www.profamilia.ro /cateheza.asp?paul=set2-3
 
 CATEHEZA 

Cateheze despre Sfântul Paul
sursa: www.pastoratie.ro

Cateheza nr. 3

Septembrie 2008

Saul-Paul la portile Damascului

Experienta fundamentala din viata lui Saul-Paul a fost întâlnirea sa cu Isus Cristos cel viu. Aceasta experienta va schimba profund modul sau de a gândi si de a trai. Pentru a ne face o ideea mai clara despre circumstantele transformarii sale interioare vom încerca sa realizam o sinteza a doua puncte de vedere, cel al Faptelor Apostolilor si cel al lui Paul însusi.

1. În Faptele Apostolilor, Luca ne ofera trei descrieri ale circumstantelor în care a avut loc întâlnirea dintre Saul-Paul si Isus Cristos înviat (cf. Fap 9,22.26). Cele trei istorisiri au unele diferente, relevante pentru studiul exegetic, dar istorisirea ramâne esential aceeasi. Avem trei elemente comune: (a) Paul îi persecuta pe crestini (cf. Fap 9,2; 22,4; 26,10); (b) evenimentul se situeaza în apropierea Damascului (cf. Fap 9,3; 22,6; 26,12); (c) circumstantele evenimentului sunt aproape identice.

Evenimentul este prezentat într-o forma literara cunoscuta în Vechiul Testament: istoria chemarii marilor figuri din istoria mântuirii. Istorii precum chemarea lui Iacob pe drumul de întoarcere acasa (cf. Gen 31,11-13) si trimiterea lui în Egipt (cf. Gen 46,2-3), chemarea lui Abraham (cf. Gen 22,1-2), a lui Moise (cf. Ex 3) si a tânarului Samuel (cf. 1Sam 3,4-14) urmeaza toate acelasi model: (a) chemarea pe nume; (b) raspunsul; (c) încredintarea misiunii. Iata, spre exemplu, cum este prezentata chemarea lui Moise în Cartea Exodului:

(a) Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, si a zis:,,Moise! Moise!"

(b) El a raspuns:,,Iata-ma!"

(c),,Acum, vino, eu te voi trimite la faraon si vei scoate din Egipt pe poporul meu, pe fiii lui Israel" (Ex 3,4.10).

Acum, daca facem o comparatie între evenimentul de la portile Damascului povestit în Faptele Apostolilor si aceasta istorisire din Vechiul Testament, paralelismul devine imediat evident:

(a) "Saul, Saul, de ce ma persecuti?" (Fap 9,4; 22,7; 26,14).

(b) Si el a spus: "Cine esti tu, Doamne?" (Fap 9,5; 22,8; 26,15).

(c) "Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuti. Dar ridica-te si stai pe picioarele tale. Pentru aceasta m-am aratat tie ca sa te pun deoparte ca slujitor si martor al celor pe care le-ai vazut si al celor pe care le vei vedea. Eu te voi salva de acest popor si de pagânii la care te trimit, ca sa le deschizi ochii, sa-i întorci de la întuneric la lumina si de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca sa primeasca iertarea pacatelor si mostenirea împreuna cu cei sfintiti prin credinta în mine" (Fap 26,16-18).

Desigur, aceasta asemanare nu este accidentala, ci arata cum a înteles autorul Faptelor Apostolilor sensul vietii si al misiunii marelui apostol al natiunilor. Pentru Luca, Paul nu este un oarecare crestin din Biserica începuturilor, ci este unul dintre marii chemati din istoria mântuirii. Paul a avut o chemare extraordinara, comparabila cu chemarea lui Abraham, Moise sau Samuel.

Exista un alt detaliu important în descrierea istoriei lui Paul în Faptele Apostolilor. Este important sa amintim ca Luca a pregatit acest eveniment prin istorisirea martiriului lui Stefan, atunci când Saul este introdus pentru prima data în scena: "Si scotându-l (pe Stefan) afara din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii si-au pus hainele la picioarele unui tânar numit Saul... Si Saul era de acord cu uciderea lui" (Fap 7,58; 8,1). Moartea lui Stefan este o moarte de martir. Mai putin de doua secole dupa aceea, Tertulian va afirma: "Sângele martirilor este samânta crestinismului" (Apologia 50, 13). În istoria Bisericii de la începuturi, asa cum o vede Faptele Apostolilor, moartea primului martir a fost samânta unei vocatii, aceea a marelui apostol, a carui misiune a fost vazuta în egala masura asemenea misiunii lui Abraham, Iacob si Moise. Pentru noi, cititorii, este important sa sesizam nuantele teologice întrepatrunse cu istoria lui Paul.

