www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_19
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XIX-a:
Cred în Isus Cristos

Motto: "Tu esti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu" (Matei 16, 16).

 

Introducere

Daca parcurgem textele despre credinta în Isus Cristos din Catehismul Bisericii Catolice (CBC) sau daca citim documentul privitor la educatia crestina Catechesi tradendae (CT), vom descoperi câteva lucruri tulburatoare privitoare la tot ceea ce facem în cadrul unui program catehetic, asa cum este acesta al nostru, indiferent care este destinatarul sau. Iata, de exemplu, ce putem citi în articolul 426 din CBC care citeaza articolul 5 din CT: "'În centrul catehezei gasim esentialmente o Persoana, aceea a lui Isus din Nazaret, Fiul unul-nascut al Tatalui (...), care a patimit si a murit pentru noi si care acum, înviat, traieste împreuna cu noi pentru totdeauna (...). A catehiza (...) înseamna a descoperi în Persoana lui Cristos tot planul vesnic al lui Dumnezeu. Înseamna a cauta sa întelegi semnificatia gesturilor si cuvintelor lui Cristos, a semnelor savârsite de El'. Scopul catehezei: 'A pune în comuniune cu Isus Cristos. El singur poate calauzi iubirea Tatalui în Duhul si ne poate face partasi la viata Sfintei Treimi'".

Daca reflectam numai la acest articol, si deja ne putem da seama ce lucru minunat dar tulburator este o cateheza: un prilej al întâlnirii cu Dumnezeu, cu Mântuitorul Isus Cristos. Minunat pentru ca, cel putin cu mintea, stim ca doar asta ne poate fi de folos, tulburator deoarece nu putem sa nu ne întrebam: îl întâlnim noi cu adevarat pe Isus Cristos în catehezele noastre, sau doar ne întâlnim unii cu altii, dar fara a ne întâlni cu Dumnezeu? Mie aceasta întrebare, aceasta exigenta mi s-a parut - din momentul în care am citit-o pentru prima data - tulburatoare. Si daca ma gândesc foarte bine, în ceea ce ma priveste, nu stiu daca pot îndrazni sa ma numesc "catehet". Caci iata ce spune despre cateheti CBC: "Cel care este chemat sa 'învete pe altii despre Cristos' trebuie mai întâi sa caute acel câstig nepretuit care este 'înaltimea cunoasterii lui Cristos'; 'sa fie gata sa piarda totul (...) pentru a-l câstiga pe Cristos si a fi aflat în El', si 'a-l cunoaste pe El, si puterea învierii lui si, în împartasire cu suferintele lui, sa se faca asemenea lui în moarte, spre a ajunge, de e cu putinta, la învierea cea din morti' (Fil 3,8-11)" (art. 428).

În ce masura împlinim asemenea conditii, situate la ametitoarea altitudine a demnitatii apostolice a marelui Paul, "apostolul neamurilor"? Suntem noi la "înaltimea cunoasterii lui Cristos"? De fapt, ce înseamna "sa-l cunosti pe Cristos"? Nu intra acest lucru în contradictie cu credinta? Caci daca credem în ceea ce nu vedem, înseamna ca nu cunoastem! Iar daca ajungem sa cunoastem, înseamna ca nu mai e nevoie de credinta! Sau poate nu este asa?!?

În general, nimeni dintre noi nu se poate lauda ca "l-a cunoscut pe Cristos" în mod nemijlocit, ca a avut o experinta mistica, spirituala, experienta prin care a ajuns sa le vada pe "cele nevazute". Atunci cine poate catehiza? Cine poate spune ca-l cunoaste pe Isus Cristos, aflat "de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal"? În fond, ce înseamna sa crezi în Isus Cristos?

