www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=biserica_21
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XXI-a:
Euharistia, taina tainelor (III)

Motto: "Faceti aceasta în amintirea mea" (Luca 22, 19).

 

Introducere

În speciile euharistice ale Pâinii si Vinului, dupa rostirea de catre preot a cuvintelor memoriale ale Mântuitorului din noaptea Cinei cele de Taina, se gasesc în mod real si concret Trupul si Sângele lui Isus Cristos cel înviat - Dumnezeu adevarat si Om adevarat. Aceasta ar fi, pe scurt, marturisirea de credinta esentiala referitoare la Preasfântul Sacrament al altarului. Nici o alta explicatie, nici o alta formulare nu poate exprima mai bine de atât taina transsubstantierii. Tinând seama de aceasta formula - a "trans-substantierii" - consacrata de Conciliul Tridentin, nu încercam niciodata sa lamurim în termeni simbolici Taina Euharistiei. Cu alte cuvinte, pâinea si vinul nu sunt "simboluri" ale Trupului si Sângelui Mântuitorului Isus Cristos. Facem aceasta precizare deoarece, adesea, unele comunitati crestine interpreteaza în acesti termeni, ne-realisti, semnificatia Sfintei Euharistii. De aceea sa retinem ca pentru credinciosii catolici Pâinea si Vinul sunt în modul cel mai real Trupul si Sângele lui Dumnezeu. Totodata recunoastem ca o asemenea convingere este sustinuta prin darul credintei, fara de care portile Sfintei Biserici, ale Ierusalimului ceresc, ne-ar ramâne închise.

Dar daca avem ocazia cu adevarat extra-ordinara de a ne întâlni fata catre fata cu Dumnezeu însusi, într-un mod atât de concret, cum anume trebuie sa ne comportam? Daca parcurgem legea vietii bisericesti exprimata în Codul de drept canonic, vom vedea ca exista o multitudine de precizari referitoare, mai ales, la modul în care Sfintii slujitori ai altarului - Preotii - trebuie sa administreze Preasfântul Sacrament. Evident, toate acele reguli se bazeaza pe un principiu fundamental, enuntat deja de noi mai sus în mod implicit: Dumnezeu este cu noi, în mijlocul nostru, pentru noi toti - membrii Sfintei Sale Biserici. Iata adevarul de credinta - deopotriva teoretic si practic - asupra caruia vom medita în cursul catehezei de astazi.

 

Cuprins

Dumnezeu însusi ne adreseaza cu insistenta invitatia de a-l primi în speciile euharistice. Temeiul acestei insistente e viata sufletului. Caci, daca nu-l interiorizam pe Dumnezeu în acest mod atât de concret nu vom avea viata vesnica: "Adevar, adevar zic voua, daca nu veti mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viata în voi" (Ioan 6, 53). Tinând cont de aceasta invitatie atât de categorica, Biserica a învatat din cele mai vechi timpuri ale ei, apostolice, necesitatea unei bune pregatiri în vederea Împartasaniei. Unul din primii autori sacri prin care ni s-a transmis aceasta exigenta este apostolul Paul: "Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea potirul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de Trupul si de Sângele Domnului. Sa se cerceteze asadar pe sine omul si asa sa manânce din pâine si sa bea din potir. Fiindca acela care manânca si bea cu nevrednicie îsi manânca si îsi bea propria osânda, nesocotind Trupul Domnului" (1 Corinteni 11, 27-29). De aceea Sfânta Biserica ne recomanda insistent cercetarea propriei constiinte si curatirea de orice pacat de moarte înainte de a ne împartasi cu Trupul si Sângele Mântuitorului. În ciuda acestui aspect purificator, care aminteste direct de necesitatea expurgarii din Vechiul Testament atunci când profetul (de exemplu Moise) se pregatea pentru o întâlnire cu Creatorul tuturor, trebuie sa retinem ca niciodata nu suntem si nu putem fi cu adevarat vrednici de un asemenea dar. De aceea ni se pun înainte cuvintele centurionului: "Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamântul meu, dar spune numai un cuvânt si se va tamadui sufletul meu" (Matei 8, 8). În aceasta stare, trebuie sa urmam îndemnul multor Papi, al Bisericii în ultima instanta, de a ne împartasi cât mai frecvent, daca se poate chiar zilnic. "Este conform cu însasi semnificatia Euharistiei ca credinciosii, daca au dispozitia cuvenita, sa se împartaseasca ori de câte ori participa la Liturghie. Se recomanda mult acea participare mai desavârsita la Sfânta Liturghie prin care credinciosii, dupa împartasirea preotului, primesc la aceeasi jertfa Trupul Domnului" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1388). În ceea ce priveste obligatiile stricte ale credinciosilor, Biserica solicita participarea, în duminici si sarbatori, la dumnezeiasca Liturghie si primirea Euharistiei cel putin o data pe an, pe cât posibil în timpul pascal (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1389).

