www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=biserica_8
 
 CATEHEZA 

Credinta, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulti

sursa: Robert Lazu

Cateheza a VIII-a:
Participarea activa la liturgie si muzica sacra

Motto: "Biserica recunoaste cântul gregorian ca fiind propriu liturgiei romane" (Sacrosanctum Concilium, art. 116).

 

Introducere

Dupa ce am vorbit în ultimele cateheze despre liturgie, despre Sfânta Euharistie si despre timpul sacru al Bisericii, astazi urmeaza sa ne întrebam ce raspuns trebuie sa dam noi darurilor pe care Dumnezeu ni le pune înainte prin Sfânta Sa Biserica. Cu alte cuvinte, trebuie sa ne întrebam cum anume putem participa cu adevarat la sfintele slujbe, fara a fi simpli turisti pasageri prin lacasurile sfinte? Am putea sa ne gândim ca o buna parte dintre noi, mai ales cei care ne preocupam mai intens de cele sfinte, facem tot ce trebuie sa facem si nu avem nimic de îmbunatatit. Însa nu este asa. Vom vedea imediat de ce.

În Constitutia Sacrosanctum Concilium despre Sfânta Liturgie, în articolul 14, putem citi urmatoarele cuvinte: "Maica noastra Biserica doreste foarte mult ca toti credinciosii sa fie îndemnati la acea participare deplina, constienta si activa la celebrarile liturgice care e ceruta de însasi natura liturgiei si care, pentru poporul crestin, 'semintie aleasa, preotie împarateasca, neam sfânt, popor rascumparat' (1 Pt 2, 9; cf. 2, 4-5), constituie în virtutea botezului un drept si o datorie. Acestei participari active si depline a întregului popor i se va acorda o grija deosebita în reînnoirea si cultivarea liturgiei; într-adevar, o astfel de participare este izvorul primar si indispensabil din care credinciosii pot dobândi un spirit cu adevarat crestin si de aceea pastorii sufletesti trebuie sa o urmareasca cu zel în toata activitatea lor pastorala, printr-o educatie adecvata".

Iata deci care sunt calitatile unei participari autentice la Sfânta Liturgie:

  1. sa fie activa;
  2. sa fie deplina;
  3. sa fie constienta.

Desi fiecare dintre aceste atribute merita un comentariu aparte, vom comenta mai pe larg doar prima calitate a participarii noastre la Liturgie. Înainte de aceasta vom spune ca participam deplin la orice ceremonie sacra atunci când suntem concentrati cu toata fiinta noastra asupra respectivei slujbe, iar constient participam atunci când avem o pregatire intelectuala adecvata unui asemenea eveniment. Trebuie deci sa întelegem - atât cât este omeneste posibil - ce facem acolo si ce se întâmpla în tipul ceremoniei respective. Cum am putea însa cunoaste aceste lucruri fara o pregatire adecvata?

 

Cuprins

Ghidul nostru de astazi va fi unul dintre cei mai distinsi teologi catolici contemporani, Parintele american iezuit Joseph D. Fessio, fondatorul uneia dintre cele mai celebre edituri catolice din lume, Ignatius Press, discipol al Cardinalului Joseph Ratzinger. Într-un articol dedicat tocmai participarii active la Sfânta Liturgie, Parintele Fessio arata, mai întâi, unde a mai fost utilizata aceasta expresie: actuosa participatio (i.e. "participare activa"). Incursiunea în istoria documentelor magisteriale s-a aratat deosebit de rodnica.

Astfel, expresia în cauza a fost folosita pentru prima data în anul 1903 de catre Sfântul Papa Pius al X-lea, într-un motu proprio intitulat Tra Le Solicitudini. În 1928, aceasta expresie a fost din nou folosita într-un document pontifical, Divini Cultus, semnat de Papa Pius al XI-lea. Nouasprezece ani mai târziu, Pius al XII-lea se refera la actuosa participatio într-un document de mare valoare, Mediator Dei, în care se pun bazele reformei liturgice ce va fi desavârsita în cadrul Conciliului Vatican II.

Acum a venit momentul sa aflam esentialul: la ce anume se referea aceasta expresie - "participare activa" - mentionata în atâtea documente? Citind aceste texte împreuna cu Parintele Fessio S.J. aflam raspunsul: fara exceptie, toate textele mentionate utilizeaza expresia actuosa participatio spre a sublinia unica forma sonora recunoscuta ca fiind culmea muzicii sacre crestine: cântul gregorian. În articolul 116 din Sacrosanctum concilium parintii conciliari au subliniat valoarea muzicii gregoriene: "Biserica recunoaste cântul gregorian ca fiind propriu liturgiei romane; de aceea, în actiunile liturgice, în conditii egale, el trebuie sa ocupe primul loc".

