www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=biserica_31
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXXI-a:
Casatoria, taina iubirii (I)

Motto: "Cresteti si va înmultiti si umpleti pamântul si-l supuneti" (Geneza 1, 28).

 

Introducere

Institutia sacra a casatoriei cunoaste în zilele noastre, neîndoielnic, una din cele mai dramatice crize din întreaga istorie a omenirii. Rata în continua crestere a divorturilor - chiar si în rândul celor botezati - , precum si cifrele alarmante ale numarului avorturilor ne arata clar ca "celula de baza a societatii" e pusa la grea încercare. Mai mult decât atât, vocile acelora care sustin deviatii precum homosexualitatea si lesbianismul clameaza, cu emfaza, faptul ca institutia casatoriei ar fi depasita de asa-numitele "contracte matrimoniale" între persoane de acelasi sex. Când privim cu luare-aminte în jur, într-adevar, vedem cum multi dintre contemporanii nostri considera casatoria un simplu contract care poate fi oricând rupt. Daca în cazul celor din afara Bisericii lucrurile pot fi, oarecum, întelese mai usor, în cazul crestinilor botezati divortul si renuntarea la binele implicat de casnicie e practic inacceptabil. Cum s-a ajuns aici? Pentru a întelege raspunsul la o asemenea întrebare vom apela la multe resurse, dar, înainte de orice, la învatatura Bisericii despre casatorie.

 

Cuprins

Din primele sale pagini Sfânta Scriptura ne vorbeste despre taina iubirii cristalizata în comuniunea dintre barbat si femeie. "Dumnezeu i-a binecuvântat si le-a zis: 'Cresteti si va înmultiti si umpleti pamântul si-l supuneti'" (Geneza 1, 28). Comentând acest verset Catehismul Bisericii Catolice ne arata urmatoarele: "Deoarece Dumnezeu l-a creat pe om barbat si femeie, iubirea lor reciproca devine o imagine a iubirii absolute si nestramutate cu care Dumnezeu îl iubeste pe om. Este buna, foarte buna în ochii Creatorului" (art. 1604). În capitolul urmator al Genezei întâlnim una dintre învataturile cele mai profunde si misterioase despre raportul dintre soti: "De aceea va lasa barbatul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si amândoi vor fi un singur trup" (Geneza 2, 18-25). Desi înscrisa în ordinea creatiei, unirea dintre barbat si femeie a fost grav tulburata de consecintele cosmice ale pacatului originar. Cu mult realism, Sfânta Biserica ne învata ca: "Dintotdeauna, unirea dintre ei (dintre barbat si femeie - n.n.) a fost amenintata de discordie, de spiritul de dominare, de infidelitate, de gelozie si de conflicte care pot ajunge pâna la ura si despartire. Aceasta dezordine se poate manifesta mai mult sau mai putin acut si poate fi mai mult sau mai putin depasita, în functie de culturi, de epoci, de indivizi, însa pare a avea un caracter universal" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1606). Influentate grav de pacat, relatiile dintre barbat si femeie "sunt deformate de învinovatiri reciproce; atractia lor reciproca, darul Creatorului, se schimba în raporturi de dominare si de pofta" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1607). În fata acestor învataturi, înainte de orice, trebuie sa întelegem una dintre ideile frecvent ignorate de cei care se casatoresc: casnicia nu are nimic idilic în ea, dimpotriva, presupune o lupta foarte intensa a sotilor spre a cuceri pacea unui camin binecuvântat. Din nefericire, majoritatea cuplurilor gândesc exact pe dos. Influentate de funestul mit al romantismului, în care iubitii ar trai o luna de miere perpetua, multe cupluri intra în casnicie fara sa aiba nici cea mai vaga idee nu doar despre binele vietii conjugale, cât si despre relele care-i asteapta în viata de familie. În scurt timp, sotii ajung sa descopere (reciproc) aspecte umbroase ale fiecaruia dintre ei, dar si ale obligatiilor pe care casnicia le implica. Din acel moment se declanseaza criza. Si, adesea, se ajunge la divort. De ce? Pentru ca imaginea si asteptarile pe care fiecare din cei doi le aveau despre casatorie erau, pur si simplu, false.

Ce trebuie sa stie, de fapt, barbatii si femeile despre casatorie? Mai întâi ei trebuie facuti constienti de influenta puternica a pacatului originar si a concupiscentei (dar si a altor pacate personale, ulterioare Botezului) asupra relatiilor din ei. Din acest motiv ei nu vor reusi niciodata sa izbândeasca singuri în aceasta lupta: "Ca sa vindece ranile pacatului, barbatul si femeia au nevoie de ajutorul harului pe care Dumnezeu, în nesfârsita sa bunatate, nu li l-a refuzat niciodata. Fara acest ajutor, barbatul si femeia nu pot ajunge sa realizeze unirea vietilor lor, unire pentru care Dumnezeu i-a creat 'de la început'" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1608). Deci sa nu ne amagim! Fara sprijinul lui Dumnezeu noi nu am reusi sa traim o viata de familie armonioasa. Însa harul pe care-l primim pentru aceasta nu poate fi, sub nici o forma, de folos, fara o anumita lucrare exercitata din partea sotilor. Care este aceasta lucrare? Evident, o ascultare deplina de poruncile si exigentele Sfintei Biserici, dublata de aplicarea lor constanta.

