www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=biserica_2
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a II-a:
Introducere în cateheza liturgica si sacramentala.
Semne si simboluri în Biserica lui Cristos

Motto: "Liturgia e culmea spre care tinde actiunea Bisericii si totodata izvorul din care emana toata puterea ei" (Sacrosanctum Concilium, art. 10).

 

Introducere

Referindu-se la raporturile dintre activitatea catehetica si liturgie, Catehismul Bisericii Catolice subliniaza - în articolele 1074 si 1075 - faptul ca toata actiunea de formare a poporului crestin are drept culme tocmai activitatea sacramentala si liturgica. Cu alte cuvinte, acest gen de cateheza reprezinta cea mai importanta forma de educatie crestina. Nu este deci întâmplator faptul ca, pentru acest an euharistic, Sfântul Parinte Ioan Paul al II-lea a recomandat (inclusiv) intensificarea catehezelor mistagogice. De ce este importanta aceasta forma de cateheza?

Privind spre structura traditionala a catehezei Bisericii, vedem ca ceea ce putem numi "cateheza fundamentala", bazata pe explicarea diferitelor articole ale Simbolului de Credinta, se adreseaza celor care nu cunosc suficient sau deloc elementele credintei crestine. În epoca apostolica si patristica, acest gen de cateheza era adresat mai cu seama catehumenilor, adica celor care se pregateau pentru botez. Asa-numitele "cateheze mistagogice", despre care ne-au ramas marturii scrise de la autori sacri precum Dionisie Areopagitul si Sfântul Chiril al Ierusalimului (secolele III-IV d.Cr.), reprezentau acele cateheze destinate celor care deja primisera botezul si erau apti spre a fi initiati în tainele ceremoniilor sacre. Evident, nu trebuie sa întelegem ca celor care se pregateau pentru botez nu li se spunea nimic despre liturghie si sacramente; totusi, informatiile si explicatiile care li se ofereau erau reduse la esential, partea cea mai importanta fiindu-le rezervata abia dupa ce deveneau "iluminati" de harul Sfântului Spirit.

Din cele spuse pâna aici nu trebuie sa întelegem ca Biserica ar fi avut ceva de ascuns; totusi, se considera ca semnificatiile elementelor liturgice si sacramentale crestine nu erau cu adevarat accesibile decât celor care primeau darurile Duhului Sfânt care a fost, este si va fi supremul nostru calauzitor (mistagog) pe calea credintei.

 

Cuprins

Pentru a intra în profunzimile catehezei liturgice si sacramentale, mai întâi, este necesar sa întelegem un aspect exprimat clar si concis de Catehism: "O celebrare sacramentala e tesuta din semne si simboluri" (art. 1145). Desi am mai vorbit despre semnificatiile termenului "simbol", vom prezenta alte aspecte legate de aceasta realitate, insistând asupra crizei prin care trece în epoca moderna. Abia dupa aceea, în catehezele care vor urma, vom putea întelege mai bine tot ceea ce se desfasoara în cadrul Liturgiei si a celebrarilor sacramentale.

În primul rând, catehismul ne atrage atentia asupra nevoii vitale de comunicare a omului, care "are nevoie de semne si simboluri ca sa comunice cu altii prin limbaj" (art. 1146). Daca acest lucru e valabil pentru relatiile "orizontale" cu semenii, evident, acelasi lucru e valabil si pentru relatia "verticala" dintre om si Dumnezeu. Caci: "Dumnezeu îi vorbeste omului prin creatia vazuta. Lumea materiala se înfatiseaza inteligentei omului pentru ca acesta sa citeasca în ea urmele Creatorului sau" (art. 1147). Din nefericire, dusmanii omului stiu foarte bine ca traseul soteriologic al oricarui suflet poate fi blocat daca omul nu mai întelege mesajele pe care Dumnezeu i le adreseaza. De aceea, una dintre manifestarile raului în aceasta lume cazuta consta în pervertirea sau în distrugerea simbolurilor si semnelor lui Dumnezeu.

Daca urmarim istoria poporului lui Israel, apoi a Bisericii lui Cristos, vedem cum dusmanii credintei distrugeau semnele sacre pâna la gestul culminant: întronarea "urâciunii pustiirii" în locul cel sfânt. Pe scurt, e vorba despra postarea unui idol (Zeus, în antichitate, sau "Zeita Ratiunii", în timpul revolutiei franceze) în locul cel mai sacru al templului: altarul. Acest act sacrileg si blasfemiator reprezinta o culme a degradarii omului care se reflecta în pervertirea semnelor si simbolurilor religioase. Însa la originea degradarii se afla cei trei mari dusmani enumerati de Sfântul Marcu Ascetul: ignoranta, uitarea si lenea spirituala.

