www.profamilia.ro /cateheza.asp?teologiatrupului=c4_6
 
 CATEHEZA 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul IV.
Rascumpararea trupului

Sectiunea 3.
Trupul uman în arta

Un muzician a spus odata ca arta este nepoata lui Dumnezeu [38]. Dumnezeu a creat persoanele umane si acestea realizeaza arta. Însa arta este nepoata lui Dumnezeu si în alt fel. Dumnezeu a creat lumea si arta ia din lume materiale: pietre pentru arhitectura, sunete pentru muzica, culori pentru picturi etc. Arta de asemenea îsi ia din lume subiecte. Pictorul înfatiseaza peisaje sau scene cu animale. Arhitectul ia forme placute gasite în Creatie si le combina pentru a realiza cladiri. Dumnezeu a creat lumea si artistul îsi realizeaza opera din lumea creata.

Totusi, cel mai interesant subiect pentru arta, pentru oricare arta, este persoana umana, deoarece este cea mai fascinanta fiinta creata de Dumnezeu pe pamânt. Este interesant ca unele dintre cele mai apreciate capodopere ale artei umane sunt reprezentari ale persoanei umane: David al lui Michelangelo, Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, operele Nunta lui Figaro sau Don Giovanni ale lui Mozart, tragediile lui Shakespeare etc. Toate aceste capodopere au ca subiect persoana umana. Mai mult, deoarece arta este perceputa prin cele cinci simturi, capodoperele artistice care privesc persoana umana reprezinta întotdeauna aspectul vizibil, material al persoanei umane, trupul uman.

Reprezentând trupul uman, arta desparte trupul de persoana. Facându-l un subiect pentru arta, artistul ia trupul uman si, sa spunem asa, îl dezradacineaza de semnificatia lui, adica de rolul lui ca semn si mijloc al unei personale daruiri de sine a persoanei (al carei trup este reprezentat) catre o alta persoana. Dupa cum spunea Papa, în arta "trupul uman îsi pierde acea semnificatie subiectiva profunda de dar, si devine un obiect destinat pentru cunoasterea mai multora" [39]. Într-un alt pasaj, Papa sustinea acelasi lucru: el scria ca în reprezentarea artistica a trupului uman "acel 'element al darului' [prezent în trupul uman] este, sa spunem asa, suspendat în dimensiunea unei receptari necunoscute si a unui raspuns neprevazut, si în consecinta este într-un fel 'amenintat' în ordinea intentiei, în sensul ca poate deveni un obiect anonim de 'însusit', un obiect al abuzului" [40]. Cu alte cuvinte, trupul uman vorbeste limbajul unei personale daruiri de sine a unei persoane catre o alta persoana. Când trupul este îndepartat de persoana si facut un obiect pentru a fi vazut de mai multi, îsi poate pierde semnificatia: poate înceta sa vorbeasca limbajul daruirii personale de sine.

În situatia de dupa pacatul originar, sentimentul de rusine ne ajuta pe noi toti cei supusi pacatului originar si efectelor lui sa întelegem ca trupul uman nu vorbeste întotdeauna limbajul unei daruiri personale de sine. Acelasi sentiment de rusine ne conduce de asemenea la a încerca sa pastram acest dar pretios al Creatorului. Rusinea alaturi de curatie si evlavie ne ajuta sa ne pastram trupul în sfintenie si cinste si astfel ne acoperim partile trupului "de care ne rusinam". Desigur, arta doreste adesea sa reprezinte trupul uman dezgolit. Reprezentarea trupului uman dezgolit în arta poate fi asadar o violare a sfinteniei si cinstei datorate trupului. Oare fiecare încercare de reprezentare a trupului uman dezgolit este o astfel de violare? Nu. Arta violeaza integritatea unitatii trup-persoana doar atunci când "în lucrarea de arta sau prin intermediul mijloacelor de redare audiovizuala este violat dreptul la intimitate al trupului în masculinitatea sau feminitatea lui... când sunt violate acele profunde reguli calauzitoare ale darului si daruirii reciproce, care sunt înscrise în aceasta feminitate si masculinitate prin întreaga structura a fiintei umane" [41].

