www.profamilia.ro /cateheza.asp?catehezediverse=z18
 
 CATEHEZA 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZA: FAPTELE EXTRAORDINARE (APARITII, MINUNI, REVELATII, VIZIUNI), CUM TREBUIE EVALUATE?

Ce se întelege prin fapte extraordinare?

În aceasta prezentare, atunci când vorbesc despre fapte extraordinare, vreau sa cuprind, într-o singura expresie:

* tot ceea ce apartine, în domeniul religios, de ordinea extraordinare, adica de ceea ce este incomprehensibil, inexplicabil din punct de vedere uman numai cu ratiunea umana, nedemonstrabil din punct de vedere stiintific

* si de aceea înteleg: aparitii, minuni, revelatii viziuni

* cu conditia sa fi avut loc dupa sfârsitul Noului Testament, adica dupa sfârsitul Revelatiei publice.

Ce este Revelatia publica?

Revelatia publica este cea:

* realizata progresiv de Dumnezeu începând de la Abraham si, prin intermediul profetilor, pâna la Isus Cristos

* marturisita în cele doua parti ale Bibliei: Vechiul si Noul Testament

* destinata tuturor oamenilor si fiecarui om, din orice timp si loc

* diferita în mod radical, prin esenta si nu numai prin grad, de asa-numitele revelatii private (despre care se va vorbi în continuare)

* încheiata cu Cristos în Noul Testament, de care Biserica se simte legata.

Pentru ce Revelatia publica s-a încheiat cu Isus Cristos?

Pentru ca Isus Cristos este mediatorul si plinatatea Revelatiei.

"El, fiind Fiul unul-nascut al lui Dumnezeu facut om, este Cuvântul perfect si definitiv al Tatalui. Prin trimiterea Fiului si darul Duhului, revelatia este de acum împlinita pe deplin, chiar daca în cursul secolelor credinta Bisericii va trebui sa aprofundeze treptat toata însemnatatea ei" (Compendiu, nr. 9).

"Dupa ce în trecut a vorbit în multe rânduri si în multe moduri parintilor nostri prin profeti, Dumnezeu, în aceste zile din urma, ne-a vorbit noua prin Fiul" (Ev 1,1-2). Cristos, Fiul lui Dumnezeu facut om, este de aceea cuvântul unic, perfect si definitiv al Tatalui, care în el spune si daruieste totul si nu va fi al Cuvânt decât acela.

"Din momentul în care ni l-a daruit pe Fiul sau, care este cuvântul sau unic si definitiv, Dumnezeu ne-a spus totul o singura data în acest cuvânt al sau si nu mai are nimic de spus" (sfântul Ioan al Crucii).

"Economia crestina a mântuirii, fiind legamânt nou si definitiv, nu va trece niciodata si nu mai este de asteptat nici o noua revelatie publica înainte de aratarea în glorie a Domnului nostru Isus Cristos" (Conciliul al II-lea din Vatican, Constitutia dogmatica Dei Verbum, 4).

Ce consecinte produce aceasta încheiere a Revelatiei publice?

Iata câteva:

* Dumnezeul crestinilor este credibil, vrednic de încredere, pe fundamentul Scripturii si nu în virtutea mesajelor încredintate ulterior fiecarui credincios.

* Nu trebuie asteptata de la Dumnezeu nici o alta manifestare sau revelatie noua, decât întoarcerea glorioasa a lui Cristos, care va inaugura "ceruri noi si un pamânt nou" (2Pt 3,13), permitându-i lui Dumnezeu Tatal sa fie "totul în toti" (1Cor 15,28).

* Biserica este legata de evenimentul unic al istoriei sacre si de cuvântul Bibliei, iar misiunea sa este aceea de a garanta, a interpreta, a aprofunda, a marturisi Revelatia publica. Si acest lucru are loc gratie asistentei speciale a Duhului Sfânt, care îi este calauza si o conduce la cunoasterea tot mai buna a acelei comori care este Cristos Domnul.

* Revelatia publica cere credinta noastra: "De fapt, în ea, prin intermediul cuvintelor umane si al medierii comunitatii vii a Bisericii, însusi Dumnezeu ne vorbeste noua si oricarui om din orice rasa, limba, natiune, timp si loc. Credinta în Dumnezeu si în Cuvântul sau se deosebeste de orice alta credinta, încredere, opinie umana. Certitudinea ca Dumnezeu vorbeste îmi da siguranta ca întâlnesc însusi adevarul si astfel am acel tip de certitudine, care nu poate exista în nici o forma umana de cunoastere. Este certitudinea pe care edific viata mea si careia ma încredintez murind" (Congregatia pentru Doctrina Credintei, Mesajul de la Fatima, p. 47).