Exista ratiuni profunde pentru care aceasta forma religioasa, pe care - în ciuda învataturii Bisericii - nu o mai auzim aproape deloc în liturgiile noastre, este recomandata ca fiind forma cea mai înalta a muzicii sacre. Nu vom insista acum asupra lor. Trebuie însa sa ne întrebam de ce în bisericile unde mergem la slujbe auzim atât de putini credinciosi cântând, participând la celebrarile colective. Probabil ca raspunsul se afla într-o povestire relatata de Parintele Alois Bulai, care povestea ca un preot l-a întrebat pe un actor de ce salile de teatru sunt pline, în timp ce bisericile sunt aproape (sau tot mai) goale. Raspunsul actorului e memorabil: "Vezi, voi prezentati lucruri foarte serioase, adevarate, reale, dar le prezentati ca si cum ar fi ireale. Pe când noi prezentam lucruri ireale ca si cum ar fi reale".

Într-adevar, noi însine - cei care ne pretindem credinciosi - suntem problema: cât de tare credem în continutul si mesajul sfintelor slujbe? Calitatea participarii noastre, inima cu care cântam, cu care ne rugam, depinde de credinta noatra. Acesta este adevarul. Daca suntem sovaielnici, îndoielnici, asemenea corabiilor leganate de valuri - cum spune Apostolul Iacob - nu vom participa niciodata cum se cuvine la Sfânta Liturgie. As merge chiar mai departe spunând ca trebuie, în mod necesar, sa devenim pasionati de sfintele slujbe, de Biserica, de Dumnezeu, cel putin la fel de mult si de intens pe cât suntem de pasionati de sport, de muzica, de telenovele, de povestile incredibile cu extraterestri sau mai stiu eu de ce.

Sa facem deci o pasiune din cautarea lui Dumnezeu, sa traim fascinatia aventurii unei traditii incredibile... Gânditi-va ca, de fapt, Biblia ne spune cele mai tulburatoare povesti: oameni care merg pe apa, care învie din morti, razboaie si lupte cosmice, tradari si iubiri înflacarate, pacate si virtuti aprinse, miracole inimaginabile, giganti, balauri, dragoni si fel de fel de vietuitoare impresionante... toate acestea sunt povestite de Sfânta Scriptura ca fiind ADEVARATE. Ce povesti, ce istorii pot concura textele sacre? Iar noi preferam sa bârfim, sa discutam politica, sport si alte maruntisuri trecatoare ale vietii noastre bicisnice uitând complet de MARETIA CREDINTEI CRESTINE, de MARETIA DUMNEZEULUI CELUI VIU care a zdrobit toti vrajmasii poporului lui Israel, câta vreme acesta i-a fost fidel.

 

Concluzii

Cum ar trebui sa arate, de fapt, o biserica în care credinciosii ar participa deplin si intens, cu pasiune si curatie, la ceremoniile sacre? Va cer îngaduinta de a va propune o imagine ideala a unui asemenea lacas, preluând-o dintr-o poveste a unui mare scriitor catolic, J.R.R. Tolkien. Sa-l ascultam: "(...) frumusetea melodiilor împletite cu vorbe din multe limbi elfe, chiar daca prea putin le întelegea, îl cuprinse în vraja ei de îndata ce începu sa le asculte cu atentie. Aproape ca ar fi zis ca vorbele capatau forma, si imagini de meleaguri îndepartate si lucruri minunate, nicicând ivite în mintea lui, se închipuiau acum în fata ochilor; sala straluminata de foc se prefacu într-o boare aurie deasupra marilor înspumate care suspinau la hotarele lumii".

De câte ori am avut asemenea sentimente participând la Sfânta Liturgie? Sa ne rugam si sa ne straduim sa traim ceea ce relata, de-adevaratelea, Sfântul Augustin: "Cât am plâns ascultând imnurile, suavele accente ce rasunau în Biserica voastra! Ce emotii am cules din ele! Se prelingeau în urechea mea, picurând adevarul în inima mea. Un mare avânt de pietate ma înalta si lacrimile mi se scurgeau pe obraz, însa îmi faceau bine".

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=biserica_8
Vă rugăm să respectați drepturile de autor