www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_26
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXVI-a:
Procesul Mântuitorului si respingerea din partea lumii

Motto: "... oricare ar fi fost pacatul personal al actorilor procesului (Iuda, Sinedriul, Pilat) pe care numai Dumnezeu îl cunoaste, raspunderea nu poate fi atribuita tuturor evreilor din Ierusalim" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 597).

 

Introducere

De ce a fost judecat si condamnat Mântuitorul Isus Cristos? Cum a fost posibil asa ceva? De ce noi însine, adesea, cuprinsi de îndoiala si neîncredere, îl judecam pe Dumnezeu? Cum e posibil aceasta: omul - creatura - sa-l judece pe Dumnezeu Atotputernicul - Creatorul? Iata câteva dintre cele mai cutremuratoare întrebari posibile chiar în inima credintei crestine. Cercetând si reflectând asupra procesului Mântuitorului, putem descoperi câteva raspunsuri cruciale pentru asemenea întrebari ce par de nerezolvat. Pentru aceasta, însa, e absolut necesar sa deslusim raspunsurile dumnezeiesti în tacerea si în putinele cuvinte pe care Isus le-a rostit în acele împrejurari sumbre. Si sa încercam sa vedem daca nu cumva, împotriva aparentelor, nu atât lumea e cea care îl judeca pe Dumnezeu, ci Dumnezeu e cel care lasa lumea sa se judece singura, rostind astfel ea însasi sentinta împotriva propriului sau duh care nu vrea si nu poate sa-l cunoasca pe Isus Cristos, Dumnezeu facut om.

 

Cuprins

Citind textele evanghelice ale Noului Testament, vedem ca înca de la începutul predicii Sale Isus din Nazaret a fost urât de unii, în special pe motive religioase: era suspectat ca "strica" Legea. Situatia parca ne e cunoscuta: de câte ori nu s-au judecat si luptat chiar si crestinii între ei, pe motiv ca nu respecta Legea cea noua?!? Din pacate, prea adesea s-a întâmplat astfel, de-a lungul istoriei bimilenare a Bisericii. Asa se face ca în anul jubiliar 2000, Sfântul Parinte Ioan Paul al II-lea s-a simtit inspirat spre a cere iertare de la Dumnezeu pentru greselile savârsite în trecut de anumiti membri ai Bisericii, lucru pe care l-a facut în mod public. Referitor la aceste motive, religioase, pentru care unii iudei de la început au vrut sa-l piarda pe Isus, iata ce ne spune Catehismul Bisericii Catolice (art. 576):

"În ochii multora din Israel, Isus pare ca actioneaza împotriva institutiilor esentiale ale Poporului ales:

- supunerea fata de Lege în totalitatea preceptelor ei scrise si, pentru farisei, în interpretarea traditiei orale;

- caracterul central al Templului de la Ierusalim ca locul sfânt în care Dumnezeu salasluieste în mod privilegiat;

- credinta în Dumnezeul unic, la a carui slava nu poate fi partas nici un om."

Toate aceste motive au condus, în cele din urma, la tradarea si rastignirea Mântuitorului.

Analizând fragmentele evanghelistilor referitoare la procesul lui Isus, remarcam, mai întâi, ca Mântuitorul ne arata ca cei care vor sa-l piarda recunosc indirect, în ciuda nestiintei lor, ca El este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, Caiafa îl întreaba: "Te conjur pe Dumnezeul cel viu sa ne spui daca tu esti Cristos, Fiul lui Dumnezeu" (Matei 26,63). Desi pâna atunci tacuse, în acest moment Isus raspunde: "Tu ai zis..." (Matei 26,64). La fel raspunde Mântuitorul si în fata lui Pilat atunci când acesta îl întreaba: "Tu esti regele iudeilor?" (Matei 27,11); El raspunde zicând: "Tu o spui!" (Matei 27,11).

Pe de alta parte, în Evanghelia dupa Luca exista un alt raspuns al Mântuitorului, care, desi scurt si concis, indica principala problema (cu care ne-am întâlnit în cateheza trecuta, despre minunile lui Isus) a tuturor celor ce cautau sa-l omoare: lipsa credintei. Atunci când este somat sa spuna daca El este Cristos, Isus raspunde: "Chiar daca v-as spune, nu m-ati crede, iar daca v-as întreba, nu mi-ati raspunde" (Luca 22,67-68). Asa sunt întotdeauna procesele nedrepte; în afara faptului ca cei care ajung în fata instantei sunt nevinovati, cei care judeca, de fapt, au decis verdictul cu mult înainte de a afla faptele. Caci nu ADEVARUL îi intereseaza pe cei care procedeaza astfel, ci alte "ratiuni".

De fapt, "ratiunea" acestui proces o stim; a fost rostita de marele preot Caiafa atunci când arhiereii si fariseii s-au adunat în Sinedriu speriati de faptul ca Isus face multe semne contribuind la convertirea evreilor. Cu acel prilej Caiafa a rostit urmatoarele cuvinte: "Voi nu stiti nimic, nici nu întelegeti ca este mai bine pentru voi ca sa moara un singur om pentru popor si sa nu piara întreaga natiune" (Ioan 11,49-50). Cuvântul grecesc pentru "natiune" este cel la care, poate, va asteptati: to etnos. Cu alte cuvinte, vedem acum care era principala grija a Marelui Preot: etnia, natiunea.

