www.profamilia.ro /cateheza.asp?cbl=biserica_12
 
 CATEHEZA 

Credin?a, Biserica, lumea dupa Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adul?i

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XII-a:
Treptele initierii

Motto: "Sacramentele Legii celei noi sunt instuite de Cristos" - Catehismul Bisericii Catolice, art. 1210).

 

Introducere

Pe parcursul a 22 de cateheze vom reflecta asupra semnificatiilor Sacramentelor Bisericii întemeiate de Mântuitorul Isus Cristos. De ce acordam atât de mult spatiu acestor sacramente? Pentru simplul motiv ca ele sunt mijloacele mântuirii noastre. Fara Sacramente mântuirea nu ar fi posibila. Fiind la numar sapte - cifra simbolica care stabileste o corelatie profunda între Sacramente si cele sapte daruri ale Duhului Sfânt - , ele "sunt legate de toate etapele si toate momentele importante ale vietii crestinilor: ele dau nastere si crestere, vindecare si misiune vietii de credinta a crestinilor. În acestea, între etapele vietii naturale si vietii spirituale exista o anumita asemanare" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1210). Cu alte cuvinte, între Sacramente exista un raport organic am putea zice, ele fiind adecvate, dupa caz, anumitor etape ale vietii sufletesti ale credinciosilor.

Înainte de a trece la continutul propriu-zis al catehezei, vom retine împreuna cu Parintele Eduard Ferent ce semnificatii are cuvântul "sacrament". Acesta provine din limba latina si "înseamna a face un lucru sau o persoana sacra, a o rezerva ori dedica lui Dumnezeu. Sacramentul este semnul sacru al unei realitati spirituale invizibile, un semn mistic, tainic al mântuirii" (Pr. Prof. Dr. Eduard Ferent, Teologia dogmatica sacramentala în lumina Conciliului Vatican II, Iasi, 1997, p. 3). Acelasi teolog, în introducerea lucrarii citate, mentiona unul dintre fragmentele cele mai importante din documentele Conciliului Vatican II referitor la sacramente. Este vorba de fragmentul 59 din constitutia Sacrosanctum Concilium:

"Sacramentele sunt menite sa-i sfinteasca pe oameni, sa zideasca Trupul lui Cristos si sa dea cultul datorat lui Dumnezeu; în calitate de semne, ele au si un rol instructiv. Nu numai ca presupun credinta, ci, prin cuvintele si elementele rituale, o si nutresc, o întaresc si o exprima; de aceea sunt numite sacramente ale credintei. Ele confera, într-adevar, harul, dar celebrarea lor îi si dispune mai bine pe credinciosi sa primeasca rodnic acest har, sa dea cult cum se cuvine lui Dumnezeu si sa traiasca iubirea.

Asadar, e foarte important ca toti credinciosii sa înteleaga usor semnele sacramentelor si sa frecventeze cu cea mai mare asiduitate acele sacramente care au fost instituite pentru hranirea vietii crestine".

 

Cuprins

Sa vedem acum care sunt, la o simpla enumerare, Sacramentele Bisericii: Botezul, Mirul, Euharistia, Pocainta, Ungerea bolnavilor, Preotia si Casatoria. Grupate dupa finalitatea lor, ele sunt ordonate astfel:

1) Sacramentele initierii crestine: Botezul, Mirul si Euharistia;

2) Sacramentele de vindecare: Pocainta (reconcilierea) si Ungerea bolnavilor (maslul);

3) Sacramentele aflate în slujba comuniunii si misiunii credinciosilor: Preotia si Casatoria.

Cele trei categorii de sacramente corespund anumitor etape de evolutie pe planul vietii spirituale umane. De asemenea, ele corespund celor trei trepte ale vietii spirituale, anume calea purgativa (a curatirii de pacate si de consecintele pacatelor), cea iluminativa (a luminarii prin primirea harurilor Duhului Sfânt) si, în fine, cea unitiva (a unirii sufletului celui credincios cu Dumnezeul cel Viu). De exemplu, botezul este introdus prin purificarea noastra de pacate, vadita mai ales sub forma exorcizarii pregatitoare. Aceasta exorcizare, prin care suntem scosi de sub puterea celui rau, este prima forma a curatirii noastre. Sacramentul spovedaniei ne ofera apoi posibilitatea de a reintra sub dusul curatitor al pocaintei, ori de câte ori gresim fata de Dumnezeu si fata de oameni. Maslul în schimb, asigura curatirea si vindecarea trupeasca, care, ea însasi, este semnul concret al apropierii Împaratiei lui Dumnezeu. Deci toate aceste sacramente sunt curatitoare. De fapt nici un sacrament nu îndeplineste doar o singura functie, caci, de exemplu, Sfânta Euharistie, desi cel mai înalt sacrament al unirii cu Dumnezeu, ne curata de pacatele usoare. Botezul însusi si, mai ales mirungerea, ne asigura primirea harului sfintitor, deci ele sunt iluminante. Iar preotia si casatoria asigura celor care primesc aceste taine o unire profunda cu Dumnezeu, în scopul de a-l sluji pe aproapele salvând cât mai multe suflete.

