www.profamilia.ro /cateheza.asp?catehezediverse=z16
 
 CATEHEZA 

Cateheze diverse
sursa: www.ercis.ro

CATEHEZA: PENTRU CE SUNT IMAGINILE SACRE?

Ce sunt imaginile sacre?

Sunt reprezentari (statui, picturi, mozaicuri, sculpturi) cu continuturi religioase, care sunt efectuate din diferite materiale si cu diferite stiluri. Îndeosebi ele îl reprezinta pe Dumnezeu, pe Isus Cristos, pe Duhul Sfânt, pe sfânta Fecioara Maria, pe sfinti.

De ce anume se folosesc imaginile religioase?

Se folosesc de elemente care provin din lumea aceasta, în diferitele sale componente: uman, animal, vegetal, material. Însa aceste elemente sunt pictate aici pentru a indica altceva: trimit la realitati care nu apartin acestei lumi vizibile. Sunt reflexie, semn al divinului, al religiosului, al spiritualului, al supranaturalului.

Ce tip de trecere cer imaginile sacre?

În ele omul este solicitat sa treaca de la vizibil la invizibil, de la ceea ce semnifica la ceea ce este semnificat, de la lumea creata la Dumnezeu. Pentru aceasta, noi numim simbolice imaginile religioase. Sunt o punte între vizibil si invizibil, între credincios si mister.

De când exista imaginile sacre?

Alegerea de a reprezenta continuturi ale credintei crestine cu imagini provine de foarte mult timp în urma. Înca din primele secole, crestinii realizau si foloseau imagini sacre. O marturie veche si autoritara în acest sens sunt catacombele, unde si astazi se pot admira de exemplu reprezentari ale lui Cristos si ale sfintei Fecioare Maria. "Artistii din toate timpurile au oferit contemplatiei si uimirii credinciosilor faptele mai importante ale misterului mântuirii, prezentându-le în stralucirea culorii si în perfectiunea frumusetii" (Card. Joseph Ratzinger, Introducere la Compendiu).

De ce unele religii interzic imaginile?

Ebraismul si islamismul de exemplu interzic reprezentarea lui Dumnezeu, deoarece vor în felul acesta sa evidentieze invizibilitatea totala, infinita diversitate si superioritate a lui Dumnezeu fata de creaturile sale: Dumnezeu este totalmente altul. Reprezentarea sacrului în imagini constituie pentru aceste religii o profanare.

Vechiul Testament interzice imaginile?

* În Vechiul Testament, Dumnezeu poruncise: "Sa nu-ti faci chip cioplit si nimic ce sa înfatiseze lucrurile care sunt sus în cer sau jos pe pamânt, sau în apele care sunt sub pamânt" (Ex 20,2-4). Aceasta "porunca divina cuprindea interdictia oricarei reprezentari a lui Dumnezeu facuta de mâna omului. Deuteronomul explica: "În ziua aceea, când Domnul v-a vorbit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite" (Dt 4,15-16). Lui Israel i s-a revelat Dumnezeul absolut transcendent. "El este totul", dar, în acelasi timp, "este mai presus de toate lucrarile sale" (Sir 43,27-28). El este "însusi izvorul oricarei frumuseti create" (Înt 13,3).

* Totusi, înca din Vechiul Testament, Dumnezeu a poruncit sau a îngaduit instituirea unor imagini care sa trimita în mod simbolic la mântuirea savârsita de cuvântul întrupat: astfel, sarpele de arama, chivotul legamântului si heruvimii" (CBC, nr. 2129-2130). "Asadar, vei face o arca (...), o vei îmbraca în aur curat (...). Vei face doi heruvimi din aur (...), fa un heruvim la o margine si un heruvim la cealalta margine" (Ex 25,10-22). "Domnul i-a spus lui Moise: fa-ti un sarpe si pune-l pe un stâlp; oricine va fi muscat de sarpe si va privi la sarpele de pe arama va trai" (Num 21,7-8).

În istoria crestinismului, când au fost interzise imaginile?