 

Cuprins

În articolul 423, CBC ne propune un rezumat al esentialului credintei crestine, un fel de crez al catehismului similar Simbolului credintei de la Niceea sau Simbolului de credinta apostolic:

"Credem si marturisim ca Isus din Nazaret, nascut evreu dintr-o fiica a lui Israel, la Betleem, în timpul regelui Irod cel Mare si a împaratului Caesar Augustus, de meserie tâmplar, mort rastignit la Ierusalim, în timpul procuratorului Pontiu Pilat si sub domnia împaratului Tiberius, este Fiul vesnic al lui Dumnezeu facut om, ca El 'a iesit de la Dumnezeu' (1In 13,3), 's-a coborât din cer' (In 3,13; 6,33), 'a venit în trup' (1In 4,2), deoarece 'Cuvântul s-a facut trup si a locuit între noi si noi am vazut slava lui, slava unuia-nascut din Tatal, plin de har si de adevar (...). Si din plinatatea lui noi toti am luat, si har peste har' (In 1,14.16)".

Iar în articolul 424 se adauga urmatoarele: "Însufletiti de harul Duhului Sfânt si atrasi de Tatal, credem si marturisim despre Isus: 'Tu esti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu' (Mt 16,16). Pe stânca acestei credinte marturisite de Sfântul Petru, Cristos a zidit Biserica sa".

Sa reluam acum, cu atentie, crezul propus în catehism. Remarcam, mai întâi, istoricitatea întregii vieti a Mântuitorului Isus Cristos, care ne este prezentat, simplu si clar, drept un evreu nascut în Betleem, de meserie tâmplar, care a murit rastignit sub Pontiu Pilat. Pâna aici, daca ne-am limita la atât, avem de-a face cu o poveste nefericita - asa cum erau multe în acele vremuri crude - cu un final trist. Folosind cuvintele adecvate filmelor, putem spune ca avem de-a face cu o poveste fara happy-end.

Dupa aceasta contextualizare istorica urmeaza partea cea mai uluitoare, de necrezut: acest tâmplar ucis prin rastignire, era, de fapt, Fiul vesnic al lui Dumnezeu, coborât din ceruri... Adica Dumnezeu întrupat, facut om, care a trait între oameni pe toata durata vietii Sale si care le-a aratat apostolilor slava sa dumnezeiasca... Cum putem noi sa credem asa ceva? Gânditi-va: un om ca oricare dintre noi, cu o meserie umila, ucis într-un mod mizerabil, sa fie Fiul lui Dumnezeu! Dumnezeu "adevarat si om adevarat"! Cum poate fi cu putinta? Într-adevar: la oameni aceasta e cu neputinta. Nu cunoastem atâtia oameni care se îndoiesc? Care neaga aceasta credinta ciudata, absurda chiar? Însa atât la începutul articolului 423 cât si în cuprinsul articolului 424 ne este dezvaluit cum de este posibil acest lucru incredibil: prin CREDINTA. Caci articolul 423 nu începe prin a ne spune "noi stim ca" etc..., ci începe prin a spune: "Credem si marturisim...". Si totusi...

Cum e posibila o asemenea credinta? Iata cum: mai întâi, prin HARUL DUHULUI SFÂNT care ne însufleteste în credinta noastra; apoi, prin MARTURIA CREDINTEI APOSTOLULUI PETRU, care este "stânca" întregii credinte crestine. Deci, pe de o parte, noi putem marturisi credinta pentru ca am primit un har al Duhului Sfânt, l-am acceptat (caci toti oamenii îl primesc, dar cei care sunt necredinciosi îl refuza), apoi ne lasam condusi de el. Iar în al doilea însa nu în ultimul rând noi credem ca Biserica, al carei reprezentant vizibil este Sfântul Parinte Papa, urmasul lui Petru, crede si transmite ceea ce a primit de la apostoli care L-AU VAZUT PE CRISTOS în slava Sa dumnezeiasca. Avem deci de-a face cu împletirea dintre lucrarea harului Duhului Sfânt cu marturia pe care o dau pâna în zilele noastre Papii si ceilalti urmasi ai apostolilor, episcopii Bisericii Catolice.

