www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_17
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XVII-a:
Creatorul celor vazute si nevazute

Motto: "La început Dumnezeu a creat cerul si pamântul" (Geneza 1,1); "La început era Cuvântul (...) si Cuvântul era Dumnezeu (...). Toate prin El s-au facut si fara El nimic nu s-a facut" (Ioan 1, 1-3).

 

Introducere

În articolul 282 din Catehismul Bisericii Catolice citim urmatoarele: "Cateheza despre creatie are o importanta capitala. Ea se refera la însesi fundamentele vietii omenesti si crestine". De unde provine aceasta importanta majora a catehezei despre creatia lumii de catre Dumnezeu? În primul rând, dupa cum ne arata catehismul, cunostintele oferite de aceasta cateheza sintetizeaza raspunsurile adecvate câtorva dintre cele mai tulburatoare întrebari pe care oamenii si le-au pus dintotdeauna: "De unde venim?" "Încotro mergem?" "Care este începutul nostru?" "Care este sfârsitul nostru?" s.a.m.d. Pe de alta parte, de aceasta învatatura despre fundamentele si originile lumii create depind o multime de alte învataturi, care, laolalta, formeaza o întreaga viziune despre lume si om ce poate orienta vietile a milioane si milioane de fiinte gânditoare.

De altfel, chiar din felul în care raspunde unor asemenea întrebari, putem vedea daca cel care formuleaza raspunsurile este sau nu crestin. Daca ne gândim, de exemplu, la contradictiile flagrante dintre ceea ce predau profesorii si învatatorii de azi despre evolutionism, aparitia întâmplatoare a lumii, provenienta omului din maimuta etc., si învatatura crestina pe care o vom prezenta în continuare, putem conchide împreuna cu Papa Ioan Paul al II-lea ca, într-adevar, multi oameni traiesc consecintele unei veritabile "apostazii tacute". De aceea se întâmpla adesea ca aceia dintre copiii nostri care nu au o solida pregatire religioasa sa fie pur si simplu zapaciti si contrariati, ajungând în cele din urma sa nu mai creada în nimic. Iata de ce este foarte important sa cunoastem cât mai bine învatatura despre creatia si originea lumii, care a reprezentat un subiect predilect al multor Sfinti Parinti, Doctori si Papi ai Bisericii noastre.

 

Cuprins

Sintetizata în câteva puncte clare, învatatura exprimata - mai mult sau mai putin explicit - în Simbolul de Credinta în articolul despre Dumnezeu, "Creatorul celor vazute si al celor nevazute", este urmatoarea:

  1. Creata din nimic (lat. ex nihilo), lumea a fost zamislita în întregime de un Dumnezeu atotputernic;

  2. Actiunea divina creatoare apartine Sfintei Treimi, ale carei Persoane au actionat nedespartit;

  3. Creata dintr-un preaplin de iubire, lumea este menita a-i aduce slava lui Dumnezeu;

  4. Lumea creata de Dumnezeu este buna;

  5. Lumea contine doua dimensiuni: cea spirituala, meta-fizica, ce cuprinde fiintele "nevazute" prin simturi (îngerii, arhanghelii etc.) si cea sensibila, fizica, ce cuprinde fiintele si lucrurile ce pot fi cunoscute de noi prin simturile trupesti;

  6. Lumea este cârmuita de Providenta divina, care este Stapânul suprem al planului creatiei, dar la care participa si omul.

Sa detaliem acum, pe scurt, aceste învataturi.

  1. Prin intermediul primei afirmatii, care postuleaza creatia din nimic a lumii de catre un Dumnezeu atotputernic, învatatura crestina depaseste puterea de patrundere a mintii omenesti. Chiar daca, prin "lumina naturala a ratiunii", noi putem descoperi existenta lui Dumnezeu-Creatorul (art. 286), Dumnezeu este cel care ne-a revelat treptat ca El e cel care a facut Cerul si Pamântul "din nimic". Ceea ce înseamna, pur si simplu, ca înainte de a crea lumea nu exista nimic altceva decât însusi Dumnezeu cel Atotputernic, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Aceasta învatatura se opune categoric atât materialismului cât doctrinei hazardului (Jaques Monod), care pretind ca niciodata nu a existat altceva decât materia din care, întâmplator, au aparut lumea si omul, cât si unor teorii mai sofisticate, cum este teoria haosului, care neaga si ea crearea lumii de catre Dumnezeu.

  2. Articolele 290-292 din catehism subliniaza lucrarea nedespartita asupra creatiei a Sfintei Treimi: "'Este un singur Dumnezeu - spune Sfântul Irineu citat de CBC -: El este Tatal, El este Dumnezeu, El este Creatorul, El este Autorul, El este Cârmuitorul. El a facut toate prin Sine însusi, adica prin Cuvântul sau si prin Întelepciunea sa', 'Prin Fiul si Duhul Sfânt' care sunt ca si 'mâinile Sale'". O formula clasica ce sintetizeaza lucrarea Sfintei Treimi asupra creatiei ar fi urmatoarea: "Dumnezeu-Tatal lucreaza prin Fiul întru Duhul".

