www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_35
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXXV-a:
"Cred în Duhul Sfânt". Cincizecimea în viata Bisericii

Motto: "... a crede în Duhul Sfânt înseamna deci a marturisi ca Duhul Sfânt este una din Persoanele Sfintei Treimi" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 685)

 

Introducere

Dupa ce lumea l-a (re)cunoscut, în perioada Legii vechi, pe Dumnezeu Tatal, întruparea Mântuitorului Isus Cristos a adus o noua etapa a plinirii Revelatiei dumnezeiesti. Astfel, mai întâi, ni s-a facut cunoscut Fiul ceresc - Dumnezeu adevarat si Om adevarat -, dupa care, începând cu momentul Înaltarii Fiului de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, a fost trimis Mângâietorul, Duhul cel Sfânt, a Treia Persoana a Treimii vesnice. Sfântul Grigore de Nazianz, marele Teolog cuvântator de Dumnezeu, a descris minunat aceasta revelare progresiva a lui Dumnezeu în istoria lumii cazute:

"Vechiul Testament proclama limpede pe Tatal, mai nedeslusit pe Fiul. Cel Nou l-a aratat pe Fiul, a facut sa se întrezareasca dumnezeirea Duhului. Acum Duhul are drept de cetatenie printre noi si ne da o viziune mai clara despre sine. Într-adevar, nu era prudenta proclamarea pe fata a Fiului, pe când nu se marturisea înca dumnezeirea Tatalui, nici adaugarea Duhului Sfânt ca o povara în plus, ca sa folosesc o expresie cam îndrazneata, pe când nu era înca recunoscuta dumnezeirea Fiului... Numai prin înaintari si progresari 'din slava în slava' lumina Treimii va lumina în cea mai limpede stralucire" (Or. Theol. 5, 26, apud Catehismul Bisericii Catolice, art. 684).

Asumând plinatatea Revelatiei dezvaluita progresiv de Dumnezeu lumii, recunoastem valoarea credintei care marturiseste existenta unei a Treia Persoane a Sfintei Treimi: Duhul Sfânt, ce are aceeasi Fiinta cu Tatal si cu Fiul. Desi exista mai multe momente când Duhul Sfânt este dezvaluit în Noul Testament, prima marturie importanta este cea din momentul botezului lui Isus: "Si iata ca s-au deschis cerurile si l-a vazut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel si venind deasupra lui" (Matei 3,16).

Practic, atunci când întâlnim aceasta imagine, a Duhului Sfânt în chip de porumbel, întâlnim cea mai cunoscuta reprezentare a Sfântului Spirit, "care de la Tatal si de la Fiul purcede".

 

Cuprins

Mântuitorul Isus le-a dezvalui ucenicilor unul dintre motivele pentru care merge de-a dreapta Tatalui: spre a-l trimite pe Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Venirea acestuia, care coincide cu întemeierea Bisericii crestine, este descrisa extrem de plastic în Faptele apostolilor:

"Când a sosit ziua Rusaliilor erau toti adunati împreuna în acelasi loc. Si, dintr-o data, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, si a umplut întreaga casa unde stateau. Atunci le-au aparut niste limbi ca de foc împartindu-se si asezându-se asupra fiecaruia dintre ei. Toti au fost umpluti de Duhul Sfânt si au început sa vorbeasca în alte limbi, dupa cum Duhul le dadea sa vorbeasca" (Fapte 2,1-4).

În acest pasaj întâlnim alte doua forme de manifestare a Mângâietorului: mai întâi ca un vânt vijelios, apoi ca o multime de flacari, de limbi de foc. Toate acestea vorbesc despre calitatile diafane ale Spiritului Sfânt. Daca ne gândim la vânt, ne dam seama ca este vorba despre ceva care, desi pur si care le poate strabate pe toate (dupa cum vântul patrunde peste tot si prin tot), are putere. Caci si vijelia, daca depaseste o anumita limita, poate rasturna copaci, case si chiar munti. Apoi, focul, desi arzator, nu-i arde pe cei asupra carora se salasluieste. Ce fel de foc poate fi acesta, care sa nu arda? E clar ca e o lumina blânda, care pe cei curati nu-i frige.

Însa nu se întâmpla la fel cu toti oamenii. Vedem, de exemplu, în cazul tulburator al lui Anania si Safira (Fapte 5,1-11), ca moartea lor napraznica este pusa pe seama faptului de a-l fi mintit pe Duhul Sfânt. Aici este una dintre marile taine ale profunzimilor vietii morale si spirituale: acelasi Duh Sfânt, pentru unii este foc curatitor, pentru altii este foc ucigator. Dar asta nu pentru ca Duhul ar vrea ca vreun om sa se piarda, ci pentru ca - din nefericire - nu toti oamenii se împodobesc cu curatia vietii si a sufletului spre a se învrednici sa-l primeasca cum se cuvine pe Mângâietorul.

Ca sa furnizez o imagine plastica, am putea spune ca relatia omului cu Duhul este similara contactului cu o sursa de înalta tensiune: fara echipament de protectie contactul poate fi fatal. Transferând în plan spiritual aceasta imagine, putem spune ca, pentru sufletul omenesc, "echipamentul" adecvat atingerii Duhului este curatenia interioara, care doar ea singura poate permite salasluirea în noi a harului sfintitor si activarea darurilor Duhului Sfânt primite prin Mirungere. Evident, când vorbim despre curatia spirituala, ne gândim, în primul rând, la curatia de orice pacat de moarte, care se dobândeste prin Sfântul Sacrament al Reconcilierii (Spovedaniei). Abia dupa aceea avem în vedere toate mijloacele prin omul se poate curata si desavârsi ajungând pâna la unirea mistica cu Dumnezeu.

