www.profamilia.ro /cateheza.asp?teologiatrupului=c1_1
 
 CATEHEZA 

Teologia trupului
pr. Richard M. Hogan

sursa: www.nfpoutreach.org

capitolul urmatorCuprins Capitolul I.
Introducere la Teologia trupului

Sectiunea 1.
Structura Teologiei trupului

În cartea sa Martor al sperantei, George Weigel sustine faptul ca Teologia trupului a Papei Ioan Paul al II-lea este o "bomba teologica cu ceas care va exploda, cu consecinte dramatice, cândva în al treilea mileniu al Bisericii" [1]. Desi încheiata în noiembrie 1984, pâna recent Teologia trupului nu a stârnit prea multe reactii sau prea mare interes. De fapt, putini catolici au auzit despre Teologia trupului înainte de publicarea cartii lui Weigel. Remarca lui Weigel si analiza pe care o face la Teologia trupului sunt în parte responsabile de interesul renascut pentru aceasta importanta opera papala.

Teologia trupului a Papei Ioan Paul al II-lea consta într-o serie de discursuri rostite la audientele papale de miercurea, în Roma, între septembrie 1979 si noiembrie 1984. Au existat unele lungi întreruperi în aceasta serie, de exemplu în 1983, în Anul Sfânt al Mântuirii, când audientele au fost dedicate altor teme. Audientele papale de miercurea sunt o ocazie pentru vizitatorii si pelerinii care vin la Roma sa îl vada si sa îl asculte pe Papa. Si Papii anteriori, din a doua jumatate a secolului XX, au tinut discursuri la aceste audiente, asa cum a facut Papa Ioan Paul al II-lea. Totusi, predecesorii Papei Ioan Paul al II-lea nu au cautat sa ofere serii de discursuri dedicate unei teme în audiente succesive. Discursurile lor erau independente si tratau teme potrivite acelei zile de miercuri în particular; de exemplu într-o sarbatoare a unui sfânt, Papa Paul al VI-lea putea sa vorbeasca despre acel sfânt; în perioada pascala, Papa Ioan al XXIII-lea vorbea despre bucuria Pastilor si despre promisiunea învierii trupurilor prezenta în învierea lui Cristos. Papa Ioan Paul al II-lea a decis sa foloseasca audientele de miercuri pentru a realiza serii de discursuri dedicate câte unei teme centrale. Prima dintre aceste serii a fost cea cunoscuta mai apoi ca Teologia trupului. O serie, sustinuta o data pe saptamâna în fata unui auditoriu complet diferit, de-a lungul mai multor ani, nu este o sarcina usoara. Fiecare discurs trebuie sa fie de sine statator si sa aiba sens pentru cei care îl asculta. Totusi, el trebuie de asemenea sa se încadreze în serie si sa fie parte a efortului mai larg de a dezbate o anumita tema centrala.

Teologia trupului cuprinde 129 de discursuri separate. Ele sunt împartite în sase cicluri diferite. Primele trei cicluri sunt reflectii asupra remarcilor lui Cristos privind casatoria. În primul ciclu (audientele 1-23), Papa Ioan Paul al II-lea discuta raspunsul dat de Cristos fariseilor atunci când acestia îl întreaba daca un barbat poate sa divorteze de sotia sa [2]. Al doilea ciclul (audientele 24-63) sunt o reflectie asupra cuvintelor lui Cristos din predica de pe munte despre adulter: "Ati auzit ca s-a spus: Sa nu comiti adulter. Eu însa va spun ca oricine priveste o femeie, dorind-o, a si comis adulter cu ea în inima lui" [3]. Al treilea ciclu (audientele 64-72) discuta despre învierea trupului. În acest ciclu, Papa Ioan Paul al II-lea analizeaza raspunsul lui Cristos dat saducheilor atunci când vin la El si îl întreaba despre femeia care s-a maritat cu sapte frati. Ei doreau sa stie a carui frate va fi ea sotie în ceruri. (Cazul imaginar prezentat de saduchei lui Cristos se bazeaza pe asa numita lege a leviratului. Daca un sot moare fara sa aiba copii, fratele sau trebuie sa se însoare cu vaduva si sa aiba un copil, care însa este considerat fiul fratelui mort [4]. În cazul prezentat de saduchei, o femeie oarecare se marita cu primul frate iar acesta moare fara sa aiba un copil. Al doilea frate sa însoara cu vaduva si moare tot fara sa aiba vreun copil. În final femeia se marita cu fiecare dintre cei sapte frati si cu nici unul nu are copii. Saducheii nu credeau în învierea trupului. Ei i-au pus întrebarea cu pricina lui Cristos pentru a-l "pacali", pentru ca stiau ca El predica învierea trupului.)

Al doilea set de trei cicluri nu porneste de la anumite cuvinte ale lui Cristos, ci constituie o aplicare a punctelor deja discutate la celibat si feciorie, casatorie, contraceptie. Al patrulea ciclu (audientele 73-86) aplica concluziile primelor trei cicluri la celibatul si fecioria pentru Împaratia cerurilor. Al cincilea ciclu (audientele 87-113), unul deosebit de important, reprezinta o ampla analiza a celui de-al cincilea capitol din epistola Sf. Pavel catre Efeseni, în lumina concluziilor la care s-a ajuns anterior în primele trei cicluri ale Teologiei trupului. În acest capitol, Pavel compara misterul Bisericii cu casatoria, în special în lumina ridicarii de catre Cristos a casatorie la rang de sacrament. Al saselea ciclu (audientele 114-129) aplica aceleasi concluzii la învatatura Bisericii privind contraceptia.

Înca de la primele cuvinte din Teologia trupului, se poate observa ca modul de abordare a teologiei al Papei Ioan Paul al II-lea difera de cel al marilor reprezentanti ai traditiei teologice catolice: Sf. Augustin si Sf. Toma d'Aquino. Sf. Augustin reprezinta prima încercare în Occident de a dezvolta o prezentare unificata a credintei prin folosirea unui sistem filozofic particular. Adaptând gândirea filozofica a lui Platon la datele Revelatiei, Augustin a formulat o sinteza a credintei catolice. Aceasta sinteza a constituit modul de expunere a credintei de la moartea lui Augustin în 430 si pâna în secolul al XIII-lea.

În secolul al XIII-lea, modul de gândire si cultura s-au schimbat. Traducerile arabice ale lucrarilor lui Aristotel, necunoscute Europei medievale, au fost traduse acum în latina în Spania, devenind astfel accesibile învatatilor Europei. Mai apoi, au aparut traduceri directe din greaca în latina, datorita centrelor cruciate înfiintate în Tara Sfânta. Aceste noi texte nu au oferit doar traduceri mai fidele ale unor lucrari deja cunoscute, ci si lucrari necunoscute, cel putin europenilor medievali. Operele lui Aristotel au schimbat lumea academica a secolului al XII-lea, alaturi bineînteles de alti factori. Sistemul augustinian de expunere a credintei nu mai era în termeni usor de înteles pentru acea vreme. Era necesara dezvoltarea unei noi sinteze, a unei noi metode de expunere a credintei. Sfântul Toma a facut ceea ce a facut si Sfântului Augustin, doar ca în locul filozofiei platonice s-a folosit de Aristotel. Sinteza teologica rezultata a fost al doilea mod de expunere a credintei folosit în Occident.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?teologiatrupului=c1_1
Vă rugăm să respectați drepturile de autor