1) Când a fost iconoclasmul, adica în acea miscare religioasa, desfasurata în Bizant între secolele al VIII-lea si al IX-lea, care considera idolatru cultul imaginilor sacre (Cristos, sfânta Fecioara Maria, sfintii) si predica distrugerea lor. Venerarea imaginilor (iconolatria) în Orient daduse nastere la forme de fanatism. Disputa a devenit politica atunci când împaratul bizantin Leon al III-lea Izaurul, dupa ce a îmbratisat în mod decis iconoclasmul (726), a început sa-i persecute pe iconoduli (adoratorii de imagini), a închis manastiri si biserici care nu se supuneau (confiscând terenurile si împartindu-le taranilor-soldati) si a încercat sa impuna si la Roma distrugerea imaginilor sacre.

Însa, Al Doilea Conciliu din Niceea, în anul 787, a decis în favoarea imaginilor: "Noi definim cu toata rigoarea si grija ca, asemenea reprezentarii crucii pretioase si datatoare de viata, tot asa imaginile vrednice de veneratie si sfinte, atât pictate cât si în mozaic sau în orice alt material potrivit, trebuie sa fie expuse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe pânzele sacre, pe vesmintele sacre, pe pereti si pe mese, în case si pe drumuri; fie ele imaginea Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Isus Cristos, fie cea a Stapânei noastre Neprihanite, sfânta Maica a lui Dumnezeu, a sfintilor îngeri, a tuturor sfintilor si dreptilor". În Orient, au fost reintroduse imaginile începând din anul 843, când împarateasa Teodora l-a numit pe Metodiu patriarh de Constantinopol.

2) Ulterior, în primele decenii din secolul al XVI-lea, imaginile au fost din nou interzise, de data aceasta de catre Luter. Însa Conciliul din Trento, cu un decret din anul 1563, a aprobat si a justificat cultul imaginilor si i-a condamnat pe cei care afirmau contrarul.

Pe ce fundamente se bazeaza imaginile religioase?

Imaginile religioase au diferite fundamente complementare:

* Fundamentul antropologic:

Ca fiinta unitara, adica constituit din trup si suflet, omul se exprima prin semne, cuvinte, gesturi, simboluri. El percepe însesi realitatile spirituale prin semne si simboluri materiale. Dante în Paradisul (Cântul 4, versetele 42-46) afirma ca intelectul nu poate sa perceapa adevarata natura a lui Dumnezeu fara dimensiunea senzitiva, sau mintea poate sa perceapa doar partea senzitiva pe care intelectul poate sa o elaboreze atunci asa cum este.

* Fundamentul sociologic

1) Ca fiinta sociala, care are nevoie si doreste sa se relationeze cu altii, omul are nevoie sa comunice cu altii si face acest lucru prin intermediul limbajului, gesturilor, actiunilor, imaginilor.

2) Mai mult, astazi traim într-o lume deosebit de atenta la imagini, care au un rol deosebit de relevant în viata persoanei si a societatii. Nu degeaba se vorbeste de civilizatia imaginii pentru a indica societatea actuala si este motivul pentru care, astazi mai mult ca oricând, în civilizatia imaginii, imaginea sacra "poate sa exprime mult mai mult chiar decât cuvântul, din moment ce este deosebit de eficace dinamismul sau de comunicare si de transmitere a mesajului evanghelic" (Card. Joseph Ratzinger, Introducere la Compendiu).

* Fundamentul teologic:

1) Exista o strânsa relatie între lumea creata si Dumnezeu creatorul ei. De fapt, în viziunea crestina, lumea a fost creata de Dumnezeu, care a voit astfel sa manifeste si sa comunice bunatatea, adevarul si frumusetea sa. Prin urmare, Dumnezeu îi vorbeste omului prin creatia vizibila, care este o reflexie, chiar daca este limitata, a perfectiunii infinite a lui Dumnezeu.

2) Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. Însusi omul este simulacrul lui Dumnezeu. Asadar, pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu, omul se are pe sine însusi la dispozitie: cunoscându-se mai mult pe sine însusi în faptul de a fi chip al lui Dumnezeu si în actiunea sa conform cu acest chip, îl cunoaste mai mult pe Dumnezeu. Si în acelasi timp, este la fel de adevarat ca si cunoscându-l pe Dumnezeu în fiinta sa si în faptele sale, omul se cunoaste mai mult si pe sine însusi.