Exista astazi anumite tendinte, foarte periculoase pentru rectitudinea credintei si a vietii morale catolice, de a minimaliza si de a relativiza separarea de Biserica cea "una, sfânta, catolica si apostolica" a unor comunitati religioase. Evident, ne referim în primul rând la cele provenite din Reforma protestanta, dar si la separarea Bisericii de Rasarit de Biserica mama. Acest spirit al relativismului afecteaza inclusiv perceptia Sfintei Euharistii, care este tratata fara întelegerea cuvenita, considerându-se ca primirea Împartasaniei este o chestiune strict individuala, lasata la liberul arbitru al fiecaruia. Dar nu este asa. Învatatura Bisericii este ne-echivoca: "Cel care doreste sa-l primeasca pe Cristos în împartasania euharistica trebuie sa fie în stare de har" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1415). Ce presupune însa aceasta stare a crestinului marcat de harul sfintitor? În primul rând apartenenta la Biserica cea apostolica, care doar ea pastreaza toate mijloacele de mântuire daruite oamenilor de catre Dumnezeu. Apoi, o buna cunoastere a învataturilor dogmatice si morale ale Bisericii. Caci daca nu stim ce învata Biserica, cum am putea sa ne spovedim de pacate (mai ales de cele de moarte) pregatindu-ne pentru Sfânta Împartasanie? În fine, este absolut necesara evitarea asa-numitei "inter-comuniuni" cu membri altor comunitati crestine, care "mai ales din cauza lipsei sacramentului Preotiei, nu au pastrat substanta autentica si integrala a Misterului euharistic" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1400). Sa fim bine întelesi: comunitatile provenite din Reforma nu sunt Biserici. Caci ele nu-l au pe Isus Euharistic, la fel cum nu primesc harul sfintitor deoarece resping atât Sacramentele Bisericii celei adevarate, cât si învatatura ortodoxa (adica drept credincioasa), pe care nu o pastreaza intacta decât Magisteriul Bisericii Catolice. De aceea "nu este posibila intercomuniunea euharistica a Bisericii catolice cu aceste comunitati" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1400). Fara a cultiva desconsiderarea oamenilor care s-au nascut si traiesc marcati de ratacirile (neo)protestantismului, Biserica noastra subliniaza limitele relatiilor pe care le stabilim cu acestia, specificând ca singurele Biserici care au sacramente valide sunt cele Orientale, cunoscute noua sub numele de Biserici "ortodoxe". În ciuda acestui fapt, intercomuniunea cu ortodocsii nu este recomandata, decât cu aprobarea unui superior bisericesc si în anumite conditii temeinice. De asemenea, pot fi împartasiti si necatolicii cu Euharistia administrata de un sacerdot catolic, însa numai daca e o situatie urgenta (de exemplu pericolul de moarte) si daca cei care cer Euharistia marturisesc credinta catolica cu privire la prezenta reala a Mântuitorului în Pâinea si Vinul euharistice (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1401). Ceea ce putem face însa din belsug pentru fratii despartiti de Biserica cea universala a lui Isus Cristos este oferirea împartasaniilor pe care le primim pentru toti acestia, cerându-i neîncetat Mântuitorului sa ne daruiasca unitatea deplina a tuturor credinciosilor.

 

Concluzii

Tinând cont de tot ceea ce am spus în cele trei cateheze dedicate Sfintei Euharistii ne putem întreba: care este esenta învataturii Bisericii? În primul rând necesitatea de cinsti în mod cu totul deosebit si eminent Preasfântul Sacrament, apoi - în al doilea dar nu în ultimul rând - exigenta deschisa a împartasirii noastre cât mai dese. Desi tematori în fata unei atât de mari taine datorita propriilor necuratii si slabiciuni omenesti, trebuie sa îndraznim a ne apropia cât mai des - daca se poate chiar în fiecare saptamâna sau chiar zilnic - de Isus euharisticul. Si, în fine, nici o clipa nu trebuie sa pierdem din vedere o dispozitie cât mai solemna si respectuoasa, cu adevarat demna în fata Regelui Universului care ni se ofera cu atâta generozitate spre a ne mântui întru Împaratia Sa.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=biserica_21
Vă rugăm să respectați drepturile de autor