Acum a sosit momentul sa retinem doua idei de mare însemnatate prezentate de acelasi teolog pe care l-am citat în introducerea catehezei de azi, Parintele profesor Eduard Ferent. Stim cu totii ca toate sacramentele au fost violent respinse de gânditorii reformati. De fapt, ceea ce negau acestia era originea lor divina, adica faptul ca aceste sacramente au fost instituite de însusi Mântuitorul Isus Cristos. Acesta este motivul pentru care trebuie sa cunoastem bine Sfânta Scriptura, în special acele locuri care arata ca sacramentele au fost întemeiate de Cuvântul divin. În cadrul catehezelor acordate fiecarui sacrament în parte vom trece în revista aceste locuri biblice. Cea de a doua idee porneste de la una din criticile cele mai virulente aduse pâna în ziua de azi multor credinciosi de catre urmasii reformei: anume ca sacramentele sunt ceva de natura magica, straine de spiritul Evangheliei. Cu mult realism, Parintele Ferent ne arata ca, într-adevar, a existat (si poate mai exista) în atitudinea credinciosilor catolici o eroare care a contribuit la înasprirea atacurilor (neo)protestante. E vorba despre asa-numitul sacramentalism "care era atât de marcat de superstitie încât dadea impresia de magie" (Pr. Prof. Dr. Eduard Ferent, op. cit., p. 149). Aceasta atitudine, în care sacramentul e tratat ca ceva mecanic - efectuarea sa atragând automat obtinerea unui anumit efect - , excludea însasi prezenta personala a lui Dumnezeu. Sub forma ritualismului, denuntat cu vigoare de Papa Ioan Paul al II-lea în exortatia Ecclesia in Europa, eroarea în cauza e una de natura morala, ea nesocotind conditiile sufletesti pe care trebuie sa le împlineasca credinciosul spre a culege roadele sacramentului: "Religia consta în principal în practica sacramentala, ceea ce facea sa fie suficient, chiar daca nu se observa nici o porunca, sa se asiste duminica la Liturgie si sa se primeasca sacramentele" (Pr. Prof. Dr. Eduard Ferent, ibidem). O descriere plastica a acestei grave erori ne-a oferit scriitorul Cristian Badilita: "Oamenii se înghesuiau la racla Sfintei asa cum obisnuiau sa se înghesuie odinioara la coada 'pentru pâine' si 'pentru carne' sau la urcatul în autobuz. Ba chiar unii dintre ei, mai vânjosi, trageau coate fara sfiala, sub ochii lehamesiti ai calugarilor vânzatori de lumânari. La un moment dat, nu mica mi-a fost mirarea auzind în spate un schimb cuvios de înjuraturi, care mi-au tiuit în urechi multe minute dupa aceea. L-am urmarit, din curiozitate, pe unul din autori, un barbat de vreo cincizeci de ani, cu parul grizonat si mustata cocheta. Dupa setul disuasiv de apostrofari s-a avântat spre racla, si-a plecat cu sfiosenie ochii peste geamul protector si a dat drumul unei adevarate moristi de cruci, executate cu o rapiditate demna de invidiat, atingând, simultan, cu mâna stânga, toate candelele aprinse deasupra Sfintei. A facut totul cu precizie ritualica, de trei ori, a sarutat îndelung tot ce-a gasit de sarutat în preajma, dupa care s-a întors spre noi cu un zâmbet de vadita satisfactie binecuvântându-ne cu un: 'Faceti, ba, loc sa trec înapoi!'" (Cristian Badilita, "Misticul psihedelic si fratele mitocan", în Ziua, 27 aprilie 2005). Desi aceasta descriere se refera la o întâmplare petrecuta în spatiul ortodox, atitudinea "fratelui mitocan" poate fi întâlnita - sub alte forme dar cu acelasi continut - si în mediul catolic. Îmi aduc aminte doar de un episod petrecut cu multi ani în urma la Medjugorje, când, în timpul unui pelerinaj numeros, din grupul "alesilor" s-a auzit o înjuratura. Într-adevar, recunoastem ca suntem pacatosi, dar trebuie sa ne straduim sa participam la orice act religios, cu atât mai mult la celebrarea unui sacrament, cu constiinta ca venim în fata lui Dumnezeu pentru a primi iertare. Iar unicul semn al dorintei de a primi iertarea este abandonarea pacatului, de orice natura ar fi el. Altminteri putem sa ne împartasim zilnic fara a cunoaste vreo schimbare în vietile noastre.

 

Concluzii

Credinciosii care participa mecanic la slujbe, primind sacramentele "ca asa e bine" sau "ca asa s-au obisnuit", intra direct în ghearele sacramentalismului care indica grava deriva a unei lumi tot mai surde la îndemnurile de natura moral-spirituala. Desi faptele nu ne mântuiesc singure, ele sunt semnul rodirii oricarui suflet angajat pe calea mântuirii. Sa facem deci roade vrednice de pocainta, întelegând ca Dumnezeu nu poate fi constrâns prin numarul de cruci, metanii si alte asemenea gesturi, daca sunt lipsite de umilinta inimii si de iubire fata de Dumnezeu si de oameni.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?cbl=biserica_12
Vă rugăm să respectați drepturile de autor