  3. si 4. Parintii care au participat la Conciliul Vatican I au declarat solemn, în cea mai buna continuitate cu întreaga Traditie anterioara, ca: "Lumea a fost creata spre slava lui Dumnezeu" (art. 293). Revarsându-si iubirea si bunatatea Sa asupra creatiei, Dumnezeu trebuie sa primeasca în schimb de la creaturile sale, de asemenea, iubire si bunatate, încununate de frumusete. Evident, daca este creata din iubire si bunatate de catre Dumnezeu cel vesnic si atotputernic, lumea nu poate fi decât buna. Problema "urâciunii" lumii brazdate de razboaie, de nedreptate, de ura etc. nu poate fi înteleasa decât în lumina învataturii despre pacatul originar, asupra careia vom reveni. Însa în principiu, asa cum a fost creata de Dumnezeu la începuturi, lumea este buna si frumoasa.

  1. Una dintre cele mai constante învataturi ale filosofiei lui Platon si Aristotel este distinctia dintre "lumea sensibila" - Cosmosul fizic, sensibil, vizibil - si "lumea inteligibila" - Cosmosul spiritual, nevazut, acolo unde se afla îngerii si fiintele spirituale. În momentul când au formulat Crezul niceo-constantinopolitan, Sfintii Parinti, influentati de învatatura unor mari cunoscatori ai doctrinelor pre-crestine cum au fost Sfintii Ambrozie si Augustin în Apus, sau Sfintii Vasile cel Mare si Grigore de Nyssa în Rasarit, au asumat în viziunea lor despre lume aceasta distinctie, care, într-adevar, corespunde celor doua niveluri ale creatiei. La fel cum avea sa procedeze stralucitul Doctor Angelic, Sfântul Toma d'Aquino, peste aproape o mie de ani, Sfintii Parinti au stiut sa pastreze din filosofia antica tot ceea ce corespundea Adevarului revelat.

  2. Daca este sa vorbim despre paradoxala, fascinanta si de multe ori neînteleasa actiune a Providentei divine, adica a acelei purtari de grija iubitoare fata de lume a lui Dumnezeu, cel mai bine este sa citam cuvintele Sfintilor care, doar ei, înteleg cu adevarat aceasta învatatura. Catehismul ne propune si el câteva asemenea citate (în articolul 313), pe care le redam mai jos:

"Toate pornesc din iubire, toate sunt rânduite spre mântuirea omului, Dumnezeu face totul numai cu acest scop" (Sfânta Ecaterina de Sienna).

"Nimic nu se poate întâmpla care sa nu fie voit de Dumnezeu. Or, tot ceea ce voieste El, oricât de rau ne-ar parea noua, este totusi tot ce poate fi mai bun pentru noi" (Sfântul Thomas Morus).

"Am învatat, asadar, prin harul lui Dumnezeu, ca trebuie sa ramân cu tarie în credinta si cu nu mai putina tarie sa cred ca totul va fi bine... Si vei vedea ca tot lucrul va fi bine" (Lady Julian de Norwich).

Desi în multe cazuri neînteleasa chiar si pentru cei credinciosi, Providenta trebuie crezuta cu tarie, ea fiind singura calauza a întregii lumi si istorii.

 

Concluzii

Cu îndrazneala si întelepciune, Catehismul Bisericii Catolice abordeaza inclusiv problema atât de dificila a prezentei raului: "daca un Dumnezeu atotputernic a creat lumea buna si frumoasa, cum se explica prezenta monstruoasa a raului?", ne întreaba adesea ateii, agnosticii sau toti cei ce pun la îndoiala învatatura crestina. Confirmata de prea multe ori de conjuncturi zilnice, întrebarea nu e simpla. Unul dintre punctele care pot contribui, însa, la lamurirea ei partiala, este dinamismul si incompletitudinea creatiei, care a fost creata "din mers", înaintând spre desavârsirea ei finala. În plus, lumea fost creata astfel si pentru ca noi, oamenii, sa ne aducem aportul la desavârsirea ei.

Cu alte cuvinte, creatia este dependenta de faptele, de deciziile, de modul în care ne folosim libertatea, în bine sau în rau. Însa Dumnezeu e cel care - desi nu-l savârseste - îngaduie raul, asta deoarece respecta cu adevarat libertatea fiintelor create de El. Ceea ce nu înseamna ca putem face raul pentru ca Dumnezeu oricum scoate din el un bine! Din nici un rau nu iese un bine! Nici într-un caz! Ci trebuie sa întelegem ca suntem datori ca prin penitenta, prin consacrari la Inima Preasfânta a Mântuitorului si la Inima Neprihanita a Mariei, prin activitati publice, prin cultura si educatie crestina, sa contribuim la apropierea lumii în care traim de modelul ei celest: Ierusalimul vesnic. Suntem datori deci sa facem tot binele posibil.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_17
Vă rugăm să respectați drepturile de autor