www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_25
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXV-a:
Minunile Mântuitorului Isus Cristos

Motto: "Isus îsi însoteste cuvintele prin numeroase 'minuni, fapte de putere si semne' care arata ca Împaratia este prezenta în El" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 547)

 

Introducere

Dupa cum aflam din mai toate scrierile Noului Testament, Mântuitorul Isus Cristos si-a însotit permanent mesajul mântuitor cu numeroase "minuni, fapte de putere si semne" (Fapte 2,22). Adesea suntem însa uimiti citind acele pericope în care este relatata învierea cuiva din morti, vindecarea vreunui paralitic, a vreunui orb sau a femeii cu scurgere de sânge care s-a atins într-ascuns de haina Sa. Si totusi... În ciuda faptului ca aceste minuni erau publice, ca multi dintre contemporanii lui Isus din Nazaret, fie ei oameni simpli sau preoti ai Vechiului Testament, le-au vazut, în fata Crucii pe care se afla rastignit s-au gasit atâtia oameni care sa puna la îndoiala batjocorind aceste miracole: "Daca este regele Israelului, sa coboare acum de pe cruce si vom crede în el" (Matei 27,42). Cum se poate explica asa ceva? Cum putem întelege negarea atâtor evidente miraculoase?

 

Cuprins

Raspunsul exista în evanghelii, rostit fiind de Mântuitorul însusi. Înainte de a vedea care este el, sa facem câteva precizari, bazându-ne pe utilul dictionar crestin-catolic al parintelui Ioan Tamas, unde gasim o definitie clara a termenului minune-miracol: "(Din lat. miráculum, derivat din mirári, a se mira, a se minuna). Fapt sensibil în care se manifesta puterea lui Dumnezeu si care depaseste atât experienta umana cât si legile naturii. În Vechiul Testament, alianta între Dumnezeu si poporul sau este presarata cu minuni care arata puterea eliberatoare a lui Dumnezeu. În Noul Testament, minunea este un semn care îl ajuta pe credincios sa-l cunoasca mai profund pe Isus: 'Mergeti si spuneti lui Ioan cele ce le auziti si vedeti: orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curata, surzii aud, mortii învie' (Matei 11,5). Minunile sunt semne salvifice si revelatoare ale lui Dumnezeu (cf. Ioan 2,11; 18; 12,18.37)". Sintetizând definitia propusa de parintele I. Tamas, vedem deci ca minunea este un fapt obiectiv, perceptibil senzorial, care reprezinta o manifestare în lumea vazuta a puterii lui Dumnezeu. Aceasta manifestare supranaturala a lui Dumnezeu depaseste legile fizice cunoscute.

Sa revenim la nedumerirea noastra: cum se face ca unii, dupa ce au vazut unele dintre minunile lui Isus, au batjocorit puterea aceasta? Un prim raspuns îl gasim, de exemplu, în Evanghelia dupa Marcu, unde ni se relateaza ca în locul sau natal Isus nu a putut face nici o minune: "Si nu a putut face acolo nici o minune, decât doar ca si-a pus mâinile peste câtiva bolnavi si i-a vindecat. Si se mira de necredinta lor" (Marcu 6,5). Iata deci de ce unii nu se pot hrani si folosi de puterea dumnezeiasca manifestata prin minuni: pentru ca nu au credinta. Acelasi lucru îl întelegem, fara îndoiala, din atâtea si atâtea pasaje în care vedem cum Mântuitorul subliniaza, dupa ce a vindecat miraculos pe cineva, ca "credinta ta (a celui vindecat) te-a mântuit". Cu alte cuvinte, minunea nu depinde doar de Dumnezeu; El poate face oricâte minuni doreste, însa împlinirea lor depinde si de credinta (sau necredinta) persoanei umane.

O ilustrare a acestui adevar o gasim si în celebra pilda despre bogatul nemilostiv si saracul Lazar din Evanghelia dupa Luca (16,19-31). Când îl roaga pe Abraham sa faca o minune, sa-l trimita pe sarac din lumea de dincolo în lumea noastra, la fratii sai cei necredinciosi, Abraham da un raspuns foarte semnificativ: "Îi au pe Moise si pe Profeti sa asculte de ei! (...) Daca nu asculta de Moise si Profeti, chiar daca ar învia cineva din morti, nu se vor convinge". Deci în lipsa credintei în învatatura vetero-testamentara, nici o minune nu poate convinge un necredincios de realitatea lumii de dincolo. Pe scurt, minunile presupun credinta si, totodata: "Ele cheama la credinta în El" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 548).

În crestinism minunile nu sunt un scop în sine, ele nu reprezinta componenta esentiala a religiei, având, în majoritatea cazurilor, un rol pedagogic, paideumatic, menit sa dezmorteasca constiintele împietrite de pacat. De-a lungul istoriei multimilenare a Bisericii vedem ca minunile sunt abundente în primele doua-trei secole dupa Cristos, când pagânii ce trebuiau sa se converteasca aveau nevoie de "argumente" forte, pe masura întelegerii lor. Dupa secolul al IV-lea frecventa minunilor scade simtitor, Sfântul Ioan Gura de Aur explicând clar semnificatiile aceastui fenomen de aparenta regresie a supranaturalului: credinta a luat locul miracolelor. Dupa ce o mare parte a omenirii a devenit crestina miracolele si-au îndeplinit menirea. Ele au condus oamenii la unica "minune" esentiala: credinta.

Daca în ultimele secolele ale mileniului al II-lea asistam la un reviriment tulburator al miracolelor (sfinti stigmatizati, extatici, aparitii ale Mântuitorului Isus Cristos, aparitii ale Sfintei Fecioare Maria etc.), aceste lucru are, din nou, un pronuntat caracter pedagogic: Dumnezeu încearca sa indice lumii care s-a lepadat de credinta calea catre Împaratia cerurilor. Dar cum oamenilor împietriti de pacat acest lucru nu le poate fi transmis decât prin evenimente spectaculoase, miracolele devin din nou tot mai frecvente, într-o masura direct proportionala cu apostazia tacuta a lumii (post)moderne.

Deci minunile sunt sustinute de credinta noastra, dar, totodata, ele sunt menite si a o întari, fiind solicitate de slabiciunea credintei noastre. Probabil ca cel mai bine este sintetizata raportarea noastra la puterea minunata a lui Dumnezeu în acel strigat al tatalui îndurerat de boala copilului sau: "Cred. Vino în ajutorul necredintei mele!" (Marcu 9,24).

 

Concluzii

Dupa cum ni se arata în Catehism, minunile "nu sunt menite a satisface curiozitatea si dorinta dupa ceva magic" (art. 548). O asemenea dorinta avea Irod, despre care evanghelistul Luca ne spune "ca auzise de el (de Isus) si spera sa vada vreun semn facut de el" (Luca 23,8). De fapt, ele nu pot fi "fortate" în nici un fel de catre cei credinciosi; doar Dumnezeu stie exact de ce, cum si când binevoieste a face o minune. Singurele lucruri pe care Biserica ni le transmite cu privire la minuni sunt urmatoarele: "Isus îsi însoteste cuvintele prin numeroase minuni, fapte de putere si semne care arata ca Împaratia este prezenta în El. Ele atesta ca Isus este Mesia cel prevestit" (art. 547); "Semnele împlinite de Isus dau marturie ca Tatal este Cel ce l-a trimis" (art. 548).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_25
Vă rugăm să respectați drepturile de autor