www.profamilia.ro /cateheza.asp?teologiatrupului=c3_4
 
 CATEHEZA 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul III.
Pacatul si rusinea

Sectiunea 4.
A. Experienta goliciunii a lui Adam si a Evei (3)

Este important de remarcat faptul ca Papa a subliniat ca în constiinta lui Adam si a Evei a fost pusa la îndoiala semnificatia originara a trupului. Experienta poftei trupesti i-a condus pe Adam si Eva la constiinta faptului ca trupurile lor sunt acum diferite, ca trupurile lor vorbesc un limbaj diferit si neadecvat, adica neadecvat demnitatii umane. Aceasta noua constiinta de sine schimba viziunea cu privire la propriile lor trupuri si de asemenea schimba felul în care ei se relationeaza unul cu celalalt în si prin trupurile lor. Înainte de pacat, ei erau constienti ca trupurile lor ca masculin si feminin au fost create pentru ca sa se poata darui unul altuia. Dupa pacat, aceasta constientizare a masculinitatii si feminitatii s-a schimbat. Papa a aratat ca ei au vazut diferentele lor fizice, nu ca un semn si mijloc pentru daruirea lor reciproca de sine, ci mai degraba ca pe un semn si mijloc de opozitie, de confruntare. Papa a mers mai departe spunând ca diferentele sexuale dintre Adam si Eva au devenit acum un "obstacol" în relatia personala dintre barbat si femeie.

Acest lucru este evident daca întelegem ce a însemnat unitatea originara dintre barbat si femeie si care au fost efectele pacatului. În unitatea originara de dinainte de pacat, Adam si Eva se exprimau fiecare prin trupurile lor si prin daruirea totala de sine catre celalalt. Ei se daruiau pe sine în mod liber si fara rezerve aproape fara a se gândi la aceasta. Fara a retine nimic si fara a "lua" nimic de la celalalt. Darul lor era un dar pur. Dupa pacat, pofta trupeasca i-a facut sa se priveasca unul pe altul doar ca fiinte sexuale. Ei au vazut unul în altul ocazia de a profita (prin placerea sexuala) de celalalt. Acest fapt a schimbat felul în care îsi priveau fiecare propriul trup si felul în care se gândea fiecare la trupul celuilalt. La rândul ei, constientizarea celuilalt ca pe un mijloc de a obtine satisfactie a schimbat daruirea de sine în ceva diferit. Comuniunea persoanelor, bazata pe dar si daruire de sine, nu mai exista deoarece ei nu se mai iubeau unul pe celalalt, adica nu îl mai percepeau pe celalalt ca dar - ci mai degraba îl percepeau ca un obiect pentru auto-satisfacere, ca un "lucru" de luat. Aceasta perceptie a distrus comuniunea lor de persoane si a schimbat relatia lor în ceva nedemn de persoana umana. Pe lânga faptul de a se privi unul pe celalalt ca obiecte de luat, fiecare dintre ei era amenintat de celalalt, deoarece a fi "luat" este ofensator pentru persoana umana. Chiar si dupa pacat, Adam si Eva au pastrat într-o anumita masura propria lor demnitate si valoare. Ei stiau ca nu sunt simple obiecte pentru a fi luate un altul. A fi perceputi ca un obiect pentru a fi luat a creat o lipsa de încredere între ei. Asa cum scria Papa, "De aici necesitatea de a ascunde în fata 'celuilalt' propriul trup, ceea ce determina propria feminitate-masculinitate. Aceasta necesitate dovedeste fundamentala lipsa de încredere, care în sine indica prabusirea relatiei originare de 'comuniune'" [20].

Pe lânga sentimentul valorii de sine (prin care stiau ca nu ar trebui sa fie priviti ca simple obiecte pentru a fi "luate"), Adam si Eva dupa pacat au pastrat dorinta de a realiza unitatea pe care au trait-o în starea puritatii originare. Pe lânga sentimentul propriei lor valori de sine au pastrat o aproape de nestins si adânc înradacinata dorinta dupa o uniune de iubire. Astfel, femeia va fi atrasa catre sotul ei [21], adica va tânji dupa acea unitate care acum este aproape de neatins, unitatea care a existat în starea puritatii originare. Sotul de asemenea va dori sa îsi primeasca sotia si la rândul lui sa se daruiasca pe sine ei. Însa aceasta dorinta se va transforma adesea în dominatie. Sotul o va "lua" adesea ca pe un obiect si acest "a lua" va deveni chiar un fals, un foarte slab substitut, pentru a primi daruirea ei de sine din iubire. Ea, la rândul ei, va permite uneori sa fie luata, ca un fals al adevaratei iubiri. Însa daca el o ia ca pe un obiect, atunci în misterul uniunii lor, si el devine un obiect pentru ea. "Daca barbatul în relatia lui cu femeia o priveste doar ca pe un obiect a carui posesiune trebuie sa o câstige si nu ca pe un dar, el se condamna în consecinta pe sine la a deveni de asemenea pentru ea doar un obiect de însusit, si nu un dar" [22]. Uniunea lor este redusa la una nedemna de persoana umana!

În starea puritatii, Adam si Eva stiau ca trebuie sa se daruiasca pe sine unul celuilalt deoarece ei întelegeau ca trupurile lor erau semne si mijloace ale acelui dar. Ei au înteles semnificatia nuptiala a trupurilor lor. Aceasta constiinta originara s-a schimbat odata cu pacatul si cu pofta trupeasca. Pofta trupeasca limiteaza "semnificatia nuptiala a trupului, la care participau barbatul si femeia în starea puritatii originare. Când vorbim despre semnificatia nuptiala a trupului, ne referim în primul rând la constiinta deplina a fiintei umane, dar includem de asemenea întreaga experienta a trupului în masculinitatea si feminitatea lui, si, în orice caz, predispozitia constanta catre aceasta experienta" [23]. Constiinta lor de sine si cu privire la fiecare dintre actele lor de uniune a fost diferita dupa pacat. Semnificatia trupurilor lor s-a schimbat pentru ei si astfel semnificatia nuptiala a trupului este limitata. A fost "mutata într-un alt plan" [24], adica din planul daruirii de sine în planul posesiunii. "Trupul uman în masculinitatea si feminitatea lui aproape si-a pierdut capacitatea de a exprima" iubirea [25].

Chiar si asa, "semnificatia nuptiala a trupului nu a devenit complet sufocata de concupiscenta, ci doar în mod obisnuit amenintata" [26]. Dupa cum scria Papa, inima umana a devenit locul central al luptei dintre iubire si pofta trupeasca. Aceasta din urma interfereaza cu iubirea deoarece este un obstacol în calea libertatii necesare pentru a iubi. Daca o persoana este "constrânsa" de dorintele trupului, de pofta trupeasca, spre o uniune fizica cu o alta persoana (chiar si catre sotul sau sotia sa), aceasta cu greu poate fi numita iubire deoarece iubirea este o daruire de sine total libera, aleasa de persoana cu vointa sa libera. "Concupiscenta atrage dupa sine pierderea libertatii interioare a darului. Semnificatia nuptiala [nelimitata] a trupului este legata tocmai de aceasta libertate" [27]. Iubirea mai este înca posibila daca o persoana poate alege liber sa se daruiasca pe sine persoanei iubite. Aceasta necesita însa control sau stapânire de sine, ceea ce este dificil. Tocmai aceasta stapânire de sine o are Cristos în minte în remarcile Sale cu privire la pofta trupeasca.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?teologiatrupului=c3_4
Vă rugăm să respectați drepturile de autor