www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_15
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XV-a:
Cred în Dumnezeu

Motto: "Noi credem cu tarie si afirmam deschis ca exista un singur Dumnezeu adevarat, vesnic, nemarginit si neschimbator, de nepatruns, atotputernic si negrait, Tatal si Fiul si Duhul Sfânt: trei Persoane dar o singura Esenta, o singura Substanta sau Natura, absolut simpla" (Conciliul de la Lateran IV [1215]: DS 800, citat în Catehismul Bisericii Catolice, art. 202).

 

Introducere

Împotriva a ceea ce membrii altor religii (precum iudaismul sau islamul) au spus adesea împotriva crestinilor, cum ca ar fi politeisti crezând într-o pluralitate de "Zei", Biserica noastra reactioneaza categoric, înca de la primul articol al Crezul. Astfel, simbolul de credinta niceo-constantinopolitan începe cu afirmarea explicita a existentei lui Dumnezeu, care este cu adevarat unic. Înca din cele mai vechi timpuri, Dumnezeu s-a revelat poporului ales, lui Israel, ca fiind "unicul Domn" (Deuteronomul 6, 4-5), caruia îi suntem datori cu iubirea noastra neprecupetita, "din toata inima, din tot sufletul si din toate puterile". Desi Dumnezeu este de nepatruns pentru mintile noastre limitate, totusi, prin marii profeti si mai apoi prin Mântuitorul Isus Cristos, El ne-a dezvaluit anumite lucruri despre Sine, aratându-ne prin aceasta ca nu este o forta anonima, impersonala, o "forta cosmica" - cum spun adesea unii dintre contemporanii nostri.

Înainte de a vedea ce anume ne transmite Biserica cu referire la Dumnezeul unic, sa retinem ca înca din cele mai vechi timpuri - dupa cum a aratat unul dintre cei mai importanti istorici ai religiilor din secolul XX, parintele Wilhelm Schmidt - omul a cunoscut existenta Dumnezeului unic, care, din nefericire, a fost abandonat în favoarea politeismului. Un alt important istoric al religiilor, Mircea Eliade, arata ca Divinitatea unica este cunoscuta la începutul istoriei, dupa care "se ascunde", "se camufleaza" în fata omenirii pacatoase, care - asa cum a facut de atâtea ori însusi poporul ales - alege sa se închine altor divinitati, inferioare, create, care îi pareau mai eficiente în viata de zi cu zi.

Toate aceste fenomene înregistrate în istoria religiilor dau seama de tensiunea care exista în sufletele oamenilor, dar, mai ales, dau seama de consecintele pacatului originar savârsit de Adam si Eva în Eden. Dupa ce încalca interdictia de a nu mânca din fructul pomului din centrul Paradisului, ei se ascund de Dumnezeu vazându-si goliciunea. Asa a început tumultuoasa istorie a omului care nu-l mai (re)cunoaste cu usurinta pe Dumnezeu, asa se explica de ce în lumea de azi ateismul si agnosticismul au ajuns sa fie curente de gândire (aproape) dominante. Pentru a raspunde celor încercati de asemenea ispite, crestinii trebuie sa cunoasca esentialul învataturii despre Dumnezeul cel unic, pe care îl vom prezenta în continuare.

 

Cuprins

În primul rând, Dumnezeu are un nume. Cum se spune în catehism, "numele exprima esenta, identitatea persoanei si sensul vietii ei" (art. 203). Mai mult, dezvaluindu-si numele, Dumnezeu se face cunoscut si se daruieste oamenilor, "facându-se accesibil, capabil de a fi cunoscut mai intim si de a fi chemat personal" (art. 203). Dumnezeu s-a revelat deci oamenilor oferindu-le mai multe nume ale sale. (Dionisie Areopagitul, autor pe care l-am invocat adesea în catehezele noastre, a scris un tratat întreg intitulat Despre numele divine). Dintre diferitele revelatii prin care Dumnezeu s-a facut cunoscut în epoca vetero-testamentara, câteva detin însa un rol central: teofania rugului aprins, revelatia exodului si Legamântul de pe muntele Sinai.

