www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=biserica_4
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a IV-a:
Liturgia cereasca si liturgia pamânteasca

Motto: "În liturgia pamânteasca noi participam, prin pregustare, la liturgia cereasca" (Sacrosanctum Concilium, art. 8).

 

Introducere

Daca citim în paralel doua carti ale Noului Testament, Faptele apostolilor si Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, ne putem da seama ca ne aflam în fata a doua realitati distincte dar nedespartite: Biserica pamânteasca, în care cei credinciosi lupta pentru raspândirea si trairea profunda a credintei în Mântuitorul Cristos si Biserica cereasca, Ierusalimul vesnic, locul unde toti cei care s-au sfintit în viata pamânteasca traiesc în lumina iubirii vesnice. Noi însine, privind la propriile noastre vieti, desi suntem adesea tentati sa ignoram lumea nevazuta, vesnica, trebuie sa încercam a întelege cum anume participam la realitatile vesnice. Acest lucru se întâmpla deoarece Biserica pamânteasca si cea din ceruri sunt indisolubil legate, asemenea celor doua firi ale Mântuitorului Isus Cristos: umana si divina. În constitutia despre biserica Lumen Gentium de la Conciliul Vatican II, gasim în articolul 8 expresia cea mai adecvata a acestei realitati: "(...) Biserica de pe pamânt si Biserica plina de bogatii ceresti nu trebuie considerate ca doua entitati, caci formeaza o singura realitate, complexa, constituita dintr-un element uman si un element divin. De aceea, printr-o analogie nu lipsita de valoare, ea a fost comparata cu misterul Cuvântului întrupat".

Tinând seama de aceasta învatatura, care subliniaza unitatea dintre Biserica pamânteasca si cea din ceruri, putem deduce lesne ca inclusiv în Sfânta Liturgie este reflectata atât dimensiunea "celor vazute", cât si aceea a "celor nevazute". Iata cum este marturisita aceasta realitate în articolul 8 din constitutia Sacrosanctum Concilium: "În liturgia pamânteasca noi participam, prin pregustare, la liturgia cereasca, ce se celebreaza în cetatea sfânta a Ierusalimului, spre care ne îndreptam ca niste calatori, unde Cristos sade de-a dreapta lui Dumnezeu ca slujitor al Sanctuarului si al adevaratului Chivot; împreuna cu întreaga ostire cereasca Îi cântam Domnului imnul de slava". Despre aceasta tainica participare a noastra, a credinciosilor din biserica pamânteasca la viata bisericii ceresti vom vorbi în cateheza de astazi.

 

Cuprins

Profunda carte a Apocalipsei contine mai multe fragmente care evidentiaza activitatea cea mai importanta a fiintelor ce traiesc în vesnicia divina: adoratia cuvenita Dumnezeului Celui Viu. Astfel, în capitolul 4, versetele 9-11, dupa ce este descris Cel care sta pe tron, îi vedem pe cei douazeci si patru de batrâni prosternându-se si spunând: "Vrednic esti tu, Domnul si Dumnezeul nostru, sa primesti gloria, cinstea si puterea, caci tu ai creat toate si prin vointa ta au luat fiinta si au fost create".

În alte fragmente, cum ar fi vs. 1-5 din cap. 14, întâlnim imaginea alesilor lui Dumnezeu, a sfintilor sai care intoneaza un cântec de slava adorându-l pe Tatal ceresc, sau îi vedem pe cei douazeci si patru de batrâni, alaturi de heruvimi si serafimi, slavindu-l pe Dumnezeu (în vs. 4 din cap. 19). Toate aceste fragmente ne permit sa întrezarim liturgia cosmica, unde toate sfintele fapturi îl adora pe Cel care a creat cerul si pamântul, Domnul ostirilor ceresti. Daca cercetam sau ascultam cu atentie rugaciunile din timpul liturgiei la care participam cu totii aici, jos, pe pamânt, vom putea auzi cuvinte prin care ni se arata ca si noi participam - calauziti de pastorii nostri - la liturgia celesta. Iata, de exemplu, un mic fragment din rugaciunea euharistica: "(...) împreuna cu îngerii si cu toti sfintii, proslavim marirea ta, zicând într-un glas: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul ostirilor ceresti" ("Et ideo cum Angelis et omnibus Sanctis gloriam tuam praedicamus, una voce dicentes: Sanctus, Sanctus, Sanctus Dominus Deus Sabaoth").