* Totusi, chiar daca Revelatia este împlinita, nu este însa complet explicata; va reveni credintei crestine sa o cunoasca mai bine, sa o aprofundeze mai mult, sa o întrupeze încontinuu, sa o marturiseasca tuturor cu fidelitate si curaj. Astfel se va putea întelege treptat toata însemnatatea ei în cursul secolelor.

Ce sunt revelatiile private?

Revelatiile private:

* Sunt toate acele revelatii (aparitii, viziuni, minuni) care au loc dupa încheierea Noului Testament. Sunt aparitiile lui Isus, ale Mariei sau ale sfintilor, ca si mesajele încredintate de ei sau minunile facute de ei sau care au avut loc în numele lor în secolele care au urmat. Toate aceste fapte extraordinare (adevarate sau presupuse) apartin genului revelatiilor private (NB: în acest raport, de acum înainte se va folosi mereu aceasta expresie, pentru a indica si a cuprinde toate fenomenele extraordinare care au avut loc dupa încheierea Revelatiei publice);

* au fost recunoscute, într-un numar mic, de autoritatea Bisericii, care nu recunoaste cea mai mare parte din ele (de exemplu, conform unor calcule ar trebui sa fie peste 1800 aparitiile mariane: dintre ele numai o duzina au recunoasterea oficiala);

* nu apartin depozitului credintei, din care Biserica ia propria certitudine cu privire la toate adevarurile revelate. Nici una din aceste revelatii private (atât cele aprobate cât si cele neaprobate) nu face parte din ceea ce crestinul este obligat sa creada pentru a putea spune ca este crestin.

În ce mod revelatiile private angajeaza credinta credinciosului?

Revelatiile private nu angajeaza în mod obligatoriu credinta credinciosilor, chiar daca sunt recunoscute oficial de catre Biserica. Fiecare credincios îsi pastreaza libertatea de apreciere: nici un crestin nu este obligat sa creada în vreuna din revelatiile private, nici atunci când sunt aprobate de Biserica.

Totusi, în linie de principiu, credinciosul nu trebuie sa excluda ca Dumnezeu poate sa intervina în mod extraordinar într-un oarecare moment, loc, eveniment, persoana. Greutatea consta în a discerne daca în acest fapt a avut loc aceasta interventie autentica extraordinara a lui Dumnezeu.

Cum aprofundeaza credinciosul propria credinta?

Conciliul al II-lea din Vatican indica trei cai esentiale în care se realizeaza conducerea Duhului Sfânt în Biserica si deci cresterea propriei credinte în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta crestere se realizeaza:

* prin intermediul meditatiei si al studiului credinciosilor

* prin intermediul întelegerii profunde, care deriva din experienta spirituala

* prin intermediul predicarii celor "care, o data cu succesiunea episcopala, au primit o carisma sigura a adevarului" (Conciliul al II-lea din Vatican, Dei Verbum, 8): Papa si episcopii, în comuniune cu el.

De ce Biserica este prudenta în a recunoaste ca autentice revelatiile private?

De fapt, Biserica arata o prudenta extrema fata de aceste fenomene. Aceasta prudenta este pe deplin justificata deoarece astfel de fenomene ar putea sa faca sa se înteleaga ca Dumnezeu a uitat sa ne spuna ceva în Sfintele Scripturi si ca revelatia sa în Cristos nu este unica, totala, definitiva, încheiata.

Ce valoare pozitiva au revelatiile private?

Revelatiile private:

* pot sa ajute la întelegerea si la trairea mai deplina a Revelatiei publice, îndeosebi într-o epoca istorica determinata;

* pot sa revigoreze credinta subiectiva a credinciosilor si chiar a necredinciosilor. Deci sunt un ajutor pentru credinta lor, cu conditia sa faca trimitere la unica Revelatie publica. Ele trebuie sa slujeasca credinta. Nu trebuie si nici nu pot sa adauge nimic la unica Revelatie publica definitiva, ci pot sa-i devina o amintire umila a ei, uneori o aprofundare utila;

* pot sa fie un ajutor valid pentru a întelege si a trai mai bine Evanghelia în momentul actual: un ajutor, care este oferit, dar de care nu este obligatoriu sa ne folosim;

* sunt un ajutor pentru a întelege semnele timpurilor, gasind pentru ele raspunsul crestin corect.

Când sunt inacceptabile revelatiile private?

