din partea lui Dumnezeu. Cea mai buna vocatie este cea pe care Dumnezeu ne-a invitat sa o urmam. Pentru majoritatea, aceasta vocatie este casatoria. O persoana casatorita care îsi traieste asa cum trebuie vocatia si face tot ceea ce poate pentru a trai în conformitate cu invitatia pe care i-a adresat-o Dumnezeu este mult mai sfânta decât un celib sau o fecioara care fie nu ar fi trebuit sa îmbratiseze vocatia la viata consacrata (pentru ca nu a avut chemare la aceasta vocatie) fie a îmbratisat aceasta vocatie cu sovaiala si amaraciune.

Este aproape imposibil sa vorbim despre vocatii în abstract. De exemplu, nu este foarte de folos a sustine ca una sau alta dintre vocatii este "mai buna" ca cealalta. Ceea ce este "cel mai bine" pentru un individ este vocatia pe care Dumnezeu l-a invitat sa o îmbratiseze. În cele din urma, judecata cu privire la orice vocatie trebuie sa se bazeze pe ceea ce Dumnezeu a "dat" acelei persoane si cum a îmbratisat-o (ales-o) acea persoana. "Daca cineva alege casatoria, trebuie sa o aleaga asa cum a fost instituita de Creator 'la început', trebuie sa caute în ea acele valori care corespund cu planul lui Dumnezeu. Daca pe de alta parte cineva se decide sa urmeze abstinenta pentru împaratia cerurilor, trebuie sa caute în ea valorile specifice unei astfel de vocatii. Cu alte cuvinte, persoana trebuie sa actioneze în conformitate cu vocatia sa aleasa" [29]. Si "cea mai buna vocatie" pentru fiecare dintre noi este aceea pe care Dumnezeu ne-o da si pe care o putem îmbratisa si trai cel mai usor.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?teologiatrupului=c6_6
Vă rugăm să respectați drepturile de autor