Un artist talentat si pregatit care priveste trupul uman cu puritatea inimii poate reprezenta trupul uman dezgolit într-un mod care sa îl conduca pe privitor "prin trup la întregul mister personal al omului. În contact cu aceste lucrari, în care nu ne simtim atrasi de continutul lor la 'a privi cu dorinta'... învatam într-un fel acea semnificatie nuptiala a trupului" [42]. Mari lucrari de arta având ca subiect trupul uman dezgolit spun adevarul întreg despre trup ca semn si mijloc al darului unei persoane catre o alta persoana. Ele patrund într-un anumit grad misterul persoanei umane, acesta fiind motivul pentru care ne fascineaza si prezinta interes pentru noi. Uneori, putem privi la o anumita lucrare de arta chiar ore în sir si sa nu ne saturam. Motivatia este aceea ca lucrarea de arta ne transmite aspectele adevarului deplin despre unitatea trup-persoana - adevarul despre noi însine.

Desigur, nu doar artistul are responsabilitatea de a-si folosi talentul si priceperea pentru a prezenta adevarul deplin despre om, ci si privitorul trebuie sa caute frumusetea, demnitatea si sfintenia subiectului înfatisat. Chiar si cea mai mare lucrarea de arta poate fi privita într-un mod necorespunzator. Cu alte cuvinte, chiar si David al lui Michelangelo poate fi redus la o singura valoare, cea sexuala, de catre cineva care îl priveste doar pentru acea valoare izolata. În mod evident, atât subiectul artistului, adica individul care a "pozat" pentru artist, cât si artistul sunt ofensati printr-o astfel de "folosire" a lucrarii de arta. Desigur, cel care priveste se înjoseste de asemenea pe sine. Dar daca persoanele umane vii pot deveni obiecte în mintea celorlalti, la fel poate deveni si cea mai mare lucrare de arta. Asadar, reprezentând trupul uman în arta, semnificatia umanitatii este într-un fel încredintata atât artistului cât si "fiecarui primitor ale lucrarii" [43].

Cu aceste ultime reflectii despre reprezentarea trupului uman în lucrarile de arta, Papa Ioan Paul al II-lea si-a încheiat extensivul ciclu al doilea al seriei Teologiei trupului. În primul ciclu (nn. 1-23), el a analizat cuvintele lui Cristos din raspunsul dat la întrebarea fariseilor despre divort. În al doilea ciclu (nn. 24-63), a analizat cuvintele lui Cristos din Predica de pe Munte despre adulter, privirea cu dorinta si adulterul în inima. Al treilea ciclu (nn. 64-72) a analizat cuvintele lui Cristos ca raspuns dat saducheilor care au venit la El si l-au întrebat despre femeia care s-a casatorit cu sapte frati (si fiecare frate, la rândul lui, a murit). Saducheii au întrebat: "La înviere, când vor învia, a caruia dintre ei va fi femeia?" [44]. Primele cuvinte ale lui Cristos despre divort, în special cu referinta lui Cristos la "început", l-au condus pe Papa la o analiza despre Adam si Eva înainte de pacat. Învatatura lui Cristos cu privire la adulter l-a condus pe Papa la a analiza starea omului istoric, starea noastra a tuturor celor supusi pacatului originar si efectelor sale. Cuvintele lui Cristos despre casatorie si înviere i-au permis Papei Ioan Paul al II-lea sa discute felul în care vom fi în cer dupa învierea trupului. Primul ciclu a analizat unitatea trup-persoana înainte de pacat. Al doilea ciclu a analizat unitatea trup-persoana dupa pacat. Al treilea ciclu va analiza unitatea trup-persoana domnind în slava cu Dumnezeu în cer la sfârsitul lumii. Exista asadar trei feluri în care trupul uman exprima persoana: în starea de puritate de dinainte de pacat (trecutul îndepartat); în starea pacatului pe pamânt (starea actuala); si în înviere (viitor). Capitolul urmator va analiza remarcile Papei Ioan Paul al II-lea despre unitatea trup-persoana care se va gasi în cer dupa înviere.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?teologiatrupului=c4_6
Vă rugăm să respectați drepturile de autor