Catehismul Bisericii Catolice, în articolele de la 694 la 701, prezinta sintetic simbolurile prin care este cunoscut Duhul Sfânt în Sfânta Scriptura si în Traditia Bisericii. Iata care sunt acestea.

Apa, care indica actiunea Duhului Sfânt în botez, fiind corelata cu apa gestatiei noastre înaintea primei nasteri - care ne trimite, mai adânc, la apele deasupra carora "Duhul lui Dumnezeu plutea" din Geneza.

Ungerea cu ulei, simbol prezent în contextul sacramentului Confirmarii sau al Mirungerii, care ne arata toti crestinii sunt - asemenea profetilor si lui Isus însusi - unsi ai lui Dumnezeu.

Focul, despre care am vorbit deja, simbolizeaza energia transformatoare a lucrarilor Duhului Sfânt. De aceea nu trebuie niciodata sa uitam tâlcul cuvintelor apostolului Paul: "Nu stingeti Duhul" (1Tes 5,19), care, neîndoielnic, poate fi corelat cu sensul profund al cuvintelor Mântuitorului din Luca 12,49: "Foc am venit sa arunc pe pamânt si ce altceva vreau decât sa se aprinda!". Acest foc e Duhul Sfânt, iar noi trebuie sa ne aprindem si, ca semn al aprinderii, sa îi aprindem si pe altii. Daca nu se întâmpla acest lucru - atentie! - înseamna ca nu ardem suficient de tare (sau chiar deloc!). Iar asa ceva se întâmpla numai si numai din cauza "stingerii" Duhului în noi, care se petrece datorita pacatelor noastre.

Norul si lumina sunt alte simboluri ale Duhului Sfânt, vazute ca simboluri teofanice ale lui Dumnezeu. Alte simboluri mai sunt pecetea (simbol înrudit cu cel al ungerii) si mâna, care este "instrumentul" prin care e transmis Duhul Sfânt, mai cu seama prin impunerea mâinilor de catre apostoli si de catre urmasii lor, episcopii Sfintei noastre Biserici. În fine, degetul cu care Isus scote demonii, numit în Traditie "degetul dreptei Tatalui", si porumbelul - care este cel mai cunoscut simbol al Duhului Sfânt.

Toate aceste simboluri dau seama despre o unica prezenta: aceea a Mângâietorului, a Duhului Adevarului, care trebuie sa fie primita cu toata cinstea si atentia de catre fiecare dintre noi, cei botezati "în numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh".

 

Concluzii

Una dintre pildele despre Împaratia cerurilor mult citate dar, uneori, putin întelese, pe care ni le-a transmis Sfânta Scriptura, e cea despre cele zece fecioare (Matei 25,1-12). De obicei, uleiul din candele este interpretat ca fiind faptele bune pe care omul întelept le aduna pentru Judecata finala. Desigur, nu este o interpretare gresita. Însa, gândindu-ne la simbolismul ungerii cu ulei despre care am vorbit mai sus, ne putem gândi la aceasta pilda în alta lumina. Anume, asimilând uleiul din candele cu Duhul Sfânt însusi care este cel primit de noi prin faptele bune pe care le facem. În fond, stim ca nici aceste fapte bune, oricare ar fi ele, nu sunt posibile fara prezenta harului dumnezeisc; cu alte cuvinte, fara Duhul Sfânt nu putem face nimic. De aceea Fiul ni l-a trimis, pentru a fi cu noi, în noi, alaturi de noi, astfel încât sa putem da roade vrednice de Dumnezeu. Secretul vietii crestine consta în primirea Duhului Sfânt: epoca apostolica punea atât de tare accentul pe acest lucru încât ni s-au pastrat chiar o serie de fapte supranaturale - cum ar fi vorbirea în limbi - care vadeau primirea si manifestarea cu putere a Duhului. Sa consemnam câteva asemenea locuri: Fapte 4,31-35; 10,34-48.

Dar sa nu credem ca vremea manifestarii cu putere a Duhului Sfânt a trecut; daca privim la vietile sfintilor din vremurile noastre, cum ar fi Don Bosco, Padre Pio, Monseniorul Vladimir Ghika sau Episcopul Anton Durcovici, vedem ca Duhul lucreaza acum ca si pe vremea apostolilor, desi nu întotdeauna la fel de vizibil. Mai mult chiar, un semn incredibil, de o amploare extraordinara, a manifestarii Duhului în lumea contemporana, este Conciliul Vatican II - despre care Papa Ioan Paul al II-lea spunea ca este "un dar al Duhului facut Bisericii". Niciodata nu vom insista suficient asupra acestor cuvinte: daca nu le luam în seama citind, studiind, meditând si punând în practica cuvintele sfinte ale învataturilor Conciliului, sa nu ne amagim: nu suntem si nu putem fi cu adevarat crestini catolici, "plini de Duh si adevar", aflati întru slujirea Tatalui si a Bisericii Sale.

Totul depinde numai si numai de curatia noastra, de credinta noastra si de supunerea noastra fata de autoritatea Bisericii. De aceea, tot timpul trebuie sa avem în minte cuvintele apostolului: "Nu stingeti Duhul". Sa nu stingem Duhul ci, dimpotriva, sa cautam sa-l aprindem mai tare în inimile noastre - prin rugaciune, prin post, prin fapte de caritate trupeasca si sufleteasca si printr-o viata liturgica si sacramentala deplina - apoi sa-i "aprindem" si pe cei din jur. Daca vom avea Duhul din belsug si-l vom pastra nu va trebui sa facem foarte mult pentru a se "aprinde" si altii: stim doar ca incendiile se întind usor si repede. Totul este ca focul sa fie aprins.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_35
Vă rugăm să respectați drepturile de autor