Ca orice limba straina, limbajul simbolic al Bisericii si al cultului crestin trebuie învatat. Sub inspiratia discreta a Duhului Sfânt, marii Parinti si Doctori ai Bisericii au dedicat multe cateheze si scrieri acestei pedagogii dumnezeiesti. Însa atunci când aceasta învatatura pe care Magisteriul viu al Bisericii ne-o transmite neîntrerupt este ignorata de marea masa a credinciosilor, calitatea participarii la viata liturgica si sacramentala scade iar pacatele încep sa-si faca cuib în vietile oamenilor. Sa vedem, pe scurt, cum se desfasoara acest fenomen.

Pentru multi istorici ai religiilor, opacizarea simbolismului religios, vadita în incapacitatea noastra cronica de a întelege simbolurile care învesmânteaza interiorul bisericilor crestine, indica cea mai ampla criza a religiozitatii post-iluministe. În plus, ateismul, agnosticismul si iconoclasmul sunt fenomene care ne arata ca lumea, si mai ales omul ultimelor secole, au cunoscut modificari profunde. Mircea Eliade a remarcat în repetate rânduri criza simbolismului religios. În Comentarii la Legenda Mesterului Manole arata, referindu-se la simbolismul perlei, degradarea obiectelor sacre survenita de-a lungul istoriei: "valoarea lor estetica si economica s-a desprins mult mai târziu, când sensul metafizic primordial a început sa fie uitat, datorita anumitor revolutii care au avut loc în viata mentala a societatilor europene".

Începuta în mintile ispitite de soaptele insidioase ale celui viclean, manifestate apoi în revolutii sociale care au tulburat ordinea lucrurilor, descrestinarea lumii moderne a condus la uitarea semnificatiilor simbolurilor si semnelor sacre pe care Biserica, - ea însasi o manifestare a prezentei Dumnezeului Celui Viu în istorie -, ni le înfatiseaza.

 

Concluzii

Vedem adesea tineri cazuti prada unor forme ale subculturii actuale (rock, pop, d&d si chiar satanism) ca poarta cruci atârnate la gât, de urechi sau de accesorii vestimentare. Urmarindu-i, ne dam adesea seama ca nu au nimic în comun cu Biserica si valorile credintei crestine. Totusi, de ce poarta cruci? Avem aici de-a face exact cu degradarea, cu pervertirea în mintile lor a semnificatiilor unui simbol crestin fundamental. Acest fenomen are radacini adânci, el desfasurându-se în istoria ultimelor secole dupa o schema dezvaluita genial de Papa Pius al XII-lea, care ne înfatiseaza actiunea tenace a dusmanului:

"Acest dusman este pretutindeni si printre toti; stie sa fie atât violent cât si supus. În aceste secole din urma a încercat sa realizeze dezintegrarea intelectuala, morala si sociala a unitatii organismului tainic al lui Cristos. A voit natura fara har; ratiunea fara credinta; libertatea fara autoritate, si uneori chiar autoritatea fara libertate. Este un "dusman" care a luat o înfatisare mereu mai concreta cu o lipsa de prejudecati care ne lasa înmarmuriti: Cristos da, Biserica nu. Apoi, Dumnezeu da, Cristos nu. Si în cele din urma strigatul nefericit: Dumnezeu a murit; ba mai mult, nici macar nu a existat vreodata. Si iata, de aici, consecinta tentativei de edificare a unei lumi pe fundamente pe care Noi nu ezitam sa le indicam drept principale responsabile pentru amenintarea care sta deasupra omenirii: o economie fara Dumnezeu si o politica fara Dumnezeu." (Papa Pius al XII-lea, Discursul Nel contemplare, adresat membrilor "Actiunii Catolice Italiene", 12 octombrie 1952).

În ansamblu, e vorba de o cultura, de o lume fara Dumnezeu. Într-un asemenea context, simbolurile par a nu-si mai gasi locul, sau, daca si-l gasesc, e unul fals: ele devin simple obiecte comerciale. În aceasta situatie, pentru ca ne aflam într-un An Euharistic, sa începem cu acel dar dumnezeiesc care e mai presus de orice simbol, dar din care toate semnele sacre ale Bisericii îsi trag seva vitala: Preasfântul Sacrament al altarului.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=biserica_2
Vă rugăm să respectați drepturile de autor