Cuvintele unei asemenea rugaciuni au o semnificatie cu adevarat exceptionala: ele sunt menite sa ne arate ca noi însine, simple "vase de lut" însufletite, avem marea onoare de a participa alaturi de toate fapturile ceresti, alaturi de toti sfintii cei din ceruri, la mareata liturgie cosmica, vesnica, prin care Dumnezeul ceresc este adorat si cinstit cum se cuvine. Ramâne, totusi, o întrebare: cum anume se face ca noi, desi suntem (înca) aici, jos, pe pamânt, participam (si) la aceasta liturgie din Ierusalimul vesnic?

Într-una din catehezele introductive am vorbit despre dimensiunea simbolica a Sfintei liturgii, a gesturilor si a obiectelor sacre pe care le putem vedea în timp ce sfintii slujitori oficiaza. Aratam atunci ca la fel cum noi, oamenii, desi traim în lumea vazuta prin trupul nostru material, ne aflam - deopotriva - si în cer, în lumea nevazuta, datorita sufletului nostru spiritual prin care participam la realitatile nevazute. Similar, prin lucrarea harului sfintitor, Sfânta liturgie este deopotriva pamânteasca si cereasca. Harul (numit si "slava") este puntea care leaga lumea celor nevazute de lumea celor vazute, podul care permite contactul dintre Dumnezeu si fapturile create - îngeri si oameni.

Probabil ca cea mai profunda definitie a Bisericii întemeiate de Mântuitorul Isus Cristos e aceea care afirma, pe cât de scurt pe atât de surprinzator, ca eclesia e "cerul pe pamânt", "prefigurarea Ierusalimului vesnic", "Împaratia cerurilor" devenita deja accesibila. Da. "Împaratia cerurilor s-a apropiat", dupa cum ne vesteste Mântuitorul Cristos însusi. Este chiar aici, lânga noi, în Sfânta Biserica, în Sfânta liturgie. Analogic vorbind, noi participam deja la tainele vietii viitoare si suntem ajutati sa patrundem în Împaratia cerurilor, sa învatam sa traim în intimitatea plina de iubire a Dumnezeului celui viu. Sa ne gândim putin: daca am întelege mai profund ce înseamna aceasta: când mergem la Biserica mergem în Ierusalimul ceresc - nu ne-am schimba oare comportamentul? Nu ne-am bucura ca, deja, moartea a fost învinsa iar noi traim întru vesnicie? În schimb daca ne este frica de moarte, daca suntem lipsiti de bucurie, înseamna ca nu traim si nu meditam suficient la aceste realitati fundamentale ale vietii noastre crestine.

Sa repetam: învatatura conciliara ne spune clar ca "în liturgia pamânteasca noi participam, prin pregustare, la liturgia cereasca, ce se celebreaza în cetatea sfânta a Ierusalimului". Ce trebuie sa facem pentru a trai pe deplin aceste cuvinte, spre a ne patrunde semnificatia lor deplina? SA NE PREGATIM CUM SE CUVINE PENTRU A PARTICIPA LA CEREMONIILE SACRE: Sa începem deci cu cateheza, integrala si permanenta (ca sa stim ce si cum trebuie sa facem), sa continuam cu o viata religioasa deplina, sa ne curatim de pacate prin mijlocirea preotilor nostri care ne pot dezlega - în numele Mântuitorului Cristos - de pacate, apoi sa ne apropiem "cu frica si cutremur" de culmea vietii crestine: Sfânta Euharistie. Iar daca descoperim cât de greu este sa facem aceste lucruri, sa-l rugam iar si iar pe Dumnezeu sa ne ajute sa le traim, sa le împlinim.

 

Concluzii

Liturgia cereasca celebrata la scara cosmica de toate fapturile ierarhiilor ceresti care-i dau marire lui Dumnezeu este adevaratul model vesnic al liturgiei pamântesti. Ceea ce trebuie sa retinem cu mare încredere este ca si noi, credinciosii de pe pamânt, suntem invitati sa participam la "nunta pascala" a Mirelui Cristos si a miresei Sale Biserica: "La aceasta liturgie vesnica Duhul si Biserica ne fac sa participam si noi când celebram misterul mântuirii în sacramente" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1139). Ce poate fi mai minunat?

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=biserica_4
Vă rugăm să respectați drepturile de autor