www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_2
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a II-a:
Un dar pentru toti crestinii: Conciliul Vatican II

Motto: "Conciliul ecumenic Vatican II este un dar al Duhului facut Bisericii" (Papa Ioan Paul al II-lea).

În loc de introducere: trei îndemnuri pontificale

"Vrem sa fie încurajate si multiplicate initiativele destinate la a face cunoscute credinciosilor importanta si scopul viitorului Conciliu ecumenic" (Papa Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea apostolica Celebrandi Concilii, 11 aprilie 1961, AAS, 53, 1961).

"Acesta este un moment unic, un moment de incomparabila semnificatie si bogatie. În aceasta adunare universala, în acest punct privilegiat din timp si spatiu, converg împreuna trecutul, prezentul si viitorul; trecutul: pentru ca aici, concentrata în acest loc, noi avem Biserica lui Cristos cu traditia sa, istoria sa, conciliile sale, doctorii sai, sfintii sai; prezentul: caci trebuie sa ne cerem voie unul altuia pentru a iesi în întâmpinarea lumii de astazi cu nenorocirile sale, cu suferintele sale, cu pacatele, dar si cu realizarile ei minunate, cu valorile si virtutile ei. Si, în cele din urma, viitorul este prezent prin apelul urgent al popoarelor lumii pentru mai multa dreptate, în dorinta lor de pace, în setea lor - constienta sau nu - pentru o viata mai buna, tocmai acea viata pe care Biserica lui Christos poate si doreste ca ele sa o traiasca" (Papa Paul al VI-lea, Mesajul de închidere al Conciliului Vatican II adresat Parintilor Conciliari, 8 decembrie 1965).

"Conciliul ecumenic Vatican II a fost un dar al Duhului facut Bisericii sale. Aceasta este ratiunea pentru care el ramâne un eveniment fundamental nu doar pentru întelegerea istoriei bisericii la acest sfârsit de secol, ci, de asemenea, si mai ales, pentru a constata prezenta permanenta a Celui Înviat împrejurul Miresei Sale în istoria lumii" (Papa Ioan Paul al II-lea, Discurs la Congresul International asupra aplicarii orientarilor Conciliului Ecumenic Vatican II, duminica, 27 februarie 2000).

 

Cuprins

În cadrul unui Congres international consacrat actualizarii Conciliului Vatican II ce s-a desfasurat la Vatican în luna februarie a anului 2000, Cardinalul Joseph Ratzinger, care si-a sustinut conferinta dupa cuvântul rostit de Papa Ioan Paul al II-lea, în data de 27 februarie, îsi amintea urmatoarea întâmplare pe care Cardinalul Frigs i-a povestit-o de mai multe ori în timpul lucrarilor conciliare. La Conferinta Episcopala Germana, reunita dupa anuntarea conciliului de catre Papa Ioan al XXIII-lea, se discuta aprins despre posibila tema centrala. Într-un prim moment al discutiilor, consensul parea evident: Biserica, adica ecleziologia trebuia sa fie subiectul principal dezbatut la viitorul Conciliu Vatican II. Atunci, batrânul episcop Buchberger de Regensburg, coordonator al unui monumental Lexikon für Theologie und Kirche, foarte stimat pentru întelepciunea si eruditia sa, a cerut cuvântul si a spus - dupa relatarea Cardinalului Ratzinger care-l citeaza pe Cardinalul Frigs - urmatoarele: "Dragi frati, la Conciliu voi trebuie sa vorbiti înainte de toate despre Dumnezeu." Episcopii au fost oarecum uimiti; tacerea ce a urmat arata aceasta. Da. Era evident ca scurta fraza a episcopului Buchberger continea esentialul: conciliul nu poate avea drept scop principal nimic altceva decât vorbirea cu si despre Dumnezeu. Sa retinem deci acest prim scop al Conciliului Vatican II: învatatura despre Dumnezeu. În lipsa acestui scop, eminamente teologic, simplu si clar nimic nu ar avea sens. Din el decurg toate celelalte scopuri, sau sensuri, secundare, care dau seama de complexitatea evenimentului conciliar si a mizei sale centrale: regasirea unor noi cai de dialog între omul modern si Dumnezeul Cel Viu.

Pentru cei care cunosc entuziasmul initial, evolutia ulterioara si, în fine, blocajul dialogului dintre catolici si ortodocsi, poate parea surprinzator faptul ca pentru pontiful care a deschis conciliul, Papa Ioan al XXIII-lea, un alt scop - de mare importanta - fixat înca de la început era dialogul ecumenic. Dupa cum am vazut deja, în data de 25 ianuarie 1959, Ioan al XXIII-lea a anuntat - într-o biserica consacrata apostolului Paul - în cursul omiliei de închidere a saptamânii unitatii, pregatirea a trei opere de exceptie: sinodul diecezei Roma, conciliul ecumenic Vatican II si reforma dreptului canonic. Surpriza era uriasa. Cei 18 Cardinali prezenti nu reuseau sa se convinga ca auzisera bine. Totusi, când textul alocutiunii avea sa fie publicat, o luna mai târziu, toata lumea întelesese ca marele Ioan al XXIII-lea adusese un stil profetic care, dupa cum afirma Parintele René Laurentin, nu mai fusese întâlnit din timpul unor papi ca Eugen al IV-lea (1431 - 1447) sau Adrian al VI-lea (1154 - 1159). Presa exploda. Explicatii, dispute, ipoteze care de care mai spectaculoase erau aruncate în jocul publicisticii de mare tiraj. Totusi, din multitudinea de idei vehiculate, una parea dominanta: aceea conform careia era vorba de un conciliul centrat pe ideea restaurarii unitatii crestinilor despartiti. Prin ce se justifica aceasta idee? Patru zile dupa ce anuntase convocarea conciliului, în 29 ianuarie 1959, Ioan al XXIII-lea a rostit în cursul unei vizite facute în conventul calugarilor pasionisti dedicat Sfintilor Ioan si Paul, urmatoarele cuvinte memorabile: "Noi nu vom face un proces istoric. Noi nu vom cerceta cine a avut dreptate si cine a comis o nedreptate. Responsabilitatile sunt împartite. Noi doar spunem: sa ne reunim. Sa înceteze disensiunile."