3) Dumnezeu s-a facut vizibil în Isus Cristos. El, fiind Fiul Unul Nascut al lui Dumnezeu, unit intim cu Dumnezeu Tatal - "Eu si Tatal una suntem" (In 10-30). El ne face sa-l cunoastem în maniera deplina, perfecta si definitiva pe Dumnezeu Tatal: "Cine ma vede pe mine îl vede pe Tatal" (In 14,9). Isus Cristos este Imaginea perfecta vizibila a Dumnezeului invizibil.

"Într-o vreme, Dumnezeu, neavând nici trup nici figura, nu putea în nici un mod sa fie reprezentat de o imagine. Dar acum când s-a facut vazut în trup si care a trait cu oamenii, pot sa fac o imagine a ceea ce am vazut din Dumnezeu" (Sfântul Ioan Damaschinul, De sacris imaginibus oratio, 1, 16: PTS 17, 89 si 92).

Asadar, întruparea lui Cristos justifica în crestinism realizarea, posesia, venerarea imaginilor religioase.

Isus a folosit semne si simboluri umane pentru a exprima divinul?

În afara de faptul ca este el însusi cel în care se face prezent si vizibil Dumnezeu, Isus se foloseste adesea, în predica si actiunea sa aici pe pamânt în urma cu doua mii de ani, de realitatile care provin din creatie pentru a face cunoscute, a vesti si a comunica misterele împaratiei lui Dumnezeu. Sa ne gândim numai la semnificatia simbolica a parabolelor sale si a minunilor sale. În afara de aceasta, Cristos a folosit elemente si semne care provin din lume pentru a institui sacramentele Bisericii.

Imaginea umana este limitata fata de divin?

Desigur ca trebuie amintit ca orice imagine materiala nu va putea niciodata sa exprime pe deplin misterul inefabil al lui Dumnezeu: realitatea semnificata (religioasa, spirituala) depaseste mereu imaginea umana. Totusi, elementul material ne face realmente sa intuim si sa percepem ceva din acest mister.

Aspectele profane, în momentul în care devin vehicul de transmitere a continuturilor religioase, sunt percepute si reprezentate în aspectele lor pozitive; dar în acelasi timp, au nevoie sa fie purificate, si mai ales sa fie îmbogatite si completate. Si acest lucru are loc cu continuturile crestine, pe care imaginile le contin si le transmit. În acest sens, si mitologiile si fabulele populare sunt asumate, purificate si transfigurate de credinta crestina, pentru a deveni imagini religioase.

Ce scop au imaginile religioase?

* Imaginile religioase:

1) faciliteaza accesul, întelegerea si transmiterea continuturilor la persoane care apartin unor limbi, vârste si culturi diferite: sunt usor citibile si, prin urmare, spre deosebire de cuvânt sau de scriere, ajung la un numar mai mare de persoane

2) daca sunt vazute, întelese, interpretate, gustate cu lumina speciala care provine din credinta crestina, atunci este posibil sa se perceapa mesajul catehetic special, pe care artistii au voit sa-l transmita cu imaginile sacre.

În ce sens imaginile au o finalitate catehetica?

Deoarece exista o strânsa corelatie între imagine si simbol si între lumea vizibila si cea invizibila, devine logic si justificat sa se vesteasca misterul lui Dumnezeu folosindu-se imagini simbolice. Astfel se întelege înflorirea, de-a lungul secolelor, a iconografiei crestine, unde intentia evanghelizatoare si catehetica este însotita ba chiar se împleteste cu strâns cu aspectul pictural si estetic. Prin intermediul imaginii se doreste transcrierea mesajului evanghelic, pe care Sfânta Scriptura îl transmite prin intermediul cuvântului.

"Învatam din traditia conciliara seculara ca si imaginea este predica evanghelica" (Card. Joseph Ratzinger, Introducere la Compendiu). Mai mult, istoria ne învata ca crestinii, pentru a vesti mesajul evanghelic si a catehiza persoanele, s-au folost într-o maniera speciala, chiar înainte de catehismele scrise, de asa-numita Biblia pauperum, adica de imagini, de catehisme vizuale, catehisme facute din imagini si din reprezentari iconografice (a se vedea de exemplu multiplele si minunatele imagini realizate în bazilici si în biserici de-a lungul secolelor).