Când vor sau pretind:

* sa îmbunatateasca, sa completeze, sa depaseasca sau sa corecteze Revelatia publica, definitiva a lui Cristos, sa adauge ceva la aceasta Revelatie;

* sa întemeieze, sa creeze credinta. Adevarata credinta a credinciosului nu este întemeiata pe o revelatie privata ci pe cuvântul lui Dumnezeu, pe Sfânta Scriptura, care învata adevarul, având ca autor pe însusi Dumnezeu;

* sa urmareasca scopuri de profit, profitând de credulitatea oamenilor. Trebuie evitat de exemplu asa-numitul turism al aparitiilor. Trebuie sa fim vigilenti pentru ca viata de credinta poate sa fie amenintata, astazi ca si ieri si poate mai mult decât ieri, de materialismul ideologic si de cel economic, ca si de relativismul care se raspândeste.

Care este criteriul principal pentru autenticitatea unei revelatii private?

Criteriul pentru adevarul si valoarea unei revelatii private este orientarea sa strânsa spre Cristos însusi. Atunci când ea ne îndeparteaza de el, când ea devine autonoma sau chiar se impune ca un alt sau mai bun plan de mântuire, mai importanta decât evanghelia, atunci cu siguranta nu vine de la Duhul Sfânt, care ne conduce în interiorul evangheliei si nu în afara ei.

Cui îi revine sa discerne autenticitatea unei revelatii private?

Revine Magisteriului viu al Bisericii, adica Succesorului lui Petru, Episcopul de Roma, si Episcopilor în comuniune cu el sa discerne autenticitatea unui fapt extraordinar. Magisteriul are misiunea de a sluji cuvântul lui Dumnezeu si, când face acest lucru, se bucura de carisma sigura a adevarului. Condus de Magisteriul Bisericii, simtul credinciosilor stie sa discerne si sa primeasca ceea ce constituie în aceste revelatii private un apel autentic al lui Cristos sau al sfintilor sai adresat Bisericii.

Competent pentru aprobarea unui loc ca sanctuar si a respectivelor statute este ordinariul locului (cf. Codul de Drept Canonic, can. 1230 si urm.). De asemenea, revine Episcopului sa supravegheze ca eventualul cult sau formele de evlavie, care se desfasoara la sanctuar, sa corespunda cu liturgia ecleziala autentica.

Care sunt criteriile pe care le respecta Biserica în evaluarea autenticitatii unei revelatii private?

Pentru evaluarea unei revelatii private, sunt importante trei criterii:

* Înainte de toate revelatia privata trebuie sa contina un mesaj, care, din punctul de vedere al continutului doctrinar, sa fie absolut conforma cu Sfânta Scriptura si cu credinta Bisericii. Si nu este întotdeauna asa.

* Apoi, beneficiarul aparitiilor trebuie sa arate semne evidente de maturitate psihologica, de spiritualitate solida, de ascultare si de fidelitate fata de Biserica. Sinceritatea sa nu este în mod necesar o garantie a adevarului (uneori confunda comunicarea pe care o primeste cu gândirea proprie. Inspiratia personala poate sa se încruciseze cu inspiratia supranaturala, inclusiv uneori cu cea diabolica. Deci este necesara multa prudenta).

* În sfârsit, copacul se judeca din roadele sale care se manifesta mai ales în ocaziile de pelerinaje. Aceste roade sunt: spirit si initiative de rugaciune, convertiri, cresterea credintei, vocatii, fapte de caritate".

Ce înseamna ca Biserica îsi da aprobarea pentru o revelatie privata?

* Aprobarea ecleziala a unei revelatii private contine urmatoarele elemente:

- mesajul respectiv nu contine nimic care contrasteaza credinta si bunele moravuri

- este permis sa se faca public

- credinciosii sunt autorizati sa-i dea adeziunea lor în forma prudenta.

* Chiar daca nimeni nu este obligat sa creada, credinciosul se va arata respectuos fata de revelatia privata, a carei autenticitate a fost recunoscuta de Biserica.

Ce trebuie spus cu privire la pelerinajele spre locurile revelatiilor private?

Cu privire la aceste pelerinaje, trebuie facuta deosebire între cele care se fac la locuri unde au avut loc revelatii private aprobate de Biserica si cele neaprobate:

* în cele aprobate de Biserica, se poate merge în forma privata si/sau publica (cu pelerinaje autorizate de autoritatea ecleziastica)

* în celelalte:

- trebuie tinut cont mai mult de prudenta înteleapta a Bisericii

- ar fi oportun sa nu se mearga acolo (aceasta si pentru a nu mari pseudo-credinta si/sau business-ul economic)

- cel mult daca se decide sa se mearga, trebuie mers în maniera privata, neconsiderând îndeosebi aceste pelerinaje ca o autentificare a acestor evenimente.