Evident, atât cuvintele papei cât si comentariile teologilor ne arata clar ca e vorba, în primul rând, despre schisma dintre Occidentul si Orientul crestin. Totusi, nu se avea în vedere o negociere analoga celor de la Lyon II sau Florenta, dar nici o renuntare la anumite dogme în vederea unui compromis eclezial cu fratii despartiti. Ci pur si simplu e vorba de ideea unitatii care era foarte puternica în spiritul papei, si care corespundea unei si mai profunde dorinte de unire. Daca ne gândim la acea "Declaratie comuna a Papei Paul al VI-lea si a patriarhului Athenagoras exprimând decizia lor de a ridica din memoria si din mijlocul Bisericii sentintele de excomunicare din anul 1054" citita la încheierea Conciliului Vatican II, în data de 7 decembrie 1965, vedem ca dorinta Papei Ioan al XXIII-lea a dat roade. Daca ne gândim însa la blocajul actual al dialogului ecumenic dintre catolici si ortodocsi, vedem ca mai sunt multe, foarte multe de facut pe drumul unitatii.

Alaturi de primul scop enuntat, cel al deschiderii dialogului cu crestinii despartiti în vederea restaurarii unitatii, Ioan al XXIII-lea a mai fixat înca un scop, de natura pastorala, de o importanta la fel de mare - ba, dintr-o anumita perspectiva, poate chiar mai mare - ca si scopul "ecumenic". Exprimat în importantul cuvânt de deschidere al Conciliului, rostit la 11 octombrie 1962 (prima zi a istoricului eveniment) în Bazilica Sfântului Petru din Vatican, acest scop poate fi numit pe drept "pastoral". Referindu-se la acest discurs inaugural al Papei, parintele Laurentin sublinia ca a fost dominat de tema dialogului, necesar, dintre Biserica si lumea contemporana, solicitându-se parintilor conciliari sa prefere blândetea si mila severitatii. Desi ar merita citit integral si analizat paragraf cu paragraf, vom cita un singur fragment din cuvântul Papei Ioan al XXIII-lea, fragment din care reiese cu claritate scopul pastoral al conciliului: "(...) Noi ne vom darui, fara teama, operei pe care o reclama epoca noastra. (...) Doctrina autentica va fi expusa urmând metodele de cercetare si de prezentare care sunt folosite de gândirea moderna. Substanta vechii doctrine pastrate în depozitul credintei este un lucru, în timp ce modalitatea (sau calea) în care este prezentata e un altul".

Manifestând o mare atentie fata de exigentele lumii moderne, Papa Ioan al XXIII-lea se comporta ca un adevarat pastor ce se îngrijeste de oile turmei sale care trebuie îndrumate cu blândete, dar cu fermitate, pe cale Adevarului revelat. Astfel, pentru prima data în istoria multimilenara a Bisericii, se întruneste un conciliu al carui prim scop nu este condamnarea erorilor, ci exprimarea mai adecvata a Adevarului si avansarea mai profunda în cunoasterea sa. Iata înca un motiv pentru care suntem datori cu totii, dupa cum ne îndeamna cu tarie si Papa Ioan Paul al II-lea, sa studiem si sa cunoastem temeinic documentele conciliare: spre a cunoaste acel Adevar suprem care ne poate face liberi si pe care suntem datori sa-l transmitem adecvat tuturor oamenilor.

 

Concluzii

Conciliul Vatican II si documentele emise cu acel prilej nu sunt destinate doar episcopilor si preotilor nostri. Ci tuturor crestinilor. Asa se explica îndemnul ferm al Papei Ioan Paul al II-lea, care, în data de 26 noiembrie a anului jubiliar 2000, spunea urmatoarele adresându-se reprezentantilor crestinilor laici: "sunteti cu totii invitati sa recititi aceste documente pentru a va întari vocatia voastra, pentru a va angaja în apostolat, asa cum acest lucru a fost propus de catre Parintii conciliari, pentru a fi în lume marturisitorii Vestii Celei Bune si pentru a lua întotdeauna parte mai activ la misiunea Bisericii. Lumea are nevoie de marturia voastra personala, conjugala, familiala, profesionala si ecleziala". Iata, deci, ca Sfântul Parinte ne cere sa citim documentele de la Conciliul Vatican II, sa le studiem, sa le aprofundam. Marele Catehism al Bisericii Catolice este si el un rod al Conciliului, o sinteza a acestuia. Personal, credem ca un adevarat credincios catolic trebuie sa studieze mereu, alaturi de Sfânta Scriptura, textele de la Vatican II si Catehismul. Altminteri cum îsi va putea cunoaste credinta, cum va putea da marturie în fata lumii de azi?

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_2
Vă rugăm să respectați drepturile de autor