"Astfel imaginea si cuvântul se lumineaza reciproc. Arta "vorbeste" mereu, cel putin în mod implicit, despre divin, despre frumusetea infinita a lui Dumnezeu, reflectata în Icoana prin excelenta: Cristos Domnul, Imaginea lui Dumnezeu cel nevazut. Imaginile sacre, cu frumusetea lor, sunt si ele vestire evanghelica si exprima stralucirea adevarului catolic, aratând armonia suprema dintre bine si frumos, dintre via veritatis si via pulchritudinis. În timp ce dau marturie despre traditia seculara si rodnica a artei crestine, îi solicita pe toti, credinciosi sau necredinciosi, la descoperirea si la contemplarea fascinatiei inepuizabile a misterului rascumpararii, dând mereu impuls nou procesului viu al înculturarii sale în timp" (Papa Benedict al XVI-lea, Discurs de prezentare a Compendiului adresat Bisericii si lumii, 28.6.2005).

Sunt o forma speciala de cateheza populara, carti deschise fara cuvinte pentru toti, o punte între credincios si mister, în timp ce împodobesc, decoreaza spatiile sacre, facându-le mai primitoare si invitante la rugaciune.

Imaginile sunt si o invitatie la rugaciune?

Desigur. Arta si iconografia crestina, în afara de faptul ca sunt instrumente în slujba evanghelizarii si a catehezei, au fost mereu si însa mai sunt si o invitatie la rugaciune: "Frumusetea si culoarea imaginilor sunt un stimulent pentru rugaciunea mea. Este o sarbatoare pentru ochii mei, asa cum spectacolul câmpenesc deschide inima mea ca sa dea glorie lui Dumnezeu" (Sfântul Ioan Damaschinul, De sacris imaginibus oratio, 1, 47). Contemplarea imaginilor sacre, unita cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, ajuta la imprimarea în memoria inimii a misterului care este perceput, solicitând la transformarea lui în rugaciune si la marturisirea lui în acea noutate de viata, care provine din credinta crestina si care îsi are centrul în Cristos.

În ce raport sunt imaginile religioase cu Cristos?

În iconografia crestina, toate imaginile au ca finalitate principala aceea de a vesti persoana, mesajul, lucrarea lui Cristos, el fiind revelatorul perfect al lui Dumnezeu Tatal si Mântuitorul unic si definitiv al omului si al lumii. "Imaginea lui Cristos este icoana liturgica prin excelenta. Celelalte, care reprezinta pe Sfânta Fecioara Maria si pe sfinti, îl semnifica pe Cristos, care este glorificat în ei" (Compendiu, nr. 240), si, vestindu-l pe Cristos, ajuta sa se nasca si sa creasca credinta si iubirea fata de El. A-i venera pe sfinti înseamna a recunoaste ca Dumnezeu este izvorul, centrul si culmea sfinteniei lor: sfintii au primit, cu ajutorul Duhului Sfânt, sfintenia lui Dumnezeu în credinta si au corespuns cu docilitate acestei sfintenii divine cu o viata sfânta, urmându-l si imitându-l pe Cristos, imaginea prin excelenta a lui Dumnezeu cel nevazut.

Pentru aceasta, atunci când intram în Biserica, trebuie sa cautam înainte de toate tabernacolul, unde, daca este aprinsa lampa euharistica, este prezent Cristos-Euharistie în mod adevarat, real, substantial: trup, sânge, suflet, dumnezeire. De aceea, omagiul salutului nostru si al rugaciunii noastre trebuie sa fie îndreptat înainte de toate spre el, mai înainte si mai mult decât spre imaginile sfintilor, imagini care sunt facute din materie.

Ce tip de cult se da imaginii?

