www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=biserica_17
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XVII-a:
Mirul, pecetea Duhului Sfânt (II)

Motto: "În simbolismul biblic si antic ungerea este bogata în semnificatii" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1293).

 

Introducere

Ca orice alt sacrament, Mirul are propriul sau simbolism, care reiese din gesturile si elementele care compun celebrarea sa. Înainte însa de a ne opri asupra acestor aspecte cu caracter simbolic, vom recapitula ideea esentiala a catehezei anterioare, sustinând-o cu un fragment din Catehismul Bisericii Catolice: prin primirea Mirului credinciosul crestin primeste toate darurile Duhului Sfânt. Împotriva miscarilor carismatice (catolice) care pretind ca am avea nevoie de o noua ungere, pentru a primi Duhul Sfânt, trebuie sa marturisim clar si neechivoc, desi cu blândete, învatatura Bisericii:

"Aflând ca Samaria primise cuvântul lui Dumnezeu, apostolii care erau la Ierusalim au trimis acolo pe Petru si pe Ioan. Acestia au coborât deci la samariteni si s-au rugat pentru ei ca sa li se dea Duhul Sfânt. Caci nu se coborâse înca peste nici unul din ei; ei fusesera numai botezati în numele Domnului Isus. Atunci Pentru si Ioan au pus mâinile peste ei si ei au primit pe Duhul Sfânt (Fapte 8, 14-17).

Mirul desavârseste harul baptismal; este sacramentul care îl da pe Duhul Sfânt pentru a ne înradacina mai adânc în filiatia divina, pentru a ne încorpora mai ferm lui Cristos, pentru a face mai temeinica legatura noastra cu Biserica, pentru a ne asocia mai mult misiunii ei si pentru a ne ajuta sa marturisim credinta crestina prin cuvânt însotit de fapte" (CBC, art. 1315-1316).

 

Cuprins

Totusi, staruie anumite întrebari în constiinta crestinilor care citesc Faptele apostolilor: de ce Duhul Sfânt nu se mai manifesta vizibil si puternic în epoca noastra? De ce nu mai vedem atâtea minuni ca în timpurile apostolilor? Pornind de la asemenea interogatii, justificate, cei care se orienteaza spre miscarile harismatice se bazeaza în optiunea lor pe niste raspunsuri gresite. Astfel, ei presupun ca stiu ce înseamna vorbirea în limbi (unul din semnele cele mai importante de manifestare a primirii Duhului Sfânt) si ca pot discerne fara greseala miracolele. Aici se afla pericolul major presupus de asemenea miscari. În mod implicit si inconstient, se constituie o perspectiva în care credinta e substituita de (presupuse) semne si manifestari spectaculoase ale Duhului, uitându-se prea usor ca discernamântul în cazul unor asemenea evenimente este dificil de obtinut. De aceea Biserica evita totdeauna sa se pronunte usor si repede cu referire la evenimentele de origine supranaturala. Mai ales ca primul si cel mai dificil lucru este tocmai stabilirea originii supranaturale a evenimentului în cauza. Traim vremuri tulburi, în care "miracolele" si fermecatorii abunda mai mult decât oricând. De aceea suntem datori sa ne ferim de orice fel de imprudente, mai ales cele care implica "chanelling" - e vorba de o învatatura New Age care afirma ca oamenii pot si trebuie sa devine medii de propagare a mesajelor unor fiinte spirituale (între care se afla si Fecioara Maria si Dumnezeu însusi). Da. Pot si au existat mesaje supranaturale aprobate de Biserica. Însa pentru noi toti, credinciosii obisnuiti, care ne luptam cu pacatele comune, regula trebuie sa fie aceea înteleapta din Patericul egiptean: "Daca vezi un frate ca se înalta la cer, trage-l de picioare la pamânt"; "Caci este mai mare cel care-si vede pacatele decât cel care învie mortii". Profunzimea acestor reguli de viata spirituala e inegalabila. Ele se bazeaza, categoric, pe principiul umilintei trait în mod perfect si unic de Mântuitorul nostru Isus Cristos. Pentru noi toti simplu fapt de a fi în Biserica, de a avea preoti si episcopi la care sa ne spovedim pacatele, ca avem un cap al Bisericii protejat în propovaduire credintei de harisma infailibilitatii - iata care trebuie sa fie semnele prezentei Duhului!