Înainte de a vedea care sunt aceste exigente, mai întâi trebuie sa remarcam, privind spre relatarile Vechiului si Noului Testament, cât de grav au fost deteriorate raporturile dintre barbat si femeie, pe de o parte, si ce mutatii spectaculoase au suferit de-a lungul istoriei sacre acest relatii, pe de alta parte. Astfel, la începutul istoriei - dupa caderea protoparintilor Adam si Eva -, asistam la manifestarea endemica a unui fenomen negativ: poligamia. Cum stim cu totii, patriarhii din vechime au fost poligami: erau casatoriti cu mai multe femei, sau, ca în cazul lui Avraam, parintele poporului lui Israel, aveau copii si de la alta femeie decât de la propria sotie. În mijlocul acestei stari de lucruri Moise însusi se manifesta cu reticenta, cunoscând amploarea "împietririi inimilor", în consecinta îngaduind oamenilor sa divorteze (caci asta era acea "carte de despartire" pe care barbatii îl putea da femeilor spre a le alunga cu scopul contractarii unei alte casatorii: un soi de certificat de divort). Totusi, spre deosebire de poligamia anterioara, Legea lui Moise, desi imperfecta, era un pas înainte: simultaneitatea casatoriei cu mai multe femei era înlocuita de casatoria succesiva cu mai multe femei. În ciuda interventiei lui Moise, singurul lucru pe care Legea îl vadeste - asa cum va spune apostolul Paul - este doar anvergura pacatelor celor de demult. Cazurile marelui Rege si Profet David, care ucide un om pentru a-i lua sotia, apoi cel incredibil al Înteleptului Solomon care are sapte sute de neveste si trei sute de concubine (III Regi, cap. 11, vs. 1-3), ne arata ca institutia familiei este, în continuare, supusa pacatului. În ciuda acestei situatii Mântuitorul Isus Cristos intervine într-un mod categoric inaugurând o noua era a istoriei omenirii: pentru totdeauna, El denunta orice tradare a fidelitatii. Într-o exprimare a Sa devenita prilej de interminabile controverse (cum vedem, din pacate, la unii crestini din Rasarit care justifica divortul si recasatorirea celor divortati), El spune urmatoarele: "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" (Matei 19, 6). Constatând aceasta trecere incredibila, de la o lume dominata de poligamie si adulter, la o lume în care fidelitatea nu mai poate fi încalcata, ne putem întreba: sa ne fi dat Dumnezeu o porunca pe care nu o putem tine? Daca profetii si înteleptii precum David si Solomon nu au reusit sa-si tina firea ramânând fideli unei singure femei, cum vom reusi noi? Raspunsul Magisteriului catolic - întemeiat pe Revelatia christica - e neechivoc. Harul lui Dumnezeu ne ofera toata puterea necesara pentru a putea ramâne fideli. Însa - repetam - daca vedem atâtea naufragii ale unor cupluri crestine în jurul nostru, explicatia e simpla: aceia nu au facut lucrator, printr-o viata crestina, harul pe care l-au primit prin Sacramentul Cununiei.

 

Concluzii

"Isus nu i-a încarcat totusi pe soti cu o povara imposibil de purtat si prea apasatoare, mai grea decât Legea lui Moise. Venind sa restabileasca ordinea initiala a creatiei, tulburata de pacat, ofera El însusi taria si harul pentru a trai casatoria în noua dimensiune a Împaratiei lui Dumnezeu. Numai urmându-l pe Cristos, renuntând la ei însisi, luându-si fiecare crucea, sotii vor putea 'întelege' sensul originar al casatoriei si o vor putea trai cu ajutorul lui Cristos. Acest har al Casatoriei crestine este un rod al Crucii lui Cristos, izvor al oricarei vieti crestine" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1615). Iata deci o prima idee pe care trebuie sa o retinem cu totii: fara Cristos si fara Crucea Sa armonia conjugala nu este posibila. Iata de ce trebuie cu totii, barbati si femei, sa învatam temeinic acea "stiinta a Crucii" de care vorbea cu geniu si har Sfânta Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein). Deci, sa nu ne amagim: fara a fi crestini autentici, ucenici fideli ai Mântuitorului Isus Cristos, nu vom fi niciodata soti si sotii autentici, cetateni ai Ierusalimului celest.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=biserica_31
Vă rugăm să respectați drepturile de autor