Nu de adoratie (rezervat numai lui Dumnezeu), ci de veneratie. În Codul de Drept Canonic se citeste în acest sens: "Pentru a favoriza sfintenia poporului lui Dumnezeu, Biserica încredinteaza credinciosilor crestini o speciala si filiala cinstire a Sfintei Maria, pururea Fecioara, Maica lui Dumnezeu, pe care Cristos a stabilit-o Mama a tuturor oamenilor si promoveaza cultul adevarat si autentic al altor sfinti, care îi edifica cu exemplul lor pe credinciosii crestini si îi ocrotesc cu mijlocirea lor. (...) Sa se pastreze practica de a se expune în biserici imagini sacre spre a fi cinstite de credinciosi; totusi, sa fie expuse în numar moderat si într-o ordine adecvata, ca sa nu trezeasca admiratia exagerata din partea poporului crestin si sa nu se dea ocazia unei devotiuni mai putin corecte" (can. 1186-1188).

Pe cine veneram în imagine?

* Crestinul venereaza:

- nu imaginea în sine însasi, care este doar un obiect material (o statuie, o imagine, un simbol, o amuleta): daca s-ar venera obiectul, s-ar cadea în idolatrie;

- ci pe cel pe care imaginea vrea sa-l reprezinte, 'persoana' pe care imaginile o reproduc: Isus Cristos, Sfânta Fecioara Maria, sfintii.

De fapt, "cinstea adusa unei imagini apartine celui care este reprezentat în ea" si "cel care venereaza imaginea, venereaza realitatea celui care este reprodus în ea" (Sfântul Vasile cel Mare, Liber de Spiritu Sancto, 18, 45: SC 17bis, 406). Cinstea datorata imaginilor sacre este o "venerare respectuoasa", nu o adoratie care îi revine numai lui Dumnezeu: "Actele de cult nu sunt îndreptate spre imaginile considerate în ele însele, ci pentru ca slujesc la reprezentarea Dumnezeului întrupat. Ei bine, miscarea care se îndreapta spre imagine ca imagine, nu se opreste asupra ei, ci tinde spre realitatea pe care ea o reprezinta" (Sfântul Toma de Aquino, Summa theologiae, II-II, q. 81, a. 3, ad 3).

Dintre imagini, care este cea mai importanta?

Este imaginea rastignitului. De fapt, crucea este:

* Instrument al patimirii lui Cristos si al glorificarii sale, asa cum a spus el însusi în apropierea patimirii sale: "Acum a fost glorificat Fiul Omului si Dumnezeu a fost glorificat în el, iar daca Dumnezeu a fost glorificat în el, si Dumnezeu îl va glorifica în el însusi, si-l va glorifica îndata" (In 13,32).

* Semn:

- al actualitatii mântuirii, si chiar al sperantei de mântuire în Cristos

- al dimensiunii originale, tipice a crestinului

- al valorilor crestine care caracterizeaza anumite societati si culturi

- "al Fiului Omului" (Mt 24,30) care va apare pe cer la sfârsitul timpurilor

- al victoriei ultime si supreme a binelui asupra raului (cf. Gal 6,14).

* Amintire a suferintei pe care o comporta urmarea lui Cristos: "Cine vrea sa vina dupa mine, sa-si ia crucea si sa ma urmeze (Mt 16,24).

În ce sens imaginile religioase anticipa "cerurile noi" si "pamântul nou"?

Imaginile religioase, cu frumusetea lor si stralucirea lor, ne ofera o anticipare cu privire la realitatea viitoare: ne prezinta ceva care prefigureaza acea transfigurare pe care, la sfârsitul tuturor timpurilor, întreaga lume o va primi într-o zi de la Dumnezeu. De fapt, "dupa judecata finala, însusi universul, eliberat de sclavia putrezirii, va fi partas de gloria lui Cristos prin inaugurarea "cerurilor noi" si a unui "pamânt nou" (2Pt 3,13). Astfel se va ajunge la plinatatea împaratiei lui Dumnezeu, adica realizarea definitiva a planului mântuitor al lui Dumnezeu de "a reuni în Cristos toate lucrurile cele din cer si cele de pe pamânt" (Ef 1,10). Atunci Dumnezeu va fi "totul în toti" (1Cor 15,28), în viata vesnica" (Compendiu, nr. 216).

Mons. Raffaello Martinelli,

Primatul bazilicii "Sfintii Ambrozie si Carol" din Roma

Traducere de pe Zenit: pr. Mihai Patrascu

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/cateheza.asp?catehezediverse=z16
Vă rugăm să respectați drepturile de autor