De câte ori nu am auzit în ultimele secole aceeasi placa? De câte ori nu am citit si poate am si auzit cuvinte ale unor anumiti ierarhi rasariteni judecându-si si acuzându-si confratii catolici în numele principiului "etnicitatii", al "natiunii"? Din nefericire, acesta era argumentul adesea repetat împotriva Bisericii Catolice din România interbelica: ca "dezbina neamul". Din pacate, uneori chiar si în lumea catolica natiunea a devenit un idol care a produs mari tulburari în rândul credinciosilor. De aceea acum e momentul sa ne reamintim adevarata învatatura crestina despre etnie si natiune: "Asadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici barbat si nici femeie: voi toti sunteti una în Cristos Isus" (Galateni 3,28).

Ce vrea sa spuna cu aceste cuvinte apostolul Paul? Oare au disparut, dupa Cristos, deosebirile lingvistice dintre semintii? Oare au disparut diferentierile între sexe? Nici într-un caz. Însa în interiorul Bisericii, care îl are ca Trup mistic pe însusi Isus Cristos, toate aceste diferentieri sunt asimilate în unitatea Duhului Sfânt care a oferit în ziua Rusaliilor darul ca toti cei prezenti sa primeasca vestirea Evangheliei în limba sa, desi fiecare din apostoli vorbea în graiul sau originar. Acest lucru e posibil numai în Duh. Si în Adevar. Acolo unde Duhul lui Dumnezeu si Adevarul lipsesc, imediat încep sa fie scoase în evidenta diferentele etnice, lingvistice, de clasa etc., etc., etc.

Sa ne amintim ca ideologia marxist-leninista numai pe aceasta si-a construit întreaga propaganda si actiune politica: pe diferenta, pe lupta de clasa. Iar în ultimii ani ai dictaturii ceausiste, la noi, în România, accentul pus pe etnic si national era puternic îngrosat, încurajându-se implicit patimi vechi ca xenofobia si nationalismul. Uitati-va în manualele de istorie mai vechi si veti vedea aceste urme ale unei conceptii politice si istorice lipsite de Duh si Adevar. Exact din asemenea motive a fost judecat si condamnat Mântuitorul: pentru ca a marturisit despre Sine ca este Dumnezeul tuturor oamenilor, indiferent de etnia carora apartin. Chiar si unora dintre apostoli le-a fost greu sa recunoasca de la început acest adevar dumnezeiesc. A fost necesar ca Petru sa primeasca acea revelatie privata (Fapte 10,10-16) în care Dumnezeu i-a aratat ca "în orice natiune, cel care se teme de el si face dreptatea îi este bineplacut (lui Dumnezeu)" (Fapte 10,35).

Un alt aspect al procesului lui Isus este revelarea caracterului malefic al revoltei multimii: lectia de aici ne arata ca aproape întotdeauna, în spatele furiei populare se afla cei care manipuleaza opinia publica: "arhiereii si batrânii" (Matei 27,21). În acest punct însa, este absolut necesar sa observam cu multa atentie învatatura Bisericii de la Conciliul al II-lea de la Vatican. Care insista asupra unui aspect de care adesea unii crestini nu au tinut cont, provocând represalii nedrepte împotriva urmasilor iudeilor: nu toti evreii sunt vinovati de judecata nedreapta a lui Isus. Iata ce spune, textual, învatatura Bisericii:

"Tinând seama de complexitatea istorica a procesului lui Isus exprimata în relatarile evanghelice, si oricare ar fi fost pacatul personal al actorilor procesului (Iuda, Sinedriul, Pilat) pe care numai Dumnezeu îl cunoaste, raspunderea nu poate fi atribuita tuturor evreilor de la Ierusalim, în ciuda strigatelor unei multimi manipulate si a reprosurilor globale cuprinse în chemarile la convertire de dupa Rusalii. (...)

De aceea Biserica a declarat la Conciliul Vatican II: 'Cele savârsite în timpul Patimii nu pot fi imputate nici tuturor evreilor care traiau atunci, fara deosebire, nici evreilor de azi. (...) Evreii nu trebuie prezentati nici ca respinsi de Dumnezeu, nici ca blestemati, ca si cum acest lucru ar decurge din Sfânta Scriptura' (Nostra Aetate, 4)" (CBC, art. 597).

 

Concluzii

Meditând asupra procesului nedrept si mincinos pe care oamenii i l-au intentat lui Isus Cristos Mântuitorul, ne întâlnim cu cea mai cutremuratoare postura în care poate fi cunoscut Dumnezeu: El, Regele Universului, sta umil în fata oamenilor acceptând ca ei sa-l insulte si sa-l judece mintind împotriva Lui. Daca ne gândim bine, asa ceva nici o religie, nici o filosofie nu poate concepe. Multe dintre ereziile primelor secole erau doar expresii ale neputintei unora de a accepta o asemenea revelatie ce depaseste categoric ratiunea omeneasca. Judecându-l însa pe Dumnezeu, omul se judeca singur plasându-se în afara lumii harului, a luminii divine venita sa împrastie ignoranta, orbirea fapturii cazute prin neascultare.

De aceea putem spune ca Sfânta Scriptura si învatatura Bisericii sunt cele mai realiste (iar nu idealiste!) învataturi despre om. Câteva versete din Evanghelia Sfântului Ioan Teologul ne reveleaza esenta acestui adevar: "A venit la ai sai, dar ai sai nu l-au primit" (Ioan 1,11). Acesta e motivul pentru care, oriunde veti întâlni sloganuri de genul: "omul - fiinta suprema", sa stiti ca se afla ascunse premisele unor ideologii care pot conduce la aparitia unor dictaturi orientate împotriva omului.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_26
Vă rugăm să respectați drepturile de autor