Înainte deci de a avea privilegiul unei cunoasteri mistice a lui Dumnezeu, pe care putin îl au în aceasta viata, iata deci care sunt modalitatile de a-l cunoaste, PRIN CREDINTA, pe Isus Cristos: cu ajutorul harului Duhului Sfânt pe care suntem datori sa-l primim, sa-l lasam sa lucreze în sufletele noastre, primind si aprofundând marturia apostolica pe care Magisteriul Bisericii o transmite spre mântuirea noastra. În masura în care ne luptam din rasputeri sa ascultam si sa urmam aceasta autoritate teandrica, adica de origine dumnezeiasca dar totodata umana, vom reusi sa-l cunoastem pe Cristos, care este prezent în mod tainic în Papa, în Episcopi, în preoti. Aceasta poate fi o meditatie profunda pentru toata viata noastra: sa-i observam pe pastorii nostri, în tot ceea ce fac, ca si cum fiecare dintre ei ar fi Cristos însusi. Si chiar si noi, cei ce suntem si vrem sa fim crestini, ar trebui sa ne privim astfel unii pe altii, în virtutea "chipului si asemanarii lui Dumnezeu" din noi.

Odata intrati pe acest drum al CUNOASTERII PRIN CREDINTA a lui Isus Cristos, ni se deschide poarte celei mai înalte modalitati de cunoastere prin credinta a lui Dumnezeu: e vorba, desigur, despre Preasfântul Sacrament al Altarului, despre Sfânta Euharistie, Inima vietii noastre ecleziale. Si alaturi de Euharistie, toate celelalte Sacramente ale Sfintei noastre Biserici sunt de asemenea mijloace de a-L cunoaste pe Isus Cristos, Mântuitorul lumii si Îndumnezeitorul omului. Caci sacramentele sunt "semne" ale prezentei si lucrarii harului dumnezeisc în vietile noastre. Iata deci cum îl cunoastem si cum putem sa-l cunoastem tot mai profund pe Dumnezeu.

Daca vrem sa fim exigenti si consecventi cu aceste principii, trebuie atunci sa subliniem apasat ca CENTRUL CATEHEZELOR NOASTRE TREBUIE SA FIE UNIC: ISUS CRISTOS EUHARISTICUL. De aceea, va invit insistent sa ne pregatim întotdeauna cum se cuvine, prin cercetarea cugetului si, de este nevoie, prin spovedanie, pentru a-l primi pe Isus în Sfânta Euharistie. Si daca veti binevoi a face si o consacrare la Inima Preasfânta a Mântuitorului, practicând cât mai des cultul Preasfintei Inimi prin cele noua împartasanii din primele vineri a noua luni succesive, atunci catehezele noastre cred ca îsi pot gasi sensul cel mai profund si etern valabil.

 

Concluzii

Semnul cel mai autentic al eficacitatii catehizarii este unul singur: cunoasterea lui Cristos care genereaza dorinta de a transmite si altora aceasta credinta, de a-i ajuta si pe altii sa-l cunoasca pe Isus cel Euharistic. Însa numai "din aceasta cunoastere iubitoare a lui Cristos izvoraste dorinta de a-l vesti, de a 'evangheliza' si de a-i calauzi pe altii la 'Da'-ul credintei în Isus Cristos" (art. 429). Daca noi nu vom spori în cunoasterea lui Cristos printr-o credinta tot mai profunda, tot mai autentica, nu vom avea nici dorinta, nici puterea de a trezi si în sufletele altora credinta în Dumnezeu cel viu si Adevarat. Iata care trebuie sa fie permanent scopul catehezelor noastre: a-l cunoaste pe Dumnezeu spre a-l vesti si altora cu însufletire, prin cuvinte si fapte sfinte.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_19
Vă rugăm să respectați drepturile de autor