2. Marturia lui Paul. Ceea ce surprinde în scrisorile apostolului Paul este reticenta lui de a vorbi despre experientele sale interioare personale, iar evenimentul de pe drumul Damascului este unul de acest fel. Desi este constient de vocatia sa, Paul nu povesteste istoria acestei vocatii. Se multumeste sa afirme: "Dar când i-a placut lui Dumnezeu, cel care m-a ales înca din sânul mamei mele si m-a chemat prin harul sau, mi l-a descoperit pe Fiul sau în mine ca sa-l vestesc pagânilor" (Gal 1,15.16). Insista mereu ca este "chemat sa fie un apostol" (Rom 1,1), "chemat prin vointa lui Dumnezeu sa fie un apostol al lui Isus Cristos" (1Cor 1,1), dar nu ofera nicaieri detaliile chemarii. Atunci când vorbeste despre faptul ca a fost "ales" înainte de nasterea sa (Gal 1,15), Paul situeaza vocatia sa în domeniul inaccesibil al misterului, de care apartine, de fapt, orice vocatie adevarata.

În tripla istorisire, cartea Faptele Apostolilor plaseaza evenimentul în linia vocatiilor marilor personaje din Vechiul Testament - deci vocatii, nu convertiri. Autorul cartii Faptele Apostolilor insista asupra continuitatii între trecutul iudaic al lui Paul si prezentul sau crestin. A vorbi despre convertire înseamna a vorbi despre o discontinuitate profunda, o ruptura între ceea ce a fost Paul si ceea ce a devenit. Conform cartii Faptele Apostolilor, Paul însusi, acuzat ca este un agitator printre iudei, se grabeste sa-i asigure: "Totusi îti marturisesc ca îl cinstesc pe Dumnezeul parintilor dupa calea pe care ei o numesc erezie, crezând tot ceea ce este scris în Lege si în Profeti" (Fap 24,14). Departe de a parasi religia parintilor, Paul se arata mai fidel acestei religii îmbratisând "calea". De fapt, punctul real în controversa este credinta în înviere. Paul, în fata marilor preoti si a Sinedriului din Ierusalim afirma cu claritate: "Eu sunt judecat pentru speranta în învierea mortilor" (Fap 23,6); o speranta pe care o avea în comun cu fariseii. De aceea, transformarea din viata lui Paul, asa cum apare în Faptele Apostolilor, nu poate fi vazuta ca altceva decât ca un rezultat logic al fidelitatii lui fata de iudaism.

Paul vede acest moment de cotitura în viata sa ca o chemare profetica. Atunci când le vorbeste galatenilor, adopta limbajul lui Ieremia: "Înainte de a te fi zamislit în sânul mamei tale, eu te cunosteam, si înainte de a te naste, te-am sfintit si te-am rânduit profet pentru popoare" (Ier 1,5); sau limbajul lui Isaia: "Domnul m-a chemat de la nasterea mea, din sânul mamei mele mi-a spus pe nume...Voi face din tine lumina pentru popoare, ca sa duci mântuirea pâna la marginile pamântului" (Is 49,1.6).

Paul se simte un "ales"/"pus deoparte" (Rom 1,1.5). El insista ca harul si apostolatul au venit prin Isus: "Ultimului dintre toti, ca unui nascut înainte de vreme, mi s-a aratat si mie" (1Cor 15,8); si a avut privilegiul de a-l fi vazut pe Domnul înviat: "Nu sunt eu apostol? Nu l-am vazut eu pe Isus, Domnul nostru?" (1Cor 9,1). Dar ce înseamna acest a vedea? Un indiciu ar putea fi textul din 2Cor 12,2-4: "Cunosc un om în Cristos care, acum paisprezece ani - ca era în trup, nu stiu; sau ca era în afara trupului, nu stiu: Dumnezeu o stie - a fost rapit pâna la al treilea cer. Si stiu ca omul acesta - ca era în trup sau nu era în trup, nu stiu: Dumnezeu o stie - a fost rapit în paradis si ca auzit cuvinte de negrait pe care omul nu are voie sa le rosteasca". Desi nu putem fi siguri ca apostolul Paul vorbeste aici despre persoana sa, acest text ne-ar putea ajuta sa ne facem o idee despre experienta mistica traita de apostolul neamurilor la portile Damascului.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?paul=set2-3
Vă rugăm să respectați drepturile de autor