Ce relatie exista între revelatiile private si evlavia populara?

"Revelatiile private adesea provin mai ales din pietatea populara si se reflecta în ea, îi dau noi impulsuri si genereaza pentru ea noi forme. Aceasta nu exclude ca ele sa aiba efecte chiar si în liturgie, cum arata de exemplu sarbatorile Corpus Domini si Preasfânta Inima a lui Isus. Dintr-un anumit punct de vedere în relatia dintre liturgie si evlavia populara se schiteaza relatia dintre Revelatie si revelatii private: liturgia este criteriul, ea este forma vitala a Bisericii în ansamblul sau hranita direct de Evanghelie. Religiozitatea populara înseamna ca credinta prinde radacini în inima fiecarui popor, asa încât ea este introdusa în lumea cotidiana.

Religiozitatea populara este prima si fundamentala forma de "înculturare" a credintei care trebuie sa se lase încontinuu orientata si condusa de indicatiile liturgiei, dar care la rândul sau fecundeaza credinta pornind de la inima" (Congregatia pentru Doctrina Credintei, Mesajul de la Fatima, p. 49-50).

Care este dimensiunea umana a revelatiilor private?

Tot cardinalul J. Ratzinger ne ajuta sa întelegem structura antropologica a revelatiilor private. În acest sens, el deosebeste trei forme de perceptie sau de viziune: viziunea cu simturile, deci corporala, perceptia interioara si viziunea mistica. "Este clar, subliniaza Cardinalul, ca în viziunile de la Lourdes si de la Fatima etc... nu este vorba de perceptia externa normala a simturilor: imaginile si figurile, care sunt vazute, nu se afla în exterior în spatiu, asa cum sunt de exemplu un copac sau o casa. Este vorba de perceptia interioara, care desigur are pentru vizionar o forta de prezenta care pentru el echivaleaza cu manifestarea externa sensibila".

Si adauga: "Viziunea interioara nu este fantezie [...], vizionarul este implicat [...], el vede cu posibilitatile sale concrete, cu modalitatile de reprezentare si de cunoastere accesibile lui. În viziunea interioara este vorba, în mod si mai amplu decât în cea exterioara, de un proces de traducere, asa încât subiectul este în mod esential copartas al formarii ca imagine a ceea ce apare [...]; de aceea aceste viziuni nu sunt niciodata simple "fotografii" ale lumii de dincolo, ci poarta în sine si posibilitatile si limitele subiectului care percepe" (Congregatia pentru Doctrina Credintei, Mesajul de la Fatima, p. 52-53).

În ce situatii se reveleaza Dumnezeu astazi, cu siguranta, într-un mod extraordinar?

Dumnezeu ni se reveleaza si astazi într-un mod extraordinar si sigur. A se vedea de exemplu:

* sacramentele, care "sunt semne vizibile si eficace ale harului, instituite de Cristos si încredintate Bisericii, prin care ne este daruita viata divina [...]. Sacramentele sunt eficace ex opere operato ("prin însusi faptul ca actiunea sacramentala este îndeplinita"), deoarece Cristos actioneaza în ele si comunica harul pe care ele îl semnifica, independent de sfintenia personala" (Compendiu, nr. 224.229). În aceasta privinta nu trebuie uitat ca minunea cea mai raspândita si la îndemâna tuturor este ceea ce are loc în bisericile noastre atunci când se celebreaza Sfânta Liturghie;

* definitiile infailibile ale Magisteriului Bisericii: "Infailibilitatea se realizeaza atunci când Pontiful Roman, în virtutea autoritatii sale de pastor suprem al Biserici, sau colegiul episcopilor, în comuniune cu papa, mai ales reunit într-un conciliu ecumenic, proclama printr-un act definitiv o învatatura referitoare la credinta sau la morala si atunci când papa si episcopii, în magisteriul lor obisnuit, sunt în acord în propunerea unei învataturi ca definitive. La aceste învataturi fiecare credincios trebuie sa adere cu supunerea credintei" (Compendiu, nr. 185).

Mons. Raffaello Martinelli
Primatul Bazilicii "Sfintii Ambrozie si Carol" din Roma

* * *

Bibliografie:

Catehismul Bisericii Catolice, nr. 65-67;

Congregatia pentru Doctrina Credintei, Mesajul de la Fatima, Editura "Presa Buna" Iasi - 2000;

Codul de Drept Canonic, can. 1230 si urm.

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patrascu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?catehezediverse=z18
Vă rugăm să respectați drepturile de autor