Apocalipsa Sfântului apostol Ioan, aceasta carte a secretelor istoriei si universului, contine câteva fragmente care au framântat dintotdeauna mintile teologilor si pastorilor Bisericii. În capitolul 13 se vorbeste despre o fiara, vrajmasa a lui Dumnezeu si a sfintilor sai, care "a facut ca toti: mici si mari, bogati si saraci, liberi si sclavi, sa puna semn pe mâna lor dreapta sau pe frunte, astfel încât nimeni sa nu poata vinde sau cumpara decât daca are semnul Fiarei sau numarul numelui ei" (vs.16-17). Nu vom insista acum asupra simbolismului numarului fiarei, care a facut sa curga valuri de cerneala în tratatele de exegeza biblica. Ceea ce doresc sa retinem e atât: faptul ca cei care-i apartin fiarei sunt pecetluiti cu numarul numelui ei. Sa mergem mai departe. În capitolul 9 al Apocalipsei se vorbeste despre cea de-a cincia trâmbita a mâniei lui Dumnezeu. Aflam din versetul patru ca relele trimise ca pedeapsa vor dauna "doar oamenilor care nu au sigiliul lui Dumnezeu pe fruntile lor". Ulterior, în capitolul 14 al Apocalipsei, informatia se completeaza: slujitorii Mielului dumnezeiesc este înconjurat de "o suta patruzeci si patru de mii de oameni, care aveau numele lui si numele Tatalui sau înscris pe fruntile lor" (vs.1). Iata deci ce doream sa evidentiem: faptul ca angajarea morala si spirituala a oamenilor - fie în slujba diavolului, fie în slujba lui Dumnezeu, caci alta optiune nu exista - este marcata printr-un sigiliu cu care omul este însemnat.

Daca sigiliul diavolului este o chestiune pe care acum nu o discutam, pecetea lui Dumnezeu este primita de cel credincios tocmai prin Sacramentul Mirului. De acest element este legat profund simbolismul ungerii:

"În ritualul acestui sacrament se cuvine sa luam în considerare semnul ungerii si ceea ce ungerea desemneaza si imprima: pecetea spirituala.

În simbolismul biblic si antic ungerea este bogata în semnificatii: uleiul este semnul abundentei si al bucuriei, el curateste (ungerea înainte si dupa baie) si da suplete (ungerea atletilor si a luptatorilor); este semn de vindecare, fiindca alina loviturile si ranile si te face stralucitor de frumusete, de sanatate si de forta" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1293);

"Prin aceasta ungere, cel miruit primeste 'însemnul', pecetea Duhului Sfânt. Pecetea este simbolul persoanei, semnul autoritatii ei, al proprietatii asupra unui obiect - asa erau însemnati soldatii cu sigiliul comandantului lor precum si sclavii, cu acela al stapânului lor; ea legalizeaza un act juridic sau un document, facându-l eventual secret.

(...) aceasta pecete a Duhului Sfânt marcheaza apartenenta totala la Cristos, punerea pentru totdeauna în slujba lui, dar si fagaduinta ocrotirii divine în marea încercare eshatologica" (art. 1295 si 1296).

 

Concluzii

Un cunoscut scriitor se exprima vorbind despre linia relatiei dintre Dumnezeu si om ca fiind marcata prin tatuaje. De fapt, credem ca mai degraba cei care apartin diavolului sunt tatuati. Pecetea Duhului Sfânt este de o finete inimaginabila. Ea nu lasa urme fizice (chiar daca unii sfinti si-au marcat trupul chiar cu urme fizice). Invizibila, imponderabila, ea îl leaga pe credincios de Dumnezeu prin Darurile Duhului Sfânt, încununate de legatura sfânta a iubirii. Problema pe care o avem este ca ni se pare ca pacatuim prea usor "unsi" fiind. Adevarul este ca lupta noastra continua si dupa Botez, Mirungere si celelalte sacramente. Nici unul dintre sacramente nu ne scuteste de a face "faptele Duhului". Aici este cheia întrebarii care-i framânta pe cei care citesc Faptele apostolilor constatând "semnele" prezentei Duhului Sfânt în istorie: noi suntem problema. Facem noi faptele Duhului? Sau facem faptele trupului, stingând si alungând Duhul care ne-a fost daruit? Aceasta-i întrebarea...

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=biserica_17
Vă rugăm să respectați drepturile de autor