Istoria cea minunata a teofaniei rugului aprins este binecunoscuta. Dumnezeu i se arata lui Moise într-un tufis care ardea fara a se mistui. Atunci El i-a spus lui Moise cuvintele nemuritoare: "Eu sunt Dumnezeul parintilor tai - Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacob" (Exod 3, 6). Întrebându-l cum anume sa-l prezinte concetatenilor sai spre a fi crezut, Dumnezeu îi da un raspuns cu adevarat fascinant, care l-a determinat pe celebrul specialist în filosofie medievala, Étienne Gilson, sa vorbeasca despre o "metafizica a Exodului": "Dumnezeu i-a spus lui Moise: 'Eu sunt Cel care sunt'. Si a spus: 'Asa sa le spui fiilor lui Israel: "Eu sunt" m-a trimis la voi. Acesta e numele meu pentru totdeauna si asa voi fi pomenit din neam în neam'" (Exodul 3, 13-15).

Catehismul subliniaza, în articolul 206, misterul continut de numele divin YHWH: "Acest nume divin este misterios, asa cum Dumnezeu este un mister. Este în acelasi timp un nume revelat si, într-un fel, refuzul unui nume si tocmai de aceea exprima cum nu se poate mai bine ceea ce este Dumnezeu, infinit si mai presus de tot ce putem întelege sau spune: El este 'Dumnezeul ascuns' (Isaia 45, 15), numele lui e inefabil si El este Dumnezeul care se apropie de oameni" (art. 206).

În fata unei asemenea Revelatii, omul, în general, si Moise, în special, se descopera ca fiind nimic. Este o cutremurare profunda a creaturii în fata Creatorului. Singurele reactii posibile sunt acelea exprimate prin anumite gesturi sau comportamente de smerenie, de recunoastere a nimicniciei noastre. Moise îsi scoate sandalele, la fel cum, mai târziu, Petru îl va ruga pe Isus Cristos sa plece din barca lui, ambele gesturi indicând cutremurarea fapturii în fata Demiurgului.

Mai mult înca decât simpla revelare a tainei Sale de nepatruns, Dumnezeu îi arata omului ca este iubitor si milostiv, ca este Adevar si Iubire. Dar înainte de toate El este "plinatate a Fiintei si a toata perfectiunea, fara origine si fara sfârsit. În vreme ce toate fapturile au primit de la El tot ceea ce sunt si tot ceea ce au, El singur este însasi Fiinta sa si El este de la sine tot ceea ce El este" (art. 213).

Dar abia Sfântul Ioan, în scrierile sale inspirate, ne va arata pe deplin ca "Dumnezeu este iubire" (1Ioan 4, 8). Deci: "El însusi este în veci relatie de iubire: Tata, Fiu si Duh Sfânt, si ne-a destinat sa fim partasi la ea" (art. 221). De fapt, cea mai profunda motivatie a creatiei lumii de catre Dumnezeu pare a fi iubirea: Dumnezeu creeaza dintr-un preaplin de iubire, pe care doreste sa-l împartaseasca creaturilor spre a se bucura si acestea, în nimicnicia lor, de maretia si bunatatile Creatorului.

 

Concluzii

În ultimele sase articole (222-227) în care exprima implicatiile credintei într-un Dumnezeu unic, Catehismul Bisericii Catolice rezuma esentialul atitudinii noastre fata de Creatorul atotputernic. Aceasta atitudine în nici un caz nu este defetista, paseista, lipsita de consecinte practice, ci, dimpotriva, trebuie sa fie vizibila în întreaga orientare a vietii credinciosilor catolici. Deci, ce înseamna sa crezi în Dumnezeu?

  1. Înseamna a cunoaste maretia lui Dumnezeu.
  2. Înseamna a trai în aducere de multumire.
  3. Înseamna a cunoaste unitatea si adevarata demnitate a tuturor oamenilor.
  4. Înseamna a te folosi bine de lucrurile create.
  5. Înseamna a-ti pune încrederea în Dumnezeu în orice împrejurare a vietii.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_15
Vă rugăm să respectați drepturile de autor