www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=credinta_14
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XIV-a:
Simbolurile credintei

Motto: "Cine spune 'Cred', spune 'Ader la ceea ce noi credem'. Comuniunea de credinta are nevoie de un limbaj comun al credintei, normativ pentru toti si unindu-i în aceeasi marturisire a credintei" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 185).

 

Introducere

Desi pronuntam la fiecare liturghie "Crezul" pe care Biserica ni-l transmite neîncetat de mii de ani, adesea suntem putin constienti de valoarea uriasa pe care aceasta scurta "poezie" o are pentru orice crestin. Datorat în primul rând inertiei pe care, din nefericire, o traim în participarea noastra la cultul crestin, acest fenomen de neîntelegere a Crezului provine si din lipsa unei cateheze "integrale si permanente". Asa se explica de ce Sfântul Parinte Ioan Paul al II-lea a atras atentia, în exortatia Ecclesia in Europa (2003), asupra unei "boli" vizibile uneori chiar în interiorul comunitatilor crestine: ritualismul. Implicând o anumita lipsa de constiinta în ceea ce priveste continutul si semnificatiile sacramentelor, a elementelor liturgice dar si a Crezului, aceasta maladie a sufletului si a constiintei nu poate fi vindecata decât într-un singur mod: printr-o educatie insistenta, atenta si temeinica a tuturor crestinilor, indiferent de vârsta si pregatire.

Marele catehism al Bisericii noastre citeaza opinia avizata a unuia dintre cei mai importanti cateheti din epoca patristica: Sfântul Chiril al Ierusalimului. Iata ce ne spune acest autor sacru despre Crez:

"Simbolul credintei n-a fost alcatuit dupa parerile oamenilor, ci din toata Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singura învatatura completa de credinta. Si, dupa cum samânta de mustar închide într-un graunte foarte mic multime de ramuri, tot astfel acest compediu al credintei închide în câteva cuvinte toata cunoasterea adevaratei pietati cuprinsa în Vechiul si Noul Testament" (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catech., 5, 12, citat în Catehismul Bisericii Catolice, art. 186).

Retinând importanta "Crezului" dupa învatatura Sfântului Chiril, sa înaintam spre tema catehezei noastre sintetizând câteva puncte esentiale ale unei viziuni deopotriva antropologice si teologice asupra "Simbolului credintei".

 

Cuprins

Dupa cum se stie, de-a lungul secolelor au fost formulate mai multe simboluri de credinta, existând chiar si o ramura a teologiei care se ocupa de studiul acestora. Cele mai importante "credo"-uri au fost si ramân Simbolul apostolilor, care a fost vechiul simbol baptismal al Bisericii Romei, iar alaturi de acesta are un loc foarte important Simbolul niceo-constantinopolitan, numit astfel dupa numele primelor doua mari Concilii ecumenice - Niceea (325) si Constantinopol (381) - unde a fost formulat. Din cele mai vechi timpuri si pâna astazi "credo"-ul este indisociabil atât de sacramentul botezului cât si de Sfânta Liturghie.

De unde provine importanta exceptionala a acestei veritabile "summe" concise a Revelatiei crestine? Câteva detalii filologice, prezentate de unul dintre cei mai reputati specialisti români în domeniul studiilor clasice, profesorul Ion Patrulescu, ne vor dezvalui tâlcurile valorii cardinale a Crezului pe care-l rostim în bisericile noastre:

"Ce este credinta? Din punct de vedere etimologic, termenul este mostenit în latina târzie (credentia, credo) dintr-o arhaica radacina indo-europeana * kred. Unii învatati (Köhler, citat de Benveniste) sustin ca ar fi identic cu cel din lat. cor, cordis inima, si credinta ar fi faptul de 'a-ti pune inima'" (Ion Patrulescu, "Credo, despre simbolul credintei", în Caiete botosanene, nr. 3-4/1995, p. 37).

Demonstratia filologica a profesorului I. Patrulescu confirma înca o data ipotezele savantilor citati în articolul sau: credinta este o notiune indisolubil legata de inima celui care crede. Cu alte cuvinte, ceea ce profesorul afirmase deja - "credinta ar fi faptul de a-ti pune inima", e un fapt pe deplin justificat inclusiv din punct de vedere filologic. Sigur, acum ne putem întreba, daca suntem consecventi: ce este inima? Probabil ca toti cei care au citit si citesc Sfânta Scriptura în mod constant cunosc frecventa si importanta deosebite a notiunii în cauza. Data fiind valoarea sa deosebita vom cita o definitie concisa si clara pe care ne-a oferit-o Cardinalul Joseph Ratzinger:

"'Inima' înseamna în limbajul Bibliei centrul existentei umane, confluenta dintre religie, vointa, temperament si sensibilitate, în care persoana îsi gaseste unitatea si orientarea sa interioara" (Congregatia pentru Doctrina Credintei, Mesajul de la Fatima, Iasi, Editura Presa Buna, 2001).

Meditând asupra tuturor acestor lucruri, putem întelege mult mai bine valoarea si importanta "Credo"-ului. În primul rând, vom spune ca nu poate fi în nici un caz vorba de ceva ce trebuie memorat "mecanic". Chiar daca trebuie si poate fi învatat pe de rost, "crezul" este mult mai mult decât ceva ce trebuie ascuns undeva, în tainitele memoriei, spre a fi scos de acolo atunci când mergem la biserica. Nu. Ci este vorba de o sinteza, de un "concentrat" al credintei crestine menit sa fie usor de retinut tocmai pentru a putea fi gândit si regândit permanent. Crezul trebuie sa orienteze întreaga noastra existenta, el trebuie sa fie un act concret de viata, de gândire, care sa întemeieze tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem. Crezul trebuie sa devina inima noastra.

Sa privim putin în jur. Adesea vedem imoralitatea inundând viata noastra si a celor din jurul nostru. Vedem cum familiile nu mai au si nu mai fac copii (practicând, evident, contraceptia), cum tinerii si tinerele se expun unor mari si grozave pacate, cum adultii uita de biserica alergând dupa câstiguri efemere, dupa bani si putere, sau cum vârstnicii se straduiesc de multe ori sa para ca "au dat în mintea copiilor". Daca ar fi vorba de necrestini, poate ar fi mai simplu; însa când constatam ca, în cele mai multe cazuri, e vorba de persoane botezate, trebuie sa constientizam sursele unor asemenea fenomene îngrijoratoare. De ce se întâmpla toate acestea? Tocmai pentru ca viata nu mai este traita punând Crezul în centrul existentei, pentru ca alte conceptii si învataturi decât cele ale Bisericii "una, sfânta, catolica si apostolica" ne domina gândirea. Iata de ce trebuie sa ne straduim ca acest "Simbol al credintei" sa devina inima noastra.

 

Concluzii

"A rosti cu credinta Crezul înseamna a intra în comuniune cu Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfântul Duh, a intra în comuniune si cu Biserica întreaga, care ne transmite credinta si în sânul careia credem: 'Acest simbol este pecete spirituala, e meditatia inimii noastre si paza ei statornica; e, fara îndoiala, comoara sufletului nostru' (Sfântul Ambrozie, Symb., 1)" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 197).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=credinta_14
Vă rugăm să respectați drepturile de autor